luni, martie 31

dedicatie...

Non Je Ne Regrette Rien,
Non, Rien De Rien, Non, Je Ne Regrette Rien
Ni Le Bien Qu`on M`a Fait, Ni Le Mal
Tout Ca M`est Bien Egal
Non, Rien De Rien, Non, Je Ne Regrette Rien
C`est Paye, Balaye, Oublie, Je Me Fous Du Passe

Avec Mes Souvenirs J`ai Allume Le Feu
Mes Shagrins, Mes Plaisirs,
Je N`ai Plus Besoin D`eux
Balaye Les Amours Avec Leurs Tremolos
Balaye Pour Toujours
Je Reparas A Zero

Non, Rien De Rien, Non, Je Ne Regrette Rien
Ni Le Bien Qu`on M`a Fait, Ni Le Mal
Tout Ca M`est Bien Egal
Non, Rien De Rien, Non, Je Ne Regrette Rien
Car Ma Vie, Car Me Joies
Aujourd`hui Ca Commence Avec Toi
Non Je Ne Regrette Rien

vineri, martie 28

to good to be true...


4.00 dimineaza... pe mess e o singura prietena, singura care are insomnii la modul cel mai propriu, nu din cand in cand, nu ca sa faca pe teribila, ci pentru ca pur si simplu asa e ea... si undeva acolo ma simt bine ca nu sunt singura in insomnia mea - nu atat de constanta ca a ei si totusi existenta.

"prea frumos sa fie adevarat"....

de cate ori am spus-o, de cate ori mi-am dorit s-o fi spus, de cate ori s-a dovedit a fi exact sensul strict al propozitiei... da, uneori e prea frumos sa fie adevarat, si doar visezi, si ramai cu o speranta perpetua ca totusi acest "prea frumos" se va adeveri. si chiar daca nu este asa, speranta asta te duce intr-aproape de ideal, si iti arata ca pana la "prea frumos" exista si altele, doar "frumoase".

de cate ori am fost atat de convinsa ca refrenul asta se intampla de fapt. si convingerea mea m-a aruncat pe norisori de moment sau m-a izbit de maluri abrupte... de cate ori am zis "prea frumos sa fie adevarat" cand imi era intradevar prea frumos totul... si s-a dovedit ca a fost, chiar a fost prea frumos, si deci deloc neadevarat, pentru ca totul era in mine, in mintea si sufletul meu, sincer, placut, real, dar doar al meu... nu si adevarat in realitatea obiectiva a lucrurilor.

a cata oara ma intreb? si de cate ori voi mai spune asa? si cate maluri ma vor mai izbi? si cum se face ca norisorii se risipesc mult mai rapid decat orice rana si lovitura de mal... o spun da!, si acum, aici, si poate intotdeauna: a fost prea frumos sa fie adevarat! si tocmai de aceea este acum prea urat sa fie adevarat! si intotdeauna mi-e mai simplu sa o spun si sa ma resemnez atunci cand stiu ca totul a depins de mine, ca in tot visul asta am fost singura de la inceput de fapt... dar acum cand stiu si cred cu tarie ca nu am pornit pe drumul asta singura, ca pe norisori eram totusi doi... nu ma pot resemna, si poate asta va fi un fel de ceata eterna asupra seninului care va urma...sau nu.

a fost prea frumos sa fie adevarat sau sa fie vesnic, dar a fost cu siguranta.

marți, martie 18

Luni de Fiere... de Pascal Bruckner

Chiar şi o cutie pe roţi poate deveni anticamera paradisului atunci când crezi în hazard. Preferinţa mea se va Îndrepta întotdeauna spre fiinţa întâlnită Întâmplător şi nu spre cea pe care mi-o prezintă prietenii: căci soarta care a favorizat conjuncţia noastră va continua în chip misterios, Îmi Închipui, să o fecundeze. Iar neprevăzutul rămâne singura putere în stare să dea căldură vieţii.


Fu una din cele mai frumoase nopţi din viaţa mea. Ştiui Îndată că această fată va conta mai mult decât o simplă aventură. Era atât de plină de farmec, de copilărie, de spirit încât te Întrebai, potrivit formulei consacrate, cum de-ai putut să iubeşti pe cineva Înaintea ei. Toate cele anterioare păreau nişte schiţe ale acesteia care va fi apoteoza lor.


Despărţirea este o anticipare a rupturii pentru că ne obişnuieşte cu ideea că poţi trăi fără celălalt.


De fiinţa care ne este cea mai dragă ne temem cel mai mult. Iar gelozia este doar o formă a imaginaţiei terorizate care transformă în certitudine cea mai mică bănuială. Toate aceste răni mă învăţau ce e sentimentul, ştiinţă de care m-aş fi lipsit foarte bine. De-ar putea amanţii, odată sfârşită legătura lor; să-şi mărturisească cât de mult au suferit unul din cauza celuilalt din incertitudinea în care i-a ţinut pasiunea lor comună, insomniile, minutele dureroase petrecute întrebându-se asupra enigmei celuilalt! Dar vai, atunci când o fac, mărturisirea nu mai are putere, nu se mai iubesc, prea mulţumiţi că s-au descotorosit de o afecţiune care-i hărţuia.

A iubi înseamnă să-i dau celuilalt, cu propriul meu consimţământ, o putere infinită asupra mea. Cum de putusem contribui la propria mea servitute?


Dragostea înseamnă evident două solitudini care se împerechează ca să creeze o neînţelegere. Există însă neînţelegere mai seducătoare? Iar adevărata înţelepciune nu rezidă oare într-o capacitate neîncetată de a te îndrăgosti din nou? Inceputul unei legături Îşi imprimă stilul asupra a tot ceea ce va urma: clipă magică asupra căreia vorbele amanţilor vor reveni neostoit pentru a povesti până la tocire dulceaţa primelor zile. De fapt, primul contact se află de partea speranţei, el repune pe linia de plutire visul nebunesc al unei iubiri autentice, definitive. Iată de ce există întâlniri prea frumoase care ucid sentimentul, întâlniri banale care emit o judecată prematură asupra josniciei relaţiilor, altele în sfârşit purtătoare de exigenţe cărora amanţii nu li se pot sustrage fără să decadă.


Ar fi trebuit să ne oprim aici: amanţii ar trebui să se despartă în cel mai puternic moment al pasiunii lor, să se părăsească din exces de armonie precum alţii se sinucid din exces de fericire. Ne credeam în dimineaţa lumii dar trebuia să fii surd ca să nu auzi zgomotul valurilor sparte care arăta căderea nopţii.


Iată de ce amanţii sunt atât de trişti: ştiu că n-au alt duşman decât pe ei înşişi, că sunt în acelaşi timp izvorul şi secătuirea unirii lor. Pe cine să acuzi, vai, dacă nu "pe noi doi" şi ce amărăciune e mai mare decât să-I ucizi pe cel pe care-l adori prin simplul fapt de a fi împreună?

duminică, martie 2

perspective ...de pitici


mai incearca cineva sa faca diferenta intre vis si realitate?
mai stie cineva ce-i aia sa privesti unul si acelasi lucru din perspective diferite?
mai poate cineva sa delimiteze binele de rau? sa le defineasca in vreun fel?
are careva tupeul sa zica ca ceva e normal si altceva e anormal?


hm...

sa va povestesc:

am plecat in cea mai verde tara...cea mai verde pentru mine, pentru altii poate ca este galbena, sau rosie, sau nu este deloc. in fine, olanda. am plecat deci cu vise multe, cu realitati, cu perspective, cu piticii mei cu tot, si cu o buna prietena si cu iubitul meu. o combinatie complexa, completa.

prima perspectiva:
eu - cu el, prima data impreuna in afara tarii, prima data impreuna mai mult de 24 de ore, prima data plimbandu-ne pe jos mai mult decat de la masina in casa si din masina in club, o prima "chestie" de "momente care raman" care se contura intre noi. vise, frumos, perspective dulci.

a doua perspectiva
eu - cu prietena mea. a doua oara calatorind impreuna. conform asteptarilor si precedentului, perspectiva parea la fel de imbucuratoare. mergem sa ne simtem bine, ca doar asa e la romani, ne simtem bine, de la presedinte in jos pana la ultimul om.

a treia..
eu - eu: eu vreau sa ma simt bine, cu el, cu ea, cu mine acolo. odihna multa, dulci plimbari, nopti fierbinti, chestii noi, un pic de incarcare/descarcare, detasare/implicare.

combinatii pe aceleasi teme:
1. el: de ce nu avem si noi un pic de intimitate? de ce ne plimbam prin magazine in loc sa vizitam oras, sa ne relaxam?
2. ea: dar el nu stie ca tu de fapt cu mine ai venit aici? ca data trecuta tot shopping am facut si ne-a fost bine?
3. eu: dar voi nu stiti ca io si pentru mine am venit aici? adica... facem ca tine, facem ca el... dar io... unde sunt? de ce? nu exista "noi" si in trei?

hm. si fara sa mai lungesc. am plecat, acasa. la casa mea verde, care mi se pare mai fascinanta ca oricate tari la un loc, oricat de verzi ar fi. cu el, ca oricum pleca. fara ea, ca oricum ar fi ramas. n-ar mai fi mers cu el. deci nici cu mine.
1+1=2
2+1=3
dar si 1+1+1= tot 3
si ultima varianta nu mai era posibila. nici nu cred ca fusese vreodata. si dupa cum se vede, 1 este prezent in toate variantele, adica EU, indiferent de rezultat si de combinatii. eu una, am plecat. nu cu el, nu fara ea, pur si simplu EU, am plecat acasa. ca asa ma simt eu bine.

perspective:
ea: a plecat din cauza lui, care ne-a stricat vacanta si tot. si m-a lasat singura aici, de unde trebuia sa fim impreuna ca doar asa am venit. de unde eu i-am facilitat aceasta calatorie si uite ce mi se face.
1+1=2 (eu cu ea ramasa acolo)
1+1+1=0 (posibil.)

el: a plecat din cauza mea ca am ridicat niste probleme. sau a plecat pentru mine sa-mi demontreze cat de aproape suntem de fapt. sau a plecat pur si simplu.
1+1+1=2+1=?
1+1=1

eu: am fugit de vreme. e furtuna la amsterdam acum. am plecat pentru ca ma pot intoarce oricand. nebunia nu era sa raman, ci sa plec. si eu sunt dependenta de nebunie. poate ca i-am facut un bine ca am lasat-o singura acolo. ceva imprevizibil satisface si distreaza mai ceva ca orice previzibilitate. am plecat cu el, poate as fi plecat oricum doar de dragul nebuniei... am plecat din cauza amandorura, pentru ca amandoi ma vroiau, in felul lor. ei bine, na, ca m-am dus acasa.
1+2=1
2+1=1
adica EU.

gata aberatia. gata piticul nebun.

perspective? din fiecare unghi al acestui triunghi dreptunghiular rotund, normalitatea este alta, sau altfel, in functie de coltul de unde privesti: ea e prietena mea, nu tu, tu esti prietenul meu dar si ea, ea este prietena ta dar si a mea...
nu militez pentru interzicerea excursiilor in 3 unde 1 e iubitul lui 1, si 1 este prietena lui 1... nu! mergeti in excursii dar desenati inainte forma geometrica in spatiu si hasurati partea din care priviti fiecare.

normalitate? normal era sa fie cum am stabilit? cu ea sau cu el? normal era sa plec? normal era sa raman? normal era sa plecam cu totii? e normal ce-mi face mie bine, pe moment sau nu. e normal sa fii un pic egoist in fiecare forma geometrica a vietii. si fiecare a avut momentul lui de egoism, intrerupt de momentul celuilalt...

e bine sau e rau? e bine ca am ajuns eu acasa. e bine ca a ramas ea acolo si n-a irosit totusi excursia si perspectiva initiala pana la final. e bine ca sunt cu el. e rau ca nu suntem acolo? e rau ca mi-am lasat prietena singura? e rau ca am facut ceva ce-mi face mie bine?

pot continua analiza ilogica si totusi matematica pana la infinit. cred ca infinitul este ilogic si nedefinibil in matematica si totusi nu inteleg de ce aceasta stiinta se incapataneaza sa-l foloseasca.
ideea e ca nu exista definitii, nu exista bine si rau, corect si incorect, normal sau anormal. nu in viata de zi cu zi, nu in suflete, nu in actiuni umane. fiecare din noi este in sine definitia tuturor acestor concepte indefinibile. avem legi, avem hartii care limiteaza libertatea pana acolo unde incepe libertatea altora si tot asa, avem religii si politici, care sa ne zica ce si cum stau lucrurile bune si rele. dar cand ajungi acasa, si te uiti in oglinda nu deschizi codul civil sa vezi daca e bine ca ai plecat acasa sau daca e rau sa fi ramas intr-un loc. biblia iti spune ca ce faci aproapelui tau ii faci lui dumnezeu, dar la fel de bine iti zice ca nu poti fii dumnezeu. si chiar nu poti.

sunt fericita. indiferent daca au ramas 3, 2, 1, sau 0. pot sa fac oricand ce n-am facut. pot repeta oricand orice. pot privi oricand din oricare unghi.


intotdeauna mi-a placut geometria in spatiu. cine nu e in stare, sa se limiteze la desene plane, plate. si acolo e destula libertate.