luni, aprilie 29

Ploaie fara nori



Tu, ploaie fara nori, spre mine incet cobori
Ma uzi tu, dar nu vreau sa apuc
De tine sa ma usuc
Pana la piele si printre tesaturi
Stai in picaturi, lasa-mi picaturi, vino-n picaturi

Tu, ploaie din senin, ca un clandestin,
Te-ai deghizat in cea care mi-a sters
Soarele din mers, cu parul lung si fulgere-n priviri
Nu stiu sa-i mai respir, nu pot sa-i mai respir

Daca asa e dragostea ta, eu mai bine ma lipsesc de ea
Tu, ploaie fara nori, spre mine tot cobori
Ma uzi tot, dar nu vreau sa apuc
De tine sa ma usuc
Pana la piele si printre tesaturi
Stai in picaturi, lasa-mi picaturi

Daca asa e dragostea ta, eu mai bine ma lipsesc de ea...
Pana cand n-o mai ploua, doar deasupra mea,
Iar norii tai vor fi mai prietenosi sau poate mai fricosi
C-o sa-mi gasesc un cer mai iertator, de ploaie si de nori
De ploaie si de norï

mai

vine marea.

un moment pe care il astept, il imaginez, il doresc cam de la primul ciocnit de pahare de la revelion. lucrurile se precipita cu un pic inainte de marele eveniment, dar intalnirea cu marea e un fel de nunta la care e musai sa ajung... se aranjeaza toate in final si sa ma vedeti ce o sa ma perpelesc la soare ca o foca esuata... incepand cu rasaritul de miercuri dimineata :)

R. mi-a zis ca marea nu-i la fel fara mine acolo. m-a uns pe suflet cu o declaratie simpla care mi-a starnit lacrimi de bucurie. vom fi impreuna la tarmul nostru, ne vom tine de mana si vom vorbi vorbe despre nimic si despre noi. o sa fie de poveste pentru ca la marea cea mare intotdeauna se croseteaza povesti.

studenteste, cu bursa la ciorap, cu cortul si cu zambete tampe pe figuri, ne ducem in haosul ala sa ne gasim linistea de fapt. e... paradoxal. mergem in vama sa ne asezam cat mai departe de agitatie, sa ne traim zen-ul in pace si liniste, cu muzici bune in surdina. ceea ce vama nu mai e demult. dar cumva.... compania face diferenta si de fiecare data reusesc sa ma diluez acolo in fumuri trase cu pofta din tigari prea multe, in cafele la ore imposibile cu cearcane curgand pe obrazul ars de soare, in priviri jucause si pline de haz.

asta pentru ca... prietenii stiu de ce :)

miercuri, aprilie 24

mai ramai

"ramai la mine"... poezia asta mi-a fost refren perpetuu din copilarie pana in cele mai adanci iubiri ale vietii, pana in cele mai complicate demersuri de evolutie, in toate istoriile si clipele reale si ideale.

m-ai adus astazi aici, la acelasi vers care mi-a strabatut fiinta si m-a tinut de mana prin viata si printre oameni... pana la tine.  "o, ramai la mine... te iubesc atat de mult..." un scancet atat de simplu si de coplesitor... o tanguire a spiritului atat de adanca si de completa... cateva cuvinte care supun o mie de gesturi de amor, un vers care acopera toata agonia dorului, a dorintei, a fricii, a iubirii. un vers ca o dulceata de cirese amare... amar sau dulce in esenta lui?

m-ai adus aici... la poarta asta a lumii. ti-am recitat, te-am recitat si m-am umplut de lacrimi nescurse. plansul goleste sau umple? inunda sau secatuieste?

cand nu plangi pentru mult timp nu e ca si cum nu ar ploua pe pamant? nu e ca si cum sufletul ti-ar deveni arid si s-ar cam sufoca in seceta? n-ar deveni fiinta nefertila, nefiind udata din cand in cand cu... lacrimi? uneori simt ca daca nu-mi plang plansul, ma ofilesc. nu ma las eliberata si ma usuc definitiv. cam asa m-am simtit astazi cand mi-am acoperit fiinta de pleoape obosite, dupa un vers ce mi-a desfasurat toata viata in fata ochilor....

in asteptarea plansului eliberator... te iubesc infinit si te rog... te implor, mai lasa-mi-te o zi, o ora, o secunda...

reveniri sau deveniri?

inchisesem paginile aici... pentru ca viata mea daduse pagina la un alt capitol, mai mult trait decat dorit, scris, imaginat, teoretizat, desenat in cuvinte... imi era bine asa. si uite ca totusi, dupa cateva luni bune, revin la coltisorul meu de scrieri... la piticescu. din comoditate, din atasament, de dor de mine cea de atunci... habar n-am si poate nici nu e important.

am deschis blogul asta atat de demult ca am pierdut sensul initial. nu mai stiu (sau nu mai vreau sa stiu) pentru cine, de ce, ce gandeam atunci. intre timp mi-a fost terapie si chin, evolutie si amuzament, oportunitate si un fel de "acasa" virtual. mi-a fost de toate cand nu mai aveam nimic, si mi-a fost in plus cand le aveam pe toate.

nu ma pot desprinde de... mine.

revin. ma continui. desi nu m-am intrerupt niciodata de fapt.