joi, decembrie 31

de toate.. prea multe...



a trecut un an.... inceput cu o crima nedorita, continuat cu aberatii si lacrimi, vinovatii si tulburari... o nastere, un pui venit pe lume ca o minune... incheiat cu o nunta... nunta mamei!

un an cu de toate... cu prea multe. ma vreau inapoi. ma vreau linistita si puternica. mai putine lacrimi, mai multa dragoste. mai putina frica. mai multa forta. mai putini pasi inapoi, viata inseamna Inainte. mai putin pacat si constiinta incarcata. mai multa rugaciune si recunostinta. asta imi doresc pentru anul ce vine. pentru mine, pentru tine, pentru toti.

sa fie in cel mai bun ceas mami!
ai grija de tine si de pui, Dor!
va iubesc tare Sora si Dodo!
fiti fericiti si deschisi ca pana acum, prietenii mei dragi!

marți, decembrie 29

sa iei lucrurile ca atare...?

de multe ori ai impresia ca faci asta, si de cele mai multe ori e doar o aparenta. oamenii se privesc unii pe altii din prisma fiecaruia. ma uit la tine si te vad asa cum vreu eu sa fi, asa cum cred eu ca esti, asa cum am eu impresia ca vrei tu sa te lasi privit... si variantele sunt multe pe tema asta.
nimic mai fals in toate.
alunec deja spre Mine desi privirea este indreptata spre Tine. si deci nu contezi, tu in sine, nu esti de fapt decat creatia mea, ceea ce am eu nevoie sa stiu ca esti. si Tu, cel creat, difera mult de Tu - cel care esti de fapt. si pentru ca aceste doua perspective sa se confunde, e nevoie de timp, de putere de a lua totul ca atare, de a te infige in realitate... nu sa o creezi.
este intradevar un talent sa poti fi capabil de asta... sa stii cand si pana unde sa creezi, sa stii cand si pana unde poti inlocui realul cu idealul, absolutul cu concretul.

iulie 2007.. perfect valabil si azi?

nu conteaza din cauza cui si pentru cine scriam asta... conteaza ca ma regasesc si acum pe alocuri. eu sunt eu si acum 3 ani si acum... dubios este faptul ca am cunoscut persoane cu care am repetat stari si goluri... ori semanau ele intre ele, ori eu adun mereu acelasi roade ale relatiilor...

te iubesc si te urasc in acelasi timp. imi vine sa blestem ce odata am iubit si-mi vine sa iubesc toate blestemele... ale mele, ale tuturor... imi vine sa ma fac nevazuta, undeva adanc, undeva unde sa nu mai stii, sa nu mai stiu, sa fie gol, alb si liniste. imi vine alteori sa strig, sa auzi, sa ma fac ascultata intr-o lume de surzi... sa ma lupt cu morile de vand de dragul luptei, nu al morilor... imi vine sa fiu cu toata fiinta ceea ce nu sunt lasata sa fiu. imi vine sa nu mai fiu deloc, pentru ca oricum nu conteaza.

ma intreb uneori daca oameni ca tine ar trebui sa traiasca... poate doar ca exemplu de neatins pentru altii. pentru tine nu traiesti, nici pentru o "ea"... si atunci? este oare vreun scop pentru care cei ca tine lovesc si spulbera frumusetea vietii? poate ar trebui sa mori. dar asa, n-as mai avea de cine sa ma feresc, si simplitatea ar deveni prea simpla atunci. am alergat spre diversificare, spre haos crezut ordonat... si asta am avut, si mai vreau, dar nu asa, Altfel. totul vreau altfel.

sau poate ar trebui totusi sa traiesti. sa invete si altii ce-i aia gol imprastiat. sa te priveasca si sa spuna "eu nu voi fi niciodata asa" sau "n-as vrea sa fiu in locul tau". ar trebui sa traiesti ca sa ajungi sa-ti constientizezi nimicul, sa-l limitezi si poate sa nu-l mai dai si altora. fiecare cu golurile lui. si eu nu aveam nevoie de inca un gol...

mda...in sut in fund e un pas inainte...uneori. sau poate mereu. insa acum sunt cazuta, lovita la creier si golita sufleteste. ma voi mai invarti ceva prin cercul asta, o traiectorie continua din care voi iesi la un moment dat, dar nu acum... stau asa cazuta si ma intreb ce naiba se intampla cu mine, ce naiba s-a intamplat de fapt...nu ca as vrea vreun raspuns sau ca as avea vreo minima speranta sa-l gasesc. o sa mi-l creez singura. ca toate dealtfel. eu sunt propriul meu creator, al meu si al tuturor din viata mea. si te-am creat gresit, te-am strambat crezand ca de fapt te fac mai frumos decat esti si-mi fac un bine... mda, nu-i asa. te-am creat gresit si ai facut la fel cu mine. dar calc lutul in picioare, punem totul la topit si facem altceva.

de acum 3 ani...

mi-am recitit jurnalele... la recomandarea psihologului si a unui bun si drag prieten de demult... asta da exercitiu! am gasit acolo ceva... ce pare perfect valabil si azi:


(...)Nu pun intrebari, nu dau raspunsuri. viata curge si este frumoasa oricum. iar noi atat de mici sa o putem controla, sa ne putem controla pe noi insine... atat de relativ totul, atat de nestiut de noi, atat de multe verdicte si posibilitati, atatea cai de urmat si hopuri de trecut. suntem infimi. si in nimicul ce suntem, daca traim totusi o stare ca aceasta (iubirea), chiar si o clipa, inseamna ca nu murim goi. multumesc.

imi place sa cred ca sunt privilegiata. da. sunt. vorbeam candva cu o buna prietena ca am puteri paranormale, de ce? pentru ca intotdeauna cand mi-am dorit un lucru cu adevarat, mi s-a intamplat, mai devreme sau mai tarziu, dar am obtinut dorinta mea. mai este ciudat si frumos in acelasi timp, ca indiferent cat de rau imi este, eu sunt totusi bine. si asta pentru ca am o forta care imi creaza o aparenta de bine, si raul dispare undeva adanc in mine. aparenta asta... desi aparenta, este totusi un lucru magic care ma face sa nu cad, sa nu ma complac...uneori forma creaza fondul. si deci, o forma aplicata artificial pe un fond arid, poate face totusi lucrurile mai colorate, si in final fondul se nuanteaza. este magic. este un lucru pe care multi nu-l pot face... si atunci se cheama "complacere", scaldare. ceea ce eu urasc si nu accept. nu accept stagnarea, oricare ar fi ea. e cumplita.

si da. sunt privilegiata ca sunt asa. ca undeva sus acolo, ceva face ca lucrurile sa fie cu sens, un fel de predestinare. daca este sa ti se intample un lucru, ti se va intampla, oricum ai lupta tu. insa puterea gandului si vointa sincera, putinta si curajul, pot schimba pe alocuri asta. nu poate fi rau la nesfarsit, la fel cum nu poate fi bine la infinit. totul, dar absolut totul se intampla creand. iar noi cream tot. avem forta asta. multi nu o constientizeaza. si se complac. se cred incapabili. batuti de soarta. si poate totusi ei sunt cei care bat soarta. asteapta o mana de sus sa-i ridice, dar nu intind mana la randul lor sa fie agatati...

totul e echilibru. tu, ca om, ca particula infima si plina de gol, de nimic, poti totusi crea un curs. acel ceva de sus face ca lucrurile sa se intample sau nu, in functie de tine si cu tine. predestinare... dar si vointa individuala. un cerc vicios? utopie? aberatie de-a mea de moment? poate. insa sunt sigura ca multi limitam predestinarea, prin inactiune, prin stagnare. prin frica si delasare. altii o grabesc. echilibru? da! asta e secretul. asta este privilegiul.

joi, decembrie 10

imposibilul e limitat...

nu stiu ce-mi veni sa ma gandesc la lucrurile care pareau imposibile in viata mea si pe care mi le-am dorit posibile... le-am dorit cu totul si am dat totul, am cazut, m-am julit, m-am umplut, m-am golit, am dat orice, m-am pus pe mine in slujba imposibilului pe care mi-l doream posibil...

si lupta asta pentru a schimba lumea, pentru a implini un vis ireal, incercarea asta fantastica de a transforma totul dupa cum ti se pare ca vrei, ca meriti, ca se poate... este coplesitoare si la un moment dat....imposibilul castiga. iti da lectia vietii si iti arata ca ceea ce nu este sa se intample nu se va intampla, chiar cu pretul vietii tale. indiferent cat dai, cate pui la bataie, lucrurile imposibile raman asa. si te resemnezi in posibilitati. in ceea ce se poate petrece, chiar daca nu e cum doreai. te resemnezi in realitate, pentru ca visul uneori te depaseste.

e crunt. e crunta neputinta si despre asta am mai scris. e crunta resemnarea si niciodata nu mi-a placut in postura asta. si nu mi-a placut nici de oamenii a caror resemnare devine stil de viata constant si reiese din chiar fizionomia lor... e trist. e crunt. si mi se pare ca meritam mai mult ca oameni pe pamant....neresemnarea mea m-a facut sa distrug sau sa implinesc lucruri marete... si totusi niciodata imposibilul nu s-a produs.

nu stiu ce sa zic... poate ca asta inseamna viata, lupta intre real si ideal, intre posibil si imposibil, incercarea perpetua de a te depasi si de a nu-ti accepta neputinta si limitele...sau dimpotriva: viata e resemnare si asteptare a unei vieti de dincolo unde poate lucrurile stau altfel?

mi-as dori uneori sa ma rup in doua si sa traiesc numai in realitate fara vise si ganduri, fara sperante si idealuri, fara inteligenta asta care macina si diseaca orice sentiment, orice actiune, orice... mi-ar placea sa ma desprind de mine cea care traieste si in interior... si sa ma complac in exteriorul pe care il infrunt zilnic. ar fi simplu.

ar fi la fel de simplu daca totul ar fi asa cum gandesc, asa cum visez eu, asa cum proiectez in adancul meu. si nimeni si nimic din exterior sa nu existe decat prin puterea gandului si al simtirii mele. ar fi simplu.

din pacate... sau din fericire, dimensiunile astea doua se intrepatrund si uneori isi dau mana cu succes, alteori nu... cert este ca obosesc fiinta in intregul ei. eu asa ma simt, plictisita de realitatea mea, obosita de idealurile si visele mele, coplesita de lupta dintre ele. dar merg din inertie mai departe... inapoi nu am unde.

marți, decembrie 8

ruga de atunci, ruga de acum

Doamne Dumnezeul meu, al nostru, al tuturor… fii bun cu cei ce îndură şi absorb greşelile altora, durerile aproapelui şi du-i pe ei la slava Ta, adu-i în lumina din care au venit, dă-le putere şi har să fie aproape de Tine şi de lucrarea Ta.

Iartă Doamne greşeala pământească şi neştiinţa umilului păcătos… ne întoarcem toţi ca fii rătăcitori în Casa Ta atunci când ne este greu şi iartă nepăsarea de a nu fi venit şi altădată….

Ocroteşte şi acoperă cu braţul Tău pe aceia care sunt în teamă şi durere. Iubeşte-i, întăreşte-i, veghează-le paşii şi nu le lua Speranţa…

Doamne… noi nu te vedem, ridicăm mâna spre Cer şi cerem socoteală, şi cerem ajutor, cerem dreptate şi milă, cerem explicaţie la ce este de neînţeles, cerem…. ne cerem înapoi atunci când suntem pierduţi…. deşi Tu mereu eşti cu noi şi niciodată nu ne-ai părăsit…. iartă-ne orbirea….

Dumnezeule…. neputinţa ne readuce aminte că nu suntem dumnezei pe Pământ, că Tu eşti cel care judecă şi acţionează în lume şi-n suflete… neputinţa ne face să credem din nou, de fiecare dată, şi să ne îndreptăm ochii spre Cer. Ne facem mici în faţa lucrării Tale şi în nimicnicia noastră singura Speranţă eşti Tu, unica.

Păcat, păcat că pentru mulţi eşti „ultimă instanţă”…. când de fapt de la Tine pornesc şi în Tine se opresc toate…. eşti peste tot, mereu şi noi prea mici….

Doamne… iartă!

dragostea mea - desen animat



fantastic de naiv si de frumos si de adevarat este videoclipul asta... si eu mi-am imaginat dragostea de atatea ori in desene animate... si cum se plasmuieste din nimic totul si se reintoarce in nimic... la fel ca plastilina aia colorata din imagini...

ascult muzici bune si triste. urasc mult si iubesc mult. e criminal aproape sa te zbati zilnic intre aceste doua extreme. dar sunt ale mele.

am fost la BCU si mesele sunt verzi ca peretele meu din camera. in fata usii de la intrare am gasit un pachet de Davidoff gol... citesc pentru scoala, scriu pentru mine si ascult muzica pentru... dorurile mele.

e bine sa te intorci la visare si dor abstract. intotdeauna mi-a fost mai comod si mai linistitor asa. visul nu mi-l poate lua nimeni. si cred ca atat mi-a mai ramas. restul e scrum.

luni, decembrie 7

Mos Nicolae!



A venit si Mosul cu liniste si singuratate... o singuratate necesara si dureroasa, benefica si dulce in acelasi timp... Mi-a adus Mosul exact ce aveam nevoie si ce stie el de la Dumnezeu ca ma poate face sa redevin eu: momente cu mine, singuratate la geam si plinatate cereasca. Golul meu ramane gol dar eu trebuie sa merg mai departe.

Imi doresc de la Mosul al mai mare...Craciun, aceeasi singuratate in care sa ma regasesc pentru ca ma caut demult si ma simt pierduta si risipita. Imi doresc sanatate si har pentru toti cei care m-au inconjurat. Imi doresc tot ce nu am putut oferi sa li se intample. Imi doresc tot ceea ce pot oferi sa am cui si sa ma simt bine cu mine facand asta. Imi doresc Mosule... sa fiu eu din nou.

Iti multumesc Mosule Nicolae ca mi-ai oferit un inceput la final de drum cu gropi.

luni, noiembrie 9



ne simtim uneori incatusati, prinsi in corsete de gheare care zgarie si dor. simtim cum durerea zvacneste si improsca cu sange si intuneric, cum frica ne arunca in hauri fara fund. ne simtim singuri si coplesiti. disperati si neputinciosi. vinovati si robi ai propriilor noastre limite umane. ne simtim mici si parasiti.

...in toate astea imi doresc aripi, aripi nu pentru mine, caci nu le am, aripi care sa vina de Sus si sa imbratiseze pamantul cu tot noroiul din el. aripi care sa stranga inimi si sa adune praful din minti si suflete.

aripi de ingeri care sa incalzeasca si sa intretina flacara sperantei ce lipseste. aripi care sa topeasca gheata si sa aprinda credinta in Maine in fiecare dintre noi. aripi...

care sa ne ia in brate, sa ne ofere viata inapoi, sa ne-o arate in modul acela in care ne placea odata si stiam sa o vedem. aripi albe si moi care sa ne faca sa cadem pe cald.

imi doresc... sa fiu mai mult decat sunt. sa fiu aripi pentru cei de langa mine si sa am si eu perechea mea de brate in care sa ma afund...

am visat ingeri. ei sunt aici printre noi.

vineri, noiembrie 6

Barabas

Aud un glas si vad o cruce
Eli, eli lama sabahtami
Si ma intreb unde-i dreptatea
De ce in locul meu Iisus?

R: Dar m-am suit pe Golgota
Si l-am vazut cum murea iertand
El, fiul omului
Nu, nu se poate
Cununa de spini, in cuie batut
Nu se poate, o nu, nu, nu
Eu, eu Barabas
Ar fi trebuit sa mor in locul lui

2. Pilat m-a scos din inchisoare
Achedalma era tot pamantul
Treizeci de arginti mi-a pus in punga
Si m-a asemanat cu Iuda

3. Ma simt mereu patat de sange
Si noaptea grea ma impresoara
As vrea sa plec, sa fug departe
De lume sa nu fiu stiut

joi, octombrie 15

eu cu mine...

mi-e atat de greu cand raman doar eu cu mine... si nu pentru ca nu-mi place de cine sunt, sau pentru ca ma urasc... ci pentru ca nu am cu cine sa ma impart, sa impart universul... visul. ma gandesc uneori daca teama mea de singuratate e ceva tipic femeiesc, sau tipic mie...?

eu cred ca femeia e facuta prin natura ei sa imparta, sa se imparta, sa dea din fiinta ei ce are mai bun sau mai rau dar sa se ofere mereu, perpetuu caci altfel nu se intregeste... orice conteaza si orice este sentiment se masoara in oferirea pe un altar suprem si primirea in suflet a tot, a orice...
ma uit la exemple feminine din viata mea sau a altora... si cele care raman singure, intr-un fel sau altul, se pierd, se dezintegreaza, devin opace si parca inutile pe pamant... si cred ca pentru o femeie singuratatea de orice fel este o boala fatala. pentru ca jertfa si daruirea sunt in natura unei femei, si cand viata sau cineva ii rapeste acest dar, cand nu mai are cui, femeia nu mai poate fi decat o frunza moarta calcata de ploaie...

e trist ca... niciodata nu e numai vina ei.
e trist ca... uneori nu mai poti umple goluri.

nu cred in zicala ca "nimeni nu e de neinlocuit"... toti suntem unici, si deci nimeni nu poate inlocui pe nimeni. nu poate trai in locul lui. nu poate sterge amintirea. nu poate fi in singuratatea celuilalt. oare viata e un fel de a ne aduce laolalta singuratatile? oare dragostea e un fel de a ne intrepatrunde golurile, pentru a le mari si cu jumatatea celuilalt care ti-a intersectat propriul gol... si de fiecare data cand se termina, singuratatea nu poate fi decat mai mare... mai intensa, mai adanca decat toate celelalte de pana atunci...

pana cand? pana la eterna singuratate cand privim de Sus?

miercuri, octombrie 14

imi pare rau ca nu a fost ca intr-un vis... cu happy end. dar pot vedea totusi happyendul cerebral din tot ce-a fost si a ramas. ma ridic cum pot si merg mai departe, cu aceleasi vise si dorinte de cand ma stiu. ma intreb daca oamenii pot fi oameni dupa ce s-au cunoscut mai mult, sau apropierea naste limite de comunicare si pe planuri neutre chiar...ma intreb daca realitatea ne-a jucat o festa, sau daca noi am jucat realitatii o festa care ne-a mers... un timp. ma intreb daca va fi mai bine asa pentru mine, pentru tine.

mi s-a spus la un moment dat ca un lucru daca nu se intampla asa cum imi doresc... este posibil sa nu fi trebuit sa se intample de fapt... undeva acolo sus cineva stie de ce se petrec lucrurile intr-un fel si nu altfel...

si eu ma incred in Dumnezeu. si in mine.

doare tot. ma dor eu pe mine. ma dori tu. au fost prea multe si au durut prea mult, ma lupt cu toate sa ies la o suprafata care sa nu ma sufoce. nu urasc si mi-ar placea sa nu fiu urata pentru nimic. nu judec si mi-ar placea sa nu fiu judecata pentru ce sunt si cat pot.

vreau doar sa nu-mi mai planga toata fiinta si sa pot... candva, sa mai simt...

duminică, iulie 5

te iubesc cu mila si cu groaza...

Acum sunt mai pustiu ca totdeauna
De cand ma simt tot mai bogat de tine
Si-mi stau pe tample soarele si luna
Acum mi-e cel mai rau si cel mai bine.

Si uite n-are cine sa ne-ajute
Abia-si mai tine lumea ale sale
Si-ntr-un perete alb de muze mute
Nebunii negri cauta o cale.

Si te iubesc cu mila si cu groaza
Tot ce-i al tau mi se cuvine mie
Ca un nebun de alb ce captureaza
Regina neagra pentru vesnicie.


Prin gari descreierate accidente
Marfare triste vin in miezul verii
Iar eu sunt plin de gesturi imprudente
Ca sa te apropii si ca sa te sperii.

Jur imprejur privelisti aberante
Copii fragili ducand parinti in spate
Batrani cu sanii gri de os pe pante
Si albatrosi venind spre zari uscate.

Si te iubesc cu mila si cu groaza
Tot ce-i al tau mi se cuvine mie
Ca un nebun de alb ce captureaza
Regina neagra pentru vesnicie.


Mi-e dor de tine si iti caut chipul
In fiecare margine a firii
In podul palmei daca iau nisipul
Simt un inel jucandu-se de-a mirii.

I-aud prin batalii din vreme-n vreme
Ostasii garzii tale ti se-nchina
Iubita mea cu foarte mari probleme
Cu chip slavon si nume de regina.

Si te iubesc cu mila si cu groaza
Tot ce-i al tau mi se cuvine mie
Ca un nebun de alb ce captureaza
Regina neagra pentru vesnicie.

sâmbătă, iunie 20

genunchii la gura



am obosit sa mai sper, sa mai vreau, sa mai cred in ceva. am obosit ca om si simt cum a obosit pamantul de sub picioarele mele de propria-mi calcare... a obosit noaptea sa ma mai indure treaza si ziua sa ma adoarma in cosmaruri. am obosit eu sa mai intind mana infinitului din mine in cautarea mea. m-am pierdut undeva. in mii de particule care niciodata nu ma vor mai crea asa cum am fost candva, poate doar botita si descompusa pe alocuri. cu lipsuri din mine.

mi-a obosit lacrima si gandul se sparge ca de un mal abrupt. vine altul si ecoul lui ma sperie si ma arunca in genune. mi-a obosit suflarea si respiratia mi-e gheara pe perete scrijelita cu forta. am obosit sa mai fiu.

imi frec ochii cu dorinta acuta de ai intoarce pe partea cealalta, sa priveasca in mine... ce-a mai ramas. imi frang inima cu o putere nebuneasca, doar sa reusesc sa ma scutur de spini si sa raman nimicul acela crud. imi arunc mintea in delir si vreau sa ma golesc total sa-mi reumplu nuditatea ratiunii cu mine insami la loc.

ma vreau. dar nu mai sunt. niciunde.

joi, iunie 18

ma-ncred in mine si-n nimic
sunt delir si parere
sufletul mi-e mozaic
de lacrimi amare.

ma-ncred in tine si-n nimic
in "oricum va fi bine"
pun cafeaua la ibric
si astept sa vina Maine.

mozaic intr-un ibric de lacrimi si cafea
ma sufoca Maine, si totusi e aievea
sunt parere si delir, asteptare si nimic
esti vis si durere
dragostea... vietii mele.

timpul inapoi



"hai sa dam timpul inapoi, ce zici?"

adica inapoi la ziua in care mi-ai trimis aceasta poza... si m-ai intrebat daca acolo soarele rasare sau apune... am stabilit impreuna ca e vorba de un apus. in mare. ca nu e vorba de marea noastra de unde rasare soarele.

metafora de inceput. poate ca si noi dintr-un apus ne-am creat iubirea... si ne-am inecat-o intr-o mare din care nu rasare niciodata...soarele. trist. dar adevarat.

si mai trist este ca viata merge inainte. si liberul arbitru nu are efecte retroactiv. nu putem da timpul inapoi. si chiar daca o facem pentru o secunda, o ora, o zi, cand revenim la realitate ne dam seama ca am fost dusi in viitor fara voia noastra, pentru ca timpul merge numai... inainte. ori nu putem sa ne agatam de imaginatie si vis pretutindeni, mereu.

nu regret insa timpul trecut. deloc. ramane amprenta adanca in suflet. ramane in prezent si creaza viitorul meu. dar "inapoi" n-avem cum s-o luam. din pacate.

vineri, iunie 12

inchid ochii

ma ascund in spatele unor gene tremurande si sper sa vad cu alti ochi...si nu vad. sau vad nimicul ce se asterne in suflete si-n minti. nici macar oglinda aceea in care ma priveam uneori, rareori, n-o vad si nu ma recunoaste. si gaura cheii spre viitor s-a astupat. raman doar eu. dar nu vad nimic.

si sunt ingeri undeva acolo care vegheaza si se roaga... fata de care mi-e rusine si ma ascund in zile negre, ingeri la care se indreapta gandurile mele si bucuriile efemere... ingeri care privesc de departe.

sunt prea multi ingeri totusi. si oamenii au disparut.

as vrea sa scap... de mine.

luni, iunie 1

noapte buna

noapte buna este atunci cand somnul dulce se amesteca precum intr-un pastel cu gandurile zilei ce inchide ohii peste mine. cu ganduri dulci si miresme calde. o zi cu doruri si calatorii colorate. noapte buna este atunci cand rugaciunile mele ma fac sa ma simt mai aproape de Dumnezeu si de mine insami, atunci cand e lumina in suflet.
noapte buna este atunci cand amintirile imi sunt alint, nu chin, atunci cand oboseala nu-mi este epuizare si moarte, ci nevoie de odihna ca de apa curata. noapte buna este atunci cand ingerii sortii sunt buni si ratiunile mintii nu taie adanc.
noapte buna este atunci cand plutesc de bucuria unui moment marunt de peste zi. atunci cand reusesc sa vad fiecare frunza si sa ascult fosnetul orasului.
noapte buna este cand reusesc sa creez ceva din mine, cu mine, prin mine. cand ofer si primesc, chiar si un zambet curat.
noapte buna este atunci cand lacrimile sunt uscate in retina inimii si nu mai curg, caci nu au loc de minunile de peste zi. noapte buna este atunci cand sunt tinuta in brate, chiar si in vis. cand ma simt aproape de cei de departe si ma simt ca apartin celor la care se indreapta dorurile mele.
noapte buna este atunci cand tacerea spune mai multe decat orice cuvant, sau cand cuvintele au facut mai mult decat toate gesturile la un loc.
noapte buna este atunci cand ascult valuri... chiar si la sosea. sau cand ploaia nu doare, chiar de e gri. atunci cand e plin paharul.

noapte buna e atunci.
si n-a mai fost demult.

duminică, mai 31

rad cand imi vine sa plang

oricum ce va fi va fi...

as vrea sa rad cand imi vine sa plang, sa impart de toate cand nu mai am de unde, sa pot cand nu mai am puteri, sa ma alin singura cand ma doare adanc.

as vrea sa vreau atunci cand nu mai visez deloc, sa am vointa atunci cand ma parasesc toate sperantele, sa imi strang pumnii si sa ma ridic cand cad si ma pierd.

as vrea sa dorm mult cand nu am somn de prea multe ganduri, sa renasc cand imi vine sa mor, sa am curajul sa plec cand imi vine sa ma duc inainte in neant, sa schimb cararea cand apar trunchiuri care zgarie.

as vrea sa ma bucur cand altii lovesc, as vrea sa ma pot lasa dusa cand ratiunea ma tachineaza cu argumente, sa ma controlez cand sufletul ma incinge cu foc.

as vrea sa traiesc uneori, macar din cand in cand, in adevar. adevarul e crunt. visul era frumos si a murit.

miercuri, mai 20

viata nu te lasa sa traiesti!

paradoxal nu?
viata nu te lasa sa traiesti... la fel cum dragostea nu te lasa sa iubesti, sau cum gandurile nu te lasa sa gandesti... sau visul nu te lasa sa visezi?

eu inteleg din asta ca de fapt viata nu e de ajuns ca sa fie si traita, la fel cum dragostea nu este de ajuns intr-o iubire completa, tot asa cum gandurile nu sunt suficiente ca sa gandesti sau cum visele te pot bloca de fapt in fata adevaratelor vise...

da... viata nu ma lasa sa traiesc uneori pentru ca ma pierd in nimicuri fara sens, in detalii care nu mai sunt piese de puzzle la totul visat, ci doar pufuri de papadie in vant... uneori ma simt ca o papadie suflata, rasfirata si dusa de vant in mii de departari, irosita de o suflare... viata curge si fara mine atunci cand eu uit sa traiesc cu adevarat darul acesta minunat. viata ma inconjoara neincetat, chiar si atunci cand uit sa o privesc...

viata nu ma lasa sa traiesc atunci cand toate se descompun, si in nimicnicia mea nu pot sa le mai pun la loc si ma simt intr-un orizont labirintic in care... sisific, incerc sa reiau drumul spre... nicaieri.

viata nu ma lasa sa traiesc atunci cand a trai inseamna a fi mort printre cei vii, a fi trup si suflet pe drumuri ingustate si eventual blocate.



viata nu ma lasa sa traiesc... eu nu ma las sa traiesc viata, si ea nu ma asteapta... ma pierd pe mine sau o pierd pe ea, tot una-mi este, printre degetele infinitului ce ne inghite pe toti in final. finalul nostru.

m-am saturat sa traiesc ca sa constat toate astea!

joi, mai 14

nu am uitat

nu am uitat cum ma priveai la inceput cu acea lumina si sete de nou si de drag...privirea de dor din a carui verde iti vine si alintul.
nu am uitat cum stateam ore intregi si asteptam amandoi sa asteptam cat mai mult, cum ascultam muzica si versurile si ne minunam de cat de simplu pot fi doi oameni fericiti.
nu am uitat cum am facut prima data cumparaturi si ma imaginam facand asta si peste o suta de ani alaturi de tine, albi in par si colorati in suflete.
nu am uitat noptile de dragoste dulce, nici pe acelea de pasiuni nebune.
nu am uitat cum speram la mai mult mereu desi ma simteam implinita si dadeam pe afara de simtiri.
nu am uitat niciodata cum te proiectam in dorurile mele de asteptare, si cum te cream sub mainile mele in timp ce calatoream pe trupul tau.
nu am uitat niciodata cum ne sopteam nimicuri definite "Tot".
nu am uitat niciodata cum imi zburda gandul in fiecare noapte pe campii cu flori, prin nori colorati si ape sarate, pana la fereastra ta, pe geana ta, in palma ta, la pieptul tau.
nu am uitat niciodata mangaierea paterna si vorbele calde din serile de toamna tarzie.
nu am uitat niciodata cum ne e cald cand totu-i rece in jurul nostru si cum bataile inimii tale imi sunt melodia vietii.
nu am uitat acel zambet senin de incantare si frumos pe care il daruiai fara sa-l cer.
nu am uitat cum visam totul si dincolo de el alaturi de tine.
nu am uitat niciodata cum mi-ai daruit un ibric si doua cesti umplute cu dorintele noastre si m-am simtit apartinand tie.
nu am uitat niciodata cum am scurs prima lacrima pentru tine si am realizat ca e abia inceputul.
nu am uitat cum am plans amandoi de atatea ori crezand ca viata ne-a invins.
nu am uitat cum ne-am plimbat in zapada proaspata si am ras ca doi copii, nici lalelele si capsunile din piata amzei.
nu am uitat niciodata cat de minunat imi este sa ma tii de mana.
nu am uitat niciodata fascinatia ta la fiecare gest izvorat din mine pentru noi.
nu am uitat niciodata cum ai venit deatatea ori si nici plecarile si vorbele care au durut.
nu am uitat cum as fi fugit la tine in genunchi uneori.
nu, nu am uitat acele sentimente de disperare frumoasa si de haos dureros.
nu am uitat sa ma bucur de culoarea cravatelor tale si de fiecare data cand te barbieresti.
nu am uitat sa ma inspir din tine si sa invat de toate, sa cresc asa cum am promis.
nu am uitat niciodata primul tau sarut si mana ta in parul meu.
nu am uitat...

nu am uitat sa te iubesc.

miercuri, mai 13

nu ai dreptul...

nu ai dreptul sa ma limitezi in nici un fel de a la a-mi manifesta fiinta asa cum este ea, asa cum m-am creat si cum devin prin ceea ce sunt eu.
nu ai dreptul sa rastalmacesti visele si trecutul meu, sa-mi reconfigurezi gandurile ca si cum ar fi alte tale, sa-mi negi unicitatea si sa pui semnul egal intre diferente de orice fel.
nu ai dreptul sa ma minti si sa ma judeci atunci cand eu nu o fac.
nu ai dreptul sa faci lucruri gratuite impotriva mea, daca nu te plateste nimeni pentru asta.
nu ai dreptul sa jignesti si sa arunci cu piatra atunci cand tu insuti ai oglinda ta prafuita in care nu te-ai mai uitat demult.
nu ai dreptul sa vrei in locul meu pentru mine daca nu-mi cunosti dorintele.
nu ai dreptul sa-mi ceri ceea ce nu oferi.
nu ai dreptul sa-mi programezi viata pentru ca o ai si tu pe-a ta.
nu ai dreptul sa ma faci sa sufar intentionat, pentru asta exista Iad si nu tu esti judecatorul suprem.
nu ai dreptul sa faci galagie in linistea mea interioara si exterioara si sa-mi poluezi culorile.
nu ai dreptul sa minti cand poti sa taci sau sa pleci.
nu ai dreptul sa te crezi dumnezeu pe pamant, altfel ai fi tu in cer, nu esti decat om.
nu ai dreptul sa fii nemultumit de ceea ce esti pentru ca toate sunt in puterea ta.
nu ai dreptul sa fii invidios pe viata celuilalt pentru ca fiecare are sanse egale si un liber arbitru, dreptul la alegeri si trenuri care se pierd sau nu.
nu ai dreptul sa stai daca gandesti ca ar fi bine sa fi plecat.
nu ai dreptul sa pleci fara sa fi terminat ce aveai de facut.
nu ai dreptul sa impui standarde si limite altuia.
nu ai dreptul sa mori sau sa-ti doresti moartea cat inca traiesti.
nu ai dreptul sa te ierti prea usor.
nu ai dreptul sa decizi ce e bun.

gata.

Paris



M-am intors acasa si mi-e bine asa... sunt unele locuri care iti plac tocmai pentru ca esti turist si le ai la dispozitie cateva zile. Paris, un oras vizitat, dar nu un vis implinit. inca.

bine m-am regasit acasa, la peretele meu verde, la blogul meu verde, la canapeaua mea verde, la scrumiera mea verde alaturi de cateva ceaiuri aromate si de multe ganduri curate dar nuantate. e bine acasa cand chiar simti asa locul pe care reusesti sa-l sfintesti si sa te sfinteasca.

acasa e la mine in suflet
cand sezi cuminte la poalele genelor mele
acasa e la tine in gand
cand imi faci loc printre zabrele

acasa e... aici si niciunde
cand ma intalnesc cu mine la o cafea amara
acasa deci, la lumanare
cand totu-i dulce mai pe seara

acasa sunt,
si dorurile toate
s-au asezat pe pervaz.

marți, aprilie 21

Infinitul din noi

Neterminat, mereu cioplit,
Infern şi rai continuu ocolit,
Dintotdeauna eşti dorit.

Cărare de negăsit,
Fum aprig sau mocnit,
Dor necontenit.

Iubire dusă la extrem,
De tine toţi se tem,
Paharul îl tot bem.

Durere de moarte,
Vis şi lacrimi de şoapte,
Mereu o zi, o noapte.

Eşti trecut sau amintire,
Eşti prezent sau o clipire,
Viitor sau doar simţire.

Exişti dar nu te-am cunoscut,
Deşi cu totul eu te-am vrut,
Te-am scăpat sau eşti doar mut.

Te ascunzi în răsărit,
Îmi dai mie de gândit,
Şi te cheamă „Infinit”!

sâmbătă, martie 21

Lacrima ta

Plâng lacrima ta,
La tine s-a oprit din a mai curge.
O iau asupra mea,
O lacrimă ce-n veci va plânge.

Plâng lacrima ta,
Cu ale mele adunate
Să-mi umple inima,
De amintiri pătate.

Sunt lacrima ta
Care se zbate pe uscat,
Şi toată viaţa mea
La Infinit te-a condamnat.

Sunt lacrima ta,
Eşti veşnic în mine,
Eşti veşnic în ea,
Sunt Infinit cu tine!

sâmbătă, februarie 21

mangaiere



mangaierea ta astazi
ca un ecou indepartat...
ma bate cu lespezi
ma doare, nu-i pacat?

m-ai atins si am murit de placere
o durere de noi, de tine dor...
mi-am lasat trupul sa mai spere
la momentul crutremurator.

cand ma voi topi odata cu tine
si vom sorbi amandoi din... pahar
nu mai e frig, esti cu mine
si totusi e plin paharul de... amar.

vineri, februarie 13

nu mai...

intr-o zi voi picta mult si n-am sa mai raspund la telefon sau la usa...
intr-o zi voi cumpara carti si culori si am sa ma plimb printre griuri obosita...
intr-o zi voi ajunge din nou la gradina zoologica...

intr-o zi vei obosi si tu... ai atunci vom fi amandoi adormiti...
intr-o zi voi mai primi un sms... daca nu-l voi trimite eu... pe ultimul.

intr-o zi va iesi soarele dar eu nu-l voi mai vedea...
intr-o zi voi sta pe plaja cu ochii in larg si-am sa respir marea...

intr-o zi voi scrie tot... dar va fi prea alba viata mea...
intr-o zi te voi cauta cu disperare crezand ca totusi...

intr-o zi voi muri...

restul a fost Ieri.

duminică, februarie 8

suflet gol!

am crezut si m-am daruit,
am sperat cu sufletul inrobit,
In dragostea lui...

ne-am despartit,
si am murit,
In amintirea noastra...

nu pot sa plang oricui,
caci sunt a nimanui,
Fara el...

Suflet gol, nebun de dor!
Ma transform in inger pazitor...
Zdrobit de zbor,
Fatal amor...

si sunt doar urma lui..
umbra pe pamant.
zambet nimanui...
ploua si e vant.

Un suflet gol, o frunza moarta in noroi...

si am vorbit in sfarsit....

m-a sunat ea... si nu i-am spus... mi-am inghitit in ultimul moment durerea si teama, disperarea si dorul, dorinta si dragostea arzanda... mi-am renegat simtirea, mi-am zguduit sufletul, nu am profitat de a-mi cere sansa... ca sa nu fac rau nimanui pe lume...

am continuat o minciuna ca sa va fie bine...

si m-am blocat pe vecie. am murit ca sa ma pot scufunda in abis, sa devina viata mea o incercare sisifica de a ma ierta... ca exist? m-am inchis cu lacate mari si usi groase de fier incins. am inchis totul in mine, pentru tine, pentru voi... iar noi ne-am ingropat in propria poveste fara sfarsit, si fara inceput macar...

iubirea nu moare niciodata... dar am ascuns-o adanc, acolo unde poate fi curata, sincera, pastrata fara de pacat.

iubirea....

"Daca as vorbi limbile oamenilor si ale ingerilor, dar nu as avea iubire, as deveni o arama sunatoare sau un chimval zanganitor.
Si daca as avea darul profetiei, si daca as cunoaste toate misterele si stiinta, si daca as avea toata credinta asa incat sa mut muntii, daca n-as avea iubire, n-as fi nimic.
Si daca toata averea mea as da-o ca hrana saracilor, si daca mi-as da trupul ca sa fie ars, dar n-as avea iubire, nu mi-ar folosi la nimic.

Iubirea este indelung rabdatoare, iubirea este binevoitoare, nu este invidioasa, iubirea nu se lauda, nu se mandreste.

Ea nu se poarta necuviincios, nu cauta ale sale, nu se manie, nu tine cont de raul primit.

Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar.

toate le suporta, toate le crede, toate le spera, toate le indura.

Iubirea nu inceteaza niciodata."


(Scrisoarea Sf. Apostol Paul catre corinteni, 13,1-8)

duminică, februarie 1

nici un titlu

si totusi exista iubire...
si totusi exista blestem!
dau lumii, dau lumii de stire...

ca ma pierd, ma inclin, si ma tem
ma sparg, ma frang si ma duc...

cu mana la frunte spre infinitul etern.
cu sufletul zdrente spre marginea prapastiei.
cu pleoapele inecate in lacrimi te chem.
cu visul zdrobit intind o mana vesniciei...

da, ia-ma! si pune-ma la zid, cu fata la perete,
in genunchi, ghemuit si sa fie frig...
si acuza-ma de lucruri concrete...
si lasa-ma moartea sa ating!

dau lumii, dau lumii de stire...
ca astept o noua (de)venire...
dinspre undeva, spre candva mai sper...
la tine... cu totul liber!

poate doar in Cer...
poate degeaba cer...

vineri, ianuarie 30

love bites in bucuresti (live)



If you've got love in your sights
Watch out, love bites

When you make love, do you look in the mirror?
Who do you think of?
Does he look like me?
Do you tell lies?
And say that it's forever?
Do you think twice, or just touch and see?

When you're alone, do you let go?
Are you wild and willin', or is it just for show?
Ooh C'mon

I don't wanna touch you too much baby
'Cos making love to you might drive me crazy
I know you think that love is the way you make it
So I don't wanna be there when you decide to break it
No!

Love bites, love bleed
It's bringin' me to my knees
Love lives, love dies
It's no surprise
Love begs, love pleads
It's what I need

When I'm with you, are you somewhere else?
Am I gettin' thru or do you please yourself?
When you wake up, will you walk out?
It can't be love if you throw it about

I don't wanna touch you too much baby
'Cos making love to you might drive me crazy

Love bites, love bleeds
It's bringin' me to my knees
Love lives, love dies
It's no surprise
Love begs, love pleads
It's what I need

I don't wanna touch you too much baby
'Cos making love to you might drive me crazy
I know you think that love is the way you make it
So I don't wanna be there when you decide to break it
No!

Love bites, love bleeds
It's bringin' me to my knees
Love lives, love dies
Love bites, love bleeds
It's bringin' me to my knees
Love lives, love dies
It's no surprise
Love begs, love pleads
It's what I need

If you've got love in your sights
Watch out, love bites

joi, ianuarie 29

.....

Mie dor de tine
Sa fii cu mine

Si cugetul coboara in abis
Esti departe, am fost vis…

E gol paharul… cu vin
Si gandurile imi sunt chin…

Se spulbera minunea mea
Valul se sparge pe un alt tarm
Se-neaca ea... iubirea
Si mi-as dori acum sa dorm

Sa se trezeasca alta in locul meu
Ca sa continue… infinitul
Sa nu mai fie atat de greu
Si valul sa atinga rasaritul…