luni, februarie 27

panica

eu-copil-fragil. nu ma atingeti cu gesturi bruste si taioase ca incep sa plang. eram aproape de prapastie si daca nu era ea, cadeam intr-un hau. o gaura neagra, ca in tabloul meu, in care nu ma mai vedeti, sau nu mai mai recunoasteti - e tot una. din care se aud poate suspine si ecourile unei dureri de neinteles. 

credeam ca n-o sa mai ajung niciodata nici macar aproape de starile alea de panica teribila. sunt totusi undeva adanc ingropate, isi cer primavara si ele, sa infloreasca uneori. scot coltii si ma zgarie pe retina. se naste in mine un dor de lucruri si oameni care nu exista Acum. doare foarte adanc cand ma doare ceva. sufletul. si nefiinta.

no comment.

joi, februarie 23

world wide wasteland

am facut ordine pe balcon. balconul meu era un fel de www.google.ro. de la carti despre cum sa ingrijesti planta taiata, pana la scule de care nu gasesti la nici un bricostore, jurnale ale mamei pentru mine - de cand m-am nascut pana spre anii 2000, jurnalul de la bunica pentru tata de cand s-a nascut el, afise cu spectacole pe care tata semneaza regia artistica, colectii de ziare din anii 90, colectii de vederi, ghiduri turistice, ate, materiale, sute de carti, bibelouri, discuri, acareturi, mobilier. toate intr-un balcon. toate scriu cumva o istorie pe care eu am trait-o foarte putin, mai mult am vazut-o si am ascultat-o prin cunoscuti si parinti. toate contureaza deja 2 generatii inaintea mea, de la stilul de viata al vremii pana la firea oamenilor care au detinut si creat toate astea.

am stat 3 zile in balcon si am calatorit in vremurile lor. blogul mamei era un fel de carnetel pe care isi scria caligrafic toate dramele si bucuriile. gadget-urile lui tata erau aparate de vizionat diapozitive, un patefon, un magnetofon, un video si altele. stick-urile lor erau caiete pe care transcriau de la prospecte de medicamente, pana la carti intregi. o lume fantastica. pe care 3 sferturi am aruncat-o la gunoi, pastrand amintirile si esenta vremurilor in sufletul meu. pana la urma avem nevoie de putin ca sa traim, dar suntem cumva legati de tot ce inseamna trecut...

am luat la purtare o pereche de manusi negre, din piele intoarsa, de la bunica mea fost-ambasador...erau noi. cred ca au o suta de ani...

luni, februarie 20

you made my day!

ieri... cu un piure de castane, cu vanilie care miroase a rom (ciudat, nu?)... mi-ai facut ziua sa sclipeasca. am fost maxim fericita si am adormit abia spre dimineata lipaind borcanul si mulumind in gand la fiecare lingurita. bineinteles ca mai vreau. provizii sa fie, pentru tot anul! piureul de castane e cel mai bun!

astazi...o cafea prelungita m-a umplut de drag si oftaturi lungi.

uneori ma intreb daca nu e mai bine sa ne pastram utopiile, fanteziile, fara dorinta nebuna (ego?) de a le implini. in felul asta sunt eterne cumva, si nu le strica nimeni si nimic perfectiunea.

habar n-ai cat de bine m-am simtit in bratele tale.

duminică, februarie 19

dancing queen

Mica mea danseaza pana la epuizare. si apoi mergem cu 85ul acasa la 5 dimineata. nu m-am simtit atat de bine demult. mi-am lasat tot stresul in club si am dansat pana ne-am intepenit amandoua. cum sa ajungi acasa cu dureri la degetele de la picioare si fara sa mai poti intoarce capul intr-o parte?

ma uitam la tine cum ti se urca muzica la cap si treci de la o stare la alta progresiv... cum ti se dezmorteste fiinta cu fiecare melodie si te avanti in ritmuri de parca inoti intr-o mare de sunete si simtiri. esti tare frumoasa cand dansezi! sunt fericita cand te simt asa! imi venea sa plang de bucurie aseara... pana la urma momentele astea, zambetele si personajele din viata mea care imi ofera lucruri marunte, sunt cea mai de pret comoara pe care o am.

am fost destul de stresata ultimele zile. cand am incetat sa ma mai complic, lucrurile au inceput sa se aseze de la sinea lor. imi venea sa trimit un mesaj cu "te iubesc in sinea mea, in felul meu",dar sunt convinsa ca pana la urma mesajul asta a ajuns in sinea lui :)

ce tare mi se pare uneori sa te joci cu sensurile cuvintelor. e ca si cum ai combina culorile.

joi, februarie 16

cautari ce au dus aici :)

de cand am pus pe blogul asta si paginile Iubirilor Imprastiate si Fantasia, se pare ca populatia a ajuns la mine in ograda si cu alte scopuri decat pana acum. de la intrebari meta-spirito-trans, pana la treburi serioase si kinkoase, piticescu e raspunsul multor dileme.

sunt totusi suprinsa (placut?) ca la cam 1000 de vizualizari, aproape 900 cauta fix "piticescu", deci stiu ce vor si unde vor sa ajunga. ne cunoastem cumva sau pur si simplu in spatiul asta virtual se creaza atasamente. cu toate astea, scriu pentru mine, nu pentru voi si daca reusiti sa luati de aici cate ceva, sa fie primit, punct si de la capat.

minoritatea care insa se impiedica de Piticescu din greseala, cauta de fapt...


raspuns la zambesc, fredonez, cand, iubesc, celebrez viata - asa este! bine, uneori nu-mi reuseste, mai sunt si party-uri esuate, dar in general celebrez viata :)













































da ce e pitic si in realitate? - 1.65 e ok? pitici exista for real, nu sunt doar personaje de basm.

dorinta imi arde maruntaiele, tasneste precum lava fierbinte - trebuie sa faci ceva in privinta asta! sa nu te arzi de tot.

i-a mangaiat gatul - sper ca nu doar atat si mai sper ca nu incerca un streang sau ceva de genul...

ma leaga strans dupa ce-mi scalda neuronii in aburii unui alcool - sa aduca si ligheanul aproape in caz de ceva, ca sa fie profi omul, si trusa de prim ajutor. toate astea puse la indemana, cred ca e in regula sa faca ce vrea din tine.

cand prietenul meu se atinge de bazinul meu tremura de placere pacat ca suntem imbracati - acuma depinde unde era virgula. eu zic sa incepeti cu dezbracatul ca sa tremurati cat vreti mai apoi. 

ce inseamna autosuficienta - aveam o postare despre asta, nu stiu daca te-ai lamurit, eu inca mai lucrez. 

de ce cand transez carne ma ustura pielea mainii la carne - n-am transat niciodata carne pana la carne :)) aici piticii nu sunt violenti... neconsensual. si oricum, nu lasa urme. ne place de noi intregi. 

ma tineai de cap si ma penetrai - mintea mea e deja in cateva pozitii suspecte. daca tot asta a cautat si pe-aia cu da ce e pitic si in realitate? atunci... sa se adreseze unor organe specializate...

mi-am despletit privirile pe mare - asa da! Piticlandia este o mare, dar mai bine e la marea aia adevarata.

a lua ca atare lucrurile - metafizic dom'le, nu poci pentru ca sa-ti explic. tre' sa mai cresc un pic. 

batranul si marea - batranul a murit intre timp, marea e tot acolo. pana imbatranim cu totii.

cuceriri - make love, not war, nimeni nu cucereste pe nimeni si toti au de castigat. :)

sâmbătă, februarie 11

niste muzica, pe niste versuri.





true. 

tx for your heart

e frumos cand adormi invelit de bataile inimii celuilalt. in afara de valuri, cred ca e cel mai minunat ritm pe care pot adormi. imi batea inima ta in spate azinoapte... si mi-a fost liniste si pace. mai mult decat ma asteptam. am primit si acel "va fi bine" si cateva imbratisari... ma inunda stari de frumos cand lucrurile curg un pic in mine la modul asta.

in zbuciumul perioadei prin care trec gasesc puterea sa ma bucur ca esti fericit, ca iti lumineaza ochii si-ti sunt buzele crapate de un bine care ti se petrece in afara Noastra. e minunat sa poti iubi pur si simplu si ideea ca celalalt e fericit - chiar daca nu cu tine, sa-ti fie suficienta, sa fie mai intensa decat orice nevoie, sentiment de posesivitate, gelozii sau altele.

e fantastic cum te poate umple un sentiment (de drag, de dor, de orice fel) dincolo de subiectul asupra caruia e proiectat. pana la urma toate vin din noi si tot acolo se intorc. nimeni si nimic nu poate altera ce e real si pur inauntru. restul e can can.

azinoapte am avut doua inimi.

joi, februarie 9

caut casa

ca intotdeauna mi se petrec lucruri aparent paradoxale, fara iesire, fara intrare, doar cuprins si ala zbuciumat. caut o casa, la niste bani cu care nu cumperi nici o curte. trebuie sa o gasesc pana la sfarsitul lunii, altfel e bai. si sa fie aproape de mine si de mama. si sa fie spatioasa, si decenta. si luminoasa. si in toate felurile. umblu prin nameti de o saptamana sa vad toate petardele de mansarde si demisoluri si garsoniere de nu incape un pat de doo persoane in camera si ma minunez de toate cate mi se petrec.

un agent ma ia peste picior, altul imi zice ca daca am picat pe gheata anul asta ma marit. mama se bucura ca ma implic, eu turbez ca ea nu se implica. vreau seara acasa sa fie ordine si disciplina, am tot felul de porniri si mi-as dori sa roiti toti prin jurul meu cu dulce si frumos ca sa ies din starea asta.

oamenii nu stiu ce vor, si cand afla in sfarsit, e prea tarziu sau nu au resurse, oamenii sunt nehotarati si m-am saturat de initiativele mele si de asteptarile lor. am si eu asteptari si nu cer mult. uite ieri, m-am bucurat infinit de un telefon din care o voce mi-a zis asa: ce zici, vin, te iau, si mergem acolo. in 20 de min. ... pai am ajuns sa ma bucur cand cineva e ferm si vrea o banalitate, la care eu nu am apucat sa ma gandesc si sa o doresc, cand ma surprinde atat de natural si cand imi lasa si mie impulsurile sa hiberneze. sunt pro-pasiva.

luni, februarie 6

existi undeva

undeva existi tu... fiinta aceea care sa ma topeasca efervescent ca un aspirinPlus intr-un pahar cu apa plata. doar ca... deocamdata te caut si te compun din mii de clipe si niciodata puzzle-ul nu e total.

am primit un telefon zilele trecute la 00.00 sa-mi spui ca pur si simplu ti-e dor de mine, si atat. te-am pierdut undeva intr-un asternut verde azinoapte si dimineata mi-ai adus cafeaua la pat. mi-ai destainuit apoi lucruri despre tine, intimitati pe care nu cu mine le-ai trait si nu stiu de unde le stiam deja... ti-am gustat zambetul ascuns intr-un ceai si mana care ma prindea in somn, de parca n-am putea dormi fara sa fim legati intr-o atingere. gatim impreuna, construim lucruri, vorbim vorbe sau doar ne ducem tacerile unul altuia. ma incearca doruri nebune si nevoi acute. iubesc si te simt de parca esti in palma mea. toate se intampla si in toate ma bucur.

si totusi. sunt clipe insiruite intr-un singur paragraf... nu intr-un singur personaj. uneori mi-e greu sa iau de la fiecare si sa fac un tot. as vrea totul... si m-as descurca eu sa-l descompun in fraze...

joi, februarie 2

intr-o zi

...o sa dispar. fara nici o explicatie... am mai facut-o si ce libera si bine m-am simtit! mi-e dor de starea aceea de eliberare, simt ca in curand ma voi detasa cumplit de toate si le voi aranja pe categorii si culori in sertarase inchise cu lacate mari. presimt ca nici nu vei realiza cat de putin vor mai conta atunci toate... cum vor pica in derizoriu orele si gandurile, si tu, si voi, odata cu ele.

cand eram mica faceam castele din lego. adevarate inginerii. munceam cu zilele la o constructie si pe masura ce se inalta o consideram proiectul vietii mele. pana la un punct. cam pe la jumatatea procesului, realizam cata bucurie si eliberare ma va inunda cand voi strica totul, brusc si fara regrete. si ce minunat va fi sa respir aerul curat al inceputului. cu toate astea, niciodata nu abandonam constructia la jumatate. realizam ciclul complet al creatiei si distrugerii. ei bine, cam asa mi se intampla si cu tine.

cresc si cresti in mine minunatii. ma voi abandona in asta, pana la un moment dat cand voi abandona totul intr-o secunda. intr-o clipire. atunci cand nu va mai conta nici bucuria pasilor facuti spre infinit, nici durerea pierderii.

deocamdata stagnez. ma mai gandesc daca pun flori la geam.