duminică, februarie 27

tears in heaven

am realizat azi ca experimentez de ceva timp cel mai frumos plans. cele mai fierbinti lacrimi... care vin din adoratie, din extaz, si curg la exterior toate durerile si placerile lumii. simt ca renasc si eliberez din mine demonii trecuti si prezenti, se transforma in ingeri care ma imbratiseaza bland si imi construiesc o liniste, o stare de plutire incomparabila.

am uitat sa plang din dragoste. am uitat sa plang din dureri si suferinti omenesti. ma ating si ma vibreaza lucruri ciudate, greu de exprimat, senzatii intense perfect mulate pe impliniri si extaz care ma elibereaza in lacrimi. simt iubirea in cele mai ascunse gesturi, in cele mai intime detalii, o extrag din adancuri si spiritul mi-e microscop. devine atat de multa si intensa ca numai lesinul sau urletul mai pot relaxa vibratia asta. si culmea n-am nevoie de cineva anume ca sa-mi traiesc privilegiul asta. descopar lumea intr-o atingere, in gest in sine, nu conteaza de la cine vine.

ma las prada lucrurilor si oamenilor dar nu le apartin si imi iau de la ei exact ce-mi trebuie, mergand mai departe fara incarcaturi inutile. dar implinita pana la refuz. e minunat sa plangi de-atata bine. sa urli de placere. sa iubesti ideile, sa transformi minimurile in maximul suportat si dorit, sa nu depinzi. sa te confunzi cu infinitul, cu preaplinul. sa-l traiesti efectiv. atent, constient.

sâmbătă, februarie 26

more dreams

vreau sa iau licenta in drept cu nota mare, desi am invatat/citit 3 zile adunate din 7 propuse.
si am luat a doua pe lista.

vreau sa am prietenii aproape sa ma bucur de ei.
si au fost, sunt.

vreau la mama sa ma alint ca un copil.
si mama m-a dus la cumparaturi si m-a presarat cu grija dulce.

vreau la madrid.
si primesc un telefon ca s-a rezolvat.

vreau muzici noi, sa fumez o tigara buna la un ceai aromat.
le-am primit.

vreau o floare de la un barbat.
si floarea a venit de mana cu barbatul.

vreau un sevalet!
si sevaletul era langa mine, in jumatate de ora.

vreau un sarut de la ea.
si ea vrea un sarut de la mine.

si toate astea intr-o zi. o singua zi. ganduri frumoase si impliniri la gramada. trebuie doar sa vreau, cu tot ce sunt.

poate ca nu le merit, poate ca sunt coincidente, poate ca e hazard, noroc sau vreo lege nescrisa pe care eu fara sa stiu am descifrat-o. poate ca e de-ajuns doar sa vrei si sa nu blochezi intrarea, sau iesirea...

multumesc. next?

sâmbătă, februarie 19

taceri





uneori cuvintele sunt de prisos...

am zambit amar azi cand m-a plesnit ”Google” in monitor. La Paris se strang zeci de tineri, artisti si nu doar artisti, langa ceea ce a fost atelierul lui Brancusi. e locul lor de taclale si taceri probabil.... ne-ar mai trebui o masa a tacerii care sa vorbeasca despre linistea din tara asta cu privire la valorile care au pornit de aici...

ploua ploua

bine ca inchisesem postul anterior cu "ploua, ploua" ca na... a inceput sa curga afara. mi-e teama sa mai fac predictii... uf.

dimineata cu 3in1 strong si liniste. invat ce trebuia sa invat acum 1 an sau de un an incoace. dau o licenta saptamana viitoare si stiu ca va fi bine, chiar daca m-am lamentat mai mult decat prevede legea cu terminarea lucrurilor incepute.

ma gandesc in melancolii blegoase ca lucrurile ar fi trebuit sa fie altfel. si revin totusi la ideea ca sunt asa cum sunt cu un scop anume, ca nu e intamplator ce-a fost, si ce este, si cumva... o sa gasesc eu sensul sa-mi valorific nesansele de pana acum... imi tot vine sa dau vina pe altii, dar sunt singura responsabila de proiectiile atasate de fiecare, de visurile mele utopice si de asteptarile pe care le-am avut de la ceilalti. 

miercuri, februarie 16

nu si nu

mai mirata decat am fost saptamana asta nu cred ca mi s-a intamplat demult. poate numai barbatii nepotriviti din viata mea m-au mai lasat asa paf in fata replicilor, situatiilor, etc.

e ca atunci cand stii foarte bine cum stau lucrurile, ai argumente solide, vezi limpede tot pentru ca ai o capacitate peste medie de a te relaxa si a privi lucrurile obiectiv, separat total de cercul vicios al momentului si... cand auzi/vezi ce zice interlocutorul... ramai blocat. adica Prostia altora ma blocheaza. si renunt. zic ca-i pierdere de energie si ma felicit ca reusesc sa identific cauzele esuate din start.

nu asa s-a petrecut cand partenerul de taclale a devenit o sticla de visinata care nu vroia sa se deschida. am descantat-o cu voce tare. catelul se agita pe langa mine. nicu (alifantis) canta si el. si visinata mea, intr-un final s-a dat bauta.

lamuriri pe foarte scurt: am parcurs o luna de proba intr-o companie prezentata initial foarte pompos, unde speram sincer sa am de lucru pana peste puterile mele si sa evoluez din toate punctele de vedere. am fost exilata intr-un birou pentru ca ulterior ceilalti 4 insi din grandioasa firma sa se intrebe unii pe altii ce-ar trebui sa-mi dea de lucru si de ce. comunicare zero. procedura de lucru zero. dorinta si capacitate de implementare a noilor metode (concepute pana la urma de mine), zero. randament zero. nivel intelectual sub medie.

maine e ultima zi in care ma duc. mi-am adus deja cana si pixurile acasa. paradoxal dupa o luna de proba, proba au picat-o... gazdele. nu ma vad acolo. si nu-mi pare rau. plec cu un know-how internalizat intensiv, cu o experienta in plus, si cu convingerea ferma ca voi renunta de fiecare data cand intuitia ma va anunta ca nu e locul meu in campiile unde nu infloresc si florile mele preferate. 

vorba cuiva drag tare: esti la varsta la care ai tot timpul din lume sa incepi, sa termini, sa renunti, sa esuezi, sa faci ce vrei.

si acum, vreme de betie, sa asculti pustiul, ce melancolie. ploua, ploua :)

marți, februarie 15

concluzie.

cand nu te simti bine intr-un loc e bine sa te cari. mai devreme sau mai tarziu apar frustrari.

nu sunt omul care sa para ca munceste doar pentru bani, care sa dea impresia altora ca se afla in treaba.

sunt moale, dar mie mi-e bine asa, chiar cand ”calitatea” asta nu se potriveste in context. o sa-mi caut lumile in care sa ma simt bine cu mine asa, si ceilalti sa n-aibe o problema cu asta.

mi s-a reprosat ca renunt usor. din afara asa pare. dinauntru se vede altfel.

abia astept sa ies din bucuresti. need some air...

marți, februarie 8

blestemul dorintelor implinite

cand imi doresc ceva cu adevarat, adica fara nici o urma de indoiala ca acel ”ceva” este perfect suprapus pe proiectia implinirii mele viitoare, mi se intampla. uneori fortat - lupt pana acolo, trec obstacole, fac alegeri, numai sa reusesc. alteori pur si simplu - fara efort considerabil, mi se ofera ca din senin ce mi-am dorit.

o lege nescrisa ma aduce la concluzia ca lucrul dorit si obtinut, nu mai prezinta acelasi interes. pentru ca Repetitia nu implineste. ci Tentatia, Drumul in sine pana acolo, Interzisul, Proiectia... astea sunt incitante si cresc adrenalina. un precedent nu va avea niciodata acelasi efect ca Momentul propriu-zis.

si totusi. figura se repeta, in speranta - nu a aceluiasi efect - ci doar a aceluiasi tip de impact avut anterior. dorinta creste, vrei Mai Mult, si de cele mai multe ori obtii cam tot atat. pana ceva se petrece si alt Moment devine Cel Mai dintre toate. si tot asa, intr-un continuum care il transforma pe ”Si”, in ”Si mai Si”....

ma intreb.... pana unde?

ce lasi in urma devine derizoriu, momentele care candva erau ”cele mai” devin mici, neinteresante, nu mai pot concura cu ultimul Moment. si se schimba mentalitati, obiceiuri, dorinte, nevoi. apar dependente. uneori devine problematic ca nu te mai poti intoarce... iti dai seama ca ai ajuns cam prea departe si te blochezi in limita limitelor. cazi, stagnezi, sau esti nevoit sa te intorci inapoi. si atunci devii trist. sau doar obisnuit cu nivelul la care ai ajuns. te minti ca te implineste, dar te frustrezi ca n-ai putut trece Dincolo.

iata o drama.

alta lege nescrisa: intr-o astfel de piramida vicioasa nu ”mai mult”-ul te salveaza, ci ”altceva”-ul pornit de la un zero, ce va deveni la randul lui cerc piramidal.

luni, februarie 7

jar

sunt foarte (FOARTE) putini oameni pe care sa-i cunosc eu (sau care sa ma cunoasca) ce reusesc sa ma puna pe jar... asa din senin. sa ma mai las surprinsa si sa mi-o ia inima la sanatoasa cand ma invaluie prezenta lor. iar cand se intampla... e ca azi. mi se intoarce lumea pe dos, ma trec fiori in tot corpul si ma copleseste o stare de expectativa al nabii de incitanta. raman cu ochii pironiti in ecranul telefonului si nu mai am nici intrebari, nici raspunsuri. imi place cand sunt speriata un pic de cineva in care am incredere ca nu-mi poate face rau. imi place imprevizibilul, desi mi-e foarte comod sa detin controlul si sa organizez eu viitorul...

mi se pregateste ceva...si am ales Surpriza.

ma amuza insa coincidentele. sunt atat de multe sau fac eu conexiuni prea dese intre situatii, locuri si oameni. nu stiu. de ce X e in orasul de unde vine Y maine? de ce atunci cand ma gandesc la X, culmea, apare? parca fac puzzle-uri... 

joi, februarie 3

o zi

doctorul imi spune ca sunt sanatoasa tun desi uneori ma dor toate.... toate alea pentru care nu exista leac si care nu se vad in sange.... chiar daca imi curg prin vene spre suflet.

prietena mea ma cheama la un concert-spectacol: violoncel, pian, orga, o soprana care nu mi-a placut si Maia Morgenstern care uneori imi place. toate astea in minunata Catedrala Sf. Iosif unde mi se inalta gandurile in dimensiuni intime, ne-stiute, ne-spuse nimanui...

vorbesc cu un prieten la telefon, imi povesteste ce-a mai facut si Brusc mi se par atat de haotice vietile altora. ma simt pe o tusa de unde toate se vad simple, clare si raman perplex in fata Complicatiilor altora. oamenii uita atat de usor cum sunt ei de fapt, ce au afirmat, ce simt cu adevarat...nu trebuie sa fii complicat sau sa (te) complici ca sa ”simti ca traiesti”.

mama ma suna sa-mi zica ca vrea la mare. parca ma auzeam pe mine. uneori ma vad in ceilalti atat de bine incat am impresia ca sunt de fapt oglinzi in care ma proiectez. ca scopul lor este sa-mi constientizeze mie fiinta, sa ma oglindeasca pentru a ma vedea mai bine eu pe mine.

ma gandesc intens la tine. mi-as dori sa ma suni sa-mi povestesti de tine. doar atat. fara sa ne vedem, fara nimic altceva. dar cum in acel Noi si la Tine lucrurile au fost intotdeauna Complicate... imi infig curiozitatile, intuitiile si faramele de dor in pumn si le sugrum. cu grija totusi sa nu se sparga caci imi place de mine ca le am si  le pastrez acolo.

adorm zambind in seara asta.