vineri, februarie 26

sfantul alexandru

pe 26 februarie la catolici se sarbatoreste Sfantul Alexandru. ii port numele unui sfant care a luptat impotriva ereziei si ma intreb daca nu cumva numele meu.... face ca eu sa nu suport nedreptatea si minciuna, ereziile de zi cu zi ce trebuie sa le infrunt, sa le dezleg si sa le iert....

pana la urma iertarea vine din slabiciune sau din bunatate? ma intreb uneori. eu am iertat mereu, uneori din slabiciune, alteori din pura bunatate. insa iertarea totala nu are cum sa vina din nimic altceva decat din convingerea ferma ca actul iertarii te va elibera de furie, de ura, de aminitire si de necaz. eu iert, pentru ca nu ma pot umple de durere si de loviturile altora asupra-mi. iert si merg mai departe. si in asta nu am limita. in dragoste si in iertare nu exista limite. exista bariere in indurare si ratiune. asta ma face sa plec, sa fug, sa ma detasez sau sa uit, sa nu mai vreau sa am de-a face, sau sa ma transform... insa dragostea poate continua dincolo de toate, la fel si iertarea... o dai neconditionat si nu o mai poti lua inapoi niciodata. ea ramane. chiar daca tu pleci din context. pleci curat. si privind inainte.

cineva mi-a spus candva demult ca ma iubeste. si ca totusi pleaca. si nu am inteles: "cum pleci daca ma iubesti?" si mi s-a raspuns ferm "n-are nici o legatura cu nimic faptul ca te iubesc"... da, am rumegat si am ajuns in calatoriile mele la concluzia ca poti iubi si dupa ce inchizi usa in urma ta, ca poti ierta desi nu mai vrei sa retraiesti momentul sau sa te intorci la momentul de dinainte de impact. poti iubi desi trec ani peste suflete. poti iubi desi nu vrei sau nu poti sa mai fii acolo. 


marți, februarie 9

dor marunt

simt nevoia sa spun te iubesc. si o spun in gand cat de des pot.
simt nevoia sa-mi plec capul la pieptul cuiva pe care sa-l cunosc de o viata si sa-l stiu cu mine mereu.
simt nevoia sa vorbesc mult, sa plang, sa scriu, sa rad intruna, sa fabulez si sa fac scenarii.
simt nevoia sa dorm infinit.
simt nevoia sa ma intorc acasa, dar nu in trecut.
simt nevoia sa construiesc in mine si sa privesc inainte.
simt o nevoie acuta sa simt ca sunt iubita si ca cineva undeva se gandeste la mine mereu.
sunt doruri da...multe. si multumesc cerului ca le am. caci altfel n-as avea nimic. sunt sperante si ganduri. sunt planuri si amintiri. si toate astea ma implinesc chiar daca am impresia uneori ca imi lipsesc. le am. sunt ale mele toate. sunt eu.

da, mi-e bine cu mine asa. mi-e mai bine oricum decat mi-a fost atunci cand ma pierdusem. nu mai vreau sa ma pierd si sa pierd. nu mai vreau sa-mi doresc imposibilul. nu mai vreau sa-mi imbolnavesc sufletul si fiinta. vreau sa ma umplu de lucruri posibile, care implinesc si intregesc totul, de lucruri curate si pure, momente sau vesnicii care sa nu doara, sa nu arunce totul in negru.


pacat... de fulgi.

nu-mi plac oamenii care sunt intr-un fel doar pentru ca anumiti factori din exterior ii fac sa devina astfel. am trecut si eu pe acolo si la un moment dat m-a obosit la culme sa nu mai fiu eu si sa joc... un teatru absurd. mi s-a spus azi ca... "am alergat prin zapada la tine in conditiile de atunci"....

te-as fi iubit de o mie de ori mai mult daca mi-ai fi spus ca "ai alerga la mine prin zapada mereu" sau ca "si azi as face la fel"... nu pentru mine. pentru ca sa ma convingi ca asa esti tu mereu. iubesc un om pentru ceea ce este el in fiecare zi, pentru esenta, substanta din el. nu pentru conditiile date care-l fac sa reactioneze intr-un fel sau altul.

fiecare din noi reactionam pana la un punct din impuls, din instinct, din indragosteala sau pasiune, din furie sau nervi, din ceva ce la un moment dat ne face sa iesim din noi si sa plutim un pic in alt personaj. si e firesc. si e frumos. sau ingrozitor. depinde.

insa esenta este ceea ce conteaza si ceea ce se vede in propria-ti oglinda cand te privesti singur. acea imagine o arat eu si acea imagine imi doresc sa o primesc, sa o iubesc la infinit. da... eu as face si acum lucruri, pentru ca asa sunt eu si pentru ca le-as face intruna daca n-ar fi oameni care sa ma loveasca de bariere precum "in conditiile de atunci".....

te-as fi iubit daca te stiam pur si simplu un om care alearga prin zapezi.... si faptul ca la un moment dat ai facut-o pentru mine m-ar fi flatat. si... "in conditiile de atunci" te-am iubit crezand ca esti omul din zapezi. se pare ca a fost doar un impuls, tu nu esti asa. inca mai caut, te caut...

sâmbătă, februarie 6

La Historia

mda... e un magnet ceva acolo... intr-o zona de cateva zeci de metrii patrati mi s-a petrecut sufletul, mintea, trupul, dorintele, lumea timp de cativa ani magnifici la care ma intorc fara sa vreau aproape.... ca un triunghi al bermudelor, al dragostei si visului.

sa ma explic.

e vorba de un cartier, mai exact cateva stradute. pe una din ele statea un prieten din copilarie si am petrecut multe clipe si inceputuri acolo. dupa ani... facultatea mea, la 2 strazi distanta de locul unde statea M. coincidenta? imi doresc sa stau singura si visam cu ochii deschisi la mansarde sau demisoluri, ma uitam pe geamuri la oameni in casa pana cand.... imi gasesc de lucru. culmea, pe o straduta de langa facultate. dupa o luna.... coincidenta? gasesc sa ma mut intr-un demisol: se numea "Acasa". si la doi pasi de scoala, de servici.

construiesc acolo tot universul meu... daca trebuia sa merg mai mult de o statie cu autobuzul deja ma simteam in excursie. aveam tot ce-mi doream si ce-mi trebuia la doi pasi. scoala. servici. casa. si chiar serviciul mamei.

il intalnesc pe El. si... idila se petrece intr-un club, evident aproape de demisolul meu. universul se dilata dar nu mai mult de cateva stradute. si totusi se umple de... Noi. trec ani. trec multe. si visam la o cafenea a noastra in care sa ne materializam ideile si in care sa ne simtim la fel de bine ca "acasa".

se deschide La Historia. Bistro-ul universului meu. deasupra clubului. pe strada cu demisolul. colt cu facultatea. la doi pasi de serviciul mamei. de casa prietenului de copilarie. de serviciul meu.

prietenul nu mai locuieste acolo. serviciul l-am schimbat. mama s-a mutat la alt sediu. demisolul zace gol caci eu am alt "acasa" acum. a ramas clubul. si tu. si eu. visand. si Bistro La Historia. unde ne vedem si acum. si cine stie pana cand. si cine stie ce ne va mai aduce in zona magica.

sunt fericita. nostalgie dulce. ca un fir de iarba aurie care strabate infinitul. asa-mi esti si asa-mi sunt cele cateva stradute cu tot universul meu acolo. ceva din mine ramane acolo, nu ca intr-un mormant, ci ca o particica ce ma va chema mereu inapoi. raman acolo indiferent unde voi ajunge. sentimentul este aproape identic cu cel al dorului de mare.

conceptul "Dor" s-a intregit. e maxim.