luni, decembrie 24

Ler it be...

e mai Craciun daca postezi ceva pe FB si dai tag la toata lumea? nu e ca si cum ai da un sms personalizat fiecaruia, cui simti si cum stii ca simte - nu un mass. dar nici asa nu e mai Craciun decat daca ai lua la propriu pe cineva in brate care sa aiba iz de iarna proaspata cand iti spune senin vreo urare de bine. Si nici asa n-ar fi mai Craciun decat atunci cand ai avea o stare frumoasa in suflet si ai simti la propriu niste fluturasi de sarbatoare si o atmosfera misto care sa te cuprinda de peste tot pana in adancuri. cam atunci ar fi Craciun, poate.

Craciun e cand simti ca renasti cumva, in orice detaliu sau banalitate a vietii, a clipei. Craciun e cand nu esti singur, sau mai bine spus - cand nu te simti singur. Craciun e cand ierti, te ierti sau poti ierta pe cineva. Craciun e cand ti-e cald.

In afara de un vin bun alb si o bucurie a mamei umbrita totusi spre final de niste spirite malefice, Craciunul asta nu-mi prea seamana a nimic. nu e trist sau vesel, lispit de profunzimi sau prea de suprafata. e pur si simplu o zi din multele, care nu-mi pare speciala...

multumesc S - pentru gandul lui bun si sincer,
Mica mea - pentru o parca-premonitie,
mama - pentru toate,
K - pentru ca vine cu mine maine,
Pisoi - ca si-a adus aminte,
blonda - pentru cantecelul de dimineata,
studentilor mei - pentru zambete si dragalasenie.

eu va doresc un Craciun... si atat.

sâmbătă, decembrie 15

lista

intr-o zi, alaturi de cativa oameni minunati cu destule lectii de viata invatate, voi face o fundatie pentru tineri cu probleme. un ONG unde orgoliile lumesti si ambitiile personale sa nu primeze in fata scopului initial, acela de a te pune in slujba unora care au nevoie de tine.

cand ma fac mare. acum inca invat si incep sa proiectez visul asta in cele mai mici detalii. o sa fie frumos!


vineri, decembrie 14

obisnuintele astea...

ce inseamna domne' atasamentele astea... mai ales cand iubesti. nu sunt inca la nivelul ala la care sa iubesc oamenii ca pe copaci, sau lucrurile de parca ar avea suflet toate. desi constientizez cumva toate felurile astea de iubire si modul ideal de raportare la ele. inca nu sunt acolo, dar ma aflu pe drum. zic eu.

sa revenim. iubesc, mi-e dor si brusc cand sunt singura ma apuca asa o frica. ca doar frica e opusul dragostei si nu altceva. nici nu mai realizez daca am devenit dependenta de stare, de senzatie sau de omul care mi le ofera. ideea e ca simt ca raman cumva agatata in trecutul imediat in care eram impreuna si mi se parea ca am toate garantiile din lume, ca pot sa cad pe moale oricand, ca nimic si nimeni nu ma poate darama.

cand pleaca, ca e pana la colt sau pentru mai mult timp... simt ca-mi fuge pamantul de sub picioare, am emotii la fiecare zgomot din casa si brusc raman doar eu cu mine. intotdeauna e spectaculoasa intalnirea cu tine insuti! o iei de la inceput, sau de unde ai ramas cu introspectia si constati ca fricile, nesigurantele, clocotul sunt tot acolo. pana la urma dragostea nu compenseaza nimic, doar amana unele lectii. pana la urma e mai comod pentru oricine sa se bazeze pe celalalt, sa se descompuna si sa se imparta la doi, pentru ca un Eu intreg e coplesitor. e confortabil sa te raportezi mereu la altul, la altii, la altceva decat la Prezent si la Tine.

mi-e dor de tine. scriu ca sa nu ma bag in pat singura. aberez pe internet ca sa-mi diluez senzatia asta de singuratate care de altfel nu te priveste. nici pe tine, nici pe nimeni altcineva.

e complicat sa te imparti la doi ramanand singur si liber. nu a zis nimeni ca un cuplu fericit in libertate si totusi legat in dragoste mereu fresh e usor de cladit. de fapt, complicat e sa te cladesti tu pe tine pe langa un celalalt. mi se pare acum, dupa multi ani si incercari de a trai in Doi, ca e incercarea si lectia vietii mele. ca e dragostea cea mare pe care va trebui sa o invat, incepand cu alfabetul. 

nu cred ca repetitia e mama invataturii, cine o fi zis asta? ca doar nu suntem tocilari in dragoste si in viata. de rutina si lectii prost intelese se plang toti frustratii in amor si neimplinitii. tocmai pentru ca au repetat la infinit ce parea frumos la inceput. cred ca un pas inapoi si un minut in plus de concentrare, sau o privire in oglinda dimineata pe racoare sunt instrumente mai eficiente pentru materia asta...

ma bag totusi in pat. cu doruri si iubirea mea cea mare. cu frici cu tot. cu mine.

duminică, decembrie 2

oala sub presiune

cand eram mica mama punea in oala sub presiune chestii si pleca. imi spunea sa dau la foc mic cand incepe sa tiuie... era o lectie invatata demult si repetata la infinit desi nu intelegeam de ce. ieseau din oala aia tot felul de bunatati si cumva, cand am crescut mai mare, stiam ca am aportul meu la toate bucatele alea prin simplul fapt ca dadeam la foc mic cand trebuia.

uneori uitam... ma obisnuisem cu tiuitul ala infernal si nu mai realizam diferenta dintre liniste si zgomot. lasam toate asa cum erau si efectul nu era tocmai cel mai dorit.

azi e o zi dinaia... in care toate se aduna, de la epuizare fizica, pana la incarcare peste masura psihic, din toate energiile negative ale altora. o zi in care ai da orice sa faci cu totul altceva, cand nu mai reusesti sa fii prezent si ti se pare ca toate sunt o corvoada, ca realitatea nu e de fapt acolo unde esti tu sau... invers, ca tu esti defazat total de toate cate ti se petrec. e o zi in care ma simt coplesita... de bune si rele, sunt sub presiune si a inceput sa-mi tiuie mintile demult... m-am si obisnuit cu asta...

vreau sa dorm sa ma trezesc la primavara. nici anotimpul nu ma ajuta foarte mult sa-mi mentin veselia...in fiecare weekend vad covorul de frunze galbene, inca vii, din curtea centrului unde lucrez. zici ca-i un tablou de-al bunicilor... si cu fiecare saptamana galbenul ala se maroneste si singura bucatica de natura din munca mea se face gri. e chiar trist.

sa vina cineva sa dea focul la mic...



luni, noiembrie 12

cafea

e minunat cand, uneori... cineva iti face cafeaua de dimineata si te asteapta cu un zambet sa o savurati impreuna. cu tot cu laptele si zaharul amestecat in ea, deloc dark, ca doar intre noi lucrurile sunt mereu dulci-amarui, gustul cireselor si al cafelei-cum-ne-place-noua. adica gustul acela perfect in paradoxul substantelor ce il compun.

m-a flatat cand m-a intrebat sincer si cald: de ce eu?

multumesc.

joi, noiembrie 8

oameni

mai mor oameni, dar cand se duc ai tai... e teribil de greu sa te imprietenesti cu gandul ca nu s-a terminat nimic, ci doar au plecat in alta parte, pentru o vreme, alta vreme...

accident de masina, oboseala si gata. asta a fost. Sora caritatii care mi-a fost mentor spiritual in copilarie si careia ii datorez toata cultura mea catolica in care am crescut... nu mai este printre noi. o Minune a lumii care a salvat vieti si a imprastiat lumina si speranta oriunde a fost. o mama pentru multi copii aflati in dificultate, un parinte pe care l-am castigat in anul in care a murit tata. si s-a dus, cu tot cu zambetele ei, cu dragostea ei cea mare pe care o daruia neconditionat tuturor... au ramas amintiri frumoase, pilde, tabere, tombole, cantecele si jocuri, piese de teatru si glume, povestiri si fapte cu folos....

am ramas eu, cea care sunt azi cu tot spiritul meu de bun samaritean, cu toleranta si nevoia de a ma darui in tot ce fac pana la capat, am ramas cu o multime de idei si cunostinte care ma ajuta in fiecare zi sa fac ceea ce fac, la servici, la facultate, la catedra sau in banca, acasa, alaturi de ai mei sau oriunde sunt. sunt detalii care mi-au fost plantate cu grija de catre Sora, au crescut si au inflorit in mine. ramane un mare gol aici, pe lumea asta... si dincolo se bucura ingerasii sa o primeasca in hora lor....

Dumnezeu sa te odihneasca in pace, Sora!

vineri, noiembrie 2

intamplari

si uite cum mereu ajung la conexiunile mele, unele mai intense ca altele... azi se implinesc niste ani de cand am fost cu tata sa-si sfinteasca mormantul in care intra peste cateva zile... azi e o zi in care de multi ani plang si imi aduc aminte de el si de toti ai mei care nu mai sunt. azi era un moment de reculegere si introspectie, cu nostalgie si amar pe alocuri. azi... era ziua in care toamna mea inceputa in septembrie devenea aramie cu gust de trecut. azi era... ieri. si nimeni niciodata nu mi-a invadat tristetea pe care mi-o acordam in fiecare an in vremea asta. era momentul meu de planset si amintire.

azi a fost ieri.

pentru ca azi... e ziua noastra, pentru ca e ziua ta. oare de acolo de unde e... tata mi-a transformat ziua asta intr-o bucurie infinita? oare la 18 ani de atunci, imi sarbatoresc astazi majoratul unui gol prin umplerea lui cu tine, iubitul meu, iubirea mea cea mare?

intamplare sau nu, azi e o zi speciala care imi curge in Infinit. La multi ani cu dragoste si dor.

"am facut 32 de ani la tine in brate!" ai punctat tu momentul ca un copil fericit. iar eu am implinit un majorat din care ies cu zambete si liniste in suflet. iubesc si ma transform.

ce bine ca esti!

vineri, octombrie 12

doar azi

astazi m-am vazut cu un bun prieten care mi-a zis in primele cateva minute de conversatie ca am fluturasi in stomac... da am fluturasi in suflet, in creier, in tot corpul. si se vede, probabil ca am o aura de fluturi pe care unii o percep de la distanta chiar :)

azi am capatat o noua familie, mi s-a spus "te iubesc" de cateva zeci de ori si am raspuns la randul meu cu imbratisari si zambete. tinerii cu care lucrez imi aduc minuni in fiecare zi prin gesturi si cuvinte frumoase. e impresionant cum se pot atasa de un zambet daruit la momentul potrivit, de o mana intinsa, de o secunda de disponibilitate din partea mea. plec de la ei cu impliniri infinite care am impresia ca ma vor asterne toata viata, indiferent cat va dura jobul asta.

azi am baut un ceai fierbinte de fructe. azi mica mea si-a adus aminte de cat de zombi suntem impreuna. azi am plans de bucurie. azi iubesc tot ceea ce fac si sunt.

stii cum e sa obosesti de atata frumos? sa te franga fiecare zi, dar sa te trezesti nou si curat dimineata?

sâmbătă, septembrie 22

am tot

am 27 de ani si cateva zile... m-am petrecut ca in povesti, zile si nopti la rand cu oameni frumosi si foarte aproape de sufletul meu. ca da fiecare data, tocmai imperfectiunea lucrurilor face ca viata sa-mi para completa... m-am hranit cu un dor nebun de Cineva-ul meu si am reusit ca lipsa lui sa nu-mi fie gol si disperare.

am obtinut intr-un timp record jobul acela mult visat despre care scriam mai jos. cand vrei si faci ceva in sensul corect, se petrec lucruri magice :p. lucrez de doua saptamani in cadrul unei organizatii umanitare si in fiecare zi mi se arata ca viata e mult mai mult decat credeam, decat pare la prima vedere. fac ce-mi place, cu impliniri infinite de fiecare zi, cu emotie la propriu si cu bucurie.

ma schimb in ceea ce stiu ca trebuie sa fiu si faptul ca simt ca sunt pe drumul meu, ma linisteste. cu pasi marunti, ajung departe, acolo unde intr-un fel am stiut dintotdeauna ca voi ajunge. e bine cand iti faci planuri, dar sa fie sincere. mie incepe sa mi se contureze tabloul vietii :) multumesc in fiecare seara pentru asta.

te iubesc.

luni, septembrie 17

viitorul nu suna deloc

am invatat de curand o lectie... viitorul nu suna bine sau rau. nu suna deloc. ne suna in creiere si-n suflete in dorinte si pulsiuni, in pretentii de la Sine si asteptari, false - in masura in care nu avem nimic concret pe care sa putem demonstra vreo probabilitate....

viitorul nu exista decat in ego-ul nostru. tot ceea ce Este, e aici si acum. si de aceea nu e bine sa promiti nimic cand stii ca nu stii daca si cu parca. nu e bine sa-ti doresti nimic, ca maine ploua sau e soare si caramida va cadea oricum. nu e ok sa te hranesti din iluziile astea ale mintii pentru ca dupa asta sa dai loc la mea culpe, la regrete, la dezamagiri si iertari. cel mai sanatos e sa fii Prezent.

te iubesc, la timpul prezent continuu.  

vineri, septembrie 7

dimineata

Buna dimineata cu soare si vant! mintea uneori nu te lasa sa traiesti. in cazul meu, sa dorm. am gandit fara sa vreau toata noaptea. aberatii, tampenii, vise aiurea, planuri, predictii, cate si mai cate, mi-au mers gandurile hai-hui si afara s-a luminat fara ca eu sa-mi fac somnul de frumusete.

sunt agitata si zombi.

joi, septembrie 6

toamna

a cam venit. cu o plecare. cu o dragoste mai mare... aceeasi, dar mai puternica. cu un vanticel la amiaza care imi da fiori si racoare in tot corpul. il ador pe vanticelul de septembrie. mi se pare ca e special conceput pentru mine. sau invers, nu conteaza. ideea e ca toamna e anotimpul meu, septembrie e luna mea, vine ziua mea si intr-un fel... luna asta e atat de plina ca deja ma copleseste.

mi-e dor... teribil, simplu, adanc si perpetuu. mi-e un dor frumos. n-am stiut niciodata ce-i aia dor frumos. dorurile mele erau dureroase pana la tine. presarate cu regrete, dorinte neimplinite, vise desarte si culori patate de griuri. dorul nu ar trebui sa fie dureros.

descopar cu tine un dor care ma umple. un dor care desi stoarce lacrimi, nu doare si nu are ghimpi. sunt fericita in dorul meu, te astept la propriu sa te intorci si ma bucur de mine, de noi, de tine, in tot ce suntem impreuna sau separat. cand ma apuca melancoliile, imi dau seama ca ma scald totusi intr-o liniste care ma sustine pe norisorul meu, o pace care nu ma lasa sa ma nefericesc, chiar daca uneori e greu.

te iubesc. te iubesc total.

te miros inca in asternutul pe care nu ma indur sa-l schimb de cand ai plecat. dorm in tricoul tau si te tin in brate in fiecare seara, sau te caut diminetile... te gasesc doar in gand si-n suflet si nu ma doare lipsa ta. decat un pic, uneori. dar stiu ca sunt a ta si cand nu esti. si mai stiu ca stii asta. nu ma incumet sa mai beau cafea diminetile, fara tine. sunt unele lucruri care au devenit ale noastre... si le pastrez asa, tabieturi care... fiind singura, nu mai au farmec. sunt alte lucruri care tocmai pentru ca le stiu ale noastre, continui sa le fac... cum sunt pantalonii aia scurti care-ti plac tie si ii port cu drag si mandrie, desi nu esti aici sa ma vezi purtandu-i :)

detalii marunte care fac diferenta. gesturi care ma compun si ma cresc. sunt al dracului de vie in toate colturile fiintei mele. esti prezent in Totul meu si toamna nu face decat sa nuanteze tabloul asta pana la desavarsire.

nu ma satur sa te iubesc in fiecare clipire.

miercuri, august 29

siceramente feliz!

imi doresc un job. pentru ca de fapt imi doresc o familie si la anul am de gand sa fac un copil piticos. nu e tocmai motivatia care sa ma ajute la angajare, dar de fapt, imi lipseste acel an vechime ca sa pot beneficia de ajutorul de maternitate si de analize la stat.

jobul asta ar trebui sa fie cam asa: intr-un domeniu care sa aiba legatura cu studiile mele umaniste (drept, stiinte politice - fara politica, resurse umane, sociologie, cercetare, educatie, cultura, artistic, etc). sa nu muncesc 16 ore pe zi, vreau sa fac ceva consistent calitativ, nu cantitativ. se pot face lucruri minunate si multe compactate in cateva ore de concentrare maxima si randament intelectual sporit. sa am colegi simpatici, sa nu ma streseze privirea vreunuia sau tonul altuia, pentru ca detaliile astea fac diferenta si in rezultate. nu vreau bani multi, ci doar senzatia ca sunt utila si ca reusesc sa construiesc ceva vizibil alaturi de ceilalti. cum ma intereseaza numai vechimea de un an si sa-mi scot banii pe transport si covrigi, consider ca "pretentiile" de mai sus isi gasesc loc in toata ecuatia asta.

sunt tot felul de piedici pe lumea asta care te fac sa ramai pe loc, aparent. te sperie. adica, nu pot sa fiu educatoare, ca n-am liceul pedagogic, dar vocatia si faptul ca am facut voluntariat cu copii nu se pun. nu pot sa fiu asistent la un cabinet de avocatura, ca nu am examenul de barou luat sau ca nu am experienta. nimeni nu vrea sa inceapa lucruri. nu pot sa aduc pe lume un copil, ca ma gandesc la o mie de lucruri pe care nu i le pot oferi acum.

cu toate astea, caut, intreb, scormonesc, copil-pitic-bebe-mic tot o sa vina la anul, o Ana-Andrada sau un Dan-David. o sa fiu o mamica boema care face martisoare din scoici si o sa ne hranim cu dragoste. multa dragoste. din asta nu am auzit sa moara cineva :) (dar nici nu poti sa supravietuiesti numai cu atat, ar spune mama...)

marți, august 21

negative

cum faci cand vin spre tine energii negative de la ceilalti? cand vine unu si-ti zice ca tu bati campii cu optimismul si zambetul tau larg, ca nu esti cu picioarele pe pamant, ca ai pierdut contactul cu realitatea. si iti ofera alternativa: sa pui raul in fata (adica cica sa fii prudent), sa faci scenarii macabre pe termen lung, foarte lung sau mediu - in cel mai bun caz, sa realizezi ca totul e gri sau oricum patat in jurul tau. si in final - ca la astia cu NU in brate exista finaluri: "tu esti defect, ai o boala ceva, nu esti normal". asta cu intrarea in normalitate imi place cel mai mult si ma zgarie pe creier.

si ce faci? daca mai si depinzi de oamenii astia pentru propria existenta (intr-o anumita masura) iti vine, ba sa faci ca ei ca sa fie "bine", ba sa zici ca ei si sa faci ca tine dar tot n-o sa iasa ok, ba sa fugi undeva departe ca sa nu mai lasi loc la astfel de invazii in sufletul tau roz, ba sa iei o pusca si sa faci curat in lume. sa ramana numai aia zambareti.

deci?

(ma doare ficatul de doua zile, ceva remedii naturiste/naturale aveti?)

joi, august 9

asa o fi

cum o fi cu dragostea asta impartita la doi? adica nu cu aia cand iubesti totul ca pe un copac, ca un mic budha care nu se ataseaza de nimeni si nimic tocmai pentru ca este super-mega-meta-conectat la toate...

cum o fi in planul asta, unde oamenii inca se cauta, se urmaresc, se gasesc, se asteapta, se iau unul pe altul din galaxia lor si se pun impreuna mai mult sau mai putin constient, voit, gandit? cum o fi cu fractia asta de imparte totul la doi? la noi?

pai pana nu devine "dragoste de copac" nu e bine. nu-i completa. sau pana nu ajungi sa te simti Unul, desi ies doi la numaratoare, nu e bine.

eu ma simt o celula. unica, frumoasa, luminoasa si pura. am nevoie de timp si spatiu, de Libertate ca sa ma dezvolt, sa cresc, sa ma transform, sa ma impartasesc si altora. de fiecare data cand a aparut celula 2 la orizont, ceva a facut ca Eu-celula 1, sa ma patez asa un pic, sa ma umplu de pixeli nelalocul lor. din avion nu se vedea, nu mi se parea, dar luand toate la puricat, am ajuns in timp sa nu ma mai recunosc in oglinda. e trist. si devine complicat. nu vi se pare ciudat ca lucrurile frumoase devin complicate? pentru ca isi pierd puritatea initiala.

ei bine incep sa elucidez misterul. micile detalii fac diferenta. iubesc astral "copacii" dar iubesc cat se poate de uman un om-celula 2, care ma face sa cresc, sa luminez mai tare, sa ma simt libera si Una. sunt atat de conectata incat ma simt de parca imi lipseste o mana, un deget, o vena ceva cand nu reusim sa ne ducem vibratiile la unison ca deh... mai are fiecare de muncit la propria individualitate. dar suntem o singura Mare Dragoste si ne crestem impreuna si separat. ne ajutam reciproc sa fim cat mai frumosi Singuri si cat mai completi impreuna. e halucinant, e greu fara sa fie complicat - pentru ca lucrurile curg firesc, ca o apa la vale. e dureros fara sa fie suferinta, pentru ca e intotdeauna dureros cand iti darami incetul cu incetul Ego-ul manifestat. e spontan si dincolo de cuvinte, de minte sau de numaratori. surprinzator, uneori chiar de speriat. dar dincolo de astea, e atat de implinitor si de total. am senzatia ca traiesc Absolutul. il experimentez pur si simplu la propriu, desi n-am stiut niciodata ce e, unde e, cum e.

si pana nu suntem Absolut nu stim ce-i aia. fabulam aiurea. pana nu simti Infinitul cum iti aluneca prin fiinta, nu stii ce-i ala si apoi te simti mic si prost cand iti aduci aminte ce ineptii gandeai, spuneai si faceai crezand ca esti departe. cand de fapt stateai pe loc si te invarteai in cerc.

dragostea dintre noi doi e Marea Dragoste.

luni, iulie 30

sunt aici

n-am disparut. sunt un pic ocupata cu viata asta reala. cu numaratul scoicilor aduse de la mare, cu ceva curatenie in suflet si-n creier, cu dragostea cea mare si cu cateva clipiri.

cica unii au votat si altii au stat degeaba. eu am jucat la loto. nu se pune oricum. dar cumva am impresia ca tot aia e. mi se intampla uneori sa am impresia ca orice as face, tot aia e. uneori, adica foarte des. daca as munci, sau as sta acasa, daca m-as apuca de vreun proiect sau as face voluntariat, daca mi-as mai deschide o mie de profiluri pe facebook sau mi-as baga laptopul in frigider definitiv, daca mananc azi sau maine, daca spun te iubesc sau tac, daca urmaresc stirile, zambesc frumos sau doar politicos... cam orice ar fi, tot aia e. adica Esentialul nu se modifica... pentru ca toate - multele lucruri, optiuni, oameni, situatii, potentialuri, etc ce ma inconjoara sunt de fapt derizorii, sunt artificiale, creatii la minut care se consuma si ma consuma cu viteza cu care au fost gandite si actionate.

important e ca ma simt bine. cu mine. si cu tot caruselul asta zilnic. ca simt ca ma iubesc si din dragostea asta mare dau pe afara, ca painea si vinul lui Isus - nu se mai termina :) ca multumesc in fiecare zi pentru ceva. ca lucrurile esentiale (Esenta sau cum vreti voi s-o numim) sunt acolo, indiferent de orice.

happiness, simplicity and love.

joi, iulie 19

doar uneori

uneori as vrea sa ma culc, sa inchid ochii, sa intru intr-un fel de moarte temporara si cand ma trezesc sa fie gol. ca la geneza. sa pot s-o iau de la inceput cu toate. macar sa umplu un gol initial care poate fi privit la fel de bine ca pe un plin pe care doar incep sa-l impodobesc. dar sa nu am goluri, lipsuri, gauri facute in timp, de altii, de catre mine, de contexte. sa pornesc de la o multime vida.

ar fi fantastic. fara istorie, fara timp, fara regrete si lucruri de reparat. fara actiuni cu scop sau cauza. din nimic sa incep eu sa-mi construiesc povestea.

nu se poate nu?

bine.

joi, iulie 12

topeli

bunica-mea a venit cu bomboane in punguta, dinalea colorate de erau pe vremuri. e cel mai constant gest al ei de cand o cunosc, scoate din geanta bobo la pitici.

m-am miorlait cu o pisica azi, cred ca vorbeam amandoua aceeasi limba. sau sigur ne gandeam la acelasi om, asta doar daca pisicile gandesc, eu cred ca da.

mi-e dor de mirosul tau sa ma pierd cu buzele undeva in spatele lobului tau si de acolo sa extrag aromele mele preferate. mi-e dor sa ma strangi de mana si sa-ti zic ca ma doare. mi-e dor de carlionti si zambete. de tusea ta de dimineata si de felul in care ne dezincolacim cand adormim si ne ducem fiecare in pozitia lui. mi-e dor de talpile tale si de focul pe care mi-l oferi tu. mi-e dor de o mie de lucruri cu tine, din tine, ale tale.

mi-e foarte bine sa-mi fie dor de tine. e atat de frumos sa-ti fie dor plin de cineva! :)

cred ca daca n-as avea prieteni, n-as avea nimic. bine, as mai ramane cu ceva...
dar am atat de multi si atat de buni, incat uneori ma emotionez numai cand ma gandesc.

in curand ma voi topi de tot. creierul meu e deja lichid. inima abia de mai sopteste si trupul meu e in hibernare. as vrea o briza de aer rece, va rog, un val, o scoica si pe El.

convorbiri neliterare


Niste copii cu ambitii intelecutale, care isi permit sa scrie fara cratime si sa vorbeasca indecent. Isi permit si sa nu plagieze, sa publice articole de valoare in reviste internationale si sa caute de lucru pe ejobs – acolo unde nici un student eminent din mediul umanist nu si-a gasit de lucru in domeniul studiat. Tineri care acum stau acasa, sau aleg sa-si continue studiile pana spre 30 de ani pentru ca... nu prea mai stiu de ce. Tineri pe care daca ii auzi cum trec dintr-un registru in altul la o cafea, poate nu-i intelegi, ii judeci sau ii crezi nebuni. Prietenii mei:

S: caldura mare monser
aici la mine este inca toamna
o toamna perpetua

A: ba vino acasa, e nevoie de tine aici, in patria ta

S: mi se tot spune
ca se trage/ se suie oameni pe baricade
ca sarmele ghimbate sunt singurele diacritice care rezeama dialogul natiunii
voi fi deci acolo unde patria are nevoie de mine
trebuie sa ma intorc, mai ales ca numai am bani si sexul e scump aici: 250 euro ora

A: mancatias
scump tare
dincolo era mai ieftin

S: 250 pe o rusoaica si 300 pe o lituanianca
buna rau lituanianca
stie si sa cante la pian

A: in timp ce suge pula?

S: :)) asta nu stiu
insa ea imi spunea ca a facut 15 ani de pian
gagica are vreo 23
sambata ma duc la ea din nou, la Bruxelles, dar sa imi iau la revedere
acum este inca in Amsterdam
i-am zis sa mi-l prezinte pe taica'su ca vreau sa ii cer mana

A: si cea zis
ar fi si culmea
teai dus la doctorat la belgia si vii cu o prostituata acasa
so faci nevasta de romania

S:  =))

A: teau prostit studiile mai s.
nu esti pe calea cea buna

S: asta pot sa o spun si eu! dar care este calea cea buna?..
aici e dilema

A: pai iti zic io dupa ce ma fac doctor

S: calea cea buna..
ma intreb daca nu cumva unii oameni sunt virtuosi pentru ca renteaza- pentru ca viata lor este aranjata in asa fel incat merita sa fii virtuos
altii parca sunt niste piese care nu se agrega in existenta mai mare, nu se potrivesc

A: ma pish pe existenta mai mare
auzi e bine sa fii egoless selfish
adica egoist sa zici: eu, acum, aici, restul e vax
homo absolutus, nu relativus
cum zicea regretatul prof
calea cea buna e aia care duce cel mai adanc in tine
fara deviatii si aberatii

S: calea cea buna e aia care duce cel mai adanc in tine
asta ce ai spus tu este foarte profund- si nu se potriveste neaparat cu partea cu omul ca animal egoist
mhmhm
cand ziceam existenta mai mare ma gandeam neaparat la metafizica- ci la oamenii care nu isi gasesc un loc in lume, un rost in viata care sa mai fie si constructiv

A: constructiv pt cine? pt ei sau in genere?

S: pentru ei in primul rand
dar existenta ta nu poate fi constructiva daca nu este constructiva si pentru ceilalti, fie ei si un grup restrans

A: ca loc avem toti, si cei mai ratacitori, au rolul lor macar in a le arata celorlalti lectia cu "asa nu", important e sa fii multumit de tine sau sa faci ceva in sensul asta, eu vad in asta un rost

S: eu nu sunt multumit de mine- de ceea ce vad in oglinda/ de aici reflectiile mele

A: nu intr-un job, familie, si alte chestii de bifat asa pe o lista impusa social

S: si nici nu cred ca avem loc cu totii la masa vietii

A: s. dragule, tu faci mereu ceva pt propria evolutie, asta ar trebui macar sa te implineasca un pic, 5 min pe zi
e suficient sa nu faci riduri
q10

S: cu munca cum mai stai: ai mai gasit ceva?

A: nu, io duc visul pana la capat, ma bag la doctorat in toamna si ma fac prof univ
la 40-50 de ani, nu conteaza
pana atunci murim de foame, cerem la mame si iubim frateste patria si boborul
pictez scoici si numar boabele de nisip

S: o natiune de doctori si profi universitari
am dat la doctorat ca nu am avut curajul sa incerc altceva, sa plec, sa ma apuc de altceva
era optiunea cea mai comoda

A: da ba, dar noi o sa fim aia nebagati in seama ca neau luat niste ani sa nu facem plagiat

miercuri, iulie 11

Paradise

scriam despre Raiuri perpetue, infinite, inca nedescoperite care ne asteapta pe amandoi, pe mine, pe tine, pe noi toti de fapt si la tv incepe melodia aia cu elefanti "Paradise". ling o lingurita de Nutella, fumez, ma uit tamp prin casa si realizez ca asa se manifesta Dorul. si asa incerc sa-mi umplu lipsa ta. am luat Cola de la tanti de jos, de drag si din obisnuinta poate, desi in casa asta nu s-a mai baut cola de luni bune inainte sa apari tu. si mi-am pus intr-un pahar sa arate masa asa cum e cand esti tu aici. si zambesc. mult. cola are gust de buzele tale. sau invers, nu mai conteaza.

o sa vreau sa ma imbat un pic de tine cand vii. sa mi se urce bulele la cap si sa explodez in artificii. sa-mi curgi prin vene si sa ne mai nastem o data. vrei?

marți, iulie 3

life

ne-a plesnit asa deodata, ca in desenele animate cand vine Cupidon si ii inteapa pe cei mai nastrusnici aparatori ai ne-iubirii :) ne-am trezit intrebandu-ne cum de am ajuns aici si ce am baut/mancat/inspirat de parca o substanta magica ne-a orbit creierele si sufletele. e frumos. e o euforie dulce care pe mine ma face sa plutesc. mi-am regasit norisorul parcat demult undeva printre stele, l-am sters frumos de praf si m-am urcat pe el intr-o calatorie cu fiori.

cred ca s-au ciocnit doua planete paradoxale si au facut un pui de stea Complet, Absolut. imi spune si imi arata in fiecare gest si intonatie ca sunt "umbra lui", "femeia lui", "iubita lui", "fata lui" si culmea culmilor, nu pot sa-l contrazic :) e ceva dincolo de mine - fecioara rationala, copilul puternic imbibat in experiente si trairi din care cica am invatat lectii, e dincolo de Libertate, Haos, Realitate, ratiuni si altele. inventam combinatii de cuvinte si le adaugam cu sfiala si roz in obraji in vocabularul nostru, cum ar fi: iti apartin, sunt fericit/a, iubesc, mi-e dor, te vreau de mor, sunt numai a ta. pai astfel de compilatii eu nu am mai simtit de multisor. iar halul in care se manifesta ele ma sperie un pic, dar ma inunda de culori.

bai si nu ne plictisim impreuna, si nu ma deranjeaza prezenta lui cand depaseste 6 ore din 24 alaturi de mine, in casa mea, in dormitorul meu, la laptopul meu, in cada mea, etc. si cand mi-a zis ca-si aduce periuta de dinti sau cand si-a lasat tricoul pe scaunul meu de toale mi-a fost drag si am luat-o firesc fara sa blochez senzatiile astea cu nici un fel de gand. si cand m-am intalnit cu fostii de mana cu el, am fost mandra si n-am simtit ca-mi restrang libertatea de a bea cafele cu cioturile mele de amintiri. bai si cand mi-am zdrelit cosul din barba n-am simtit ca nu mai sunt la fel de secsi pentru el, pentru mine, pentru public. mi-e bine cu mine cu el. imi place de mine. imi place de noi.

azi am vazut un film: the story of us. n-are nici o legatura, dar titlul e bun.

Ily.

joi, iunie 28

ho ho scopul

Here is your Virgo Horoscope:
 
Your sweetheart, or the person who's currently aspiring toward that much-envied title, will likely surprise you now with just how far they're willing to go to ensure that you know how much being with you really means to them.
Compatibility:Scorpio
Mood:Happy
Lucky Color:Orange
 
de vreun an incoace ma uluiesc aproape zilnic cu horoscopul de pe feisbuc. este incredibil cat de mult se potriveste, cum imi citesc astia viata si posibilitatile, cum stiu ei sa zica exact ce si cand trebuie. si nu, nu sunt fan astrograme si nu cred in zodii si compatibilitati, dar aplicatia cu astrology de pe FB m-a lasat masca.  

....................................

luni, iunie 25

zen estival

 de joi pana duminica la 2 mai. mare limpede si racoroasa, nisip fierbinte, o bunaciune de femeie si una bucata rocker la nudisti, cativa prieteni insetati si multa voie buna. m-as fi ingropat acolo in nisip sa stau asa, pana mor.

din pacate sau din fericire, ce mai conteaza, a trebuit sa revin pe plaiurile capitalei mirosind a smoala incinsa. maine termin un capitol amanat cateva secole din viata mea: sustin dizertatia. si apoi beau.

la Vama Veche se fura. la Molotov pe plaja, anul trecut prietena mea a ramas fara nimic, anul asta alta amica isi cauta geanta in disperare.

mai in intunericul misterios al Vamii, acolo unde lumea se iubeste fara perdea, rapusi de bautura droguri si dans, sau acolo unde se usureaza cei care nu dau 1 leu la toaletele (mare afacere!) de pe drum, se fura cu stil: se ia una bucata rucsacel, se cauta portofelul, se iau banii din el, se pune portofelul la loc inauntru sacului, se mai cauta si mobilul, si se pune geanta la loc langa om.

am ramas fara telefon si mai ales fara o baza de date uriasa de numere. a meritat in schimb, dansam pe vaya con dios de dupa depeche, imbibata fiind de licori fierbinti si incolacita de un el care mi-a anihilat orice forma de atentie distributiva :p

la Vama se fura, la 2mai se iubesc nudistii in miezul zilei pe plaja, urla textilistii fosforescenti ca "aici sunt copii, ce dumnezeu, pune slipul pe tine domnisoara", se fac declaratii, se mananca specialitati tataresti in curtea prietenilor, sub bolti de vie, piticescu se simte ca intr-o laguna albastra, insula-rai unde Evele sunt curve si Adamii devin domni.

marți, iunie 19

textilisti

sunt cu mama la mare, la neptun. am impresia ca marea de aici e alta mare. am facut cam o ora de la hotel la plaja, ocolind zona cu "acces interzis" unde se zice ca vine Basescu la zen-uiala pe aici. am facut insolatie pana la plaja, si cand am nimerit acolo... toata lumea imbracata. adica sunt singura topless.

mama jenata ma tot indeamna sa-mi pun chestii pe mine sau sa cautam un loc unde mai sunt si altele asa despuiate. ca raspuns, mi-am cumparat un tanga minuscul, ca sa fie tacamul complet. poate initiez o noua moda la neptun. pana joi o sa numar tipele dezinhibate si va tin la curent.

in hotelul asta umbla lumea la costum. mi se pare ca nu se petrece ce trebuie pe aici. sau ma rog, notiunea mea de "mers la mare" n-are nici o legatura cu izul asta de scrobit de pe aici. 

joi ma duc la marea mea. de la 2mai la vama veche. acolo sunt scoici si alge. iubiri ingropate in nisip fierbinte si corturi in care se fac balti de placeri. acolo sunt maci pe mal si bate vantul altfel.

promit niste postari pe paginile alea indecente. cumva cineva deodata, m-a umplut de inspiratii umede :)

see u soon.

joi, iunie 14

dimineata

pentru ca m-am trezit la 8 pot sa scriu deja despre o mare de chestii care mi s-au petrecut:

C: ma indrept spre Capitala, ce faci?
AM: Capitala te asteapta cu picioarele larg deschise...

...in 85 e de vis! batranii de 70+ se rastesc la sofer la statia cismigiu, ca de o ora il asteapta. omu le zice sa faca reclamatie. ei riposteaza ca o sa-si piarda jobul sau ca nu se rezolva nimic. pai asta e, sunt 4 troleibuze pe ruta, soferul isi face datoria, ba mai mult, te indeamna sa faci ceva concret in speranta ca se vor rezolva lucrurile si pentru el si pentru calatori... si babetele prefera sa-l faca terci din vorbe... de vis! nu inteleg unde se mai grabesc batranii nostri ca oricum au ajuns departe....

... secretariatele din facultati sunt de vis! program de la 12 la 14, cu liste la intrare care se fac de pe la 10-11. era o vreme cand parintii mei se inscriau pe liste la ratie :) nu suntem chiar atat de departe pe cat ne place sa credem.

... un cismigiu frumos, cu izuri de vara si mult verde. colorat. canta pasarelele si urla paunii albi.

... mi-am mangaiat coperta de la dizertatie de parca era ceva nepretuit. am ridicat-o azi in ploaie, de la romana, si arata ca o carte frumoasa de povesti. e creatia mea, munca mea, terminata, implinita... un sentiment fantastic!

...bai, viata e frumoasa, bai! priveste cerul scrie pe cladiri in mijlocul santierelor si zonelor dezafectate de pe la gara de nord. true!


smekereala

nu prea ma pricep eu la chestii dinastea cu legatul conturilor intre ele, dar lovita de nesomn mi-am tras pagina pe facebook. e cu like-uri. piticescu se face diva pe net!

va urma.

http://www.facebook.com/blog.piticescu

NLP

o sa-ti povestesc cum visele pot fi atinse, ca de naruit ne-am lamurit cu totii. care nu te-ai lamurit, atunci afla ca tot de prin buzunarul tau ti se trage, nimic exterior nu e de vina pentru ce ti s-a naruit.

eu am avut de-a lungul vietii niste vise/visuri (tot aia e pentru mine ca pana la urma eu le creez pe amandoua). le-am numit eu "dorinte puternice" ca am constatat ca odata cu trecerea timpului astea au persistat. si la 16 ani, si la 20, si la 25 tot aia imi doream si tot aia ziceam cand ma intreba lumea ce vreau sa fac cand ma fac mare. deci punctele astea ideale la care vreau sa ajung au trecut conditia "timp", au strabatut varste si situatii, uitari si dureri, bucurii si intorsaturi si pana la urma tot au ramas in mine. e clar ca indiferent de semnele providentei (ascultate sau ignorate, bune sau rele) lucrurile alea trebuie sa se intample. ceea ce fac eu este sa accelerez sau sa incetinesc pasul pana la ele, dar cumva din strafunduri stiu ca ele se vor petrece, e dincolo de dorinta, e ca si cum ar fi deja implinite si astept doar sa le asist si eu. e... o "dorinta puternica". de care uneori uit, dar reapare, in zile, ani, pagini sau orice. de care uneori ma impiedic ca de un deja-vu si-mi aduc aminte ce vroiam de fapt si realizez ca m-am cam ratacit (momente de genul "ma vreau pe mine inapoi").

dorintele astea puternice cumva mi se implinesc. unele dintre ele sunt in constructie. si am ajuns la stadiul la care sa-mi constientizez procesul. sa ma vad de pe o tusa in proces si sa zic: uite asta sunt eu care FACE ceva ca sa ajunga ACOLO. si am ajuns la esenta lucrurilor. sa faci!

pai daca nu cumperi lozul, nu castigi la loto. cam asa ceva. facem atat de multe lucruri inconstient, si devenim constienti numai la capitolul Consecinte, Efecte. cam eronat. pai sa fim un pic constienti de ceea ce facem saptamanal, zilnic, daca nu chiar in fiecare clipa (e o performanta, iti trebuie doctorat pentru asta, te asigur) si atunci nu mai uitam nici destinatia initiala, propusa, nici planul, nici pe noi insine. e minunat.

miturile alea cu: in viata trebuie sa ai si un pic de noroc (nu, norocul ti-l faci singur) sau: unele lucruri pana la un punct sunt date, asa a fost sa fie, crucea ti-o duci ca asta e (nu prea, ti-o faci si apoi ti-o duci) ... toate astea sunt aberatii care sa te descotoroseasca de vina, constiinta, constienta, etc. abureli care iti dau dreptul inchipuit de a te resemna cu tine intr-un fel de balta falsa a existentei.

si bune si rele, vin din tine. alea de care nu suntem constienti, le plasam repejor si comod in bratele altora, sau ale asa-zisei providente. care exista, dar nu e de vina pentru nimic.

e frumos si sanatos sa FACI ce vrei, si sa o faci CONSTIENT. si o sa vezi ca parca esti magician: eu pot, eu sunt magician! :))

asa si inca o chestie: timpul e relativ. si pe asta tot tu il faci. sau il desfaci

asa am ajuns sa am bicicleta cand eram mica. mi-am dorit mult.
asa am ajuns sa stau singura, sa nu lucrez, sa am prieteni, sa traiesc din mila altora si sa beau cafele gratis. mi-am dorit.
asa am ajuns sa fac mai multe facultati, sa nu-mi dau dizertatia doi ani - in care m-am bucurat de boemie, si sa o dau acum, in cateva zile 100 de pagini!
asa o sa ma bag la doctorat si voi avea cumva, candva o cariera in mediul academic. asa cum ziceam de mica.
tot asa, dorindu-mi tare, imi voi plimba copilul si catelul prin cismigiu, la un moment dat.
tot asa, acum beau apa plata cu lamaie si inca zambesc la un perete verde pe care mi l-am dorit. ma uit la un pian la care am tanjit ani de zile si acum il am, ma citesc si constat ca tot ce a contat in toata fiinta mea s-a indeplinit sau e pe cale sa se implineasca pentru ca ACUM si AICI sunt exact in locul in care mi-am dorit si in care trebuie sa fiu.

e fantastic. ba nu, e chiar real. sau e totuna :)

marți, iunie 12

pusha23 spunea...
"ce bine ca ma lasi sa scriu pe blogul tau !!!!mi-e frica de paginile albe....ma plictisesc de mooor....toate lumea vorbeste de munci istovitoare ..eu as vrea sa ma ascund sub un copac ,sa vad doar raze .sa am creioane si hartie si sa imi portretizez alter-ego-urile.....dar nu pot. sunt blocata in realitate...nu mai vreau !!!!!!!!"

imi venea sa te invit sub un copac cu sevaletul chiar azi, acum, desi nu te cunosc.... trebuie sa termini fraza un pic mai vesel, nu cu "nu" in brate! ca la reclama aia: esti ce vrei tu sa fii! :)

marți, mai 29

horoscop

horoscop vine de la horor si scop?

e posibil si asa. mie mi se potriveste cel mai bine ala de pe facebook. zici ca aia au cipuri in toate mintile si sufletele ca atat de bine ma regasesc in ce zic ei acolo, incat uneori ma apuca paranoile referitoare la tehnologiile mileniului 3.

altfel e horor sa-ti citesti previziunile si apoi sa stai ca mutulica sa astepti sa ti se intample. e stupid. si wrong. si oricum scopul tau intim nu va fi atins, indiferent de astre.


miercuri, mai 23

cine mai vrea sa scrie pe blogul meu, sa ridice mana sus! ofer spatiu virtual, gratis si neconditionat! se accepta toate aberatiile.

ia, scrie si tu ceva pe blogul meu:

- a scris un prieten care a aterizat la mine, urcand cu liftul in care scrie: azi nu ai voie sa fii trist, zambeste!

"sunt beat. sentimente amestecate. pe de-o parte cea pe care am lasat-o la 600 km departare, pe de alta parte zorii unui sarut minunat care-mi da fiori in tot corpul. care ma face sa-mi doresc mai mult desi stiu rational ca nu se poate sau ca nu va fi prea bine. se bat in capul meu intrebari peste intrebari. credeam ca trebuie sa astept un timp pentru a ma vindeca de traume. adevarul e ca traumele le duc cu mine tot timpul pt ca nu tin de o iubire sau alta. esuate. tin de copilarie, tin de personalitate, de relatia cu parintii. cred ca daca freud asta nu se nastea sau nu inventa el concepte, nu aveam nume pentru traumele mele. dar s-a nascut. si-a inventat.

voi manca un pastrav, un cascaval pane, icre cu lamaie, branza, alune, vin. o voi saruta din nou. voi simti dragostea prin toti porii. voi fi fericit chiar si pentru o secunda. conteaza mai mult decat lunile intregi de nefericire, asteptare, orgoliu ranit. sa simt frumos conteaza mai mult decat tot restul lucrilor.

sunt beat. si fericit acum. beat de vin, beat de sarut, beat de dragostea ce-o sa vina. ii simt aroma, misterele, profunzimea si nu stiu ce-am mai vrut sa zic ca m-am intrerupt."





sâmbătă, mai 19

asa ziceam si eu, numai ca nu ma asculta nimeni :) e delicios personajul asta:





si o melodie:

filozofie de lift

stau la 5. dar cica am si mezanin deci urci practic 6 etaje pana la mine. daca vrei sa parcurgi o calatorie plina de senzatii tari, te aventurezi sa iei liftul. cel din dreapta, ca cel din stanga e numai pentru etajele pare. si 5 e impar.

scrie asa: nu chemati ambele lifturi o data. luati liftul corespunzator etajului dvs. liftul 1 pt etajele pare si liftul 2 pt etajele impare.

bun. apesi butonul si astepti, vreo vesnicie, zici ca vine din rai sa te culeaga fix pe tine. liftul meu coboara la parter cu viteza melcului turbat. cand in sfarsit a ajuns, te urci plictisit deja in el gandind ca "nicaieri nu-i mai bine ca acasa" e o treaba fumata demult. secret: uneori mi se chiar face dor de lifturile astea!

incepe o balanganeala dulce-ingrozitoare pana la etajul 5. se hatana liftul in laterale si becul si asa chior din el incepe sa clipeasca a tragedie. stii ca nu mai are contragreutati si te infigi asa cumva cu picioarele la o distanta anume, ca sa iti asezi greutatea corpului pe centru. nu mai e oglinda ca sa-ti vezi mutra incremenita, dar poti sa te delectezi linistit cu instructiunile in caz de urgenta unde iti pica ochii pe fraza "in caz de blocare, asteptati LINISTITI ... bla bla".

tot linistit poti sa citesti scris cu marker negru pe una din laturi ca: Primavara se face cu o floare! sau indemnul: Nu pretinde respect daca nu il oferi!. cand te apuca deja ameteala pe la etajul 3 spre 4 iti fug ochii pe Peace to u2!, cu alte cuvinte stai linistit ca mai e un etaj si ai ajuns.

cand in sfarsit liftul se opreste, nu poti deschide usa decat printr-o fortare de muschi care are ca efect o trantire asurzitoare a usilor. doamna Turbatu (chiar asa o cheama, saraca) cu apartamentul de langa usa liftului iese si tipa la tine sa nu mai trantesti usile ca ii cad peretii din casa.

saluti politicos si faci stanga pe culoar pana la 52. bombardierul? nu. apartamentul. meu.


o ultima stire de la gara de nord: langa benzinaria OMV un porumbel a fost calcat de o masina. zacand intr-o balta de sange pe marginea caldaramului o cioara mare si neagra s-a oprit sa-si ia cina, infruptandu-se cu pofta din el. lantul trofic. grea viata de porumbel la gara. cu doar o floare, se face Primvara!

ploua si la interior.

ba nici in blogosfera nu se schimba lucrurile de ani buni. am analizat eu fenomenul, cand ploua, ploua pe toate blogurile de gagici, cand e vreo sarbatoare toti o invoca si povestesc, de obicei iarna e cu tristeti si vara cu floricele, aceleasi teme. nimic nou. sa ma dea pe spate. nu ca io as fi mai breaza, ca tot in listele de mai sus ma confund.

sunt unii care scriu fabulos, dar au aceeasi stare de cativa ani. ii citesc cu drag, da-mi vine sa le dau palme uneori: hai frate la o cafea, macar stam la aer! acum am constatat ca F nu mai scrie de secole, mai era alpha care a disparut, kaos e pe baza de invitatie mai nou, S s-a personalizat prea mult, Shadow nu mai are muze, Mano e gri dar are muzici bune, despre Ochelari nu mai stiu nimic. e cam criza in blogosfera. altii au disparut definitiv. blogosfera nu mai e ce-a fost!sau eu m-am blazat un pic.

adevarul e ca nici eu nu ma mai preocup ca altadata. rar caut bloguri noi sau dau peste ceva. cand imi aduc aminte ma duc pe drumuri deja batute, si cand ajung in www-uri cunoscute si acolo nu s-a miscat o litera de luni bune, ma enervez. dupa ce ca eu ma hotarasc sa mai citesc ceva, sa-mi ies din plictis si nimicul pe care il tot invart, efortul meu e zero cand vad ca universul nu favorizeaza nici o briza macar in jurul meu.

cata aberatie pot sa scuip... ca doar lumea nu scrie pentru mine, la fel cum nici eu nu ma strofoc pentru nici un cititor de pe aici. sunt atat de intamplatori incat ma doare fix la degetul mic daca si cand apar si dispar. e dragut sa stii ca esti citit uneori, sau sa legi prietenii cu oameni care au rezonat candva cu scrierile tale... insa asta e un scop secundar in drumurile mele blogosferice.

NB: acest post a fost tastat din lipsa de chef de citit pentru dizertatie, din plictis acut ce poate contine urme de nervozitate, in asteptarea unei minuni de 13.2 lei care se cheama Dunhil lung albatru (n-am bani, n-am tigari, nu exist), degeaba adica.



un fel de introspectie

am un fel de perioada cand o stare de nestare ma tine in loc. vreau sa slabesc dar parca niciodata sanii mei nu au fost mai frumosi, si pufosi, si rotunzi ca acum cand am cele 5 kg in plus fata de ce-mi doresc. trebuie sa-mi termin o lucrare de dizertatie si nu-mi ies cuvintele, ideile, nu am timp, chef, as vrea sa se scrie singura si imi tot caut motive sa finalizez ceva... niciodata nu mi-a placut sa las lucrurile in pom, dar parca acum imi vine sa fug de orice deadline, responsabilitate, orice. nici macar nu-mi mai este dor, nu-mi vine sa te caut, nu ma intereseaza cand ne vedem data viitoare si daca va mai fi vreuna...

nu ma multumeste nimeni si nimic, nu sunt multumita de mine dar mi-e o lene teribila sa fac ceva in sensul asta. stiu ca numai eu pot face ceva... stiu ca toate sunt la o secunda, un gest distanta de degetul meu mic... si totusi. nu. nu pot. stau pe loc. stau pe loc de cateva luni bune.

se cheama ca ma frustrez si las toate "nu"urile astea sa puna stapanire pe mine. m-am cam nesimtit in ceea ce ma priveste. sau pur si simplu nu am curaj sa-mi ies un pic din zona mea de confort care de fapt ma plictiseste. si nici macar nu mi-e rau asa. dar nici bine.

e posibil oare sa nu mai stii cand ti-e rau sau bine? sau sa confunzi lipsa vointei cu tocmai opusul ei? de fapt ma deranjeaza ca vad toate astea, ca-mi trec prin minte, cand de fapt fiinta mea e atat de nesimtita incat nu fac nimic in nici un sens. sunt cam fara sens... poate ca nici nu exista vreunul...

de ce sa ma gandesc la viitor sau sa ma preocupe silueta mea? de ce sa ne numim relatia "relatie" si sa ne facem planuri impreuna? de ce sa beau azi doi litri de apa si maine sa vorbesc frumos cu mama la telefon? de ce e bine sa ai un job si nu e bine sa fumezi? de ce nu se pot creste arici la bloc si de ce nu dorm noptile? de ce conteaza toate astea si de ce trebuie sa facem mereu ceva, altceva decat ne vine? alegeri, decizii... cercuri. la fiecare pas.

stau pe loc si ma gandesc la toate astea. uneori ma opresc si din gandit. atunci mi-e cel mai bine dar nu dureaza mult momentele astea. ma coplesesc toate si deci prefer sa pun stop. sunt in starea de non-stare. non-reactie. non-actiune. non-iluzie, non-visare. non-simtire. 

si ce?

miercuri, mai 9

concurs!

particip si eu, umil, la un concurs de foto personale. am bagat acolo cateva si sper sa mi se intample ceva. pe langa aprecierea unui juriu, cica se da un premiu si la ala care are cele mai multe voturi (nu like-uri - it's harder). n-am cerut in viata mea asa ceva, dar zic ca e momentul pentru o faza pitzi gen: give me like, pls pls pls! deci sa va logati (undeva sub poza, langa likeuri), nume - prenume - mail - vot! gata.

de la 199 la 207 sunt pozele mele. dar eu (io) vreau sa iasa asta:
http://lomography.sub25.ro/lomography/foto-201.html



vineri, aprilie 20

o primavara

o primavara si o mare. in martie ti-am desenat o inima pe nisip, cu degetul aratator spre viitor. era cam mare inima asta si ma uitam la ea de la distanta, asteptandu-te sa vii sa ti-o arat, sa ti-o ofer cu totul... mi s-a parut cam goala totusi si nu aveam cum sa-ti ofer asa... o foaie nescrisa, o bucata de nisip nuda... te-am strigat in briza tarmului si ai venit spre mine, m-am asezat in mijlocul inimii si am umplut-o cu... mine... sau eu m-am umplut de ea, cine stie? izurile marii s-au oprit in sarutul nostru de pe plaja. desenul a fost inghitit de valuri line iar noi ne ducem povestea mai departe.

e frumos cu tine, desi nu e perfect. mi-e ciudat si uneori greu sa ma obisnuiesc cu mine asa, indragostita. mi-e ciudat sa ma descopar, mi-e greu sa te descopar, realizez ca dragostea nu exista pur si simplu intre doi oameni care au frecvente comune si se plac. ea se construieste in fiecare zi din boabe de nisip, se coloreaza si se intareste mereu. e ca un pui ce trebuie hranit si educat cu grija. dragostea e asa cum o facem noi sa fie. iar noi am inceput frumos....

in aprilie am mai cules o scoica pentru tine. le-am curatat pe toate si la vara ma apuc sa le pictez in timp ce ma bronzez, ca sa echilibrez contrastul cu asternutul de acasa in care ne iubim noi doi ca nebunii.

te iubesc tacut.

mi se pare

mi se pare ca toate lucrurile sunt dubioase si toti oamenii sunt dubiosi.

nu cred ca viata asta se imparte in doua, doar nu ne-am nascut transati, nu avem nevoie de jumatati pentru ca suntem un intreg, fiecare in parte si toti impreuna. nu avem nevoie de "bine/rau", plus/minus, in/out, tu/eu si altele pe tema asta. e atat de gresit sa gandesti lucrurile asa, in termenii astia. viata nu e o fractie, nu are radicali - poate doar radacini, si niciodata nu e la un pas de tine, la o milisecunda, la o clipire. eu sunt viata, eu sunt tot. si lucrurile devin brusc mai simple. in simplitatea lor le descoperi frumusetea.devii pur. si da... de aici privind spre voi, mi se pare ca totul e intors pe dos, ca e dubios.

imi place linistea mea. tacerea in care imi asez gandurile si simtirile in sertarase, pe culori si marimi. imi place dragostea asta blanda care ma adie, nici prea brusc, nici prea lin, atat cat sa-mi fie bine. imi place sa-mi fie dor de tine, de oameni. sa te astept, sa-mi zambeasca toti porii la fiecare gest al universului. din calmul meu imi permit totusi uneori sa judec... ar trebui sa ma las si de tabietul asta, pana la urma care e problema mea ca altii nu au ajuns la zen-ul asta?

duminică, aprilie 8

cica

cica Jesus a Inviat, la catolici, la ortodocsi se mai gandeste un pic. in asteptarea unei invitatii la masa de Paste din partea mamei mele... primesc un raspuns: ne vedem duminica, eventual - si de fapt au mancat uitand sa dea un telefon de: haide fata mea si tu la masa de Paste. si m-am crizat. suntem o familie minunat de unita si fericita. EVENTUAL ne vom vedea de Pastele viitor, sau al cailor.

cu toate astea cica sa fie lumina. pai este. am becuri economice, cam chioare ele, dar e bine ca sunt. si sub ele zace gasca mea de ortodocsi simpatici care mi-au pictat oua cu oja si m-au asteptat la ciocnit. Jesus a inviat si noi ne-am imbatat.

pe facebook se ureaza lumea de Florii. am impresia ca sunt in zona crepusculara si traiesc un pic inaintea tuturor. la mine au fost Floriile, si Pastele si daca ma enervez imi fac si Craciun in mai. ca sa anticipez un pic, sa scap de-o grija.

deci La multi ani, Paste Fericit si Craciun cu bine tuturor!

miercuri, martie 21

FE RI CI TA

cand sunt fericita prefer sa tin pentru mine... nu-mi vine sa scriu aici. am umplut insa cateva pagini in folderul meu "personal" acolo unde am impresia ca publicul nu ajunge. e simpatic totusi ca publicul meu imediat... prietenii din jurul meu, observa cum ma transform, cat de efervescenta imi este bucuria, cum ma topesc vorbind, amintindu-mi, cum ma scurg parca de doruri si draguri dulci, cum ma luminez cand intr-un fel sau altul El e prezent.

cand sunt indragostita iubesc pe toata lumea si tot ce e dincolo de lume. si cand iubesti pur, te transformi. totul se transforma. viata e frumoasa, e minunata chiar si atunci cand nu pare sa fie. de fapt, sunt convinsa ca lucrurile stau asa by default, dar noi uitam sa privim prin ochelarii roz si ne pierdem... well, e fantastica regasirea asta.

mi-e dor dulce de el. si ma bucur de mine in starea asta.

sâmbătă, martie 17

concert Lara Fabian

nu e prima data cand pun pe Piticescu melodiile ei.  o minune de om care atinge perfectiunea cantand live... am ajuns acum de la concertul ei de la Sala Palatului si e incredibil cum poti sa fii timp de o ora jumatate cu fiori in suflet si fluturi in stomac :)

a fost un cadou minunat de la ea - prietena mea iubita, care de ziua mea in septembrie mi-a facut cadou bilete la concertul asta.... a fost intradevar ziua mea astazi, alaturi de ea si de melodiile care rasuna in playlist-ul nostru... sunt infinit fericita si iti multumesc ca existi si ca am fost acolo impreuna! te iubesc.

joi, martie 15

the beginning

primavara chiar a venit. si incepe anul si pentru mine, incep sa-mi scot fiinta din hibernare... e minunat sa tragi adanc aer in piept si sa te umpli de dragoste si frumos.

am vazut marea, marea mea... nisipul inghetat mi-a oferit cateva scoici uitate de furtunile de peste iarna, vantul mi-a imbibat pletele intr-o briza racoroasa. marea era linistita, ca asta toamna cand am lasat-o acolo, era limpede si frumoasa. m-am bucurat infinit sa-mi fie dor de la malul marii, prima data pe anul asta. a fost un fel de revelion al meu... si uite asa... a inceput o fantastica poveste de dor si drag.

simt fiori demult uitati, mi-e dor si gandurile-mi sunt inundate de secvente de film romance. m-am indragostit. e altfel decat ultima data... la 22 de ani iubeam pasional un personaj interzis. acum vibrez pe alte frecvente... dar poate la fel de intens. si nu credeam ca voi mai fi vreodata in starea asta, ca ma voi topi intr-un microunivers al nostru, ca voi mai dori cu atata foc pe cineva, ca ma voi pierde pe norisori pufosi de unde nu mai vreau sa ma dau jos niciodata. e incredibil cum mi se darama treptat toate blocurile de rezistenta, orice fel de ratiune si incercare de a ma mentine totusi la suprafata asta realista, obiectiva. m-am cam pierdut, si m-am pierdut frumos... in bratele lui.

vor inebuni salcamii :)

vineri, martie 2

vine primavara aia sau...?!

vine cu garone si barfe feminine la gara de nord. vine cu caluti de mare, cheite, lacatele, floricele pe campii si multele martisoare... vine? vine cu tudor gheorghe. si cu o saptamana ciudata. eu cred ca 2012 e sfarsitul. nu stiu al cui, dar cred ca reprezinta un sfarsit, ma bucura finalurile pentru ca anticipeaza inceputuri. iar alea chiar sunt misto :)

vine primavara aia odata?!

pana atunci, sa curga cu bucurii la voi, femeile blogosferice, grupul de fane cititoare, prietene, pui, pisoi, blonde, brune si roscate. sa urez si barbatii moldoveni, ca la ei se merge cu martisor: deci sa va fie beton ce vreti voi! :)

luni, februarie 27

panica

eu-copil-fragil. nu ma atingeti cu gesturi bruste si taioase ca incep sa plang. eram aproape de prapastie si daca nu era ea, cadeam intr-un hau. o gaura neagra, ca in tabloul meu, in care nu ma mai vedeti, sau nu mai mai recunoasteti - e tot una. din care se aud poate suspine si ecourile unei dureri de neinteles. 

credeam ca n-o sa mai ajung niciodata nici macar aproape de starile alea de panica teribila. sunt totusi undeva adanc ingropate, isi cer primavara si ele, sa infloreasca uneori. scot coltii si ma zgarie pe retina. se naste in mine un dor de lucruri si oameni care nu exista Acum. doare foarte adanc cand ma doare ceva. sufletul. si nefiinta.

no comment.

joi, februarie 23

world wide wasteland

am facut ordine pe balcon. balconul meu era un fel de www.google.ro. de la carti despre cum sa ingrijesti planta taiata, pana la scule de care nu gasesti la nici un bricostore, jurnale ale mamei pentru mine - de cand m-am nascut pana spre anii 2000, jurnalul de la bunica pentru tata de cand s-a nascut el, afise cu spectacole pe care tata semneaza regia artistica, colectii de ziare din anii 90, colectii de vederi, ghiduri turistice, ate, materiale, sute de carti, bibelouri, discuri, acareturi, mobilier. toate intr-un balcon. toate scriu cumva o istorie pe care eu am trait-o foarte putin, mai mult am vazut-o si am ascultat-o prin cunoscuti si parinti. toate contureaza deja 2 generatii inaintea mea, de la stilul de viata al vremii pana la firea oamenilor care au detinut si creat toate astea.

am stat 3 zile in balcon si am calatorit in vremurile lor. blogul mamei era un fel de carnetel pe care isi scria caligrafic toate dramele si bucuriile. gadget-urile lui tata erau aparate de vizionat diapozitive, un patefon, un magnetofon, un video si altele. stick-urile lor erau caiete pe care transcriau de la prospecte de medicamente, pana la carti intregi. o lume fantastica. pe care 3 sferturi am aruncat-o la gunoi, pastrand amintirile si esenta vremurilor in sufletul meu. pana la urma avem nevoie de putin ca sa traim, dar suntem cumva legati de tot ce inseamna trecut...

am luat la purtare o pereche de manusi negre, din piele intoarsa, de la bunica mea fost-ambasador...erau noi. cred ca au o suta de ani...

luni, februarie 20

you made my day!

ieri... cu un piure de castane, cu vanilie care miroase a rom (ciudat, nu?)... mi-ai facut ziua sa sclipeasca. am fost maxim fericita si am adormit abia spre dimineata lipaind borcanul si mulumind in gand la fiecare lingurita. bineinteles ca mai vreau. provizii sa fie, pentru tot anul! piureul de castane e cel mai bun!

astazi...o cafea prelungita m-a umplut de drag si oftaturi lungi.

uneori ma intreb daca nu e mai bine sa ne pastram utopiile, fanteziile, fara dorinta nebuna (ego?) de a le implini. in felul asta sunt eterne cumva, si nu le strica nimeni si nimic perfectiunea.

habar n-ai cat de bine m-am simtit in bratele tale.

duminică, februarie 19

dancing queen

Mica mea danseaza pana la epuizare. si apoi mergem cu 85ul acasa la 5 dimineata. nu m-am simtit atat de bine demult. mi-am lasat tot stresul in club si am dansat pana ne-am intepenit amandoua. cum sa ajungi acasa cu dureri la degetele de la picioare si fara sa mai poti intoarce capul intr-o parte?

ma uitam la tine cum ti se urca muzica la cap si treci de la o stare la alta progresiv... cum ti se dezmorteste fiinta cu fiecare melodie si te avanti in ritmuri de parca inoti intr-o mare de sunete si simtiri. esti tare frumoasa cand dansezi! sunt fericita cand te simt asa! imi venea sa plang de bucurie aseara... pana la urma momentele astea, zambetele si personajele din viata mea care imi ofera lucruri marunte, sunt cea mai de pret comoara pe care o am.

am fost destul de stresata ultimele zile. cand am incetat sa ma mai complic, lucrurile au inceput sa se aseze de la sinea lor. imi venea sa trimit un mesaj cu "te iubesc in sinea mea, in felul meu",dar sunt convinsa ca pana la urma mesajul asta a ajuns in sinea lui :)

ce tare mi se pare uneori sa te joci cu sensurile cuvintelor. e ca si cum ai combina culorile.

joi, februarie 16

cautari ce au dus aici :)

de cand am pus pe blogul asta si paginile Iubirilor Imprastiate si Fantasia, se pare ca populatia a ajuns la mine in ograda si cu alte scopuri decat pana acum. de la intrebari meta-spirito-trans, pana la treburi serioase si kinkoase, piticescu e raspunsul multor dileme.

sunt totusi suprinsa (placut?) ca la cam 1000 de vizualizari, aproape 900 cauta fix "piticescu", deci stiu ce vor si unde vor sa ajunga. ne cunoastem cumva sau pur si simplu in spatiul asta virtual se creaza atasamente. cu toate astea, scriu pentru mine, nu pentru voi si daca reusiti sa luati de aici cate ceva, sa fie primit, punct si de la capat.

minoritatea care insa se impiedica de Piticescu din greseala, cauta de fapt...


raspuns la zambesc, fredonez, cand, iubesc, celebrez viata - asa este! bine, uneori nu-mi reuseste, mai sunt si party-uri esuate, dar in general celebrez viata :)













































da ce e pitic si in realitate? - 1.65 e ok? pitici exista for real, nu sunt doar personaje de basm.

dorinta imi arde maruntaiele, tasneste precum lava fierbinte - trebuie sa faci ceva in privinta asta! sa nu te arzi de tot.

i-a mangaiat gatul - sper ca nu doar atat si mai sper ca nu incerca un streang sau ceva de genul...

ma leaga strans dupa ce-mi scalda neuronii in aburii unui alcool - sa aduca si ligheanul aproape in caz de ceva, ca sa fie profi omul, si trusa de prim ajutor. toate astea puse la indemana, cred ca e in regula sa faca ce vrea din tine.

cand prietenul meu se atinge de bazinul meu tremura de placere pacat ca suntem imbracati - acuma depinde unde era virgula. eu zic sa incepeti cu dezbracatul ca sa tremurati cat vreti mai apoi. 

ce inseamna autosuficienta - aveam o postare despre asta, nu stiu daca te-ai lamurit, eu inca mai lucrez. 

de ce cand transez carne ma ustura pielea mainii la carne - n-am transat niciodata carne pana la carne :)) aici piticii nu sunt violenti... neconsensual. si oricum, nu lasa urme. ne place de noi intregi. 

ma tineai de cap si ma penetrai - mintea mea e deja in cateva pozitii suspecte. daca tot asta a cautat si pe-aia cu da ce e pitic si in realitate? atunci... sa se adreseze unor organe specializate...

mi-am despletit privirile pe mare - asa da! Piticlandia este o mare, dar mai bine e la marea aia adevarata.

a lua ca atare lucrurile - metafizic dom'le, nu poci pentru ca sa-ti explic. tre' sa mai cresc un pic. 

batranul si marea - batranul a murit intre timp, marea e tot acolo. pana imbatranim cu totii.

cuceriri - make love, not war, nimeni nu cucereste pe nimeni si toti au de castigat. :)

sâmbătă, februarie 11

niste muzica, pe niste versuri.





true. 

tx for your heart

e frumos cand adormi invelit de bataile inimii celuilalt. in afara de valuri, cred ca e cel mai minunat ritm pe care pot adormi. imi batea inima ta in spate azinoapte... si mi-a fost liniste si pace. mai mult decat ma asteptam. am primit si acel "va fi bine" si cateva imbratisari... ma inunda stari de frumos cand lucrurile curg un pic in mine la modul asta.

in zbuciumul perioadei prin care trec gasesc puterea sa ma bucur ca esti fericit, ca iti lumineaza ochii si-ti sunt buzele crapate de un bine care ti se petrece in afara Noastra. e minunat sa poti iubi pur si simplu si ideea ca celalalt e fericit - chiar daca nu cu tine, sa-ti fie suficienta, sa fie mai intensa decat orice nevoie, sentiment de posesivitate, gelozii sau altele.

e fantastic cum te poate umple un sentiment (de drag, de dor, de orice fel) dincolo de subiectul asupra caruia e proiectat. pana la urma toate vin din noi si tot acolo se intorc. nimeni si nimic nu poate altera ce e real si pur inauntru. restul e can can.

azinoapte am avut doua inimi.

joi, februarie 9

caut casa

ca intotdeauna mi se petrec lucruri aparent paradoxale, fara iesire, fara intrare, doar cuprins si ala zbuciumat. caut o casa, la niste bani cu care nu cumperi nici o curte. trebuie sa o gasesc pana la sfarsitul lunii, altfel e bai. si sa fie aproape de mine si de mama. si sa fie spatioasa, si decenta. si luminoasa. si in toate felurile. umblu prin nameti de o saptamana sa vad toate petardele de mansarde si demisoluri si garsoniere de nu incape un pat de doo persoane in camera si ma minunez de toate cate mi se petrec.

un agent ma ia peste picior, altul imi zice ca daca am picat pe gheata anul asta ma marit. mama se bucura ca ma implic, eu turbez ca ea nu se implica. vreau seara acasa sa fie ordine si disciplina, am tot felul de porniri si mi-as dori sa roiti toti prin jurul meu cu dulce si frumos ca sa ies din starea asta.

oamenii nu stiu ce vor, si cand afla in sfarsit, e prea tarziu sau nu au resurse, oamenii sunt nehotarati si m-am saturat de initiativele mele si de asteptarile lor. am si eu asteptari si nu cer mult. uite ieri, m-am bucurat infinit de un telefon din care o voce mi-a zis asa: ce zici, vin, te iau, si mergem acolo. in 20 de min. ... pai am ajuns sa ma bucur cand cineva e ferm si vrea o banalitate, la care eu nu am apucat sa ma gandesc si sa o doresc, cand ma surprinde atat de natural si cand imi lasa si mie impulsurile sa hiberneze. sunt pro-pasiva.

luni, februarie 6

existi undeva

undeva existi tu... fiinta aceea care sa ma topeasca efervescent ca un aspirinPlus intr-un pahar cu apa plata. doar ca... deocamdata te caut si te compun din mii de clipe si niciodata puzzle-ul nu e total.

am primit un telefon zilele trecute la 00.00 sa-mi spui ca pur si simplu ti-e dor de mine, si atat. te-am pierdut undeva intr-un asternut verde azinoapte si dimineata mi-ai adus cafeaua la pat. mi-ai destainuit apoi lucruri despre tine, intimitati pe care nu cu mine le-ai trait si nu stiu de unde le stiam deja... ti-am gustat zambetul ascuns intr-un ceai si mana care ma prindea in somn, de parca n-am putea dormi fara sa fim legati intr-o atingere. gatim impreuna, construim lucruri, vorbim vorbe sau doar ne ducem tacerile unul altuia. ma incearca doruri nebune si nevoi acute. iubesc si te simt de parca esti in palma mea. toate se intampla si in toate ma bucur.

si totusi. sunt clipe insiruite intr-un singur paragraf... nu intr-un singur personaj. uneori mi-e greu sa iau de la fiecare si sa fac un tot. as vrea totul... si m-as descurca eu sa-l descompun in fraze...

joi, februarie 2

intr-o zi

...o sa dispar. fara nici o explicatie... am mai facut-o si ce libera si bine m-am simtit! mi-e dor de starea aceea de eliberare, simt ca in curand ma voi detasa cumplit de toate si le voi aranja pe categorii si culori in sertarase inchise cu lacate mari. presimt ca nici nu vei realiza cat de putin vor mai conta atunci toate... cum vor pica in derizoriu orele si gandurile, si tu, si voi, odata cu ele.

cand eram mica faceam castele din lego. adevarate inginerii. munceam cu zilele la o constructie si pe masura ce se inalta o consideram proiectul vietii mele. pana la un punct. cam pe la jumatatea procesului, realizam cata bucurie si eliberare ma va inunda cand voi strica totul, brusc si fara regrete. si ce minunat va fi sa respir aerul curat al inceputului. cu toate astea, niciodata nu abandonam constructia la jumatate. realizam ciclul complet al creatiei si distrugerii. ei bine, cam asa mi se intampla si cu tine.

cresc si cresti in mine minunatii. ma voi abandona in asta, pana la un moment dat cand voi abandona totul intr-o secunda. intr-o clipire. atunci cand nu va mai conta nici bucuria pasilor facuti spre infinit, nici durerea pierderii.

deocamdata stagnez. ma mai gandesc daca pun flori la geam.

marți, ianuarie 31

pe val!

mi-e atat de dor de mare incat imi caut valuri pe youtube, inchid ochii si ma imaginez la tarm cum imi mangaie picioarele un val jucaus, umed, imbibat de briza sarata. vad cum ma gadil in talpi cu nisipul fierbinte si simt in plamani mirosul acela de mare la apus.

mi-e dor de mare si de un noi doi imbratisati. de-o scoica cu care fac desene pe pielea uscata de soare si de senzatia aceea de arsura dintre omoplatii inrositi. mi-e dor de gustul apei plate de pe plaja si de melancoliile de la malul marii mele.

ieri am adormit pe valuri. poate singurul zgomot pe care reusesc sa adorm... si-mi doream sa fii cu mine, sa-mi iei talpile in brate, sa le transpir in tine pana curg din noi licori de tot felul. ieri am reusit sa inspir o senzatie de "o sa fie bine" si sa expir un "multumesc" care m-au usurat.

a mai trecut o luna de iarna, in sfarsit! astept ca un copil primele fire de verde, primii muguri cociti sub atata raceala de pana acum. astept petale colorate si izul de zambile lila sa-mi improspeteze gandurile si starile. astept sa treaca iarna, nu pot fi productiva, proactiva, pro...nimic. simt ca-mi hiberneaza emotiile, intentiile, imi adorm porii si nu vreau decat sa treaca totul mai repede.

hugs and kisses din... scorbura mea.

miercuri, ianuarie 18

tata, uneori mi-e dor de tine. uneori simt ca m-ai lasat pe aici sa fac si in locul tau lucruri si ma intreb daca mi-ai dat si puteri supraomenesti sa implinesc acest plan. uneori nu mai pot, as vrea sa se opreasca toate. sa fii aici si sa fie bine... atat.

mi-e dor sa ma tii in brate pur si simplu. sa ma simt iubita, adorata, sa nu traiesc doar clipa, sa ma topesc undeva intr-o minima impresie de eternitate, de certitudine, de siguranta. mi-e dor de o constanta in viata mea. mi-e dor sa ma simt libera intr-un Noi, nu libera de orice, oricum. si de fapt nu mi-e dor... e o nevoie venita din adancuri care ma dezintegreaza incet. e ca si cum n-am luat un medicament vital de mult timp.

imi doresc sa vina cineva sa-mi zica ca o sa fie toate bine. sa-mi las framantarea si sufletul zdrente in palmele cuiva. sa nu ma mai simt singura in toate. vreau sa ma lamentez. si sa stiu ca ma pot prabusi pe genunchii cuiva.

azi nu sunt bine. azi am dormit multe ore doar ca sa nu stau treaza intr-un inceput de depresie. azi nu esti aici si nici eu nu mai sunt.

joi, ianuarie 12

PS: i love you.

 - boyfriend, ceva?
- ma simt libera...
- asta imi spui de 2 ani incoace...
- pentru ca asa ma simt. 

martini rosu si pepsi. o jucarie de piele pe care o vei purta probabil tot anul... cumva, raman la tine in buzunar si anul asta. un sarut venit parca din alta lume, aproape intr-o doara oferit, fugitiv de parca ne grabeam undeva... si totusi gustul buzelor tale il regasesc mereu asa cum l-am lasat cu luni in urma. ma imbata pe termen lung... crapaturile din buza ta mi le-au umplut pe ale mele intr-o contopire ce-a creat un microunivers. un sarut din care a tasnit infinitul.

a cata oara am alergat spre tine si am ajuns incinsa de doruri in fata ta... unde dupa un secol inca imi tremura mainile cand aprind prima tigara? a cata oara constat ca trece timpul prin noi, pe langa noi, dar ramanem cumva agatati in acel Ceva de nedescris care ne aduce impreuna - orice ar mai insemna asta acum.

implineam 22 de ani cu tine. iar tu erai la a doua adolescenta. in curand ni se implineste cincinalul. vezi cat de departe am ajuns? si inca... nu s-a terminat :)

miercuri, ianuarie 11

Dor

Dor? astazi imi aduc aminte de tine si mi-e dor de locurile noastre unde ne plimbam sarutarile... astazi te vreau ca in prima zi cand am realizat ca te iubesc si ca nu mai am cale de intors in Infinitul asta creat impreuna.

astazi.... imi doresc pentru tine sa fii fericit, orice ar insemna asta, cu oricine... numai sa ma lasi sa te privesc in ochi din cand in cand la o cafea, ca intre doi oameni care s-au cunoscut candva demult. astazi te iubesc altfel... atat de adanc si de cuminte incat e insesizabil... dorul meu e un fulg, o frunza in zbor, o adiere, un fir de nisip...

astazi... e o zi ca oricare alta, dar eu nu voi uita niciodata... ma uit in sertarasul unde te pastrez si iti zambesc.

dor de tine, dor de noi.

luni, ianuarie 9

exprimari

uneori am impresia ca pot sa scriu ceea ce nu pot verbaliza celuilalt... si ma trezesc in fata albului ce se asteapta umplut si nu ies literele... nu se aseaza in cuvinte, in ganduri, in nimic.  ma simt neputincioasa si orice mijloc de exprimare imi adanceste si mai mult golul.

uneori am impresia ca pot spune exact ceea ce simt si gandesc, nu reusesc... cuvintele nu ma ajuta. poate doar lacrimile... sau zambetele false...

uneori imi vine sa inchid ochii si cu o clipire sa resetez toata realitatea, sa dau timpul inapoi de unde s-a stricat, sa ma fac nevazuta sau sa dispara altii...

am uitat sa cer, sa rog, sa primesc. am uitat cum e... sa spun, sa ma pun pe primul loc, sa pretind. uneori uit cum sunt eu, sa fiu eu. si cand imi aduc aminte... sunt blocata. in neputinta.

nu mai stiu sa fac cea mai simpla ecuatie din lume.... unu plus unu fac doi... sau unu.

joi, ianuarie 5

true love

paradox: cand iubesti ceva interzis, fara sorti de implinire totala pe lumea asta... iubirea aceea se transforma in ceva dincolo de tot ce este omenesc. devine puternica, in timp si spatiu, iti acapareaza sufletul si mintea si nimic nu se compara cu ea. e posibil ca Utopia, Visul, Dorinta si Nevoia neimplinite, dragostea netraita complet... sa depaseasca in intensitate tot ce poate fi real, aici, intamplat deja?

cand un sentiment este imposibil de implinit, nu e reciproc sau se balaceste in interzisuri, devine puternic, parca vrand sa sparga barierele de orice fel. te trezesti ca spui cuvinte mari si asezi in rame groase iubirea: te voi iubi mereu, nu te voi uita niciodata, ramai in sufletul meu indiferent de orice, te astept o viata si dincolo de ea... sunt lucruri pe care eu le-am spus si le-am simtit si nu mi-am luat cuvintele inapoi niciodata de atunci. cumva iubirile posibile nu prezinta interes... cele imposibile raman undeva atarnate... raman in zbor si te insotesc toata viata.

iubirile posibile se si consuma rapid. ma indragostesc, e frumos o perioada, totul pare posibil, se intampla posibilul, cuprinsul, finalul vine oarecum firesc si parca a fost doar un alt episod dintr-un serial oricum previzibil. insa cand dragostea se impiedica de cioturi ne-intelese, de situatii fara iesire, cand te desparti de un om desi il iubesti, cand va despart altele care nu tin de voi doi... atunci durerea te tine in viata, iti devine viata. imposibilitatea de a fi cu celalalt de fapt va tine mai legati ca niciodata, mai legati ca oricine. chinul in iubire e secretul longevitatii. :)

poate gresesc. dar nu gresesc cand constat ca in Pitic-landia mea lucrurile au stat intotdeauna asa. intotdeauna m-au atras relatiile si situatiile imposibile, ciudate. m-am hranit o perioada din impresia ca lucrurile merg frumos inainte, pana cand toate au inceput sa se destrame. destramarea asta a fost o perioada in sine de haos si plutire. apoi, resemnarea ca... lucrurile oricum nu ar fi fost sa fie si nu aveau cum sa mearga... dar satisfactia ca am incercat si am pacalit vesnicia un pic... resemnarea asta inseamna acceptarea ca iubirea aceea devine vesnica, tocmai prin imposibilitatea implinirii ei. devine vesnica in mine, in momentul in care realizez ca nu-i posibila. si da... o port cu mine toata viata.

asa iubesc eu lucruri si oameni care nu mai sunt. care habar n-au ca sunt iubiti orbeste, dincolo de tot ceea ce este uman, ca pot muri in secunda doi pentru ei si ca de fapt... traiesc iubindu-i in infinit. cand spun: te iubesc, o spun pentru totdeauna, indiferent daca manifestarea iubirii ne devine imposibila la un moment dat. iubirile adevarate nu au final... nu exista finaluri fericite in dragoste. si daca s-a sfarsit inseamna ca nu a fost deloc. implinirea a ceva inseamna ca s-a terminat, inseamna ca e consumat totul - deci implinit. cercul inchis. si ce e implinit e deja la trecut. mie-mi plac eternitatile... am un cult aparte al Infinitului.

de fiecare data cand am aruncat cu te iubescuri a fost o asumare viagera. da, si acum te iubesc, pe tine-toti cei carora le-am pus eticheta asta. pe fiecare-tine altfel.

nici nu mi-am propus sa inteleaga vreun cititor ce-am vrut sa zic de fapt :) important e ca te iubesc.

marți, ianuarie 3

cica lista 2012

nu a nins inca in capitala groazei. e criza si la fulgi se pare! nu s-au petrecut toate exact asa cum mi-as fi dorit dar... cumva lucrurile s-au asezat asa incat sa nu ma enervez peste masura. au fost sarbatori cu dragoste si vis, cu iad si paradis, cu dulce si amar... asa cum imi sta mie bine, cu de toate.

ma bucur cand barbatii din viata mea nu uita de mine in momente dinastea, indiferent alaturi de cine se afla acum. ma amuz ca fraza asta o sa-i atinga pe aceia carora nu le-a placut niciodata sa fie pusi in oala mare cu barbati. sunt cateva momente in an in care toate perioadele vietii mele se aduna sa-mi tina cununa, ma ureaza ca ursitoarele si isi fac simtita prezenta discret si adanc. imi place de mor treaba asta... felul in care timpurile si simtirile vin toate la un loc, in viata mea, ca sa ma bucure, sa-mi aduca aminte ca au fost, ca nu (m-)au uitat, ca viata curge. un telefon, un mesaj, un zambet sau un gest, venite din adolescenta, din facultate, de la mare departare sau de chiar langa mine... v-am iubit pe fiecare in parte ca nu ati incetat sa existati nici de data asta.

de femei nu are rost sa mai povestesc, uneori e bine sa taci si sa rumegi cu privire la ele.

lista pe 2012: ma las de fumat. de mancat chestii nesanatoase, si daca ma ambitionez poate ajung vegetariana - tare mi-as dori sa reusesc asta. o sa-mi termin lucrarea aia de dizertatie care zace in biblioteca si daca nu imi gasesc de lucru pana la vara, ma gandesc serios sa plec in lume sa fac voluntariat... undeva departe unde genul asta de daruire este apreciat si protejat. poate alt continent. imi doresc un concediu cu mama mea, unul cu ea si unul cu el. n-am sa mai fac nimic din ceea ce nu am chef sa fac, doar ca sa nu stric chefurile altora. o sa-mi ascult mai atent intuitiile si o sa incerc sa fac din prezent un regim politic in sine al vietii mele. sa nu mai car timpurile in spate, nici pe alte mele, nici pe ale altora. prezentul e suficient.

tu trebuie doar sa ma tii de mana cand clipesc.

luni, ianuarie 2

a trecut

a trecut si 2011, acum incepem isteria aia cu sfarsitul lumii, altul, ca au mai fost vreo cateva....

cica propunere pe 2012: mi-ar placea sa ma ocup un pic mai mult de mine. sa ma iubesc mai mult.

blogulet, la multi ani virtuali, intram in al 5-lea an impreuna.