sâmbătă, februarie 6

La Historia

mda... e un magnet ceva acolo... intr-o zona de cateva zeci de metrii patrati mi s-a petrecut sufletul, mintea, trupul, dorintele, lumea timp de cativa ani magnifici la care ma intorc fara sa vreau aproape.... ca un triunghi al bermudelor, al dragostei si visului.

sa ma explic.

e vorba de un cartier, mai exact cateva stradute. pe una din ele statea un prieten din copilarie si am petrecut multe clipe si inceputuri acolo. dupa ani... facultatea mea, la 2 strazi distanta de locul unde statea M. coincidenta? imi doresc sa stau singura si visam cu ochii deschisi la mansarde sau demisoluri, ma uitam pe geamuri la oameni in casa pana cand.... imi gasesc de lucru. culmea, pe o straduta de langa facultate. dupa o luna.... coincidenta? gasesc sa ma mut intr-un demisol: se numea "Acasa". si la doi pasi de scoala, de servici.

construiesc acolo tot universul meu... daca trebuia sa merg mai mult de o statie cu autobuzul deja ma simteam in excursie. aveam tot ce-mi doream si ce-mi trebuia la doi pasi. scoala. servici. casa. si chiar serviciul mamei.

il intalnesc pe El. si... idila se petrece intr-un club, evident aproape de demisolul meu. universul se dilata dar nu mai mult de cateva stradute. si totusi se umple de... Noi. trec ani. trec multe. si visam la o cafenea a noastra in care sa ne materializam ideile si in care sa ne simtim la fel de bine ca "acasa".

se deschide La Historia. Bistro-ul universului meu. deasupra clubului. pe strada cu demisolul. colt cu facultatea. la doi pasi de serviciul mamei. de casa prietenului de copilarie. de serviciul meu.

prietenul nu mai locuieste acolo. serviciul l-am schimbat. mama s-a mutat la alt sediu. demisolul zace gol caci eu am alt "acasa" acum. a ramas clubul. si tu. si eu. visand. si Bistro La Historia. unde ne vedem si acum. si cine stie pana cand. si cine stie ce ne va mai aduce in zona magica.

sunt fericita. nostalgie dulce. ca un fir de iarba aurie care strabate infinitul. asa-mi esti si asa-mi sunt cele cateva stradute cu tot universul meu acolo. ceva din mine ramane acolo, nu ca intr-un mormant, ci ca o particica ce ma va chema mereu inapoi. raman acolo indiferent unde voi ajunge. sentimentul este aproape identic cu cel al dorului de mare.

conceptul "Dor" s-a intregit. e maxim.



Un comentariu:

Cec_ilia spunea...

In cautarea timpului pierdut?!
sau castigat... ou sont les temps d'...