sâmbătă, octombrie 30

requiem

incepe o saptamana de doliu... azi am reusit sa nu plang desi sughiturile au facut santuri adanci in gatlej... maine probabil voi izbucni in hohote si voi pica rapusa.

mi se par toate moarte, banale...alterate si seci. si singura farama de viata, de substanta, de valoare o vad la trecut... in trecut. un trecut care nu mai este.

imi mor sperantele... ca doar erau ultimele ramase. dar mor si ele si simt ca ma pierd in neant.

si nu, refuz sa ma ridic agatandu-ma iar de ceva. ceva pe care sa-l scap printre degete cand mi-o fi lumea mai draga. trebuie sa gasesc alta modalitate de a ma ridica din starile astea. nu mai suport schimbari, despartiri, plecari, inceputuri euforice, orbiri si de fapt... tot ce-si face omul cu mana si mintea lui.

as vrea sa mai pot crede in "pur si simplu".

mi-e dor cumplit de tine si de tata. de bicu si de copilarie. m-am coplesit singura cu propriul meu eu. nu am pe cine sa dau vina, ar fi nedrept... si mi-e rusine sa ma si plang si sa ma lamentez atata in toate astea. dar o fac. ma descarc. am trait prea multe intr-un timp prea scurt si crud si acum... acum sunt obosita. o sa-mi ia atat de mult sa-mi fiu bine... si oricum niciodata nu va fi ce-a fost, sau cum am visat candva...

saptamana asta port negru. simt negru. voi plange la mormantul tatalui meu si-mi voi lasa a mia oara regretele pe lespedea aia rece. imi voi evalua neputintele si voi respira adanc un aer dureros.

nu vreau sa stiu ca va fi bine. nu mai cred in nimic. vreau doar timp sa-mi plang dragii mei, sa ma plang pe mine si sa storc pana la ultimele suflari toate nuantele de negru si gri din sufletul meu.

vineri, octombrie 29

first love never forget

te-am vazut iar... si de fiecare data cand te vad ma cuprind melancoliile... e crunt sa nu poti da timpul inapoi, sa fii neputincios si sa stii ca nimeni si nimic nu poate schimba prezentul asa cum ti-ai dori...

am fluturi in stomac si licurici pe creier. imi curg lacrimi amare pe obrazul drept si dulci pe cel stang... mi-e dor de tine, mi-e dor de noi. am fost atat de frumosi, de puri, de copii... as muri in secunda doi pentru tine si m-as da peste cap sa te aduc inapoi... sa aduc inapoi acele vremuri apuse din vina mea. cata forta poti avea uneori sa faci lucruri gresite si cata neputinta sa le indrepti ulterior... cumplit. ma frang in ganduri si amintiri si incerc sa ma iert, sa nu ma urasc...

28 octombrie... ziua sorelei mele dragi. ziua in care tata a facut accident. ziua in care te-am vazut si am realizat ca ai locul tau in sufletul meu indiferent de povesti de amor si vremuri trecute si viitoare. o singura zi... si totusi...

esti secretul meu cel mai de pret. nici macar sa scriu nu pot despre tine, despre noi... nici sa vorbesc cu altcineva, nici sa-ti recunosc... nimic. ma fac mica si ma plec in pamant cu tot cu dragostea ce ti-o port... si poate candva, cineva, va gasi saculetul magic cu minuni si-l va deschide... va stii atunci ce inseamna dragostea eterna... neconditionata... pur(a) si simplu(a).

marți, octombrie 26

respirari


plang... dupa ce primesc un mail rascolitor si ma prind iar in hora unei fantezii....si nu e el de vina, ci eu si toate frustrarile mele, gandurile si talentul de a colora in nuante nebanuite tot ce mi se petrece, tot ce simt, ce vreau, ce am si ce n-am...

mi-e clar ca nu am ce-mi doresc. ca nu-mi cunosc drumul pana acolo si ca ma ratacesc mult prea des in propriile-mi deziluzii... mi-e dificil sa gestionez oameni si situatii in functie de ce simt si gandesc. ma coplesesc toate si-mi vine sa ma izolez ca sa nu mai ating cu nehotararile mele pe nimeni si nimic. am nevoie de timp si il fortez de cele mai multe ori pentru ca nu am rabdare...

nu, nu am. azi sunt trista. pentru ca am gresit. pentru ca nu pot da timpul inapoi. pentru ca nu stiu ce vreau si cand stiu ce vreau nu stiu cum sa fac sa fie bine. pentru ca nu-mi gasesc locul in univers, desi il am...

duminică, octombrie 24

toamna la iasi

am reusit... sa ajung la Iasi, orasul copilariei mele... orasul in care ma dadeam in "scranciob" si visam la printi pe caluti care ma vor duce la castel. n-am fost departe de fantasmele astea... mi-as dori sa ma indragostesc in Iasi acum, la varsta mea, intr-o toamna de poveste... sa ne tinem de mana pe strazi colorate si sa ne fosneasca frunzele sub talpi in timp ce ne dogoresc buzele de preacaldura din noi...

am plans cand mi-am afundat obrazul in asternutul scrobit al bunicii, unde mirosea a vechi si curat... mi-am adus aminte de bunicul meu bland care s-a stins intre peretii aia... intr-un mod in care mi-e greu sa-l dezvelesc aici....

m-am plimbat in cimitir ca intr-un parc, fericita si franta in acelasi timp... de vremuri si ganduri multe. m-am bucurat ca un copil de tramvaiul care urca agale si cobora in viteza ca intr-un montagnerusse pe cele 7 coline iesene... am savurat linistea si natura de acolo. si ma copleseste gandul de a pleca sa-mi fac un rost intr-un astfel de orasel... de a renunta la capitala asta atat de obositoare si apasatoare uneori...

era liniste acolo si totusi atata viata. in ochii oamenilor si in toate care ii inconjoara...mi-am clatit fiinta in oaza aceasta de... culoare. mi-am luat energie din fiecare nervura galbena de frunza si mi-am potolit gandurile la poalele unor copaci imensi care tineau cerul in crengile lor...mi-e bine si frumos acum.

astept totusi ceva... pe cineva.

va imbratisez cald din lumea mea paralela!

duminică, octombrie 17

adunarea!

se acumuleaza in mine nevoi, doruri, dorinte, mofturi.... am atata timp incat reusesc sa mi le analizez si nu sunt deloc multumita de ele...stii? cand ai prea mult timp gandesti mai mult si mai profund, ai vreme sa te asezi cu atentie in ganduri si sa le diseci in mii de fire, care se inoada la infinit....

sunt nemultumita. pentru ca vreau un barbat alaturi de mine si m-am plictisit sa alerg in visuri de poveste. pentru ca vreau starea necesara sa ma apuc de cartea mea. pentru ca nu gasesc lumina potrivita sa-mi pictez tablourile. pentru ca (iar) orice melodie imi aduce aminte de ceva. sunt incompleta pentru ca (iar) plang singura din te miri ce si nu reusesc sa dorm... sunt fragila in perioada asta si nu am resurse sa ma ridic. sau nu mai vreau sa ma ridic singura, as vrea sa ma alint cuiva, sa intind mana pisicos si sa ma ridice cu drag din noroiul in care ma scald.

mi-e tot mai gol asternutul. si tot mai aspra propria-mi atingere pe trup. mi-s tot mai dese dorurile si poftele. si starile de neliniste. o fi criza de 25 de ani? sau doar finalul unei perioade in care am reusit sa ma destind indeajuns? si acum trebuie sa iau taurul de coarne, sa-l tavalesc un pic si sa ma improspatez...?

o fi. si totusi ma simt puternica. da. fragila si puternica in acelasi timp. cumva o sa echilibrez toate astea. si va fi soare. pentru ca furtuni au tot fost.


joi, octombrie 14

negru

S. u know... i mean... is this really true?

plang. stiu. mi-e atat de aproape tot desi se petrecea departe in timp... imi tremura degetele pe tastatura si nu cred ca de la frig...un nod in gat in dimineata asta nu ma lasa sa respir... si am aflat de ce. acum.

e liniste. sunt aripi de inger care ne ridica din cenusa. si ne imprastie in zari albastre.
sau e prea mult zgomot si n-avem cum sa ne potolim amarul in atatea galagii?
cine mai stie?

as vrea sa pot ceva. sa fiu mai mult. dar nu ne ramane decat sa asteptam. intr-o zi vom fi cu totii Acolo. si Doamne ce ospat ne asteapta, si lacrimi de bucurie....

acum cred ca joaca sah impreuna....

tac. 

marți, octombrie 12

24 de ore

somn... clatite cu crema de ciocolata si replici cu subinteles... conversatii fierbinti si imagini delicioase care imi provoaca furnicaturi pe trup... mi-e frig, dar stiu ca pe dinauntru ard la foc mic...

mi-as dori o zi de 48 de ore... un an mai lung si eventual doua vieti. sa ma impart si sa fiu completa in toate. sa apuc sa mor si sa renasc si sa implinesc tot ciclul... toate ciclurile incepute si zdrelite de timp. sau uitate, sau rememorate cand e "prea tarziu" sa mai fie indeplinite.

imi doresc luna mai mult pe cer, sa o pot privi indelung, sa am timp... sa ma incolacesc la poalele ei si sa-i savurez umbra tinandu-ma de mana cu tine... sa reziste acolo peste noi, pana adormim istoviti de pacate si minuni si sa ne vegheze....sa fie acolo si cand creez, sa ma inspire in Infinitele mele ganduri si sa aibe rabdare... sa le astern pe toate.

apoi vreau soare... si rasaritul sa dureze cateva ore lungi, sa apuc sa ma scald in el, cu talpile goale si reci, sa-i simt caldura cum ma invaluie treptat...cum imi da energie sa fiu, sa cant, sa umblu, sa pot... sa ma lumineze in drumurile mele si in siesta de dupa... sa ma astepte acolo sus, sclipind a viata, cat am nevoie... si sa-mi ofere la final apusul acela care sa ma imbete de miresme si culori, de potentiale visuri ca-n povesti. apusul in care aromele imi inunda fiinta si emotiile ma cuprind... apusul in care imi scurg iubirile si lacrimile pana la epuizare.

asa o zi imi doresc. plina. si lunga.


vineri, octombrie 8

never say never

din ciclul... "aberatii de insomniaci":

am reusit acum cateva minute sa fac ceva ce credeam ca-mi va fi imposibil... am sters toata arhiva acelui "noi" preconceput... si ma simt de parca mi-am taiat o mana, dar intr-un fel eliberata. mi-e ciuda ca am pierdut timp pretios dar sunt fericita de cele cateva momente de vis traite... am mai dat o pagina cred... si nu doar am indoit-o sa pun semn... ci am intors-o complet. si una alba ma asteapta sa o scriu... frumos, caligrafic, daca se poate...

ciudat cum unele lucruri simti nevoia sa le pastrezi chiar daca au trecut... in timp ce altele trebuie sterse de tot, de la radacina, pentru a putea merge mai departe...

nu voi mai spune "pentru totdeauna" si nici "niciodata"... e o regula nescrisa pe care eu abia o descopar dar ma inclin in fata ei.

in rest? sunt bine.

joi, octombrie 7

iar

iar e o noapte dinaia in care... imi propun sa dorm si parca uit... e aproape 7 dimineata si inca nu mi se inchid ochii... deja tastez cu agitatie si se aude de parca bat la masina de scris... buricele degetelor mele sunt hiper-tastatoare de litere aiurea... pe blog. da.

imi propusesem sa vad un film... dar m-am prins cu tv-ul, dupaia am citit, apoi am navigat printre voi blogosferici patrati sau rotunzi... am pus un punct pe I intr-o conversatie cu un om tare drag, dar care ma increteste la frunte uneori gratuit... nu am avut chef sa raspund la un telefon, pe celalalt l-am asteptat cu sufletul la gura, si a venit... una dintre prietenele mele a reusit sa faca un pas important si m-am bucurat alaturi de ea... si m-am gandit mult... am facut destule pentru o noapte alba nu? hm, si printre toate astea sau in timp ce... mi-am amintit niste momente cu cineva... si am visat la altele cu altcineva...

cand am insomnii devin extrem de sensibila. fragila ca o cescuta de portelan. daca te uiti urat la mine, plang. daca faci o gluma, rad in hohote 2 ore. totul se precipita si se dilata parca. si atunci incep sa ma simt singura, si sa vreau o mana peste umarul meu, un piept pe care sa-mi plec capul, o voce care sa-mi vorbeasca, un suflet care sa ma asculte (dar sa nu ma bage in seama, sa nu ma ia in serios, ca sigur delirez). ma fac mica si ma simt copil. copilul nimanui. pana adorm. dupaia toate trec.

cred ca imi fac o cafea si astept sa se lumineze... sa spun "buna dimineata Soare" si sa sper ca maine seara voi fi atat de obosita incat voi dormi tun...

luni, octombrie 4

trec zile

au trecut cateva zile dragute... desi eram trista si imi inecasem amarurile intr-o visinata "handmade"... ma coloreaza tot felul de ganduri si dorinte. unele interzise, altele nevinovate, altele nascute din neputinta sau avanturi naive...

S. unde esti? sper ca... plutesti intr-un fel sau altul, vreau sa-mi intind aripile si sa te incolacesc asa, cu caldura multa si drag! fiecare zi mi te aduce pe geana stanga...

A? mi-e dor de o noapte cu tine aici. sa-ti povestesc noile minuni ale lumii... si sa radem, sa radem mult pentru ca-mi lipseste...

un fenomen paranormal mi-a invadat ultimele nopti. e cometa mea! si oftez si zambesc mut, trag adanc din tigara si ma bucur ca exista. pur si simplu. asa. imi fac bine cuvintele, imaginile, insiruirea de fantasme dintre noi. multumesc si mai vreau. macar un anotimp...

trec zilele intr-o curgere lina. cu familie, prieteni si nopti albe. cu griji si dragalasenii. cu mine asa cum ma stiu, cum eram si cum mi-a fost dor sa mai fiu. am planuri si cred acum ca sunt mai pregatita ca oricand sa le dau "start"... si da! puiu, e luni deja si ma apuc sa fac ce am promis!

pe 15 noiembrie am decretat Revelion! (al meu) cine se anunta la un pahar de sampanie?

sâmbătă, octombrie 2

fiica risipitoare

tata? iarta-ma... iarta-ma ca te-am risipit in fiecare barbat pe care l-am cunoscut... cautandu-te... cautand in el ceea ce mi-a ramas de la tine, ceea ce credeam ca ai fi putut fi tu sau ceea ce mi-as fi dorit sa fi... iarta-ma... ca mi-am proiectat neimplinirea de a te avea in palme murdare si suflete seci... nu meritai asta. iar ei sunt prea mici sa merite comparatia cu un om atat de bun cum ai fost tu... imposibil!

imposibil sa te gasesc... mi-e imposibil sa te caut acum. si nu-mi ramane decat sa astept... stiu ca intr-o zi voi alerga din nou spre tine cu bratele deschise si ma voi spulbera in tabacul din camasa ta...
si va fi tot toamna atunci... se termina luna mea si... se apropie luna ta, tata. luna in care ai venit si ai plecat de parca ai inchis un cerc. luna in care plang si gandurile-mi sunt mute.

stiu ca esti mandru de mine... stiu cand m-ai fi certat si cand ai fi fost plumb de durere din cauza mea sau pentru mine. stiu... stiu ca m-am risipit in orizonturi nedemne si tu ai venit si m-ai luat de mana cu blandete si mi-ai aratat drumul spre "acasa" de fiecare data. stiu ca am confundat de atatea ori oamenii si dimensiunile... insa intotdeauna am stiut sa ma regasesc si sa-i asez pe toti unde le e locul, in suflet si in amintire.

vreau sa stii ca-mi pare rau... ca m-am frant in bucatele pentru cauze pierdute, dar stii foarte bine cui seman... vreau sa stii ca toate visele mele ti le-am dedicat tie de atunci si iti simt prezenta in fiecare implinire. ca esti aici in fiecare zambet, in fiecare lacrima. esti golul meu de pe pamant si plinul din vazduhuri... si niciodata puzle-ul nu va fi complet... fara tine.

mi-e dor sfasaietor sa spun "tata..."