marți, august 31

ultima zi de vara... intaia noapte a toamnei

ultima zi de vara... cu racoare si prieteni, capucino si un examen. de la 8 la 11 s-a picat, vreo doi au iesit cu 5... si eu am luat 9, bine-meritat - cu felicitari si urari de "succesuri" de la profesor, intr-un mod atat de onest si deschis formulat ca m-am emotionat. si m-am simtit apreciata... e minunat cand iti sunt apreciate eforturile si valoarea... e doar una dintre treptele lui Maslow!

m-am plimbat prin picaturi de ploaie, obosita si fericita. am mancat prajituri si pepene si simt ca intr-un fel universul ma ajuta, ma ia pe sus si ma duce inainte. si Inainte asta se preconizeaza a fi bun, dulce, cu folos. nu pot decat sa multumesc mainii invizibile care nu ma lasa de izbelisti.

mi-e dor de mare... insa o las in urma pentru un timp. ma scufund toata in toamna care vine ca o penita ce se imbiba de cerneala linistii. in curand e ziua mea... si nu, nu voi da de baut prietenilor pentru ca o facem cand vrem mereu. nu voi dansa pe mese, nu vreau "la multi ani" de complezenta. vreau sa o vad pe mama in ziua aceea si sa-mi port la gat frunzulita de argint de la tine... vreau sa ma simt iubita si sa ma ofer dulce si armonios. sa ma redau mie inapoi. sa fac poze la copaci colorati si sa ma plimb de mana cu tine printre himere si norisori de vata de zahar. sa-mi apartin. si atunci va fi o aniversare perfecta.

toamna mea... bine ai venit!

luni, august 30

azi e ziua mea?

cica azi e ziua mea de nume.... Alexandra. hm? sunt catolica si o serbez mai cu patos prin februarie si... apreciez maxim pe cei care cunosc aspectul asta. dar ma bucur sa profit si de calendarul ortodox! deci VREAU cadou! :)

ma apuc sa sun pe mama, sa-i explic (cam a mia oara) ca eu sunt un copil special care merita sarbatorit de vreo...8-10 ori pe an, cel putin: ziua mea, de nastere/nume catolic/nume ortodox, ziua copilului/femeii, paste, craciun, mos nicolae, ziua mamei de nastere ca doar daca nu era ea nu eram nici eu deci prin tranzitivitate ma serbez tot pe mine, si alte ocazii de genul.

si toate astea, fara sa pun la socoteala al doilea nume, care desi nu e de sfant pentru ca e slavizat, provine tot din Biblie si as putea foarte bine sa-l sarbatoresc si pe ala, mai ales ca are o conotatie controversata, aparte, pe care o ador :P

duminică, august 29

trag adanc

trag adanc din tigara pana cand scrumul imi arde degetele, la ultimul fum... de parca ar fi chiar ultimul...

port o conversatie pufoasa cu un om frumos si ma intreb de ce uneori oamenii sunt in contratimp... in sincope, in bule de momente diferite care... desi transparente si posibil de unit intr-o bula mai mare... raman totusi doua bule separate de timp si spatiu... si nu facem decat sa ne privim unul pe altul cum ne ridicam de la pamant in dansul aerului...

cineva drag mi-a spus candva cu referire la un lucru pierdut ca... atunci cand nu se intampla cum vrem noi este pentru ca nu trebuia sa se intample, pentru ca altceva urmeaza sa umple golul acela sau sa se petreaca intru implinirea spiritului. sa nu regret lipsa de compatibilitate sau contratimpul, sa-l iau ca pe un dar... poate chiar un dar este.

uneori nu ne dam seama de lucruri si momente decat ulterior, prin altele...uneori ne agatam de oameni si amintiri, de bucati de hartie sau de virtutea a ceea ce a fost sau ar fi putut fi, de dorinta de a salva pe cineva sau de a te salva pe tine prin altul... uneori ne prindem de toate astea crezand ca sint singurele, ultimele solutii. si desprinderea e atat de grea, si libertatea pare ca n-a existat niciodata. ca viata nu va mai fi la fel nicicum. se cheama complacere? compromis? prostie? nu stiu...

dar e gresit. demnitatea si integritatea ar trebui sa ne scoata din cercul asta vicios. rabdarea si credinta ar trebui sa troneze in fata fricii si a neputintei de a fi tu... chiar si singur. chiar si contrazis de propriile himere.

sunt o bula colorata de sapun si ma ridic incet.

joi, august 26

stelute

stateam si ma uitam la stelutele mele fosforescente... asa, calma si relaxata pana la refuz, gandidu-ma la filozofii de viata si oameni... la Dumnezeu si la Dragoste...vazusem un film superb "la Belle Verte"...

da, Dumnezeu nu este acela care rasplateste, pedepseste si judeca. noi l-am creat asa, l-am imaginat ca pe un stapan al sufletelor noastre, ca un judecator suprem al Binelui si-al Raului. cand de fapt... El ne-a facut dupa chipul si asemanarea lui si deci ii suntem egali, prieteni, suntem oameni-dumnezei pentru ca El este in noi si noi in El... sau asa ar fi ideal... uneori ne desprindem de fiinta completa si ratacim ca oile pe meleaguri unde El nu este, decat Spectator la Ocolisul nostru, dar ne asteapta, si ne vegheaza pasii. Ne intoarcem de cele mai multe ori plini de teama si de vina, crezand ca de data asta vom plati in vreun fel... nu. nu vom plati nimic. pentru ca el nu ridica bratul asupra noastra, ci ne ia in brate de fiecare data. ne reda pe noi, noua. cu dragoste. din dragoste.

si toate intrebarile alea retorice si care nu primesc raspuns pe care le adresam divinitatii... ar trebui sa ni le adresam in oglinda, fiecare pentru sine. pentru ca El este in noi, si deci Raspunsul nu este decat in fiecare dintre noi. Raspunsul suntem noi. da...

am avut o revelatie. nu am nevoie de Dragoste. nu am nevoie de Iubirea altcuiva ca sa ma simt fericita, implinita, libera, iubita, ca sa-mi umplu slabiciuni si nevoi acute. nu. Dragostea este in mine, o am pe-a mea. efervescenta si continua. ca vinul si painea lui Isus care pe masura ce erau consumate se perpetuau la nesfarsit sa ajunga la toata lumea... Iubirea mea, este in Mine. o am, o impart, o vad si o valorizez in tot ce fac. si Restul, Mediul, Oamenii care intra in contact cu ceea ce ofer eu nu pot decat sa danseze in ritmurile mele. Universul tot se modeleaza in functie de mine. si asa este...

ce este Universul? Viata? ce sunt toate in afara mea? daca nu oglindiri si inchipuiri a ceea ce mintea si sufletul meu pot crea? uneori am avut semnale care sa-mi explice toate astea, dar atunci nu le-am inteles... unii mi-au spus:
"problemele daca nu le vezi, nu le ai!"... ce simplu, nu?
"este totul in mintea ta si doar acolo" sau
"eu te iubesc, n-are legatura cu tine"...
"priveste in tine si acolo gasesti tot ce ai nevoie, n-ai nevoie de nimic de fapt!"

stii? tx B. in vara asta mi-esti cadou. si te iubesc. asa. nu altfel. :)

duminică, august 22

alint

e minunat sa fi bolnav si sa suni pe mama "alo, mami? nu ma simt bine... nu vii pe la mine sa-mi faci ceva, sa ai grija de mine ca eu nu pot... mami?"

si a venit. cu ceaiuri multe, fiecare pentru ceva anume, cu piersici si mere. cu peste prajit si branza de vaci. rosii si coldrex. mi-a adus cadoul din pelerinaj si mi-a legat la mana o bratarica albastra, frumoasa. mi-a facut frectie si mi-a spalat vasele. a ras cu mine si ne-am uitat la poze. e bine... sa te priveasca mama si unde saruta sa treaca tot. ca in poveste.

imi place la nebunie sa ma alint. ma are asa cum m-a crescut... cu dor de ea si nevoie de afectiune. afectiunea aceea pe care numai mama o poate oferi. pentru ca e mama. si uneori imi place sa profit subtil de treaba asta, orice varsta as avea, oricine ar putea sa ma ajute... nu! o vreau pe mama, pentru ca sunt copilul ei, puiul ce trebuie mangaiat si tratat atunci cand simte ca nu mai poate singur.
"mami ma arde..."
"mami imi cosi si mie rochita alba?"
"mami, te iubesc si multumesc ca ai venit"

sa ma tot imbolnavesc asa! :)

ingeri

da, sunt ingeri peste tot... si eu vreau sa-i vad pe toti ingerii mei, asa cum imi place sa vad partea plina a unui pahar de vin rosu din care sorb cu nesat acel lichid care ma duce pe norisori de puf. vreau sa cred ca fiecare om din viata mea imi este inger, si nu demon, si toate se aseaza ca intr-un puzle perfect, gandit inainte de o forta divina, dincolo de putinta mea rationala. vreau sa cred ca...

atunci cand imi faci rau de fapt imi fac un bine indurand, invat o lectie, urc o treapta in existenta mea si iti dau tie prilejul de a manifesta si dezbraca fiinta ta de demoni care au nevoie sa zburde la exterior, sa scape de tine. stiu ca atunci cand gresesti asupra mea o faci pentru ca esti cazut si timpul iti va da aripi inapoi sa poti zbura.

cred ca... atunci cand imi mangai pletele cu vorbe dulci care incalzesc sufletul meu de fapt te mangai pe tine, te alini dupa cenusi spulberate si ma iei de mana in vindecarea ta, vindecandu-ma pe mine... stiu ca aripile tale se deschid si ma cuprinzi in ele sa nu ma sparg...

stiu ca indiferent de inversunarile mele, nimic nu este intamplator si uneori Intrebarea, este mai eficienta ca Raspunsul... stiu ca sunteti aici pentru mine si eu pentru voi si impreuna cream Lumea, inventam Viata...

ingeri, oameni sau doar masti
sunteti vii, suntem un "esti!"
avem aripi, avem glas
avem viata, avem un ceas! 
sa zburam...
cu aripi impletite!
sa trisam...
dorinte neimplinite.
sa iubim...
cu trup si suflet.
sa speram...
in gand si-n urlet.

sâmbătă, august 21

spalaturi

azi noapte si azi cred ca mi-am spalat creierii si sufletul... cu sapun de casa si altele... e bine cand ai un suflet aproape care sa-ti aduca aminte cine esti, cine poti fii si nu mai vrei, cine ar trebui sa fii in lumea asta care te transforma daca nu bagi de seama. Multumesc S.

imi vine iar sa plec departe. stiu ca ar fi o fuga de mine, nu o plimbare de placere, stiu ca n-ar avea nici un folos. dar imi vine sa alerg...

imi vine uneori sa ma spal de toate amintirile, pacatele, nevoile, slabiciunile si sa fiu asa... alba si neslefuita, sa incep sa ma remodelez si sa-mi reinventez culorile. of, timpul asta... aduce doruri si amintiri, trece ba prea incet, ba prea rapid... uneori mi-e insuficient, alteori n-am ce face cu el... inger si demon, timpul...

ma gandeam serios sa inchid blogurile... as putea scrie toate astea pe hartie, sau pe laptop, pentru mine, asa cum am inceput de fapt sa scriu... as putea sa arat ce vreau cui vreau, cand vreau si sa-mi extrag feedback asa... as putea sa ma lipsesc linistita de apreciere si pareri virtuale, de genul asta de socializare incompleta totusi... de ce nu? as putea...

sa ma lipsesc de aparente si masti si sa ma confrunt mai mult cu realitatea...

vineri, august 20

azi iar


Astazi am plans… mi-am adus aminte brusc si limpede, rece si taios de pacatul suprem al vietii mele, de tine si de noi, de el… David cel mic, David cel mare, si Eva…din care lacrimile nu se mai opresc. In cate zile si momente goale ai uitat de tot ce-a fost atunci? In cate replici si dorinte egoiste ai sters cu buretele tot ce am indurat si simtit pe masa aia infecta de cabinet medical… in cate dati de dupa apocalipsa aceea m-ai vrut ca noua facand abstractie de spini si funii legate peste rani sangerande…? te-ai gandit vreodata?

imi dai sms-uri cu ura si ma doresti, ma iubesti in felul tau diabolic si ma vrei pura si curata, a nimanui in afara de tine. nu meriti nici macar jocul, joaca. nu meriti nici trecutul pastrat, nici prezentul meu etalat, nici viitorul care nu-ti mai apartine. nu cred ca a meritat nici unul din noi nimic din ce a fost. frumusetea e estompata de pete murdare. si murdaria de momente minunate. si ajungem la suma zero... a anilor care ne-au scurs.

sunt puternica azi. sau poate nu se numeste putere... dar inca mai sunt si asta e un castig. ma impaturesc uneori in trecuturi care nu trec, ma asez in pozitia mea de fetus nenascut si plang, si urlu mut, si nimeni nu va sti... ca platesc demn tot pacatul de atunci. si ca traiesc frumos Restul care mi-a ramas. 

eu nu te urasc. nu te iubesc. eu te admir pentru saracia duhului tau care te va duce la fericire. o fericire pe care eu n-o voi cunoaste niciodata....



vineri, august 13

Adio dar ramai

hm.. e greu sa-ti iei ramas bun... cand ce ramane nu e bun deloc. e complicat sa pui punct cand factorii nu sunt numai "de interior". e... bizar, daca nu paradoxal.

ultima intalnire. ultimul vis. si tu stii asta. sper ca stii! vreau sa stii! e ultima data cand arunc moneda si ma astept sa pice in nisip si sa se afunde acolo. nu mai vreau revers. nu-i mai pot privi suprafata lucind in soare si orbindu-ma. port ochelari. ochelari de protectie. ca altfel ma ard.

maine vin. luni pleci. si cam asta ne-a fost. o sa ma chircesc in neputinta si o sa te mai iubesc o data. doar o data. ultima data. apoi lacate mari o sa ramana inchise pe vecie si lantul ce ne-a legat o sa ramana in rugina. ingropat. sub neimpliniri si privelisti.

dar maine... o sa-mi fii ce mi-ai fost. Tot.

joi, august 12

back

mi-as fi dorit ceva... si din motive dincolo de vointa mea, lucrurile nu sunt pe masura asteptarilor mele... imi venea sa ma revolt, sa spulber si visul initial.. nu.

trag aer in piept, si pentru ca inca sunt femeia soft o sa gasesc o solutie. lucrurile pot fi atat de simple cand te dai inapoi un pas si privesti detasat... cand prinzi in palma clipa aceea de instinct (de conservare, supravietuire, naiba mai stie!) si o rejudeci.

imi voi aduna aripile si le voi ghida spre sud... ma asteapta marea, ma duc inapoi. greierii ma cheama si stelele isi picura magia deja...trebuie sa ajung! sa ma ard in nisip si sa ma scurg in apa marii. sa mai vad macar un rasarit si sa-mi expun nudul la orizonturi nuantate. la mare vine toamna, si trebuie sa o intampin...

cer

am dormit un sfert de zi in ultimele 3 zile... ce conteaza? cand totul se aseaza ca intr-o carte scrisa de tine... ce conteaza cand ma simt ca un fulg, imbatata de frumos si sclipiri? am privit indelung un cer larg cu stele infinite... pe o racoare incredibila, la o margine de padure. am ascultat greieri si am umblat desculta. mi-am lasat toate energiile negative in pamant si el mi-a dat inapoi putere si delir. si o sa-l impart cui o sa vrea sa primeasca.

e minunat cand zambesti alaturi de un om, cand poti sa taci fara sa te simti stanjenit pentru ca stii ca tacerea e dulce. poti sa o gusti. sa o savurezi fericit. e minunat cand poti vorbi vrute si nevrute si stii ca esti ascultat nu doar din complezenta, cu atentie chiar si ca celalalt participa la tine, la viata ta, la ceea ce este important pentru tine. e minunat cand toate astea vin de la sine, dintr-un farmec imprastiat in unde multicolore...

sunt fericita azi. in ciuda unor mici tristeti.

marți, august 10

dimineata

aseara am vazut pescarusi, multi, albi si grabiti, pe la Gara de Nord, in stoluri goneau cred de la o balta la alta...erau frumosi si mi-au adus aminte de mare... m-as urca pe o aripa de pescarus zglobiu sa fug in valuri si as mai gasi unu sa mi-l transporte si pe Piti (catelul), sa vada si el marea mea draga....
am baut doo beri si am vorbit vorbe cu un om surd si mut si orb... de ce uneori am o nevoie masochista sa ma expun si sa ma irosesc, nu inteleg... dar ma duc asa cum sunt, se compenseaza cu momentele de narcisism.
am citit si am scris mult... ce bine e cand te poti exprima liber. ma vad scotand din mine cu mainile amandoua de toate si aruncandu-le inainte, ostentativ asa,   "na' luati de'aici! luati ca am!" si ma simt bine, eliberata.
am cunoscut o fecioara simpatica.
am dezbatut cu A. cate in luna si in stele... cred ca femeile au nevoie de alte femei pe lumea asta.
si se facu noapte, si trecu ca gandul si ca vantul. e 7 si ma simt ca aia care se trezesc dimineata sa fuga la job, eu n-am. o sa-mi pun de cafea, sa-mi alint javra, mananc o piersica si ma culc.
am vorbit cu O. si mi-a povestit de planul lui, am ras in hohote pe la 4-5 dimineata se auzea o nebuna care radea isteric din ap. 52. eram eu. o sa va povestesc si voua. si ma rog, ca doi insomniaci ce ne aflam pe acest minunat taram al nelinistilor, am concluzionat ca in alte situatii rasaritul era un tabiet frumos la care visam, pe care il savuram de regula in doi, in noi... acum cu criza asta, imi doresc uneori ca soarele sa nu mai rasara deloc, a devenit comun, sa mai schimbe look-ul sau sa lase noaptea sa ne odihneasca spiritele...

buna dimineata my pui!

luni, august 9

miamiii

Ce misto o saruta Sully pe Dr. Quinn! ah, in fiecare zi la 17.

blazare

am uitat de ziua unei prietene bune... atat de draga mie si de aproape in momente dificile si fericita deopotriva... am fost la ea astazi, cu intarziere si pareri de rau. dar cu bucuria ca un om aproape, te va intelege si ierta, caci iertarea este Supremul in prietenie si dragoste. fumam pe un balcon racoros (azi chiar a batut vantul) si vorbeam despre... greutati. e crunt la 25 de ani sa ma trezesc palavragind despre lucruri marete si triste, despre greutati si o viata de care nu ar fi trebuit sa aflam atat de devreme...

se chinuie cu un job greu, pentru bani putini, pentru ca are demnitate si curaj. iubeste si spera ca intr-o zi va fi mai bine. "noi sa fim sanatosi!" ca restul vedem... da, vedem, adica ne taram. ce trist.

bunica mea sufera de o boala progresiva, la propriu si la figurat. mama se dezintegreaza de durere si insuficienta. insuficienta financiara, insuficienta spirituala. de unde? de unde sa mai stoarca atatea cate ar trebui celor din jur? celor iubiti? cum sa fie in mai multe locuri deodata, sa gestioneze atatea, un singur om, si el fragil si slab...

eu... nu mai zic nimic, ma intristez, ma blazez, ma doare tot in jur... uneori puterea de a fi optimist se dizolva. uneori forta mea devine efervescenta si bulele se ridica la suprafata si plesnesc... pana nu mai ramane nimic. decat gol tulbure. ma gandeam sa ma bucur ca nu am job, profitand de ore tarzii in noapte, cand pot scrie, citit, picta... cine stie cand si cat o sa mai am parte de toate momentele astea cand voi intra in campul muncii...

si pe principiul mai sus enuntat ma gandeam mereu ca undeva acolo o aripa divina le va aranja pe toate, si sa nu-mi ocup Lipsa si Nevoia cu inversunari si tristeti, sa ma bucur de ce pot avea, de ceea ce am... pentru ca chiar si cand ai impresia ca nu ai nimic, ai totusi Ceva.  si da, e o metoda fantastica sa mergi mai departe. dar uneori cad. si acum am cazut.

acum nu ma pot bucura de nimic. nici de timp, nici de spatiu, nici de Cevaul din jur. acum vad negru. si vreau ce nu am. pentru mine. pentru ceilalti.

duminică, august 8

vreau o muzicuta!

 done! :)


It's nine o'clock on a Saturday
The Regular crowd shuffles in
There's an old man sitting next to me
Makin' love to his tonic and gin

He says, "Son, can you play me a memory
I'm not really sure how it goes
But it's sad and it's sweet and I knew it complete
When I wore a younger man's clothes."

Sing us a song, you're the piano man
Sing us a song tonight
Well, we're all in the mood for a melody
And you've got us feelin' alright


Now John at the bar is a friend of mine
He gets me my drinks for free
And he's quick with a joke or to light up your smoke
But there's someplace that he'd rather be
He says, "Bill, I believe this is killing me."
As the smile ran away from his face
"Well I'm sure that I could be a movie star
If I could get out of this place"

Now Paul is a real estate novelist
Who never had time for a wife
And he's talkin' with Davy, who's still in the Navy
And probably will be for life

And the waitress is practicing politics
As the businessmen slowly get stoned
Yes, they're sharing a drink they call loneliness
But it's better than drinkin' alone

Sing us a song you're the piano man
Sing us a song tonight
Well we're all in the mood for a melody
And you got us feeling alright

It's a pretty good crowd for a Saturday
And the manager gives me a smile
'Cause he knows that it's me they've been comin' to see
To forget about life for a while
And the piano, it sounds like a carnival
And the microphone smells like a beer
And they sit at the bar and put bread in my jar
And say, "Man, what are you doin' here?"

Sing us a song you're the piano man
Sing us a song tonight
Well we're all in the mood for a melody
And you got us feeling alright

macabru

azi mi-am imaginat cum o sa fie cand o sa moara bunica mea....undeva acolo obiectivismul si realismul meu isi scot coltii si ma gandesc ce-o sa fac, cum o sa-mi consolez mama, cum o sa ma abtin sa fiu rea, cum o sa ma darame (iar) moartea... asa pur si simplu, cum o sa... tot.

mi-e trist si revolta cand imi vad persoanele dragi fara ajutor, naive precum niste copii abia scosi in lume... ma revolt cand vad lacrimile mamei si vaicarelile bunicii, ma revolt da! pentru ca e nedrept, oamenii astia m-au tinut de mana pana acum si i-am divinizat, idealizat, erau modele si altare de cunoastere si experienta... si dintr-o data totul se darama in mainile mele, in fata mea... la picioarele mele. si eu? eu-copilul cui raman? eu-femeia cu cine comunic? eu... trebuie sa fiu mama mamei mele, fiica bunicii mele, si suficienta mie... eventual. sa nu ma pierd, sa nu mai incurc rolurile.

si ma revolt pentru ca se asteapta de la mine asta. pentru ca nu pot s-o fac la modul complet, pentru ca neputinta naste monstrii din mine. pentru ca nevoia mea de parinti trebuie sa o incui cu lacate mari. sa nu cumva sa curga vreo picatura de astfel de slabiciune in vreo relatie, un vreun partener, in vreo prietenie... pentru ca nu si-ar avea locul si oricum n-ar fi inteleasa...

ma inchid. mor. ascund. internalizez una si externalizez alta. e destul de complicat si de frumos in acelasi timp. imi confirm aproape zilnic talentul in disimulare. devine amuzant uneori. alteori e jalnic. ma simt mica, si mare. ma simt mai multe persoane la un loc, si alteori un nimeni. sunt totala, da! dar crucea asta de a fi complex incomplet e al dracului de grea uneori....

miercuri, august 4

job si criza

imi caut de lucru... nu credeam ca voi ajunge vreodata la stadiul asta, studentia imi parea Viata insasi, dar... ma iau de mana cu restul lumii si intru in canoanele mult invocate de majoritatea. da. am terminat cu scolile, acum sa vad la ce bun le-am parcurs, ca... parca vad ca nu-mi vor ajuta la nimic, si nu pentru ca am trecut prin ele ca multi altii, ci pentru ca in Realitatea asta nu prea folosesti la birou ce ai invatat la scoala. noroc ca-mi urmez calea in cercetare pe cont propriu, dar asta e alta poveste, care nu aduce decat satisfactii personale, frumoase, dar nebanoase.

da, am o casa in care locuiesc la care imi plateste mama intretinerea si toate cele si tare mi-as dori sa o scutesc de cheltuiala asta. am nevoi personale, ca toata lumea, si mai am ceva dorinte (nu mofturi!) de a investi in mine. si pentru asta e nevoie de bani. (tare mi-ar fi placut sa fiu un Crusoe, eu cu insula mea, sa pap banane si sa stau sub cerul liber... eh').

nu vreau sa ma culc cu seful pentru a-mi procura/pastra/promova jobul sau functia, nu vreau sa lucrez cu oameni ingusti si inculti, nu vreau sa ma plafonez. nici sa ma marit din interes sau sa ader la vreo varianta dinasta de compromis meschin... vreau doar un job decent, intr-un colectiv decent, cu un program decent si un salariu la fel de decent. undeva unde sa nu fiu carpa de sters pe jos si bunul simt sa faca munca oricui apreciata la nivelul randamentului. e mult? e putin?

si ce e cel mai enervant este ca nu depinde de mine. dincolo de a intreba in dreapta si-n stanga si de a depunde zeci de cv-uri, ma lovesc de criza, de interviuri anuntate fictiv si aranjate dinainte, de indiferenta, de lipsa posturilor scoase la concurs si de multe altele.... e trist. e trist ca mi s-a umplut lista de mess de prieteni si colegi care si-au agatat la status-uri sperantele de a-si gasi un job... si nu ma bucur si eu, de luni de zile incoace, cu vreunul dintre ei la berea din primul salariu... e trist ca sunt oameni competenti, sefi de promotii, care au pus suflet si minte la bataie in ce au studiat pana acum si sunt sigura ca asa ar face si la locul de munca... si nu ii baga nimeni in seama. e trist. si nedrept.

si fara a ma victimiza in vreun fel, sunt chiar mandra de pozitia mea: suntem o categorie de copii-ai-nimanui care incearca sa intre pe usi in mod legal, demn, cu bagaj vast si valoros, fara Pile, Relatii, Cunostinte, recomandari din interior, rude sau mai stiu eu ce tertipuri de genu prin care ajung in posturi minunate cei mai nepotriviti...

in cel mai rau caz: ma apuc de crosetat, o sa va umplu blogurile cu aberatii, imi scriu cartea si poate impart fluturasi. mai fac o expozitie, chestii dinastea...
in cel mai bun caz: gasesc job-ul ala si chiar va scot eu la bere.

ideal ar fi: sa ne angajam cu totii si dupa vreo luna doua sa ne depunem demisiile, asa in masa, sa vada Statul (sau angajatorul privat care vrea sa-l fure) ca nu avem nevoie de el, cand el nu are nevoie de noi, si ca - uneori - competenta face diferenta. sau sa emigram, vreo trei sferturi de tara asa, in sir indian la vama, toti odata. sa ramana numa' Romanica cu frunza ei. dar asta este o Utopie...


marți, august 3

toamna mea


se apropie toamna mea draga... anotimpul in care iubesc pana la epuizare, in care mor si renasc cu viteza luminii sau cu incetinitorul. anotimp amar si dulce ca o cireasa amara... timpul meu de durere, de plans din orice, de amintire si melancolii. timpul meu de visare si de culoare... de creatie si de versuri dulci. mi-e dor de ea, de toamna mea...

stii? in tot timpul anului ma simt asa, ca sarita de pe un ax in cautarea caruia sunt mereu. ca intr-o joaca in care trebuie sa gasesc ceva... rece, cald, rece, cald...fierbinte mi-e doar toamna. de acolo m-am nascut, acolo ma intorc, asta astept mereu si de aici imi extrag seva, imi implinesc fotosinteza cu propria-mi fiinta.

ma si vad plimbandu-ma cu ochii la frunze, pasind ca o ratusca prin cismigiu sau prin gradina botanica. in tangoul culorilor, imbatandu-ma de brize si ganduri nespuse. ma vad purtandu-mi bluzele de panza topita pe sub geaca de piele, cu esarfe pastelate si cizme de motanita incaltata. ma vad mergand pe jos mult... ma vad savurandu-mi mustul de ziua mea si inchinand un pahar de vin (rosu) tuturor personajelor din viata mea.

toamna va iau la rand, si va fac evaluarea, si mie imi analizez evolutia in functie de voi... de cele mai multe ori tai de pe lista, uneori incercuiesc si fac inimioare in dreptul vreunuia, alteori sunt multe puncte puncte si semne de punctuatie... si iubesc si urasc, totul la extrem, pentru ca toamna ma face sa amestec toate nuantele in forme nebanuite... sa ametesc de placere, placerea de a fi eu, de a ma naste inca o data pentru mine, pentru tine...

duminică, august 1

am fost....

am fost la tara la un amic... cred ca singurul pe care il cunosc de peste 15 ani si ne vedem si astazi la fel de prieteni, ca atunci cand ne jucam in fata blocului patratica si ne urcam in corcodusi. mi-a prins bine aer curat, flori cat curpinde, gratar, oameni frumosi care ma iubesc, poante simpatice si dragalasenia mamei lui care ma primeste de fiecare data ca pe fiica ei.

M-am intors cu un puzle la care lucrez de zor... atat de simbolic si detasant... fac puzle-ul asta si ma gandesc intens la fiecare patratica ca la o temelie... nu stiu sigur daca o pun, sau o daram, pentru a reconstrui altceva la loc. insa activitatea asta ma face fericita, linistita.

mesaj: eu nu mai sunt aici. am murit.
dedicatie: te iubesc si te astept la cafea, my pui.