joi, februarie 9

caut casa

ca intotdeauna mi se petrec lucruri aparent paradoxale, fara iesire, fara intrare, doar cuprins si ala zbuciumat. caut o casa, la niste bani cu care nu cumperi nici o curte. trebuie sa o gasesc pana la sfarsitul lunii, altfel e bai. si sa fie aproape de mine si de mama. si sa fie spatioasa, si decenta. si luminoasa. si in toate felurile. umblu prin nameti de o saptamana sa vad toate petardele de mansarde si demisoluri si garsoniere de nu incape un pat de doo persoane in camera si ma minunez de toate cate mi se petrec.

un agent ma ia peste picior, altul imi zice ca daca am picat pe gheata anul asta ma marit. mama se bucura ca ma implic, eu turbez ca ea nu se implica. vreau seara acasa sa fie ordine si disciplina, am tot felul de porniri si mi-as dori sa roiti toti prin jurul meu cu dulce si frumos ca sa ies din starea asta.

oamenii nu stiu ce vor, si cand afla in sfarsit, e prea tarziu sau nu au resurse, oamenii sunt nehotarati si m-am saturat de initiativele mele si de asteptarile lor. am si eu asteptari si nu cer mult. uite ieri, m-am bucurat infinit de un telefon din care o voce mi-a zis asa: ce zici, vin, te iau, si mergem acolo. in 20 de min. ... pai am ajuns sa ma bucur cand cineva e ferm si vrea o banalitate, la care eu nu am apucat sa ma gandesc si sa o doresc, cand ma surprinde atat de natural si cand imi lasa si mie impulsurile sa hiberneze. sunt pro-pasiva.

Niciun comentariu: