marți, decembrie 22

Draga Mos Craciun,

Iti scriu din filmul meu cu prosti sau pentru prosti. Iti scriu din viata mea pe care nu o recunosc, si mi-o asum fara sa vreau dintr-o complezenta politicoasa... se intampla chestii pe care nu le-am cerut, nu eu le-am cernut si nici macar nu-s suma faptelor mele. Nu prea mai stiu de ce ma aflu aici si ce ar trebui sa fac ca sa depinda iar toate de mine, ca sa ma simt utila si frumoasa, ca sa scap sau sa ma scap de vartejul asta ne-personal in care ma gaseste finalul anului. 

Deci, draga Mosule... vreau sa se faca liniste. In mine si pe langa mine. La interior si la exterior. Si apoi din linistea asta sa rasara lucruri si oameni, floricele pe campii si culori. Sa nu mai traiesc din amintiri, sa nu-mi mai frang sufletul si creierii in cauze pierdute care nu-mi apartin, sa uit, sa nu fi fost niciodata greu. 

Am facut 3 brazi anul asta, si nici macar unul nu e al meu: mama, bunica si iubitul. Sub nici un brad nu reusesc sa ma odihnesc si sa ma simt "acasa". Am facut 4 case in ultimele luni. Mi-am pus sufletul in fiecare dintre ele si apoi am ramas ciopartita si tot pe drumuri petrec cel mai mult timp. Am obosit. Am obosit de mine insami. 

Draga Mosule... stiu ca existi undeva, pentru ca uite - anul asta, desi imi pierdusem speranta, un brad e natural - asa cum mi-am dorit de cand eram mica. Stiu ca existi, pentru ca Mica mea vine de departe sa ne tinem in brate si pentru ca iubitul meu e inca viu. Dar te rog eu, nu intarzia cu Linistea aia... ca mai am un pic si mor de nervi, de stres, de prea multa asteptare, de prea putina speranta, de prea mult haos si prea putina sansa... te rog. 

Draga Mosule... se zicea ca Timpul le vindeca pe toate... dar vad ca s-au amestecat zicalele si credintele, traditiile si firea lucrurilor. Nimic si nimeni nu mai e la locului lui in Timp si Spatiu. Si dupa atata Rau, cand vine Binele? nu asa era ordinea?

marți, septembrie 8

maxime si cugetari

a inceput septembrie si eu numar bobocii din capul meu... mai fac o evaluare, mai analizez cate ceva si concluziile sunt crunte:

cand ajungi prea sus... orice inaltime ti se pare pragul de jos. si statul cu picioarele pe pamant e deja un mormant din care nu mai vrei sa iesi niciodata. ca atunci cand conduci cu 200 la ora si cand revii la 130 ti se pare ca esti o trotineta stricata si ca pana si pasarile dau din aripi mai cu folos pe langa tine...

cand ai tot si te obisnuiesti cu el... totul devine nimic. cand te obisnuiesti si cu nimicul... esti deja mort printre vii. gol imens, intens si fara sens.

dupa trei ani o luam de la inceput. doar ca cu mintea cea de pe urma. iubim ce-a fost, iubim ce-ar mai putea fi intr-o speranta construita utopic si ce este... e derizoriu. nu mai avem timp si chef de noi. prezentul e doar o constructie teoretica. important e ce-a fost ieri si ce va fi maine. cat "maine" poate sa inghite un om?

candva am crezut cu tarie de neclintit ca dragostea e un copac vesnic verde. acum stiu ca exista anotimpuri... a venit toamna si cad frunzele una cate una. din covorul nostru de frunze moarte crezi ca mai poate prinde viata ceva? poate doar niste muguri de... "nu ma uita".


vineri, august 21

viata ca o vineri

e vineri. port un tricou pe care scrie "trust yourself" si deasupra mi-am pus o bluza de-a ta pe care scrie "paradise lost"... exact asa suprapuse imi sunt starile astazi... si tot mi-e frig fara tine si mi-e dor nebun de noi doi. oare o sa ne ducem vreodata duminicile impreuna pentru tot restul vietii? oare o sa ma simt vreodata sigura pe vesnicia asta care-ti poarta numele si n-o sa mai astept perpetuu sa apari...?

se apropie toamna... e o saptamana de august de parca ar fi noiembrie... oare si vremea asta reflecta de fapt starile mele? ai putea invata ceva din labilitatea vremii din ultimele saptamani... exact pe sufletul nostru a fost. ai parte de lacrimi si daca nu ma vezi plangand, vezi? ploua peste tot.

toamna asta o sa fie cea mai frumoasa. e fix toamna jumatatii mele de viata. toamna care imi va imparti viata in doua si ma va duce pe o carare definitiva. toamna asta voi alege pentru mine.

iubesc. te. din viata mea. ultimul.

sâmbătă, iunie 27

scurgeri... curgeri...

ma lasi asa sa ma scurg printre degetele orgoliilor tale... sa ma topesc undeva in eter, in aer sau doar in imaginatia ta.. ma lasi sa ma pierd de tine, sa ne diluam in haosul asta al vietii si crezi ca nefacand nimic imi respecti libertatea. ma lasi balta....

ma las balta... las balta asta in urma mea si curg mai departe... daca dragostea noastra va rezista doar intre doua statii suspendata intre suflete pe o ata imaginara, atunci e ok si nu am nevoie de nimic altceva. nici de prezenta ta, nici de vocea ta, nici de respiratia ta langa clavicula mea, nici de tine, nici de mine, nici de noi. sa vedem cata suficienta exista intr-o iubire absoluta si invizibila. nerealizata si nerealizabila.

o fi asta urmatorul nivel de iluminare pe care eu in micimea mea inca nu-l percep.

iarta-ma ca-ti sunt.

luni, mai 18

primii trei ani din restul vietii mele

Peste doua saptamani se fac 3 ani de cand ne iubim infinit. iti vine sa crezi? ma apuca asa o neliniste... lumea zice ca dragostea dureaza 3 ani, altii ca nu-i chiar asa, iubirile mele s-au degradat toate in jurul acestui termen... promiti sa fii tu cel care incalci regula asta? promit sa ma inchid in casa si sa astept sa treaca luna macar... sa intram in anul patru si sa-mi sterg din creier frica asta inoculata de oameni.... dragostea mea NU dispare in 3 ani. dragostea mea cea mare e atat de mare incat e infinita.

Am recitit blogul de cand ne-am cunoscut. am trait un inceput lung si frumos. primul an a fost un paradis in care amandoi ne-am scaldat... un pic mirati, un pic inconstienti, un pic prea pasionali. au fost atat de multe si am accelerat fara centuri de siguranta. am stiut ca tu esti Omul meu, nu doar pentru o noapte sau un anotimp. si asa a fost.

Dupa un an de relatie frumoasa, am vrut mai mult. certitudini, siguranta, eforturi vizibile, un pic de responsabilitate. toate lucrurile la care lucram pentru mine, le-am vrut de la tine sau de la Noi...fals, poate. sau fireasca nevoie a oricarei femei care iubeste si se uita pe sine pentru celalalt sau pentru acea a treia persoana generica: NOI. am descoperit defecte si nepotriviri... dar ne cunoastem si ne iubim atat de complet... ca nu am reusit sa pasim pe carari diferite, desi am ajuns la rascruce... ne-am certat pentru prima data, ne-am plecat si ne-am intors unul altuia.. nu stiu nici acum daca chiar am invatat sa luptam atunci. eu murisem cand ai vrut sa pleci si m-am nascut inca o data cand mi-ai promis ca o sa ramai....

Am fost in purgatoriu... un zbucium cretin, nelamuriri fara logica si pierderi de sine, de memorie sau de vremuri. m-am simtit singura cu tine, fara tine, singura cu mine, parasita de puteri si nevoita sa iau decizii. nu am reusit niciodata sa mai decid doar raportat la mine, esti peste tot. si a mai trecut un an.

Al treilea an si dezlantuirea Iadului....un iad crescut din neant pe purgatoriul nostru dulce-amar care oricum abia mai atarna de un fir de dragoste. cand s-a pornit furtuna cea mare... ne-am adunat mintile si sufletele din imprastieri si am reusit sa ne sustinem reciproc... ne-am tinut de mana strans prin iadul acela si am trecut o mare de plans impreuna. dar ne-am schimbat. mult si iremediabil. ne-am lovit un pic la cap si ne-am zdrelit sufletele de stanci inalte. dar dragostea noastra cea mare a invins si stim ca nu mai putem fi vreodata unul fara celalalt.

Esti cel mai rau si cel mai bine de atunci. esti departe de tot ce imi doream acum 3 ani si totusi esti ultima si singura mea dorinta pe lumea asta. esti dragostea mea si agonia mea. nici nu mai stiu daca astept sa recladim un rai al nostru ca la inceput sau doar ne stingem incet...  intram in anul patru de amor infinit. au trecut primii 3 ani si poate restul va fi mai cald si mai lin... am consumat si paradisul inceputului si cuprinsul cu intrigi si iadul caderilor. ce mai putem face? suntem totusi impreuna cumva, in felul nostru.... ne iubim ca doi copii desculti prin ploaie.

Simt ca imi abandonez vise si planuri, desi ma urmaresc mereu. vreau copil, vreau casnicie, vreau stabilitate si armonie. nu avem nimic din toate astea si totusi nu mi le doresc fara tine. stiu, simt in bataile inimii ca nu mai pot trai fara tine, ca as muri la propriu daca nu ai exista in viata mea. ce bine ca esti, totusi! suntem atat de noi si fiecare in parte e inca pierdut in niste valuri... e mare marea noastra.... mereu ne vom intalni in ea sau la mal, ca-i flux sau reflux, ca-i lina, limpede sau tulbure si involburata. e marea noastra... dragoste.

hai sa plangem impreuna inca o mie de ani.
hai sa fim, mai ramai si lasa-ma sa-ti fiu.


miercuri, februarie 18

pentru mine

de ziua indragostitilor am fost sa vad marea, la o ora si ceva de Roma.... cu palmieri adevarati, oameni de la mare adevarati si pietricele adevarate. nu erau scoici. poate ca astia in italia nu au scoici. dar era miros de mare si dor nebun de tine care a alergat in zarea aia senina. toata dragostea mea am dus-o la mare si am facut-o mare ca ea.... am plans de fericire.

in alta zi mi-am taiat unghiutele si m-am tuns cu forfecuta aia mica rosie. cate poti sa faci cu o forfecuta. m-am facut asa frumusica un pic. si tot la acasa m-am gandit, unde am de toate. oricum, am invatat ca avem nevoie de foarte putin ca sa existam decent... si totusi - confortul de acasa nu e nicaieri.

acum ascult madalina manole. si maicile romance de aici au fost fane.... o bucatica din acasa e in slagarele astea si mereu ma fac sa ma simt bine si mai aproape de toate ale mele.

trece timpul si mai am un pic si termin experienta asta. am facut-o si pe asta. am ajuns aici unde am visat din facultate. si e cu folos. cu stres, cu zambete, cu poze si mandrii, cu doruri si nevoi.

multumesc.

marți, februarie 10

transformari...

cand esti plecat de casa la propriu si mai mult decat atat, este printre straini, ai la dispozitie o camera mica-mica si un oras mare-mare necunoscut, incepi sa-ti faci tot felul de griji si toate preocuparile si tabieturile tale de acasa se modifica.

dupa ce am vizitat ce era de vizitat si mi-am setat orele de studiu... m-am apucat de sport. acum ii inteleg pe baietii de dupa gratii sau blocuri de ce se apuca de tras de fiare. din lipsa de activitate si comunicare, prieteni, facebook, barfe balcanice si altele care imi umpleau ziua la Bucuresti, te apuci sa... tragi de muschi. astfel ca in fiecare zi mi-am propus sa fac niste pilates si abdomene, asa.... ca sa treaca timpul constructiv. activitate cu folos, ar zice unii... dar sunt convinsa ca o data ajunsa acasa ma voi lasa de ea.

azi mi-am cumparat o bluza verde dupa ce am cautat vreo ora ceva colorat. lumea e terna si aici ca si acasa... toti se imbraca in negru, gri, bej si in general culori cat mai neutre. prefer contrastele cu o culoare puternica sau curcubeul tot pe mine. mai ales cand ma simt bine sau vreau sa-mi pozitivez existenta. asa ca am inceput sa arunc sau sa ma gandesc sa las aici o parte din hainele cu care am venit si sa-mi cumpar chestii colorate-funky. pe bune ca ma simt mai bine de cand port colorat nu doar la chiloti :)

beau apa mai multa. si beau apa mai multa pentru ca mananc mai putin si uneori simt ca pur si simplu trebuie sa ma hidratez sau ca trebuie sa umplu cu ceva golul din stomac. obiceiul asta sper sa se pastreze si acasa. nu mai beau cafea dimineata si fumez cam 2 pachete pe saptamana, ceea ce e complet anapoda fata de obiceiurile mele de gara de nord. in schimb nu trece zi sa nu mananc o fructa - cred ca am mancat deja mai multe fructe decat in tot anul trecut, de cand sunt aici.

am inceput sa citesc mult si cu atentie... deh, face parte din obiectivul cu care am venit aici: studiul. dar ma transpun atat de tare in lecturi si fenomene ca uneori ma trezesc plangand la cate o fraza emotionanta... constat cu bucuria unui copil ca felul in care percep lectura si modul in care are ea efect asupra mea s-a schimbat din facultate incoace.... poate pentru ca acum citesc ce-mi place, ce ma intereseaza si mintea mea de adult sedimenteaza altfel informatia. am plans cand Regele Mihai l-a arestat pe Antonescu pe 23 august si cand Carol I a murit sau cand Regina "Mama Ranitilor" scria despre atmosfera de dinainte de razboi... asta pentru ca acum citesc despre monarhia romaneasca, deseori chiar in Piata San Pietro sub soare de privamara si da... ma iau emotiile la fiecare pagina.

deci managementul dorului functioneaza, abia dupa vreo 2 saptamani incep sa fiu cu adevarat Prezenta in calatoria asta a mea pe mai multe planuri.

sunt fericita.... dolce vita nu e doar un mit!

vineri, februarie 6

nota de plata - doctorat

incerc de cateva zile senzatii tari neuronale, intelectuale si ma intreb in ce se mai masoara munca intelectuala, cu creierul adica.... aici in arhivele unde ma scald de doua saptamani deja, gasesc greu ceva care sa-mi fie cu folos in lucrarea mea.... procesul e cam asa.

caut vreo doua zile intr-o biblioteca de indici niste numere. in functie de data, nume, localitate e posibil sa gasesti ceva care PARCA ti-ar completa studiul. si ma duc si cer respectivul document de la niste nenea draguti cu care ma inteleg mai mult prin semne ca ei nu stiu limba engleza, desi lucreaza la (probabil) cea mai tare arhiva din lume (sau poate tocmai deaia isi permit sa nu stie decat limbile in care sunt documentele din arhiva asta, adica italiana, franceza si latina).

scormonesc eu cat pot si pana la urma dau de ceva. ma gandesc ca trebuie tradus in limba mea, ca o sa cer o copie (nu faci tu poze ca la BCU, faci cerere si ti se da un jpeg cu documentul, contra cost), ca o sa adaug la anexe si lucrarea mea va avea deja niste pagini in plus si nu orice fel de pagini ci unele importante cu documente inedite....

apoi ma documentez mai bine la modalitatea de reproducere a documentelor gasite si constat ca daca vreau sa public jpeg.urile lor ma costa cam 50 Euro dreptul de publicare pe imagine. adica un document de 3 pagini, ar costa 150 de euro. Nu ma pot multumi decat cu copierea lor pentru uz personal, le iau acasa si le transcriu, le traduc, dar nu arat la nimeni poza aia frumoasa cu pagina originala din document... si oricum copierea pe foto pentru uz de studiu personal costa cam 12 euro/poza adica o pagina.

am strans deja cateva documente si nu ma lasa inima sa pierd vremea traducandu-le la fata locului, ca in timpul asta mai caut altele si o luna trece repejor. asa ca deja am de platit vreo 230 de euro pe copii cu care ma intorc acasa sa ma uit doar eu la ele si publicului o sa transmit doar traducerea. si profii mei mi-au zis ca daca ma duc la arhive sa fac poze, sa aduc tot, sa copiez, sa transcriu in intregime documentul, sa-l traduc si sa-l public.... dar nu mi-au zis cat costa treaba asta si nici bursa de cercetare nu mi-au dat sa-mi platesc calciu si glicemia....

intr-o zi uitandu-ma pe net... am gasit niste carti. ma duc la editura si le comand la casa, fericita ca am ocazia sa le cumpar. la Romania nu le-as fi gasit sau as fi platit transportul cat juma' de carte. si ce sa vezi? 90,70 euro. pai sa nu-ti iei campii si sa te hotarasti sa te faci prost?

dupa o luna de cheltuieli... bani cu care in Romania traiam vreo 3 luni cu carne si desert in fiecare zi la masa, o sa ma intorc la mama mea acasa. O sa am nevoie de niste bani sa dau la tradus o parte din documente si o s-o rog si pe ea sa ma ajute la transcris in format electronic, ca sa nu pierd eu vremea cu amanuntele astea si sa ma apuc de redactat lucrarea. alti bani, bineinteles. apoi hai sa facem copii la doctorat, sa-l copertam, sa platim restaurantul la profi si ce-o mai fi. si apoi sa mergem la doctor ca parca m-am tras la fata si nu mi-e bine.....

cat costa un doctorat in Romania? cat costa un doctorat sa-l faci pe bune in Romania, fara sa plagiezi, muncind cu ochii si creierul tau? si dupa ce visul acesta va fi realizat.... ce urmeaza?


duminică, februarie 1



Ascult asta pe repeat si imi inghit lacrimile. imi vine sa plang de ceva timp incoace, din nimic, din toate, de peste tot, mereu... uneori o fac pana nu mai pot, alteori ma abtin intrebandu-ma care o fi de fapt motivul.... incerc sa caut in mine si acolo nu prea mai e nimic... adica mai sunt atat de putine lucruri si atat de complicate incat....

Sunt la Roma. un vis mai vechi care acum ma copleseste si ma tem ca nu reusesc sa-i fac fata... incerc sa gasesc forta aia cu care sa nu-mi mai doresc nimic. pentru ca orice dor/dorinta implica asteptare si sunt atat de obosita sa astept ca am impresia uneori ca-mi iau campii...

Ma uit la maicile astea cu care imi petrec timpul aici... sunt atat de fericite in simplitatea lor. nu au mare lucru de facut pe lume, si li se asigura cazare, masa, tot ce au nevoie sa traiasca. fara sa aiba grija unui job, a unui partener de viata, planuri de viitor, nimic. ma gandesc uneori ca daca nu o sa ma implinesc in lumea asta complicata, o sa ma retrag la o manastire dinasta si o sa astept sa mor.

Apoi mi se face dor de tine, de mirosul tau si de noi doi dormind incolaciti. Si vreau sa ne casatorim, sa avem copii si sa fim fericiti. incerc sa-mi adun creierii si sufletul de peste tot si sa astept sa ni se intample asta.... sa te astept la infinit asa cum e si dragostea noastra, fara sa ma simt ranita si pierduta de trecerea timpului, de lipsuri, de nevoi, de prea multe ""daca"uri si "parca"uri....

esti ultimul barbat din viata mea.