miercuri, decembrie 29

buna dimineata

iar ma prinde dimineata... ma uit la Piti cum doarme, e ca o jucarie de plus vie. uneori il invidiez si ma gandesc daca eu am inceput sa seman cu el, sau cainele cu mine. nu, el e mai fericit, in afara de mangaiat intre urechi, mancat, plimbat, dormit, jucat si alintat de toata lumea, alte griji nu are. sa nu mai zica nimeni ca viata de caine e nasoala.

ma bucur insa ca incep sa ma golesc de ganduri. boala grea asta cu ganditul non-stop la ceva. se pare ca totusi yoga functioneaza. reusesc sa ma desprind de toate framantarile si sa-mi reglez neuronii atat de obositi. si cu timpul, starile astea devin din ce in ce mai lungi, ceea ce e bine. ma linistesc. insa nu scap de oftaturile prelungi (pe-astea le-a imprumutat si Piti) si de senzatia adanca de gol, pustiu, lipsa de ceva...

deja stiu cu certitudine cateva din lucrurile care mi se vor petrece anul care vine, certitudinile ma echilibreaza. o sa merg la Madrid sa-l vad pe Papa cu alte cateva zeci de mii de tineri catolici, o sa ma angajez si o sa-mi termin proiectele academice. sper sa fac o schimbare de locuinta si sa-mi implinesc visul din copilarie de-a avea un pat rotund. o sa particip la cel putin o nunta a unor prieteni dragi. si o sa consum cateva creioane de carbune in desene emo-dark. si nu, nu e o lista de ”must have-uri”... sunt ca si implinite toate astea. nu ma incanta previzibilitatea lor. astept cu si mai mare interes imprevizibilul. la cum mi-am obisnuit ”audienta” sunt sigura ca viata mea va bate filmul si in 2011.

duminică, decembrie 26

vin

nu, nu vin de nicaieri, nu ma duc niciunde. am doar multe kg de vin in casa. as bea vin fiert cu scortisoara. dar.... (...)

sâmbătă, decembrie 25

go go

ajun. ma suna. ma bucur. aproape tremur. vine. sarut pe obraz. wtf. need more. imi spune ca pleaca din minunatul oras. pentru un an. imi inghit lacrimile. inteleg. masina. parcare. ne sarutam ca intr-un ”love story” esuat. ”te astept” ii zic. portiera. pansata cu scoci.

si daca ne-am fi vazut azi as fi avut si eu un cadou pentru el. si daca fularul pe care il port acum la gat ar fi mirosit a el, depresia mea era dubla. si daca n-ar fi plecat din viata mea pe nepregatite atatia... as fi fost mai putin depresiva. si daca as putea sa-mi aleg in cunostinta de cauza persoanele de care sa ma indragostesc ar fi genial. si daca... mi-as putea auto-sugestiona starile, multe din toate astea mi-ar fi indiferente. si oamenii si contextele. dar nu. nu-i asa.

si pic in lacrimile alea, atat de cunoscute mie. aproape ca-mi devin dragi. stii cum e? ca si cand cineva iti arata paradisul printr-o usa intre-deschisa, si cand te apropii, se inchide zgomotos in nas. fara drept de replica. si ingheata totul in jur. ingheata totul pe interior. si-ti bagi picioarele in orice fel de atasament ulterior, pana cand... ceva, te face sa te agati iar de visuri frumoase. si totul se repeta.

si mi se deschid sertarase de unde vine izul crunt al atator plecari din viata mea....e nedrept. am trecut peste fazele in care ridicam ochii din perna si intrebam ”de ce?”, peste fazele in care ma invaluia o indiferenta crunta pana cand izbucneam, peste etapa cand bravam dansand cu bere bruna la bord. nimic din toate astea nu-mi indulcesc amarul. simt doar pustiu cand primesc vesti de-astea. pustiu.... si gol.

printre altele, in absenta mea profunda din perioada asta, am vazut oameni fericiti ca le-am fost in preajma. mama era topita. copiii radeau. la floraria din colt se auzeau colinde. la mine in suflet bate vantul.

cracit fericiun si voua!

vineri, decembrie 24

merry whatever

am un sentiment ciudat... am facut bradul de plastic si m-am enervat ca-i din plastic, dar lasa ca ma fac eu mare si o sa-mi permit brad natural in fiecare an, dinala din povesti. curatenia e gata, catelul e fericit, betisoarele parfumate mi-au imbalsamat mediul. si eu plec de-acasa. de parca am facut toate astea pentru altcineva. simt ca mi-am pregatit casuta pentru... cineva. ca eu de fapt imi ”petrec” sarbatoarea asta in alta parte.

am dat mailurile de rigoare, sincere de altfel, cu ganduri calde pentru prieteni la fel de calzi. dar ma simt absenta de lumea asta. nu, nu strig ”prezent” la chemarea mosului. nu vreau sa aud colinde si am trantit usa in nas la puradeii care cica ne colinda la bloc. nu vreau sa primesc smsuri de complezenta, massuri si alte cele.

vreau doar sa-mi strang mama in brate si sa-i apreciez bucatele, desi nu mai gateste ca pe vremuri de mult. vreau o liniste concreta si cateva zambete sincere. (...)

miercuri, decembrie 22

surprize

imi plac surprizele! ador oamenii care mi le fac. e o energie magnifica in neprevazut, in spontan, in lumina unor clipe simple care vin de nicaieri. m-am trezit la cafea cu un bun prieten de departe. si ce bine e cand primesti un telefon cu ”in 10 minute urc la tine” desi il stii la sute de km distanta. e uau! multumesc si mai vreau!

incep sa apreciez intr-un fel aparte momentele astea simple, banale. sa le percep ca pe un privilegiu, ca pe niste daruri care mi se intorc parca din alta lume, le gust cu recunostinta, nu neaparat pentru cel care mi le ofera (de cele mai multe ori e irelevant, si personajul e total inconstient de rolul sau). multumesc universului ca raspunde la energiile mele pozitive. si imi da mai mult. e mult si bine atunci cand reusesti sa te opresti in loc si sa te conectezi efectiv la tot ce te inconjoara, sa constientizezi fiecare moment in substanta lui si sa devii prezent. cu totul. prezentul te face fericit. cand e pur, e neconditionat de alti timpi. sau altfel spus, cand iti conjugi timpul doar la prezent. si nu vorbesc aici de cliseul ”traieste clipa” care poate insemna multe, nu neaparat demne. nu!

ieri am vazut luminitele din oras, si am mancat bun. imi place ca e mai putin albastru ca anul trecut, sunt rosii si galbene, majoritatea, si par calde. am deschis geamul de la masina si mi-am lasat pletele in vantul rece. am strigat de bucurie si mi-am strambat gatul uitandu-ma in sus la beculete. ce simplu e sa te bucuri un pic, cu un om frumos langa tine care iti intelege in tacere nevoia si bucuria. a venit si melodia secolului cand am ajuns pe splai ”love bites”... nu se putea incheia excursia mea prinntre luminite fara euforia unor ritmuri care imi aduc aminte de vremuri calde. cum se face ca... uneori timpurile, se suprapun, vin toate la un loc intr-un fel sau altul, si de fapt... trecutul, prezentul si viitorul sunt in palma mea, toate la un loc.
o melodie.
o bucurie de moment.
un oftat cu speranta.

marți, decembrie 21

liste

in 2010 a fost anul listelor. am inceput cu una, n-am respectat nici jumatate, dar fara lista... as fi ratat si prima parte probabil. la prima vedere am impresia ca 2010 a fost un an mort. degeaba. dar sa o iau altfel. il iau ca pe anul meu de pauza. si doamne ce pauza binemeritata a fost! un an in care am trecut de la statutul de student la cel de copil responsabil, care gateste sambata, spala vinerea si plimba catelul (aproape) zilnic. am trecut de la o relatie cu gratii la libertate. libertatea de a alege, de a cauta, de a spune ”nu”. de a depinde doar de mine. un an in care m-am preocupat numai de ce-mi place mie, cand si cum am vrut. e minunat.

e fantastic sa fii liber. dar e crunt sa nu stii cum sa-ti gestionezi timpul, spatiul, aerul. libertatea poate deveni apasatoare uneori. poate durea. altfel decat singuratatea in doi sau decat alte dureri... am invatat sa-mi fie bine singura. si o voi lua de la inceput cu oamenii, ca un nou nascut care face cunostinta cu mediul inconjurator. am stiut dintotdeauna ca nu poti construi de la minus, ca nu poti avea pretentii de la altii care sunt mai jos ca tine, sa te ridice. si am reusit anul asta sa ajung la linia de plutire de unde nimeni si nimic nu ma mai poate trage inapoi. firesc inseamna Inainte. libertatea inseamna sa nu te constrangi singur in propriile vise sau deziluzii. sa uiti de trecut si sa nu mai inventezi vitorul. sa traiesti aici si acum. cu demnitate. si am reusit!

astept un craciun simplu. si pur in simplitatea lui. un revelion sarac in artificii de moment dar pe atat de bogat in spirit. si va urez voua, celor care m-ati mangaiat sau zgariat in fel si chip anul asta, o liniste interioara cel putin la fel de autentica si placuta ca a mea. e greu... dar nu imposibil.

duminică, decembrie 19

mosuuuuuuuuuuuu

a venit moshu mai devreme de la mama! si ce bucuroasa sunt cand primesc lucruri pe care mi le doresc de o eternitate, de care am nevoie si cu care ma voi implini zilnic. e minunat! uneori ma gandesc ca exista un dumnezeu al nebunilor. azi, ca niciodata m-am trezit dupa doar 5-6 ore de somn, perfect odihnita desi visasem ceva alambicat greu de povestit. in jumatate de ora eram afara, in frig, dar ce frumos si senin era! am cantat la slujba si am ras cu lumea evlavioasa pe acolo. mi-am baut cafeaua cu o veche amica pe care n -am vazut-o de un secol. am depanat amintiri si m-am imbatat cu izuri de scortisoara. am fost la cumparaturi cu ai mei si am papa bun. uuuuuuuu si cat ma bucur de ziua asta, simpla.

m-am hotarat sa-mi fac bradul artificial, totusi. sunt foarte curioasa daca si cum il va darama cainele. e primul lui craciun si... ma roade sa vad cum reactioneaza jucausul la luminite si globulete. in rest il fac degeaba ca doar nu stau acasa, si nici nu e vitrina la mine la apartament :p prin februarie asa, o sa-i gasesc o utilitate, ca si anul trecut : aceea de a-l pastra pana la venirea lui sora, sau.. cine stie... a cui...?

am primit vesti bune... cred ca anul o sa-mi inceapa cu ce trebuie. ma refer pe plan profesional. un pic mai optimista de data asta, .... aceeasi.

joi, decembrie 16

spor

cand ai o zi in care parcurgi mai mult de 200 de pagini si reusesti sa compui 10 se cheama ca ai avut spor! cand ai o zi in care schimbi contractul de internet si renunti la 40 de programe de cablu, inseamna ca te-ai plictisit. cand ai o zi in care faci baie la catel, inseamna ca n-ai cui altcuiva sa-i faci baie... cand ai o zi in care te uiti pe geam si e alb afara... inseamna ca nu te-ai uitat pe geam de cateva zile si ai cam pierdut contactul cu ”outside”. nici luminile din centru nu le-am vazut anul asta. dar poate in weekend ma scoate catelul la plimbare, sau ma scoate cineva ca pe un catel... sa ma benoclez la luminite. bucuria mea.

ziua in care te-ai prins ca esti viu e cand te uiti la propriile maini si le vezi tremurand... din nimic. cand toti in jurul tau iti zic una si tu stii ca-i altfel, ca-i altul. esti viu cand mori pentru ei. cand mori pentru tine. cand mor toate si se face loc. atunci esti in sfarsit viu. cand ai spatiu. timpul nu exista. 

miercuri, decembrie 15

purgatoriu

am debitat azi o teorie... purgatoriul este viata insasi, aici si acum, este prezentul, prezentza... stim cu totii ca se poate "mai rau", la fel cum stim sau tindem intotdeauna catre "mai bine". desi vag definite cele doua extreme, si deci necunoscute noua decat la nivel de iluzie, viata curge intre cele doua. putem spune asadar ca ne aflam intr-un fel de "mijloc", de trecere dinspre, catre ceva.... si daca ne uitam la interpretarile (umane, mentale, iluzorii si ele) ale purgatoriului, ajung la concluzia ca ne scaldam in el. deci am scapat de-o grija, dragii mei, cei care aveati vreuna:  conform acestei mirobolante paradigme barbulesciene, am ars o etapa, tocmai traind-o. sa-mi dea catolicii in cap cu ce apuca, desi n-o vor face caci tot la biblie scrie ca sa dea primul ala fara de prihana, iar ortodocsii sa toarne un pahar (in plus) pentru ca ma apropii sensibil de ideea inexistentei purgatoriului. :)

inchei sau incep (?) o zi din purgatoriul meu minunata, alaturi de un prieten drag. am participat azi la o sustinere de doctorat. ma vedeam si eu acolo, in locul proaspatului "doctor" in stiinte sociale si politice, cu mama care sa suspine cu admiratie pe una din bancile auditoriului, sau mai rau! pe partea cealalta a usii :p, cu colegi si prieteni care sa-mi aplaude vorbele, cu emotiile finalizarii unui parcurs academic... ce frumos! dar mai e pana acolo.

discutiile de la cafeaua de dupa eveniment, intr-un cismigiu inghetat si frumos, au fost pe cat de elevate, pe atat de dulci, de line. imi place cand ma simt in largul meu, cu oameni care patrund lucrurile la un nivel oarecum exclusivist. cand lucrurile prind contur, doar comunicandu-le, cand vin idei din idei si constati ca in linia evolutiei suntem de fapt, mereu, la inceput. iar incepututrile sunt intotdeauna frumoase, indiferent de context.

si dupa o zi cu preocupari academice, in care si-au gasit loc plimbarea, glumele de bun gust, rasetele si setea de inedit, ma simt rupta. rupta de o realitate banala in care fara sa vreau, ba chiar de cele mai multe ori din vointa fiintei mele extrem de comode, ma scald pana dincolo de genunchi. si ma intreb: de ce las eu nimicnicia si derizoriul sa ma inunde, atat de des, si atat de mult... cand de fapt ma simt atat de "eu" intr-o lume care se afla pe o treapta un pic mai sus? din teama? din neincredere de sine? din comoditate?

de parca n-as cunoaste raspunsul...

duminică, decembrie 12

mica bubu

mica mea se serbeaza azi. de fapt ea se serbeaza in fiecare zi in care zambeste si e fericita. uneori o copleseste atata bine, alteori se simte in corzi ca nu reuseste sa controleze relele din viata. dar e atat de dulce in tot ce face, si sincera incat, cumva, lumineaza cu prezenta ei viata celor din jur.

eu iti multumesc pentru cea mai dulce prietenie, pe care multi si-ar dori-o. pentru toate care ne-au intarit sau daramat si tu ai fost acolo, ca o saltea dormeo pe care am picat impreuna cu zambete sau lacrimi. pentru ca te vad fericita si asta ma face si pe mine un pic mai hapi in general. pentru acesti cativa ani in care am impartit de la tigari pana la drame si bucurii de viata pe care indiferent de vremuri, nici una dintre noi nu le va uita.

te imbratisez pentru "neconditionalul" din tine, pentru ca nu a contat ca am gresit, ca am facut bine, ca esti de-acord sau ca nu intelegi, si totusi ai fost cu mine, oricum. pentru ca esti dintre foarte putinii oameni din viata mea care au reusit sa accepte, sau sa gestioneze intr-un fel si lucrurile straine de ei, pe care nu le cuprind cu experienta sau simtirea. si asta e mare lucru. sa nu judeci necunoscutul.

te iubesc dincolo de toti si toate. intr-o zi o sa ne uitam impreuna la pasarica din gradina, de pe prispa, si o sa ne amintim, pe unde au zburdat buburuzele! o sa fim doua babe senile, dar pline de frumos. :)

joi, decembrie 9

metro girl

metro-emo-girl is crying. azi imi dadeau lacrimile in metrou si toate cele imi aminteau de... tine. si statia la care am coborat, si strada pe langa care am trecut, si... barbatii care-mi semanau cu tine toti. si pentru ca (iar) nu am dormit deloc de alataieri, plang din orice si toate mi se prabusesc la picioare. si astept....

da, stiu ca e inchipuit, ca e totul doar in mintea mea, creat si colorat de gandurile mele. ca la fel de bine as putea schimba nuantele si ca de fapt nimic nu te implica sau complica pe tine. stiu ca singura imi creez ideea ca am nevoie de tine, de a fii din nou indragostita, ca dorinta nebuna si dependenta ca de drog sunt proiectii personale. si te iubesc platonic, fara nici o legatura reala, concreta cu persoana ta.... de fapt cred ca e tot un gen de ”in love with love”, insa de data asta foarte constient te-am bagat si pe tine in piesa asta, ca sa dau o forma orizontului.

si astept... sa ma suni. sa-mi dai un mail. sa apari oricum, oricand. sa te privesc in ochi ca pe un privilegiu si sa-mi traiesc viata toata intr-o clipa, atingandu-te doar....si sunt recunoscatoare proiectiei mele utopice ca-mi ofera inca fluturasi si depresii de copil amorezat. credeam cu tarie ca lucrurile astea nu mai sunt posibile. dar uite ca fiinta mea inca poate tremura la simplul ”x is now online”. si asta ma infioara placut. ma bucura. imi reconfirma sensibilitatea si focul. inca nu sunt de gheata.

o sa treaca. pana la urma iubirea profunda si adevarata nu te face sa suferi. e acea stare in care toate sunt bune si frumoase doar pentru ca iubesti. nu pentru ca iti sunt sau nu impartasite toate, nu egoismul de a avea ce-ti doresti dincolo de realitate, nu asteptarile mistuitoare. astea sunt chipsuri - cum spunea cineva. dragostea e aia care ramane, care nu modifica, care te implineste pe tine cu tine pentru ca o constientizezi. si da, voi ajunge acolo. si tu vei fi cu mine, chiar daca nu fizic, sau ca in scenariile mele platonice. vei fi pur si simplu. si te voi iubi pur si simplu. fara complicatii nevrotic-depresive. dar deocamdata ma scald in ele. pentru moment cred ca am de consumat asta.

mama

azi e ziua ei. as vrea sa-ti promit ca voi mentine casa curata si ca voi fi mai putin neatenta in ceea ce ma priveste. ca nu voi face ca tine si voi cunoaste barbati cu o diferenta pana in 5-7 ani fata de mine. ca voi avea grija de sanatatea mea mintala si nu numai. ti-as promite ca nu voi mai minti niciodata si ca imi voi canaliza depresiile in actiuni benefice. ca nu voi mai rataci pentru cauze pierdute, ca voi dormi noptile, voi purta sosete si dresuri iarna, voi bea ceaiuri vindecatoare, si ma voi duce duminica la biserica. voi gandi de doua ori inainte sa fac o data. da, chiar ti-as promite toate astea ca un cadou asa de ziua ta, mama. dar nu pot.

insa pot sa te asigur ca n-am sa-ti mai fac niciodata cadou un mop de ziua ta, ca in anul ala in care am venit acasa cu galeata rosie si mopul si ti-am urat "la multi ani" in stilu-mi caracteristic.  pot sa te asigur ca-mi esti unica fiinta atat de aproape de sufletul meu incat orice ar fi, voi face tot ce pot sa-ti fiu alaturi. ne avem una pe alta de atunci, pentru totdeauna si asta nu se va schimba niciodata.

cumva simt de ceva timp incoace ca rolurile se inverseaza sensibil. uneori ma simt responsabila fata de tine, de parca eu sunt omul mare si tu copilul. tind sa te protejez intr-un fel anume, strain mie pana acum. dar dulce. si toate astea ma fac sa realizez ca... am crescut. desi n-am vrut. mi-e dor sa-ti fiu copil. sa ai grija de mine, sa-mi fi "mami" si toate grijile vietii sa fie la tine in palme. eu sa zburd libera si fericita stiind ca tu veghezi.... uf si e complicat, sa fiu om mare.

ti-as face o felicitare din-aia ca la gradinita. dar pentru ca sunt om mare o sa pictez un tablou pe care sa-l atarni la tine in birou. cam tot aia e, nu?

La multi ani, mama!

marți, decembrie 7

discovery

ma simt de parca descopar lumea. ma bucur de gusturi. e fantastic. de cand nu mai fumez, am descoperit fructele... si culmea, incep sa am dependente de-astea benefice, sanatoase. dimineata fara compot de piersici ar fi trista. serile fara portocale n-ar avea farmec. am renuntat la cafea si mi-am luat o mie de ceaiuri. lavanda face minuni la insomnie.

citesc ce scriu si nu-mi vine sa cred ca eu scriu toate astea. ma fac eco-emo-girl. militez pentru o viata sanatoasa, fara grasimi, tutun, etc. beti 2 litri de apa pe zi, faceti sport si mancati sanatos. cu siguranta veti gandi si iubi mai sanatos.  :p

cu toate astea, depresiile si golurile afective nu se pot umple cu...portocale. din pacate. si compotul nu te ajuta sa nu-ti mai doresti imposibilul... sunt cam down in ultimul timp... eu la psiholog nu ma mai duc, a fost dragut dar...nu-i nici o smekerie. la biserica nici atat. de vicii m-am lasat. de oameni nu ma mai agat. si am ramas doar eu. si eu sunt down.

o sa treaca si asta.

luni, decembrie 6

exista mos?

iaca citeam pe blogul unde se traiesteunpic despre mos... uff! sa trec peste faptul ca acum ma astept ca toate blogurile sa explodeze in povestioare de sezon, sa trec peste starea mea de maxim sarcasm la adresa acestor minunate sfinte sarbatori care bat la usile crestinilor de pretutindeni... sa trec si peste faptul ca...da, undeva in adancuri imi doresc o atmosfera de poveste, dar prefer "delocul" in loc de imitatii, aparente si chestii superficiale.... si trecand peste toate astea, ma intorc un pic in timp si ma gandesc la copilarie, la copilarii.

stiam ca mosul exista si... la gradinita ma certam cu un fiu de securist, ca ala zicea de mos gerila, eu de mos craciun, si cand mi-a zis ca nu exista mos craciun am venit acasa plangand. nu inainte de al mustrului pe individ. mai stiu ca prietenul meu din copilarie care statea la scara cealalta de bloc, facea in fiecare an tot felul de planuri ultra-complicate de a-l prinde pe mos. isi lega degetul mare de la picior cu ata si intindea frumos prin casa pana la clanta de la intrarea in camera lui. sau lasa geamuri deschise... sau se convingea ca dimpotriva, trebuie sa le inchida cu lacate ca sa induca mosul in eroare. ma amuzau intotdeauna lucrurile astea si-l intrebam curioasa daca l-a prins, in prima zi de craciun, dupa deschiderea cadourilor. dar n-am avut niciodata curiozitatea sau impulsul de a vedea cu ochii mei daca exista sau nu. eram fermecata de ideea in sine. ca eu dorm si mosul vine. si nu vroiam sa stric asta, sa supar pe nimeni, sau sa-mi daram basmul.

chiar imaginasem o prietenie aparte intre mosul nicolae si cel craciun. ii vedeam stand amandoi si fumand pipa in fata unui semineu, privind la listele copiilor si facand planuri. era povestea mea. cand am ajuns la scoala se zvonea ca... mosul nu ar exista. ca de ce sunt mai multi mosi? si la scoala, si la servici la parinti, si acasa, si pe la altii in vizite? cum adica... nu vroiam sa cred. desi mi se infiripa asa un fir logic destul de plauzibil care incet, ma facea sa ies din viziunile mele de poveste. am pastrat insa cat am putut de mult credinta in mos. si in altele... stiam de exemplu ca jucariile mele de plus, o adevarata gradina zoologica, prind viata cand eu dorm, ma vegheaza si vorbesc cu ingerasul meu. ii tin de urat. nimic nu ma impiedica sa cred asta si acum.

dar primul craciun in care totusi am realizat ca... parintii sunt de fapt mosul, sau cel putin ajutorul mosului, a fost la 9 ani. de fapt, si atunci, credeam ca mosul e prea batran si a vorbit cu mama sa-l ajute. desi gasisem pungile de cadouri ascunse prin camara, eu ma incapatanam sa cred intr-o conspiratie magica. imi doream patine si un urs mare panda. si le-am gasit sub brad... era primul craciun fara tata. si in felicitare scria "de la tata". atunci am realizat ca totul e un "fake". moartea era moarte, stiam ca tata nu se mai intoarce. ca nu avea cum sa-mi faca cadouri, sa vorbeasca cu mosul, sa se mai semneze pe vreo felicitare. atunci am realizat ca mama compenseaza cum poate, si pe tata, si pe mos. si viata si moartea. si magia si realitatea. ca de fapt familia, educatia si toata atmosfera de "acasa" sunt create de noi, de oameni. mi-am luat mama in brate, m-am bucurat nemarginit de cadouri si am considerat de atunci ca tata ii da putere mamei aici. ca mosul inspira oamenii mari sa faca gesturi celor mici, si intre ei. ca... pipa sigur fumeaza cu totii, si tata ii distreaza in conversatii amuzante.

si cred si acum in mos craciun. cumva mi se petrec lucruri, pe care nu le spun nimanui, nu le scriu pe nici o lista si totusi ele se intampla...

duminică, decembrie 5

tears in heaven

sa facem abstractie ca vine mos nicolae in noaptea asta. la mine a venit mai devreme. :p

- dupa mult timp... de parca mi se petrece pentru prima data, dar stiu sigur ca undeva demult am mai patit asa... imi tremura inima in mine cand vad/aud/simt/am orice fel de contact cu cineva. in alte vremuri numeam asta fluturasi sau indragosteala... acum mi-e frica s-o numesc in orice fel. si plang. pentru ca.. in stilu-mi caracteristic nu pot face mai mult de atat. nu poate fi mai mult decat este, si este putin, insuficient mie. imi devine din ce in ce mai insuficient pentru ca imi doresc din ce in ce mai mult.... pentru ca ma gasesc in mijlocul unor asteptari avide, doruri, vise... scenarii de copil bulversat...in love with love or just....?

- sper sa fie doar o chestie imaginara, mentala pe fondul nevoilor mele de afectiune. altfel se va transforma in amar si nu am unde sa-l mai indes. ...

PS: stii cate feluri de a tine pe cineva in brate exista? eu nu stiam.. incep sa fac diferenta.

sâmbătă, decembrie 4

he made my day!

prieten drag... dorinte de demult implinite pe neasteptate... am in casa un pickup la care ascult intruna povestile copilariei si ma amuz cu ochii in tavan de vremurile care au fost! ce bucurie sa am din nou la ce sa ascult vinilurile mele dragi! si ce bine e sa ai pe desktop ora, data si starea vremii - ma simt asa... mai conectata la realitate! windows7 rulz!
ma mira si-mi place cand... oameni aparent departe de mine sunt atenti la lucruri minore. ca ajung sa implineasca fara sa stie unele dintre cele mai ascunse si arzande vise, pastrate cu grija, mult timp, in sufletul meu. e frumos cand facem gesturi de dragul de a le face, de dragul acelui zambet pe care il starnim cand reusim sa facem o bucurie cuiva, asa... din nimic, gesturi gratuite care implinesc. si devin atat de rare in lumea in care ne scaldam....

sunt fericita. si privilegiata ca inca ma inconjor de oameni... simpli si frumosi, capabili de gesturi... oameni.

miercuri, decembrie 1

ploi

cica e vreme urata afara. eu nu cred. uite acum ma imbrac bine ca un pinguin si ma duc sa-mi beau cafeaua cu o prietena. e urat afara cand te simti urat in interior. mie mi-e bine. sunt happy si energica de-mi vine sa invart lumea pe degete. ma bucur de frig, ma tine in priza.

v-am povestit ca m-am lasat de fumat? ca fac yoga si reusesc sa ma scol singura, fara alarme, pe la 7.30-8 in fiecare dimineata? ca nu mai stiu ce-i aia paine si carne de vreo cateva saptamani? si ca mi s-au daramat niste mituri referitoare la dependente si autojustificari inutile?

ma bucur pentru Mica. a reusit sa faca ce si-a propus. concentrandu-se. atat. nimic mai mult. deci functioneaza. cand vrei un lucru, te gandesti intens la el de parca il ai deja, nu cu inversunare, nu cu negativism, nu cu frustrarea ca nu il ai inca. si il obtii. asist cu placere la bildungsromanul ei. :)

bai si cand o sa ma fac mare o sa va arat eu voua!