joi, februarie 21

piticei da!


e ora 1 noaptea... si eu scriu. si incerc sa nu fiu foarte personala si din "persoana" mea sa scot pitici universal valabili si sa incerc sa nu ma mai asimilez eu lumii, sau sa nu asimilez lumea mie, ci doar sa constat, sa vad daca pot sustine lumea sau ma pot sustine pe mine, asa, pur si simplu, separat.

dar na! ca nu ma pot abtine... ca azi mi-am luat pitici. de plastic. sapte la numar. mici si colorati. 9 lei setul. cu alba ca zapada cu tot. am aruncat-o la cos. asta e! nu pe ea o doream. mi-am luat jucarii si mi-am impartit piticii prin casa, pe birou, peste tot, am ochi care ma privesc, si cred si acum, la 22 de ani, ca noptile toate privirile astea devin vii si ma vegheaza la propriu in vise si-n tot. ca pun la cale pentru mine povesti si realitati. da! lucrurilor daca tu le oferi suflet, devin suflet ele insele. si te imbogatesc la randul lor. cred asta. ca si cu oamenii din viata ta, la fel cu toate.

de ce pitic? uite asa! ca uneori ma simt atat de mica in comparatie cu imensitatea imensitatii de imensitate in care traim cu totii, ca "tot" pare atat de mare si de mult, si chiar este, eu sunt pitic si fiecare din noi este pitic in felul lui. pentru ca nu putem fi altfel. chiar si cand privesti de sus, de la nivele diverse... profesionale, financiare, satisfactii de orice fel, cand esti undeva sus cu ceva, cu cineva, intotdeauna exista un sus mai sus decat esti tu, si un jos mai jos decat poti tu ajunge. si atunci suntem pitici, indiferent daca oglinda in care privim e pusa la picioare sau in tavan...

pitic? da! pentru ca mic fiind poti totusi sa patrunzi, daca vrei! in colturi mici si din nimicnicii si micimi sa construiesti un fel de Ceva, un fel de Mare, care sa-ti demontreze ca odata nu era decat ceva mai Mic, mai Putin.

hm... Alice in tara minunilor... cand era mica cate a facut si cate n-a mai putut face.... cand a baut licoarea magica si s-a facut mare.... le-a facut pe celelalte...si unele deloc...

eu sunt pitic. uneori un pitic mare. alteori un pitic mic. dar sunt pitic. si alba ca zapada sigur n-a trait fericita pana la adanci batraneti!

miercuri, februarie 20

nu-mi place!


nu-mi place sa scriu cu litere mari la inceputul propozitiei si sa folosesc cratime.

nu-mi place sa nu am timp de nimic si sa constat ca din cate fac totusi mai am destule nefacute care asteapta.

nu-mi place sa-mi sune telefonul dupa 10 seara sau cand stau la masa.

nu-mi place sa imi caut numai eu prietenii ori pentru a le da, ori pentru a le cere, orice, numai eu.

nu-mi plac muzica house si nici filmele cu impuscaturi.

nu-mi place sa-si ude mama florile comentand.

nu-mi place ca o camera n-are de fapt 5 pereti.

nu-mi place ca majoritatea cazilor sunt dreptunghiulare si dusurile fara presiune.

nu-mi plac iarna si ploaia rece in Bucuresti.

nu-mi plac profele blonde doar pentru ca sunt blonde.

nu-mi plac barbatii pachetel si nici aia care se cred asa desi nu sunt.

nu-mi plac oamenii care se dau rotunzi si sunt de fapt patrati.

nu-mi place violenta de nici un fel, verbala si fizica.

nu-mi place sa lucrez de la 9 la 5.

nu-mi place ca n-am covor verde.

nu-mi place ca oamenii la care tin mult sa fie departe.

nu-mi plac hainele de catifea si nici pantofii cu varf ascutit.

nu-mi plac nedreptatile si replicile/actiunile ilogice.

nu-mi plac fetele care poarta roz.

nu-mi plac barbatii care poarta roz.

nu-mi place minciuna.

nu-mi plac barbatii cu mustata si cercel.

nu-mi plac insomniile.

nu-mi place sa invat ce mi se cere.

nu-mi place sa am imprumuturi, datorii.

nu-mi place la mare cand vine primarul sa ceara bani pe campare.

nu-mi place ca din valuri nu rasare decat luna.

nu-mi place combinatia rosu-maro.

nu-mi place parchetul care scartaie.

nu-mi plac usile trantite si zgomotul tocurilor.

nu-mi place sa astept mult.

nu-mi place sa fac lucruri la comanda sau deadline.

nu-mi place ca cresc.

nu-mi place sa pice netul sau curentul.

nu-mi place varza calita.

nu-mi place ca fumez.

nu-mi plac sefii mai incompetenti ca angajatii.

nu-mi plac promisiunile netinute.

nu-mi place ca nu se uita nimeni pe blogul meu.

nu-mi place ca ziua are numaii 24 de ore.

nu-mi place sa nu-mi placa atatea.

duminică, februarie 10

mar adentro

Cand nu ai scapare si depinzi intotdeauna de altii, incepi sa plangi razand...

Incepi sa traiesti dependenta de ceilalti ca pe o stare de fapt, transformand-o in rutina si dandu-i viata. Oferindu-i ei viata ta cu totul. Si atunci totul se transforma, totul e pe dos: in loc sa fii tu cel care conduce, cel care creaza, te lasi modelat de context, te confunzi cu el... si e ciudat cum uneori te uiti ca intr-o oglinda si in loc sa vezi acelasi lucru cu ceea ce cunosti si stii ca se va oglindi intocmai in fata ta, descoperi exact opusul.... M-am uitat de multe ori asa spre Mine sau spre ceilalti, dandu-mi seama ca nu sunt cea care cred eu ca sunt, ca ma vad dar nu ma recunosc, ca lucrurile sunt total invers decat as vrea eu sa le vad, sa fie... si da! incepi sa razi plangand, sau sa plangi razand...

E trist. O persoana tare draga mie, asta ca sa nu vorbesc despre mine ca-i mai dificil, rade plangand, de fiecare data cand se apara de ea insasi, de ceilalti, de a privi in oglinda sau pe geam... eu ii spun bravare. Uneori forta, puterea de a zambi dincolo de orice negru interior. Altii ii zic autoaparare... altii ipocrizie, sau introvertire...

Si plansul razand? E emotia fericirii manifestata chiar si in lacrimi? Desi lacrimile sunt asimilate deseori tristetii, nu bucuriei... sau este acelasi lucru cu ce am scris mai sus? Estompare a unei stari secrete, intime...

Este mai bine sa razi de tristete si sa plangi de fericire?

joi, februarie 7

momente de momente...



"sunt momente in viata care raman".... mi-a zis candva cineva si uite ca a ramas...macar replica.

da. sunt. sunt momente in care iti canta la chitara pe plaja, sunt momente de vorbe aiurea la un pahar de vin, sunt clipe la lumanare care ating adanc, sunt minute de euforie dulce pe care le vrei eterne desi stii ca sunt doar momente.... sunt valuri care aduc franturi de fericire. sunt zile de dor in care te simti privilegiat ca ai la cine sa te gandesti. sunt vorbe aruncate care pateaza frumos, sunt gesturi firesti care ti se par fantastice, sunt momente care raman, dincolo de persoanele alaturi de care le traiesti.

sunt momente pe care daca poti sa le decupezi din context, raman unice, vise, clipe pe care n-ai cum sa le regreti desi poate ai vrea, pe care nu vrei sa le uiti desi ai putea, pe care le negi uneori desi e imposibil, pe care le doresti repetate sau le pui deoparte la categoria "unicat".

sunt momente in viata care raman, intradevar...

multumesc. si mai vreau.

nuduri!


nud..... asta suntem. mai ales cand privesti spre tine dincolo de toti si toate.... si te vezi asa cum esti, curat, murdar, tu... si atat. nud: o insemna puritate. o mai exista asta pe lume? ceva nepatat? sau petele devin fond in ziua de azi si deci privim fondul ca pe ceva pur, cand de fapt e o pata ale carei margini nu se mai vad, nu le cuprindem....?

viata ca un vis sau visul ca o viata

Oamenii ramin impreuna doar atit timp cit au vise comune. Oamenii se despart cind viseaza vise diferite. Cind au o anume idee despre fericire si acea idee este in mintea unuia, asa cum este si in mintea celuilalt, oamenii se... intilnesc si traiesc ceea ce ei numesc dragoste sau fericire.

Intr-un oras cu milioane de locuitori, ceva fantastic, magic si extraordinar face ca oamenii necunoscuti, care viseaza acelasi vis, sa se intilneasca... din "intimplare" (zicem noi). Misterioasa intimplare de a ne intilni in vise comune, in aceeasi dorinta de fericire, ori in aceeasi lipsa de speranta si suferinta, nu este chiar intimplare. Oglinda mintii ni se prezinta intotdeauna in exterior, sub forma intilnirilor, a intimplarilor, a incintarilor, ori a durerilor pe care le traim in relatiile cu cei din jur.

Ne despartim unii de altii pentru ca ni se schimba dorintele. Ne despartim de cei care ne-au fost dragi pentru ca nu-i mai apreciem si pentru ca - poate - nici ei nu ne mai apreciaza. Pentru ca fiecare viseaza un vis, dar diferit de al celuilalt. Daca nu mai putem visa la fel, visul insusi ne desparte, pentru a ne duce in contextul si in preajma fiintelor care raspund... visului nostru.

Indiferent daca avem cosmaruri, vise pline de cosinzene, vise despre lupta si despre suferinta ori visul despre frumusetea dragostei, ne vom desparti de aceia ce nu pot visa ca noi. Universul intreg conspira la implinirea visului nostru, caci el este creat pe principiul "daruirii". Orice ni se intimpla in viata, in intimplare se ascunde chipul visului nostru interior. Fata fericirii pe care o traim este fata fericirii pe care o visam. Nu fiintele ne ofera bucurii, nu ele ne paveaza viata cu pietrele care duc spre Iad, cit felul in care visam. Cei din jur raspund visului nostru. Cind nu putem aprecia un om, el se va indeparta si va pleca... spre fiintele care-l apreciaza, daca viseaza ca poate fi apreciat. Si, pe masura ce el se indeparteaza de noi, mintea este tentata sa-l inconjoare cu mai multa dezapreciere, caci prin aceasta noi visam sa-l pierdem. Noi ii visam plecarea. Iar atunci cind el se decide sa plece, ne suparam pe el tocmai pentru ca a raspuns visului nostru. Il vedem vinovat de despartire. Ne proiectam in starea de victime pentru ca ne este frica sa recunoastem ca ne aflam in fata visului nostru implinit.

Si, fie ca visam inexistenta fericirii, suferinta sau nereusita, vom intilni intotdeauna oamenii care viseaza acelasi vis. De aceea vom lucra cu oamenii care ne seamana si in minte si vom fi aproape de oamenii care viseaza asemenea noua. Visurile comune, fie ele urite ori pline de savoare, fascinante si pline de surprize minunate, ne vor aduce impreuna intr-o zi. Ne vor crea o intilnire... "intimplatoare". Ne vor determina sa ne recunoastem imediat si sa ne indragim ori sa ne respingem. Sa ne fim prieteni ori dusmani. Sa ne bucuram de fericire impreuna ori sa suferim impreuna. Iata de ce avem nevoie sa le dam atentie viselor noastre, mai mult decit fiintelor pe care le intilnim. Caci acestea nu sint vinovate mai mult decit sintem noi responsabili de felul in care am visat. Caci, precum ne va fi visul, asa ne va fi realitatea.