marți, mai 16

ruperi de nori

Am realizat zilele astea că răni crestate în carne vie, care credeam că au trecut, au lăsat de fapt cicatrici și efecte perverse pe care le conștientizez abia acum. Acum când iese soarele pe strada mea și realizez ce înseamnă de fapt să fii fericit, nu să te mulțumești cu o idee de fericire pe care încerci cu eforturi să o integrezi în tine...

Ai bătut cuie în sufletul meu și ai lăsat goluri atât de adânci încât nici eu, nici tu, nu am știut până unde se duce golul și întunericul din ele. Am aflat ieri cât de jos am fost și cât de mult m-a afectat totul, cât de nepotrivit pentru mine era să fiu acolo, în situațiile alea... ți-am dat dreptate după ani de zile, fără vălul amorului turbat pe creier și cu înțelepciunea de pe urmă... îți dau dreptate acum: nu ești bărbatul potrivit pentru mine, oricât mi-am dorit eu să mă potrivesc ție și să scriem povești frumoase împreună... suntem o ciocnire de lumi diferite, un babel haotic care a furat o clipă veșniciei. Am furat o clipire în care ne-am imaginat zei și am călcat în picioare lumi și păreri. Am vrut să avem tot pentru moment, dar în momentul fix următor nu am mai avut nimic. A meritat. Nu regret. Am fost atât de sus și am picat atât de jos încât pot spune că le-am avut pe toate și am concentrat Viața în câțiva ani de esență tare. Mulți nu au privilegiul ăsta sau nu și-l permit niciodată. Oare dragostea lor e mai puțin adevărată, viața lor e mai fericită sau mai tristă, pentru că nu dau cu ea de toți pereții - cum am făcut noi?

Te plac, te admir, mă fascinează felul tău de a fi și de a face lucrurile. M-ai învățat fără să vrei ca din atâta cenusă, să mă iubesc pe mine însămi mai mult și mai adevărat decât am iubit orice pereche de până acum. Și pentru asta îți mulțumesc. Dragostea asta de mine mă eliberează de o iubire imposibilă și de o senzație teribilă că toate visurile mele s-au sufocat și înecat în amorul propus de tine... Simt că zbor peste toate astea și că tu, cu iubirea ta cu tot, care nu mi se potrviește deloc... ramâneți în urmă și vă confundați într-o linie a orizontului care vag se distinge....

Orizontul se vede doar când e foarte senin. Atunci toate se limpezesc și poți vedea foarte departe...

duminică, aprilie 16

nu mai vreau răspunsuri

Nu mai vreau răspunsuri... le-am căutat toată viața și de fapt le am pe toate. Sunt în mine, doar trebuie să dau vălul indiferenței la o parte, să prind un pic de curaj și să-mi asum simțirile și intuițiile. Nu mai vreau răspunsuri.

Vreau să am liniștea și puterea de introspecție să-mi pun adevăratele întrebări. Asta e cel mai important.

Întrebarea de azi este: pot să (mai) iubești un om cu care știi că nu poți construi nimic împreună?

joi, aprilie 6

joi 6 aprilie

N-am mai scris de un secol aici, se face un an de cand imi stau vorbele in gat si nu reusesc sa sparg gheata. In capul meu s-au scris deja romane, nuvele, povesti de citit in metrou, o antologie de poezii si in general, o biblioteca cu de toate pentru toti :)

Nici nu stiu de unde sa incep. De unde am ramas? Sau de unde am ajuns? Viata e si mai complicata dupa 30 de ani sau doar tindem noi mai mult sa o complicam. Timpul are alta valoare, apuci sa faci putine lucruri pentru tine insati, in schimbi te minti din ce in ce mai cu lejeritate ca de fapt... tot ce faci e pentru tine. Nu prea...

Paradoxurile mele sunt tot acolo. Mai accentuate si sustinandu-mi anxietatile.
Depresiile sunt mai profunde, iubirile mai haotice si mai adanci.
Preocuparile mele, pasiunile si toate visurile sunt concentrate si uneori explodeaza impotriva mea.
Dintr-o joaca nebuna, a devenit totul o lupta aproape crancena. Cresc. Ma maturizez? Asa e peste tot? E bine, e rau?

Cateva fire invizibile se mentin totusi: tot in gara am cele mai adanci introspectii, iubesc infinit, pe tine si ideea de iubire, astept marea in fiecare an sa ma topeasca, mi-e frica de moarte si imi plac piticii.

marți, mai 3

grizon de sezon

Ma gandeam zilele trecute la albul care infloreste in capul meu.... cam de cand te-am cunoscut. Poate ca nu e corect, dar reusesc sa adun fiecare fir alb in povestea noastra si sa-i gasesc originea si sensul. Esti responsabil de grizonul meu la fel cum sunt responsbila de a ma fi infipt in sufletul tau, uneori cu gratie - alteori cu forta patimasa.

Am multe fire albe in cap, suvite pe alocuri. Si chiar daca imi contureaza un tablou al zbuciumului meu, sunt mandra de ele... sunt incantata pana la extaz si-mi vine sa povestesc oricui ar vrea sa ma asculte de istoria fiecarui fir alb, de istoria mea, a noastra.... marea dragoste involburata.

Daca as sta sa recitesc ultmele posturi de aici, sunt convinsa ca s-ar mai albi un firicel. Dar privesc inainte, inapoiul e acolo in urma... Mi se pare ca dupa atata rau, a iesit si soarele pe strada noastra si ca am mai dat o pagina la romanul nostru. Poate il si scriem candva....

Criza de "dragostea dureaza 3 ani" completata de "criza de 30 de ani", dau impreuna un abis din care cu greu m-am scos la suprafata. Am crezut ca mor lunile astea, uneori chiar mi-am dorit sa mi se intample, am visat orori si mi-am inchipuit cum ar fi sa se termine tot si sa se faca liniste neagra ca atunci cand nu era nimic si Dumnezeu se pregatea sa creeze lumea. Toate trec cu viteza luminii, parca imi aduc aminte un film vizionat demult, desi ma despart cateva saptamani de perioada in care credeam ca nu mai vad malul si ca nu vom mai ajunge niciodata la el impreuna.

Ritmul asta cu care se petrece viata ma oboseste si ma sperie. E coplesitoare orice emotie, orice vibratie, orice gest.... toate sunt intense si ma ridica sau ma prabusesc cu o intensitate nebuna. Si tocmai de aceea... am decis sa fiu atenta. Atenta la viata si la lume, la mine si la tine.... atenta un pic mai adanc... ca sa nu pierd in haosul si in viteza asta.... sa nu pierd esentialul, sa nu ma pierd pe mine si sa nu te pierd de mine.

Sunt convinsa ca am trecut de un mare prag al relatiei noastre, ca am inteles si am invatat cat intr-un doctorat neplagiat... o groaza de lucruri in astia 3 ani. Stiu ca suntem bine si apti sa ne traim cuprinsul, sa ne scriem pe indelete capitol dupa capitol. Pana la capat. Sunt convinsa ca am trecut si peste pragul asta de 30 de ani cu folos si nu foarte sifonata. Abia astept sa mi se intample toate si sa ma bucur de maturitate :) Auto-suficienta asta si constienta lucrurilor ma face fericita si pregatita pentru orice. Si nu, nu ma vopsesc pana nu rasar toate bucuriile si tristetile in parul meu.

Ma iubesc si te iubesc. era si este atat de simplu.


vineri, ianuarie 1

cica Anul Nou

Mi-am imaginat cum o sa ma suni de sarbatori sa ne spunem La Multi Ani impreuna. Apoi mi-am dat seama ca tocmai m-am hotarat ca nu mai am asteptari de la tine. Apoi mi-am adus aminte ca in secunda cand nu mai am asteptari de la tine, va fi secunda cand nu mai contezi si cand nu te mai iubesc. Apoi mi-am recapatat firea si tot am sperat sa ma suni. A trecut ziua si nimic.... Apoi mi-am imaginat cum iti trimit urmatorul sms: "Acest sms putea contine o urare de An Nou. Contine fix Nimicul care ne-a cuprins."

Apoi mi-am zis ca imaginatia e raiul din care nu ma poate nimeni izgoni si ca nu are sens sa fortez realitatile altora sa mi se intample mie. Deci am ramas in asteptare, ceea ce inseamna ca inca te iubesc... si in suferinta. Ceea ce inseamna ca dragostea se imputineaza in favoarea.... cine stie carui alt sentiment.

Sper ca 2016 sa ma umple la loc, fix cat m-a golit 2015.

marți, decembrie 22

Draga Mos Craciun,

Iti scriu din filmul meu cu prosti sau pentru prosti. Iti scriu din viata mea pe care nu o recunosc, si mi-o asum fara sa vreau dintr-o complezenta politicoasa... se intampla chestii pe care nu le-am cerut, nu eu le-am cernut si nici macar nu-s suma faptelor mele. Nu prea mai stiu de ce ma aflu aici si ce ar trebui sa fac ca sa depinda iar toate de mine, ca sa ma simt utila si frumoasa, ca sa scap sau sa ma scap de vartejul asta ne-personal in care ma gaseste finalul anului. 

Deci, draga Mosule... vreau sa se faca liniste. In mine si pe langa mine. La interior si la exterior. Si apoi din linistea asta sa rasara lucruri si oameni, floricele pe campii si culori. Sa nu mai traiesc din amintiri, sa nu-mi mai frang sufletul si creierii in cauze pierdute care nu-mi apartin, sa uit, sa nu fi fost niciodata greu. 

Am facut 3 brazi anul asta, si nici macar unul nu e al meu: mama, bunica si iubitul. Sub nici un brad nu reusesc sa ma odihnesc si sa ma simt "acasa". Am facut 4 case in ultimele luni. Mi-am pus sufletul in fiecare dintre ele si apoi am ramas ciopartita si tot pe drumuri petrec cel mai mult timp. Am obosit. Am obosit de mine insami. 

Draga Mosule... stiu ca existi undeva, pentru ca uite - anul asta, desi imi pierdusem speranta, un brad e natural - asa cum mi-am dorit de cand eram mica. Stiu ca existi, pentru ca Mica mea vine de departe sa ne tinem in brate si pentru ca iubitul meu e inca viu. Dar te rog eu, nu intarzia cu Linistea aia... ca mai am un pic si mor de nervi, de stres, de prea multa asteptare, de prea putina speranta, de prea mult haos si prea putina sansa... te rog. 

Draga Mosule... se zicea ca Timpul le vindeca pe toate... dar vad ca s-au amestecat zicalele si credintele, traditiile si firea lucrurilor. Nimic si nimeni nu mai e la locului lui in Timp si Spatiu. Si dupa atata Rau, cand vine Binele? nu asa era ordinea?

marți, septembrie 8

maxime si cugetari

a inceput septembrie si eu numar bobocii din capul meu... mai fac o evaluare, mai analizez cate ceva si concluziile sunt crunte:

cand ajungi prea sus... orice inaltime ti se pare pragul de jos. si statul cu picioarele pe pamant e deja un mormant din care nu mai vrei sa iesi niciodata. ca atunci cand conduci cu 200 la ora si cand revii la 130 ti se pare ca esti o trotineta stricata si ca pana si pasarile dau din aripi mai cu folos pe langa tine...

cand ai tot si te obisnuiesti cu el... totul devine nimic. cand te obisnuiesti si cu nimicul... esti deja mort printre vii. gol imens, intens si fara sens.

dupa trei ani o luam de la inceput. doar ca cu mintea cea de pe urma. iubim ce-a fost, iubim ce-ar mai putea fi intr-o speranta construita utopic si ce este... e derizoriu. nu mai avem timp si chef de noi. prezentul e doar o constructie teoretica. important e ce-a fost ieri si ce va fi maine. cat "maine" poate sa inghite un om?

candva am crezut cu tarie de neclintit ca dragostea e un copac vesnic verde. acum stiu ca exista anotimpuri... a venit toamna si cad frunzele una cate una. din covorul nostru de frunze moarte crezi ca mai poate prinde viata ceva? poate doar niste muguri de... "nu ma uita".


vineri, august 21

viata ca o vineri

e vineri. port un tricou pe care scrie "trust yourself" si deasupra mi-am pus o bluza de-a ta pe care scrie "paradise lost"... exact asa suprapuse imi sunt starile astazi... si tot mi-e frig fara tine si mi-e dor nebun de noi doi. oare o sa ne ducem vreodata duminicile impreuna pentru tot restul vietii? oare o sa ma simt vreodata sigura pe vesnicia asta care-ti poarta numele si n-o sa mai astept perpetuu sa apari...?

se apropie toamna... e o saptamana de august de parca ar fi noiembrie... oare si vremea asta reflecta de fapt starile mele? ai putea invata ceva din labilitatea vremii din ultimele saptamani... exact pe sufletul nostru a fost. ai parte de lacrimi si daca nu ma vezi plangand, vezi? ploua peste tot.

toamna asta o sa fie cea mai frumoasa. e fix toamna jumatatii mele de viata. toamna care imi va imparti viata in doua si ma va duce pe o carare definitiva. toamna asta voi alege pentru mine.

iubesc. te. din viata mea. ultimul.

sâmbătă, iunie 27

scurgeri... curgeri...

ma lasi asa sa ma scurg printre degetele orgoliilor tale... sa ma topesc undeva in eter, in aer sau doar in imaginatia ta.. ma lasi sa ma pierd de tine, sa ne diluam in haosul asta al vietii si crezi ca nefacand nimic imi respecti libertatea. ma lasi balta....

ma las balta... las balta asta in urma mea si curg mai departe... daca dragostea noastra va rezista doar intre doua statii suspendata intre suflete pe o ata imaginara, atunci e ok si nu am nevoie de nimic altceva. nici de prezenta ta, nici de vocea ta, nici de respiratia ta langa clavicula mea, nici de tine, nici de mine, nici de noi. sa vedem cata suficienta exista intr-o iubire absoluta si invizibila. nerealizata si nerealizabila.

o fi asta urmatorul nivel de iluminare pe care eu in micimea mea inca nu-l percep.

iarta-ma ca-ti sunt.