luni, iulie 1

comparatie de doruri

uneori mi-e dor de tine cand esti langa mine. stam unul langa altul pe canapea si mi-e dor de tine de parca esti plecat pe alta planeta si astept alinierea....

cand pleci la propriu undeva mi se activeaza dorul ala frumos, cand astepti pe cineva acasa si speri ca toate vor fi roz cand va veni pentru ca va veti regasi intr-un coltisor de rai. cand simti ca dorul e doar ceva ce inveleste frumos si cu grija un sentiment fals de insecuritate. cand mi-e dor asa, dorul imi tine de cald si nu ma simt singura fara tine. sunt eu si cu dorul meu pentru tine. atunci mi-e bine sa-mi fie dor si ma gandesc ca daca nu te-as iubi, daca nu ai exista... dorul meu s-ar dizolva in van. e bine cand ai de cine sa-ti fie dor.

dar sunt unele doruri dureroase. atat de mute si de adanci incat te surpa pe dinauntru si scot la suprafata numai amaruri imbibate in lacrimi sau alcool, dupa caz. de dorurile astea m-as lipsi dintr-o clipire daca as putea...

dorul e strans legat de asteptare. cand astept ceva concret: o venire, o plecare, o iesire, o clipire - dorul prinde sens. cand mi-e dor cu asteptari.... cand sper la trecuturi apuse sau la viitoruri incerte, cand orice altceva decat prezentul mi se pare dezirabil si cand nu reusesc sa ma bucur de dor in sine... atunci sunt intr-o gaura neagra care ma macina pana la dezintegrare.

mi-a prins bine plecarea ta. prefer sa pleci de o mie de ori asa, ca sa-mi traiesc dorul asta frumos asteptandu-te acasa.... decat sa-mi fie dor de tine cand esti aici. cu toate astea, niciodata nu-mi esti suficient, asteptarile si asteptarea sunt perpetue... la fel ca dragostea mea pentru tine... infinita!