sâmbătă, iulie 31

vise

na ca mi-a amintit Ochelari sa-mi pun si eu visele in cuvinte. am avut 3 vise, ciudate, urate si frumoase in acealasi timp. am visat un fluture.... mare, negru cu galben care in loc de corpul unui fluture avea trup de pasare, cu cioc si pene, tot negre. eram fascinata de frumusetea acelei chestii si o tineam in maini sa nu zboare. intotdeauna mi-au placut fluturii, si pasarile, si mi le-a dat subconstientul pe amandoua la un loc.

am visat un om care m-a haituit in viata reala si acum vad ca, retras asa cum e, mi se mai furiseaza in vise ciudat si de neinteles. exact senzatia de hartuire am trait-o in vis. spuneam ceva, orice, si se intelegea exact opusul, mi se puneau in carca cuvinte si sensuri care nu-mi apartineau si eram judecata aspru si gratuit. ma feream de toate si dadeam de el. razand diabolic de mine, cea aflata intr-un cerc vicios din care nu mai aveam scapare decat cu voia lui. era cumplit. si nedrept. m-am trezit intr-o stare de panica reala, cat se poate de crunta. inima imi cerea sa iasa afara dn piept, eram inspaimantata la propriu, m-as fi ridicat din pat sa alerg, sa cotrobai prin casa sa ma conving ca a fost doar un vis dar nu puteam, si neputinta asta ma ingrozea. stateam inerta, respirand sacadat si tinandu-mi mainile pe piept unde imi simteam inima bubuind neregulat, plangeam fara lacrimi si asteptam sa treaca.... tot.

si ultimul... de fapt primul in ordinea lor. in viata mea nu am trait asa ceva: un vis in vis. adica am visat ca visez si chiar visam asta. visam ca stateam de vorba cu cineva, nu conteaza. a sunat un telefon.... si m-am trezit din vis, am raspuns si povesteam ca tocmai visasem ca vorbeam cu respectivul. ii povesteam prietenei mele la telefon cat m-a socat sa visez pe cutare asa, etc.
a mai sunat un telefon, si eu mirata "cum suna asta in timp ce eu vorbesc deja la el?", am dat sa raspund ferm convinsa ca mi-am lasat prietena "in asteptare". abia acum ma trezeam de fapt la propriu, acest al doilea telefon mi-a oprit visul cu totul, si prietena mea "din asteptare" era tot in vis, la fel si trezirea aceea si tot.
ma simteam de parca parcursesem mai multe dimensiuni pana sa cobor pe pamant, cadeam dintr-o zona crepusculara in alta, si tot asa, labirintic, in cautarea Realitatii. a fost ciudat.

ma rog. eu visez in culori. cica as fi dusa pe campii ca lumea viseaza alb negru? cum sa visezi alb negru? mi-ar placea si mie, dar sepia daca se poate.

joi, iulie 29

autosuficienta

nu inseamna sa nu-ti doresti nimic in plus, sau sa te simti implinit... nici macar. e vorba de acceptare, de a lua lucrurile ca atare si de a merge Inainte cu fruntea sus, cu ochii deschisi, fara gene plecate in pamant si priviri peste umar.

eu ma simt bine cu mine. e loc si de mai bine. insa am lasat viata sa ma intoarca pe toate partile, nu de alta - dar sa vad si eu cum e din/in toate directiile, si acum, cu tot bagajul adunat, astept. frustrarile mi le accept, e primul pas in a le rezolva. nevoile le tin acolo, cand nu voi mai avea nici una o sa-mi ridic probleme serioase. le pastrez la foc mocnit dar nu ranjesc fals la reusitele altora, si nu tanjesc ipocrit la lucruri pe care stiu ca nu e momentul inca sa le am. gandurile mele uneori le afisez, alteori le inghit in cutiuta mea, si nu le las sa faca rau nimanui sau mie. slabiciunile... le recunosc. le salut cald de fiecare data, imi consum amarurile rezonabil la un pahar de lacrimi sau la o taclala cu fetele, scriind aici aberatii, insa exprimarile astea trec repede. cel mai bine e cand din slabiciune se naste creatie, si raman cu un tablou, cu ceva versuri sau cu un timp al meu singuratic in care am intrerpins ceva concret, asa de nervi, de dor, de amar sau de dulce... tasneste ceva pentru eternitate din toate.

oglinda e cel mai bun exercitiu de autosuficienta. ma uit la trecut si nu regret nimic, pentru ca simt ca m-a cladit cu tot ce sunt acum. oglinda-prezent ma recunoaste si ma intregeste, si fiecare dimineata a sortii o primesc cu zambete si prudenta. metoda cea mai buna de a nu te darama nimic este constiinta, ratiunea, sa recunosti printre aburi cauza si efectul, primul si ultimul pas in Infinit, sa conturezi desenul si abia apoi sa-l colorezi. viitorul vine oricum, indiferent de incordari sau spasme. e acolo, ma asteapta. nu pot decat sa ma accept asa, si sa asum toata fiinta mea spre evolutie.

mi-e bine da. atunci, acum si intotdeauna sunt Eu. va recomand.

vineri, iulie 23

pitic

"un pitic atat de mic, se plimba pe mana ta, si mai sus, uite-asa, pe umar si pe gat, si uuuuups, a alunecat pe san, si-a cazut pe langa tine " hi hi. asa ma alinta A. in timp ce face pasi cu degetele peste mine. si e dulce.

mama mea e o fatalista. am constatat azi, uitasem. "deci vezi ca daca ai avut vreo amigdalita netratata, si s-a cronicizat, da in reumatism dupaia si mori!"... fantastic, ce simpla poate fi viata in ochii unora.

mi-e dor de mare (...).

vreau un pic la tata sa-i zic ceva. si mai vreau un pic de timp, macar sa se dilate asta care e sa pot si eu sa fac cate imi propun. si...

DAU SPRE ADOPTIE 2 BROSCUTE TESTOASE, CU ACVARIU DOTAT: INCALZITOR DE APA, FILTRU, TERMOMETRU, LUMINA. broscutele le am de un an, sunt cam cat o palma de-a mea, adica mica si finuta :p, nu necesita cine stie ce intretinere, eu le-am hranit o data la cateva zile, le-am pus din cand in cand niste picaturi si apa o schimb o data pe luna. contactati-ma pe mail. URGENT ca le duc in Cismigiu daca ma supar!

rutina

imi altoiesc catelul la ore fixe pentru ca i-am promis. altfel nu se tine nici el de cuvant sa nu mai sfinteasca piciorul mesei din bucatarie.
imi fac ceai in fiecare zi.
cumpar cate ceva de la chioscul vecinului din colt, ca ma gandesc ca-i criza si macar cu atata pot sa-l ajut.
vorbesc cu mama zilnic, ca pe o terapie - invat sa-mi cresc parintii, si-mi reuseste.
zambesc la fericirile prietenilor mei, sincer ma bucur cu si pentru ceilalti si felul in care pot simti lucrurile, pur, curat, ma face sa plutesc, sa fiu multumita de mine.
citesc literaturi uitate si-mi amintesc lucruri...
imi fac planuri si.. odata gandite sunt pe jumatate rezolvate.
am doruri, de mare, de liniste, de tine, de noi, de ei, de mine...intr-o zi le voi avea pe toate, cand o sa ma fac mare.
traiesc... si asta imi ia timp.
am timp.

marți, iulie 20

cine esti tu?

cine esti tu sa ma judeci pe mine, cu bune si rele? cumva oglinda fermecata care-mi zice "du-te urato si plimba-te ca e alta mai frumoasa ca tine pe pamant"? si chiar daca ar fi asa, ce forta magnifica crezi ca m-ar face sa-mi pese in vreun fel de alta, sau de tine, de tine-tu sau de tine-oglinda?

cine esti tu sa dai cu lopata cuvinte peste mine, sa ma ingropi de vie cand inca mai respir si sa arunci cu nerusinare primul cu piatra? cumva vreun "Maria cea neprihanita si fara de pacat"?

cine esti tu sa te anunti in fata mea cu ceea ce vrei sa intreprinzi, sa ma anunt in fata ta cu plecaciuni cand vreau sa misc un deget? cine esti tu? cumva ai suflat asupra mea si mi-ai dat viata? nu dragule, ai scuipat si am murit ca sa renasc mai buna, si mai puternica, si nimeni si nimic de la moartea mea incoace nu ma va face pulbere din nou!

daca nu cer nu vreau sa primesc. daca nu mi se ofera, nu cer si nu tanjesc. e simplu. si frumos.
de ce te complici? de ce incerci sa ma complici din nou? viata e roz, pune-ti ochelari! sau scoate-ti ochii mai bine, fara ei ti se vor dezvolta alte simturi intru bucuria si pacea tuturor!

Amin.

joi, iulie 15

bai nu

nu ma intereseaza ca e hulita, batjocorita, ca se vorbeste de bine, de rau, de parca ar fi un nimeni sau ca de o vedeta. ma doare pentru ca Eu am vazut-o intr-un fel anume. putea fi alta. putea fi oricine. de crengi avem cu totii nevoie la un moment dat, si Ea mi-a fost creanga. si acum s-a rupt. si o privesc de sus, in jos, sau invers, si-mi pare rau pana la Dumnezeu si inapoi. si n-are de ce sa-mi fie jena de asta.

aici nu mai e vorba de a fi fan, sau de a iubi un idol. e vorba de ceea ce la un moment dat a facut parte din tine, din viata ta, din timpul tau, din mine... si care dispare ca prin magie. magie neagra sau alba, nu conteaza. dispare si ramane un gol. maine sau poimaine imi voi reveni, da. dar vor fi goluri de momente in viata mea cand imi voi aminti. si eu de astfel de amintiri nu mai am nevoie. nu mai pot. doare...

citesc tot felul de comentarii, pamflete, condoleante, doruri sau aluzii...mai conteaza ca e sinucidere sau nu? conteaza ca a placut unora, si pentru altii a trecut indiferenta? conteaza ca a murit in glorie sau in depresii? oamenii chiar simt nevoia sa se exprime in Absente. se deschid numai cand usile se inchid, eventual definitiv. gasesc inspiratie acolo unde tocmai nu mai e. e paradoxal? sau firesc?

imi vine sa scriu si sa tac in acelasi timp. moartea se contempla. nu se comenteaza... moartea e frumoasa si murdara in acelasi timp. moartea e mister si poate de aceea da loc la atatea randuri si vorbe in vant.

moartea e moarte. punct.

miercuri, iulie 14

......negru....

madalina manole... eram tiza ei. ea mi-a spus asta la 12 ani cand am tarat-o pe mama la patinuarul floreasca. isi lansa un album acolo, era frumoasa, era inalta, era singurul meu idol... in afara de ea nu am avut postere, albume, nu eram fanul nimanui asa cum imi placea de ea...am ascultat-o pe vinil prima data la pickup-ul acela rusesc la care am ascultat primele muzici bune din viata mea, pe caseta, pe cd... cand am vazut-o pe patinuar mi se implinise un vis. e un moment din copilaria de dupa stingerea tatalui meu, pe care mi-l amintesc ca fiind unul dintre cele mai minunate. un moment pe care mama a avut grija si dragoste sa mi-l ofere...

acum 2 ani am zugravit cu V. pe melodiile ei. dadeam cu trafaletul verde pe pereti si fredonam fericita. V. facea misto de mine... dar eu eram fericita. cand stateam cu A. sau cu sora mea pe la mine faceam seri de muzica usoara romaneasca, de slagare si cantam din toti rarunchii dansand prin casa. era un suflet frumos. era... un personaj in care ma regaseam... am mai avut postari cu versuri din melodiile ei, pe muzica ei pictam, scriam, plangeam si zambeam. nu pot sa cred. am impresia ca e un vis prost.... de ce?
curg lacrimi pe obrazul meu si ma simt mica... neputincioasa. nu inteleg moartea, n-am s-o inteleg niciodata, e singurul moment in care imi ridic ochii spre cer si intreb "de ce?". e singura clipa cand iau la rost divinitatea si vreau un raspuns, pe care nu-l primesc. ma resemnez. dar amarul ma inunda si scurg fluvii sarate...

nu si ea....

tiza....


marți, iulie 13

stele pe picior

e dimineata si totusi noapte. stau cu picioarele ridicate pe birou si-mi place cum se vad, chiar am picioare sexi, da. si ma gandesc ca mi le-as dori sarutate, linse, asa in pozitia asta sa-mi iesi de sub birou si sa ma alinti doar. ascult paula seling, frumoasa femeie... misto voce. o sa-ti cant miercuri la karaoke. o sa cant lumii intregi. mananc ciocolata.

a iesit fantastic expozitia. sunt fericita si implinita. e minunat sa vezi oameni impreuna, desi diferiti, atat de aproape in detalii de fond... de valoare. numai detaliul ne-a adus impreuna, acel detaliu, acea particula infima care strange laolalta suflete pribegi, prin lumi si vieti diferite, opuse chiar. multumesc sora mea, si V. si mama, si S si fetele mele,... si toti care ati fost acolo pentru noi. poate ca nici macar nu realizati cat a insemnat o simpla prezenta... sau absenta. uneori si absentele conteaza.

fumez cu pofta. sunt fericita. 

duminică, iulie 11

bum bum

imi bate inima cu putere, pentru ca de la un timp mi-o ia razna aiurea... si pentru ca am emotii pentru azi. iubesc da? nu barbati. pe: sora mea, mama, dodo, lumea de la liceu, lumea de la facultate, puiu meu de care mi-e dor ca a picat ca un bobocel la fundul unei fantani fermecate. da' macar sa strige deacolo sa vaz ca mai exista. da. va iubesc pe toti. azi. si cred ca si maine tot in formatia asta.

ma duc pitzi la vernisaj. mi-am pus sandale albe si rochita capucino. sa baleasca toti si eu sa sustin sorela in activitati artistico-mistice. mi-am dat si neamul la ziar, ce fericita sunt!

vad ca a iesit si soarele, deci tata imi face cu ochiul. azi ce e? 11 ce coincidenta. frumoasa da. si alta coincidenta? pe strada cu vernisajul o cheama "sfantul stefan". si alta? e la nr 13!!! ah cate sunt, ce-mi plac.

sa tineti pumnii si sa aplaudati, in acelasi timp, ia sa va vad, puteti? :p

sâmbătă, iulie 10

multumesc

iaca ne citeste lumea toata :)

aici.

rupere in pulbere

rupeti din mine
sunt si amintirile voastre aici.
opriti ce va doriti
iar pe mine lasati-ma LIBER.
sa pot face tot ceea ce mi-am dorit
caci voi nu intelegeti viata.
nu sunteti destul de nebuni.
si nici macar nu ati deschis ochii
nici macar asta.
cultilor! priviti-ma cum rad.
ar trebui sa va desena-ti pe pereti.
apoi sa va priviti pana incepeti sa dansati.
Rupeti din mine, opriti-va amintirile!
Si duceti-va dracu si voi si ele.
Ma voi intoarce sa mancam 3 copaci impreuna.
dar numai lasati-ma gol, chiar de voi parea mort.
caci nu vad decat durere cu voi langa mine.
prea multe sentimente mi-ati lasat...

ochelari de ploaie a zis-o mai bine decat puteam eu... intr-un moment in care exact asa ma simt. nu e coincidenta, e firesc, sunt mii de suflete pe lume care simt la fel, in colturi rapuse, spulberate...in gratiile amintirilor prinse si fara speranta de eliberare, oricat de "libere" ar fi, ar parea....
da. sunt libera, desi nu libera de ele care ma secatuiesc, de ele, amintiri din care ma si adap uneori.
voi nu intelegeti viata, nu sunteti destul de nebuni... de nebuni frumosi, deschisi, puri, nebunia aia inteligenta din care sorbi placerea pura de a trai sau durerea reala in care iti vine sa te sfasii singur ca sa nu mai fii...esti nebun daca privesti frunzele si stai cu orele singur la o cafea, sau in ploaie. esti nebun daca inchizi telefonul si pur si simplu te eliberezi de tine, de ei, de viata. iti iei pauza de la "traiesc" sau de la "traiesc pentru tine"... esti nebun in ochii lor. esti nebun daca plangi cu anii si nu asculti de "o sa treaca, ai sa vezi", esti nebun daca nu vrei, daca vrei, daca orice....ei da, mi-as dori sa traiesc intr-un spital de nebuni in cazul asta...

tata? vei fi si tu acolo nu? nu la spital. acolo te punem director. la expozitie, da?





miercuri, iulie 7

prin ochelarii mEI...

ochelaristele lui tata, eu si sora mea. Oana canta la flaut si face poze. pe langa multe altele pe care le face. sor-sa mai mica e mai putin artista, dar se implica in proiecte si promoveaza valori... ce mandru ar fi fost... si ce zambet ne-ar fi daruit....

duminica la ora 18 in Bistro La Historia de pe strada Sfantul Stefan 13 are loc vernisajul expozitiei "Prin ochelarii mei". sunt franturi, detalii, lucruri la care Oana priveste indelung chiar si intr-o banala plimbare prin oras. asa vede ea lumea. mereu. 

fotografii facute noaptea, stand la filozofii de viata simpla cu paznicul de la Casa Academicienilor, care a lasat-o sa intre inauntru, i-a aprins luminile... si a indemnat-o sa descopere o lume aparte, ce doar prin ochelarii ei se vede.

fotografii facute privind statui din parcuri aglomerate de oameni grabiti si orbi. imagini care nu apar in alte panorame... pentru ca lumea ei nu e din lumea asta. Oana vede...altfel. si eu o iubesc pentru asta!


marți, iulie 6

intoarceri

m-am intors din calatorie... calatorii. a fost frumos, perfect, complet. cu vise implinite peste limita si dorinte... cu relaxare si zambete. vreau pauza de mine vreo cateva zile. sa ma pun asa ca pe un bibelou in pat si sa dorm, si alt Eu sa se ridice deasupra mea, sa mediteze la nemurirea sufletului, la cate au fost, sunt si vor fi... dar eu nu vreau sa iau parte la toata analiza asta. eu sa dorm. si Eu sa analizeze. se poate?


presimt insomnii. lacrimi. doruri, nedreptate. explicatie. justificare. multe vorbe pentru nimic. si iar liniste. si iar haos. si iar dragoste. dupaia o sa murim ca oricum murim. punct.


ma vreau inapoi. ca sa ma duc inainte.

sâmbătă, iulie 3

normalitatea e relativa

nu inteleg de ce... suntem atat de inversunati si pusi pe judecata. de ce sa arunci cu piatra cand ar trebui mai intai sa meditezi la ale tale, de ale altora se ocupa fiecare in parte sau cel de sus... de ce unii se simt responsabili acolo unde nu sunt, si din cauza iresponsabilitatilor lor oameni care nu ar trebui sufera.

de ce tatal copilului fuge cu amanta la mare si ea se simte vinovata de alegerile lui...desi il doreste pe el.
de ce mama plange si spera la un gest, in timp ce sotul o trateaza ca pe un obiect.
de ce copii cresc si judeca, cand parintii nu le-au vrut decat binele...
de ce mor oameni nevinovati si lasa in urma suflete si doruri care ucid in fiecare zi.
de ce batranul rade si tanarul plange in ziua de azi.
de ce iubirea e urata si murdara? de ce parca traim in lumea lui Hobbes unde razboiul e perpetuu si supravietuirea cu orice mijloc este singurul scop. de ce par toate astea firesti...
cum sa injuri o femeie? cum sa o lovesti? cum sa ii spui apoi ca din dragoste, ca altfel ar insemna ca nu-ti pasa si ca nu simti? cum sa inseli increderea si viata omului de langa tine, senin si impacat ca tot raul e spre bine?
cum? de ce?

eu am invatat sa iert de 70 de ori cate 7 dar.... la un moment dat nu mai pot. e peste vointa mea de a ierta si duce. ma revolt degeaba, urlu, plang, ating, sper, ma rog, urasc, si iubesc iar, si tot degeaba. unele lucruri nu se pot schimba. unii oameni nu se mai intorc de dincolo. unii nu mai pot fi schimbati.

raman Eu. e singura solutie.
azi am amar in gatlej. e fier incins.


joi, iulie 1

piele fina

am pielea ca de catifea, saten, bumbac moale... nu stiu. dar e atat de fina ca-mi vine sa ma pipai singurica si ma bucur de stratul asta atat de placut la atingere ce ma inveleste de la o vreme... sunt fericita.

am dat mana cu brazii si le-am transmis ceva secret catre varf. mi-am incordat fiecare muschi in parte si incet, apoi, am reusit sa relaxez fiecare bucatica din mine pana la pleostirea finala. apogeul relaxarii. m-am eliberat de stres. sunt asadar apta pentru noi stresuri, poftiti va rog de ma stresati!

mi-e dor ca de obicei. dar nu ma doare. nu ma mai doare dorul de la un timp si tare bine-mi este asa.

m-am dat in leagan ca un copil si am privit in avantul acela cerul si crengile...m-am intins pe iarba verde si mi-am adus aminte de visul meu cu flori de camp si miros de fan proaspat. am zambit la soare si soarele mi s-a furisat pe sub tricou. mi-era cald si simteam cum razele ma cuprind. am sarutat un copac din padure. pur si simplu, l-am imbratisat si mirosit adanc. mi-am lipit buzele de scoarta lui si am lasat acolo amprenta mea. am mers mult si m-am gandit la drumuri si carari. la vieti si morti... am baut apa limpede si am ascultat susurul ce curge cand pietrele raman...am iubit ploaia.

abia astept marea. imi iau ramas bun, cu aerul asta rece si usturator de proaspat in plamani si suflet. muntii raman in urma sa vegheze. si sa sufle vant ca sa ajung mai repede in valuri si alge. tot marea... tot nisipul si cerul acela deschis si mult... tot tarmul si scoicile... sunt pentru mine pansamentul ideal, complet, la boala Sinelui.

vin...