joi, noiembrie 4

n_ever

umbra... intrii in categoria aia mica si stramta a celor pe care cand ii vad ma topesc... in casuta mea de portelan de unde nu mai iese nimeni odata intrat... acolo stau inghesuite cateva persoane, le numar pe degetele de la o mana si-mi mai raman chiar... si locul se stramteaza mereu.

imi imbatranesc amintirile. sau imbatranesc eu?

nu pot sa definesc starea pe care o am. e ceva ce mi se petrece intodeauna cand lucrurile se sedimenteaza pentru eternitate... ajung sa nu mai pot vorbi, scrie, comunica despre un lucru intrat adanc in mine. ce face parte din mine cu totul si nu mai poate fi dezlipit in veci. ceva atat de intim incat simpla verbalizare ar minimaliza lucrurile...

unii ii zic negare, mintire de sine... dar scoaterea din contextul material a unui lucru, sentiment, fiinta, inseamna la mine adancirea lui in interior.... intr-un loc aparte, unde ii pun coroana si ma inchin lui in cea mai profunda discretie si intimitate. intr-un fel banal spus... moare la exterior ca sa traiasca vesnic in interior... si nu e reclama la bifidus. sau poate ca este... un bifidus al sufletului, al eternitatii....

Niciun comentariu: