marți, aprilie 19

viitor

viitorul suna bine.... trebuia sa plec. am amanat un pic pentru ca maine fac un lucru maret si va rog sa-mi tineti pumnii stransi, energiile acumulate, concentrate catre rezultat. trec sa fac o vizita pe langa gradina aia la care visez demult, de cand eram mica si am ocazia sa ma implic intr-un eveniment minunat organizat sub o umbrela colorata in culorile mele preferate. voi reveni cu detalii, ca poate voi avea audienta si sustinere concreta si din partea cititorilor mei... cine stie?

oftez si incerc sa nu anticipez nimic... of, e greu cand privesc fata in fata, de atat de aproape la ceea ce am visat de o viata... dar va trebui sa o iau incet, cu pasi de bebelus si un pic mai multa incredere in mine. ca tot vorbeam azi cu cineva de forta si putinta... :)

ma implic cu mult drag intr-un proiect frumos, pentru suflete, pentru oameni, pentru oamenii din noi de care uitam atat de des... si vreau sa cred ca nu va fi doar un episod "project-based" si ca voi reusi sa conving ca pot mai mult. cu un pic de noroc si o karma favorabila, nu am de ce sa nu reusesc. asadar azi, intr-o marti in care inca nu mi s-au petrecut cele 3 ceasuri rele, va rog pe voi de pretutindeni sa-mi dati in zbor un gand pozitiv, ca nu-mi strica un pic de energie luminata!

se pare ca totusi inebunesc salcamii?

luni, aprilie 18

gata

am terminat povestea noastra. de scris doar. nu de trait. ma simt eliberata, ca dupa o spovedanie secreta... plang cu lacrimi de dor, amare si dulci, de dragoste, de iertare, de eliberare... plang pur si simplu ca-mi vine sa ma scurg toata pana la gleznele tale.

in curand plec departe si ma intorc dupa Paste. va doresc o inviere autentica in suflete... si multa liniste. linistea creaza minuni, scoate frumosul din noi si spulbera negrul din jur. ne face puri. eu asa ma simt in linistea mea.

va imbratisez cu drag :) si dau start la nebunia salcamilor!

sâmbătă, aprilie 16

insomnia

m-am trezit fix la 03.03 si m-am ridicat din pat. fumez. vreau sa dorm si nu pot. ma doare tot trupul, parca ma sfartec pe dinauntru... un amic imi zicea la un moment dat ca are sac dinala de box, de atarnat in tavan. mi-ar fi fost bun unul dinala, sa-mi las energiile negative in el, sa-l lovesc pana cad rapusa.

NU POT SA DORM. SI TARE AS VREA! (na c-am ajuns sa tip la/pe/in blog...)

miercuri, aprilie 13

batranul si marea

batranul meu de la mare s-a dus undeva cu pescarusii, in vazduhurile senine, unde e vesnic cald, si liniste, si bine... mai bine pentru el.... am aflat ca s-a dus batranul de la mare, in casa caruia mi-am petrecut vacantele, copilariile, iubirile adolescentine, prieteniile. primele beri, primele seminte, primul pepene, primul porumb fiert, si multe alte atatea "prime" si minunate momente care raman...

batranul meu de la mare era prieten bun cu tata. mai tanar ca tata, si ii spunea "nenea" cand mergeam acolo. nimeni n-a stiut pana tarziu de ce ii spune asa, pentru ca tata arata ca un actor din reviste, mult mai tanar decat varsta pe care o avea. si batranul nostru era un om cu riduri adanci, viata trecuse prin el altfel si il picta intr-un tablou mai sumbru. dar verile erau minunate. cu bairame tataresti, cu fuste pana la pamant, peste si mamaligi, pepeni si saci de seminte. cu un tractor in fata curtii, la roata caruia ma evaluam in fiecare an... cat am crescut.

cu povesti de pe vas si amintiri ale parintilor. cu problemele simple ale taranului de la mare, care traieste simplu, sufera simplu, se bucura simplu, si atat de sincer in tot ce face.... mi-am cautat intotdeauna batranii. am avut parte prea putin de ei si cand aveam ocazia ma umpleam prin ei. mai era batranul de la mare, care ma stia de mica si pe care in fiecare an il revedeam cu amintiri de demult, cu drag si dor de tata si de familie. mai e bunica mea de departe acum. si cam atat...

batranul de la mare imi spunea "baldabac". si eu ii spuneam "babai", adica bunic. credeam ca asa il cheama pe el, pana m-am facut mare si am aflat de fapt cum il cheama... mergeam cu tigari si bere la el, si stateam intr-o curte ca un vagon, fumam impreuna si ne uitam la razele soarelui. uneori in liniste, caci obrazul lui imi spunea povesti infinite de viata... alteori imi povestea diverse. eram ca intr-un film, departe de lumea noastra, de la oras. era ca o poveste fara sfarsit pe care o reciteam mereu, in fiecare an, cand ajungeam la mare. sunt personaje pe care le crezi supra-omenesti, ca vor fi mereu acolo, din decor. si uite ca batranul de la mare nu mai e la mare... povestile au toate un sfarsit pana la urma... si lasa loc altora probabil....

acum e cu tata.
Memoria inimii evită amintirile dezagreabile, exaltându-le numai pe cele plăcute, artificiu graţie căruia reuşim să ne suportăm trecutul.
Garcia Marquez
 asa o fi... si daca stau bine sa ma gandesc, intradevar timpul vindeca ranile si amintirea aduce in prezent numai minunile vietii... si totusi, tocmai trecutul plin de minuni te doare caci... nu mai este. eu nu prea reusesc sa-mi suport trecutul... nici ala bun si frums, nici ala dureros. 
oftez adanc. tocmai ce am terminat o convorbire... nu pot sa scriu aici ce efecte ametitoare mi-a produs. am uitat ca tu intrebi mereu "de ce?"... am uitat ca in fata ta nu am raspuns la intrebarea asta. e pur si simplu... ala in care multi nu cred si nu-l inteleg. am incetat demult sa ma mai intreb "de ce?"... viata si sufletul meu chiar nu sunt o teorema, vreo ipoteza logica.

am castigaaaaaat!

am castigat un concurs de eseuri... culmea, un eseu care a inceput cu "cea mai scurta scrisoare de dragoste: Vino!"... sunt fericita.

am avut o zi lunga, inceputa la 8 (asta da performanta avand in vedere noptile mele albe) si incheiata frumos intr-un balcon, la o bere si o rontaiala cu prietena mea. am impresia ca a inceput ziua asta anul trecut. atat de lunga mi s-a parut. am fost la doctor, la mama, la "unde am aflat ca am castigat", am facut o mie de drumuri si am rezolvat inca 15428765 de lucruri frumoase, utile.

imi venea sa plang de fericire cand am aflat... mai ales ca aprecierea vine de la persoane cu greutate si premiul este minunat. aproape ca nu-l merit, dar pentru bucuria din glasul mamei si discutia cu membrul juriului... imi trec toate mustrarile de constiinta.

as fi sarit in bratele cuiva si m-as fi manifestat ca un copil tembel de entuziasm, de bucurie si extaz ca "scrisoarea" mea de dragoste, intr-un fel sau altul, a avut efect... chiar daca in alt context.
e frumos ce mi se intampla, ce porti mi se deschid... si nimic nu e intamplator.

duminică, aprilie 10

reconstructie

introspectie... ma repar! pe dinauntru si pe dinafara. pana la urma tot meditatia.... ma salveaza. de mine.

nu inseamna ca inceteaza sa-mi fie dor... ci doar ca-l accept.
nu inseamna ca am incetat sa sper si ca m-am resemnat, ci doar sunt mai atenta la fiecare zi, fara sa-mi plang golurile.
nu inseamna ca nu te mai iubesc. o fac perpetuu si asta nu are de ce sa ma darame.
nu inseamna ca mi-e bine. dar nici rau nu-mi e.

unii traiesc, altii doar sunt in viata. 

joi, aprilie 7

curatenie

e bine cand esti depresiv-emo sa te apuci sa faci curat, in jurul tau si in creier. de o saptamana incerc sa misc cu incetinitorul chestii prin casa si am reusit, dupa un parcurs sisific sa fac sa arate lucitor totul. si pentru ca realizarea asta nu mi-a luat cu mana nici un fel de durere launtrica...am fost si pe la o prietena, sa o ajut la curatenie. eram ca teleghidata azi cand am stabilit sa ma scol la 11... parca ma trezeam din lesin si urma altul. culcata pe la 7 dimineata, trezita la 11.

incepe sa-mi placa starea de drogare in care ma simt de la un timp incoace. mergeam pe strada si totul mi se parea un film la care asistam. nu ma simteam. fizic nu ma simteam acolo unde ma vedeam. cand am ajuns tremuram din toate maruntaiele si abia dupa 3 tigari si un pahar cu apa am devenit valabila. interesant cum psihicul iti poate da si crea discomfort fizic, uneori din cel mai crunt.

am incercat sa dau un telefon la capatul caruia nu era nimeni... aparent. si poate ca a fost mai bine asa, caci ma luase cu inmuieri de genunchi si palpitatii (la propriu)... imi repetasem chiar "alo"-ul inainte, sa fiu sigura ca voi avea glas... cand a sunat telefonul am repetat refrenul batailor turbate de inima, dar... era doar mama.

m-a mai sunat o prietena sa-mi spuna disperata ca m-a visat aiurea. pe mine si pe el. nu-i deajuns ca am eu stari, acuma trebuie sa le aud ca la un jurnal personalizat din gura te miri cui... ajung sa-mi evapor energiile si-n visele altora se pare...interesant studiu de caz. si nu, nu sunt conexiuni si coincidente din categoria alora de le faci singur, de nebun, doar doar sa te agati de ceva. sunt pe bune. teribil de surprinzatoare si crunte.

vine o perioada in care am nevoie de mine valabila pe toate planurile. si mi-e greu sa ma adun...

miercuri, aprilie 6

vraiste

e vraiste in sufletul meu, in creier, in tot... cand ma napadesc amintirile si incerc sa scriu despre toate. de cateva zile noptile imi sunt balsam... ascult muzici dintr-un playlist cu substante usturatoare si scriu. mult, enorm de mult, zeci de pagini despre ce a fost si ce este. pagini in care ma ingrop ca intr-un sicriu sacru, si care probabil vor avea un singur cititor... pagini pe care le scrie piticescu de acum... cu detasarea timpului care s-a scurs de atunci, cu maturitatea de dupa un cutremur fatal, cu mintea limpezita de ce a trecut dar tulburata cu ce a ramas...

interesant cum vad lucrurile acum... cum le simteam atunci... cum am crescut... in rationamente si simtire...

mi-e dor. si atat.

intrebare aruncata in neant...si totusi as da orice pe un raspuns de la Cineva. ce-ar trebui sa simt, sa stiu, sa cred, sa vreau, sa sper... cand exact in ziua in care se implinesc 2 ani de la tragedia vietii mele... eu ma visez alergand, plina de sange ce curge din pantecele mele, pe mine, pe jos, peste tot, in spasme...? cand privesc la sangele ala si stiu in vis, si cand ma trezesc de unde vine si de ce? cosmar e putin spus...

duminică, aprilie 3

povestea

m-am apucat sa scriu Povestea. si m-a prins 7 dimineata scriind... incredibil cum poti scrie despre o zi atatea pagini... sau cum mi se preumbla prin fata retinei imaginile de parca au fost ieri, cu lux de amanunte, contexte petrecute acum niste ani. mi-e eliberator scrisul, pansament la dorul ce ma chinuie...

am plecat de la mama plangand azi... am mers pe jos mult, noaptea, si am fumat ca un turc. am ajuns intr-un tarziu acasa, obosita, dar eliberata. sleita de puteri si ganduri, si totusi degetele mele s-au apucat sa bata pe tastatura istoria singurei iubiri de pe pamant...

ca de cele mai multe ori cand oamenii sunt in depresii, isi creaza scenarii de eliberare, fugi (in cerc, sau pe loc de fapt) si alte refugii. mi-am facut planul pe urmatoarea luna. de Paste plec in Bucovina. apoi la mare. apoi la Cluj. de fapt n-am facut eu planurile asa, dar am grija sa ma agat de ce am impresia ca ma va duce departe de... mine.

off topic. am asistat azi la un curs de master cu pretentii academice de mare rang. jos palaria celor de la catedra, mai ales ca nu depaseau cu mult varsta celor de peste masa. insa m-am oripilat sa constat un nivel extrem de scazut al studentilor... an terminal la master. continui in idealismul meu, sa refuz sa inteleg motivatia unora... de a face pe studentii, cand coatele lor nu se lasa tocite de bancile facultatilor....