marți, decembrie 29

iulie 2007.. perfect valabil si azi?

nu conteaza din cauza cui si pentru cine scriam asta... conteaza ca ma regasesc si acum pe alocuri. eu sunt eu si acum 3 ani si acum... dubios este faptul ca am cunoscut persoane cu care am repetat stari si goluri... ori semanau ele intre ele, ori eu adun mereu acelasi roade ale relatiilor...

te iubesc si te urasc in acelasi timp. imi vine sa blestem ce odata am iubit si-mi vine sa iubesc toate blestemele... ale mele, ale tuturor... imi vine sa ma fac nevazuta, undeva adanc, undeva unde sa nu mai stii, sa nu mai stiu, sa fie gol, alb si liniste. imi vine alteori sa strig, sa auzi, sa ma fac ascultata intr-o lume de surzi... sa ma lupt cu morile de vand de dragul luptei, nu al morilor... imi vine sa fiu cu toata fiinta ceea ce nu sunt lasata sa fiu. imi vine sa nu mai fiu deloc, pentru ca oricum nu conteaza.

ma intreb uneori daca oameni ca tine ar trebui sa traiasca... poate doar ca exemplu de neatins pentru altii. pentru tine nu traiesti, nici pentru o "ea"... si atunci? este oare vreun scop pentru care cei ca tine lovesc si spulbera frumusetea vietii? poate ar trebui sa mori. dar asa, n-as mai avea de cine sa ma feresc, si simplitatea ar deveni prea simpla atunci. am alergat spre diversificare, spre haos crezut ordonat... si asta am avut, si mai vreau, dar nu asa, Altfel. totul vreau altfel.

sau poate ar trebui totusi sa traiesti. sa invete si altii ce-i aia gol imprastiat. sa te priveasca si sa spuna "eu nu voi fi niciodata asa" sau "n-as vrea sa fiu in locul tau". ar trebui sa traiesti ca sa ajungi sa-ti constientizezi nimicul, sa-l limitezi si poate sa nu-l mai dai si altora. fiecare cu golurile lui. si eu nu aveam nevoie de inca un gol...

mda...in sut in fund e un pas inainte...uneori. sau poate mereu. insa acum sunt cazuta, lovita la creier si golita sufleteste. ma voi mai invarti ceva prin cercul asta, o traiectorie continua din care voi iesi la un moment dat, dar nu acum... stau asa cazuta si ma intreb ce naiba se intampla cu mine, ce naiba s-a intamplat de fapt...nu ca as vrea vreun raspuns sau ca as avea vreo minima speranta sa-l gasesc. o sa mi-l creez singura. ca toate dealtfel. eu sunt propriul meu creator, al meu si al tuturor din viata mea. si te-am creat gresit, te-am strambat crezand ca de fapt te fac mai frumos decat esti si-mi fac un bine... mda, nu-i asa. te-am creat gresit si ai facut la fel cu mine. dar calc lutul in picioare, punem totul la topit si facem altceva.

2 comentarii:

Cec_ilia spunea...

stiu ca te-am facut sa suferi desi am vrut sa te feresc de ea, din nestiintza... si neputintza, vei putea ma iertzi?

(alex)andra barbulescu spunea...

suferinta e mult mai mult decat certuri cu mama... iert si ierti ca ne avem una pe alta!