duminică, octombrie 30

party

ca pe vremuri a fost... n-am mai dansat asa de cand am terminat facultatea, n-am mai baut atat de amestecat de cand eram in liceu. a fost de pomina. si va iubesc pe toate - voi fetele mele - care imi picurati culoare si haz in viata. a fost o noapte cu de toate...
- l-am asteptat, si n-a venit.
- am asteptat-o si a venit.
- am plans cu cateva minute inainte de doruri dureroase.
- am lacrimat de bucurie cand am dansat cu ea.
- am facut dragoste cu degetele pe tine, in obscuritatea aceea de atmosfera pe niste muzici care de fapt nu mai contau.
- am amestecat shoturile si cocktailurile, substantele, aromele, mirosurile si nu... nu mi-a fost rau deloc.
- am dansat pe bar, in bar, intr-un ring plin, spre dimineata in clubul gol.
- am avut dejavu-uri cu atatea nopti de bine, de rau, din locul acela in care mi-am trait filmele atatia ani.
- v-am simtit aproape de mine. fericita.
- am iubit zambetul sorelei, roscatul ei, toata fiinta puiului meu, coditele unei scolarite, masca si imbratisarile lui bubu, injuraturile unei veverite bete.
- am facut cadouri si am primit inzecit.
- am primit complimente, am dat flituri, am respins apeluri si am trimis un sms.
- mi-am rasfirat pletele pe ritmuri vechi, ma dor picioarele de atata zbenguiala.
- unora li s-a schimbat ora automat, eu inca cred ca unele vremuri nu trec niciodata.
- ne-am mascat... sau poate doar am luat cu noi cateva din alter-egourile de sertar.
- am avut unghii albastre si pardesiu matrix.

se incheie luna de mijloc a toamnei si declar oficial ca sezonul asta imi umple sufletul. cu voi de voi. ma inclin!

vineri, octombrie 28

printre altii

cum faci cand stii ca iubitul unei prietene o inseala? ii esti mai prietena spunandu-i sau tacand? pana la urma cine esti tu sa le strici proiectia de fericire?

cum faci cand fostul prietenei tale te mai intreaba de ea? ii spui sau nu? si daca afla la un moment dat? esti tu la mijloc intre o fapta buna (sau nici macar, intentia de a o face) si o minciuna (omisiune) fata de prietena ta?

cum faci cand vrei sa impaci mai multe si uneori diplomatia, discretia si dorinta de bine, simtul relavantei sau morala nu mai sunt suficiente? cand esti pus sa alegi, sa-l balacaresti pe unul in defavoarea altuia si tu te credeai simplu observator?

cum faci cand mai recenta fosta a fostului tau te cauta din curiozitate... sa vada cu cine si de ce a fost omul inaintea ei, si daca nu cumva a lasat-o tocmai pentru aia la care s-a intors probabil...

cum si in ce fel sa faci cand ai impresia ca nu faci nimic grav, concret, ca te pastrezi neutru si de fapt toate au efecte secundare... cand te trezesti responsabil de lucruri care darama sau construiesc fara voia ta. cand poti sa pierzi ani de incredere intr-o secunda, sau sa castigi minuni dintr-o eroare...

ma debusoleaza situatiile astea, si ma intristeaza potentialul lor de a strica relatii intre oameni. din nimic. din intamplare. gratuit sau nu. si lucrurile ar putea fi atat de simple daca ne-am comunica onest de la inceput, pana la final...

joi, octombrie 27

noimebrie

astept cu nerabdare sa treaca prima saptamana de noiembrie... cumva m-am proiectat deja acolo. sunt amintiri dureroase care ma incolacesc in perioada asta... as vrea sa iasa din calendar 28oct - 7 noiembrie. sa vina november rain-ul ala in care ma simt aproape de craciun si savurez picaturile de pe pervaz, fara sa mi se para dureroasa ploaia. fara sa mi se para planset... fara sa ma gandesc la barbatul vietii mele, la masculul generic pe care il caut in toti si toate, cu care seman si de care uneori mi-e dor disperat, barbatul pe care mi-e ciuda ca-l uit desi e inevitabil si raman in suflet doar franturi.... izuri... povesti. tata... you did it your way... i do it mine now...

sunt vulnerabila. sensibilitati ies la suprafata, ma indragostesc la saptamana de cate un gest, de o mana mirosind a tutun, de o suvita grizonata, de o privire sau de o intonatie la telefon. ma simt mica, ma vreau la piepturi calde si mi-e imposibil sa evit, sa pacalesc intr-un fel starea asta.

noroc cu personajele fantastice din jurul meu... am nevoie si cand n-am nevoie de voi. ce bine ca sunteti, ce mirare ca sunt.  

joi, octombrie 20

ultima strofa

Sa stam candva de vorba
Iubitul meu, in doi
Sa cheltuim o noapte
Pe tot ce suntem noi.
Sa ne apuce ziua.
Ca un frison tarziu
Tu sa gatesti cafeaua
Eu un batran rachiu.

Sa tremuram pe-aproape
La geam eventual
Sub ploaia de miresme,
A unui bland caval
Tu sa-mi aduci aminte
Iar eu, eu sa ma mir
Ca de un vin bezmetic
Uitat intr-un potir.

Sa arda pe-ndelete
In soba pentru gaz
Carbunii economic
Din tot ce-a mai ramas
Sa fie cald in casa
Si randuiala-n lucruri
Sa fim intaia data
Noi, singuri, sa te bucuri.

De noaptea care trece
De ziua care vine
Atat cat se mai poate
Cat ni se mai cuvine.
Sa stam ca unul singur
De vorba amandoi
Si sa sapam in urma
Pana vom da de noi.

(Ion Brad)

marți, octombrie 18

the bigest egg

azi am mancat cel mai mare ou din viata mea. de rata era, dar eu copil crescut pe asfalt, n-am mai vazut asa ceva pana acum! mare cat un pumn, oul asta facut "ochi" abia de incape in tigaia mea de pitici. si galbenusul ala inghite jumatate de paine.... m-am balacit cu miezul in el pana m-am plictisit, si am zis ca pastrez si pentru cina. ca sa nu ramana isprava fara martori... am trimis si mamei cateva oo de-astea, ca am primit destule, sa vaza cartierul ce inseamna domne' ou de la ferma lui bubu - adica tata lui bubu - adica de la tara cu animale, adica ou de rata :).

bubu - prietena mea, s-a apucat de pictat. face naveta din cartierul ei pana la mine la bloc, unde pe langa saorma se gasesc si pensule/culori/ustensile de pictura. este promotoarea marelui curent numit "stropism"si mai nou isi etaleaza talentele hibernate in tot felul de panze. isi mazgaleste gandurile compulsive in culori apoase, ceea ce... cred ca face bine la corason si la creier. pe vremea/vremurile astea, daca nu faci copii la caldurica, daca nu muncesti ca prostu' pe bani putini/multi - degeaba ca n-ai timp sa-i cheltui, daca nu ai un pudel pe care sa-l plimbi si ti-e lene sa fii domestic, pictezi. sau canti la pian - cum face eu. sau stai pe net cum facem toti. deci bubu: me proud of you - sa nu zici ca nu te-am pus pe blog.

in rest mi-e frig de-mi crapa toate gandurile. imi vine sa ma bag la hibernare pana la primavara, sau la pieptul tau - tot pana la primavara. dincolo de sezonul asta nu garantez nimic. si daca pana la 1 decembrie nu ma primesc si pe mine - copilul ploii -in campul muncii, m-am hotarat sa-mi iau lumea in cap!

sincerely yours,
supercalifragilistica.

joi, octombrie 13

strumfi

mi-as numi blogul "strumfescu" dar nu suna la fel de piticos/piticesc si pierdem substanta. insa sunt in strumfimood de cand am vazut unul agatat, l-am tanjit, l-am cerut, mi s-a dat, luat, agatat la mine in camera. sunt o fericita! si sunt doo fericite cand astazi am fost la mc doar ca sa-mi cumpar alti doi strumfi. si nu oricum, pe bon de masa! numai jucaria, ca pentru prima data de mult timp incoace nu m-a interesat dublucheese :p

am 3 strumfi in camera mea, unul preferat si ceilalti doi fac galerie. de vreo 3 zile cand va e lumea mai draga, eu scot strumful din buzunar ca un copil tembel si vi-l arat, de parca ar trebui sa aibe pentru toata omenirea acelasi efect pe care il are aparitia lui cand il vad eu: adica ma fericeste peste masura, zambesc tamp si ma cred in tara minunilor.

so my strumfiboy, say hello to the world:

miercuri, octombrie 12

octombrie

ar trebui sa-mi dati o pauza fratilor, ca deja... se petrec atatea lucruri incat simt ca mai am nevoie sa respir, sa ma asez, sa ma compun la loc. femeile din viata mea imi transmit mesaje prin gesturi si ma darama incet incet cate o fraza, cate un ghiont la propriu, cate un zambet. da, stiu ca vrei sa cant la pianul care zace ca mobilier in sufragerie. da, stiu ca vrei sa te iubesc si pe tine un pic, macar pe jumatate din cate imi imaginez doar... da, stiu... puiu ma poarta in bratarica de la mana ei si ma cearta dulce de cateva ori pe zi, pisoiul celalalt ma ia in brate cu jind in fiecare seara si e in asteptare... prietena mea melancolica ma poarta prin depresia ei si imi aduce aminte de mine. sunteti complicate si frumoase, sunteti haotice si totusi asumate. sunteti minunate si cand imi dati in cap. va sorb din temelii pana la ultimul fir de par si nu ma plang decat de timp.... n-am timp...

barbatii de octombrie isi etaleaza cu discretie vointele. imi sarut trecutul intr-un lift si e ciudat ca desi viata merge mai departe, cumva... unele lucruri raman acolo suspendate intre noi, amicul de departe continua sa spere, sa faca gesturi iar eu ma bucur sincer de ele incercand sa lamuresc ca viitorul nu suna bine pentru domnul, de o saptamana imi place sa pun mana pe el, atat de mult incat construiesc dependente dulci si aleg sa nu mai gandesc prea mult. sunteti frumosi si ai mei toti. sunteti atat de bine plasati in sertarase incat ma simt diferita si alta cu fiecare dintre voi.

traiesc atatea filme intr-o singura secventa. e o luna plina... octombrie asta.... si n-am timp nici sa respir, sa ma respir, sa va respir...de-as putea sa va iau pe rand, sa am mai multe vieti, mai multe creiere si suflete, sa ma ofer cu totul si sa iau tot din fiecare. nu vreau sa fiu o jumatate de masura, nu vreau sa las in urma "ce-ar fi fost daca-uri", vreau Tot si voi imi sunteti Tot. fiecare in parte si impreuna.

luni, octombrie 10

semne

azi am primit un telefon. dintr-o alta lume, dintr-o alta emisfera, planeta. dintr-un alt timp, atat de trecut incat a devenit ca o alta viata traita candva, din care au ramas doar vagi deja-vu-uri la care mai reactionez. am primit un telefon de la un el pe care candva l-am iubit si urat cu toata forta mea de copila. m-a facut el femeie sau doar a fost sutul de care aveam nevoie?

l-as mai iubi o data ca nebuna, sa-i multumesc ca m-a invatat sa simt atingerile chiar si de la departari. l-as mai asculta cum canta la chitara beat, doar ca sa-mi aduc aminte de vremurile in care eram atat de tanara incat orice promiscuitate si nebunie nu ma putea cobori prea jos. sa-mi aduc aminte de mine cand varsta imi era si scuza si motivatie, cand fugeam de acasa revoltandu-ma pe toti ai mei si preferam orice strainatate impodobita. l-as palmui cu pofta pentru toate cate mi-a luat fara sa ceara, si pentru toate cate mi-a dat fara sa am nevoie... si totusi. am simtit toate astea ani de zile dupa ce a disparut. apare acum, de parca ne-am vorbit in fiecare saptamana... sa-mi aduca aminte de ce i-as fi zis, facut, cerut, etc.

si da, mi-e ciuda ca e prea tarziu. dar este. mi-e ciuda ca uneori lucrurile nu raman pe loc. mi-e ciuda ca atunci nu a fost cum mi-am dorit sa fie si ca acum nu-mi mai doresc nimic (de la el). mi-e ciuda ca a sunat, ca mi-a invadat creierii si ca inca imi amintesc. mi-e ciuda ca nu m-a uitat. si ca mi-a spus pe nume. mi-e ciuda... si ma rascoleste.

il visasem acum 2 saptamani si am crezut ca-i doar un scurtcircuit.

duminică, octombrie 9

joi, octombrie 6

manual

lucrul manual e ala pe care ti-l faci cu mana ta, si.... chiar daca nu iese ca in proiectiile tale, satisfactia ca e facut/creat/rationat/etc de tine compenseaza eventualele neasemanari cu Idealul. ce-ti faci cu mana ta, ar trebui sa fie mai lispit de regrete, ai cel putin responsabilitatea alegerii facute initial si asumarea potentialului de risc.

eu ce-mi fac cu mana mea, iese de obicei bine. uneori mai scap din mana/vizor anumite aspecte, insa pe masura ce am crescut, am invatat sa ma bucur de proces in sine, si sa fiu mai prudenta in asteptarea rezultatelor. uite asa... zilele astea, am cladit din nimic contexte si stari. si mi-a iesit surprinzator de bine.

e adevarat ca ai nevoie si de companie... cand o faci cu mana ta de unul singur se numeste altfel, si devine dubios, e pornit din adancuri pline de frustrari si neimpliniri. e aproape patologic. dar nu de hand-made-ul asta discutam aici. :)

un lucru manual + compania potrivita (ProTivita) = artificii, frecvente, coincidente dragute, zambet, mult zambet, transpiratie dulce-amaruie, sms, vis, bucurie pur si simplu, relaxare, un sandvici cu maioneza, o cafea cu povesti, un motan tacanit, o plimbare sub stele, nerabdare, curiozitate, cartile pe fata, hainele pe jos, libertate, haos, imbratisare, pupic mic, sete, foame, bere, tigari lungi, brichete bic, alergat desculta, maini calde, oase moi, comunicare, priviri. o zi, si o noapte de bine.