luni, mai 31

caracterizare

"tu nu esti lolita, esti o femeie tanara si cu capul pe umeri"

mi-as dori uneori sa fiu lolita, asa cum mi-o imaginez eu. poate ca si sunt... din cand in gand. dar cred ca e cea mai minunata si completa caracterizare care mi s-a facut vreodata... de cand ma simt intradevar femeie, si tanara, si cu capul pe umeri.

cand un barbat iti spune ca esti femeie... te simti si mai femeie decat esti. iti flateaza feminitatea si iti confirma capacitatea de a fi tu insati. tanara... ce bine ca mi-ai amintit. uneori ma simt prea mare, sau prea mica.... sunt doar tanara. si suna bine. si este bine.

cu cap... da, normal. il am. mi-l pieptan in fiecare zi si mi-l admir... pe umeri... imi place insa gatul meu care le sustine pe amandoua. si parul care le acopera si descopera in functie de... context. :P

atat de simplu spus si atat de bine tintit. multumesc.

duminică, mai 30

ganduri

a plouat, ploua, si cica nu se opreste. e cald totusi, e racoare si simt ca ma racoresc si ca prinde bine. cum am mai spus, ploaia nu e pentru deprima.

vreau sa beau ceva, undeva afara. cu cineva. care nu este aici. nu-i bai insa.

m-am plimbat in cismigiu, e ziua copilului acolo. un claun mi-a dat un stegulet colorat. e dulce totul la varste fragede. sunt frumosi copiii. am sunat-o pe mama sa-i spun ca vreau si eu cadou de 1 iunie. de ce nu?

citeam bloguri. lumea sufera. de ce oare? e buna si suferinta asta la ceva, ca sa te faca mai Om decat esti, sa te intregeasca si sa te duca mai departe cu ceva, nu la intamplare. dar atat. nu sa o perpetuezi aiurea, sa o iei cu tine si sa o impartasesti tuturor zicand ca de fapt ai trecut peste. nu.

vreau la mare de mor. daca pleaca cineva la mare in perioada asta sa ma ia si pe mine. va asigur eu intrarea in paradis. oare marea vrea la mine? uite intrebarea asta nu mi-am pus-o niciodata...

luni, mai 24

pescarusi

vreau sa vad pescarusi, sa le urmaresc zborul cu atentie si sa tresar la fiecare chiuit al lor... sa bata vantul si sa ma imaginez plutind si eu, ca ei... m-as scalda cu atata placere in marea rasaritului si mi-as clati privirea si sufletul in nuantele acelea de roz albastrui ale razelor din apa...
mi-e dor de ceva... sau imi lipseste chiar senzatia de dor dupa care tanjesc intr-un fel...




duminică, mai 23

tata

stiu ca esti acolo...
te simt uneori cu mana pe umarul meu si-mi miroase a tutun tare. iti gasesc batista aceea cu dungi maronii si bleumarin prin casa si o impaturesc, sa o ai curata si gata cand pleci de dimineata... parca te vad cum faci un sandvici mic pentru ca niciodata nu pleci cu stomacul gol. si ma ademenesti cu un biscuit cu miere si o cana de ceai sau lapte...

mai stii cand ai incercat sa-mi faci codite cum imi facea mama? ce simpatic erai...cand am inotat impreuna si mi-ai aratat cum trec indienii apa? cum ma duceai la tenis si mi-ai taiat racheta s-o faci pentru manuta mea mica? cum ne jucam de-a calul si calaretul pe holul acela care mi se parea imens?

mai stii cand veneam de la scoala si m-ai urmarit pana aproape de casa, ai inceput sa latrii in spatele meu si am luat-o la fuga speriata... cand am indraznit sa intorc capul l-am vazut pe tata, alergand ca mine incrucis, latrand si zambind. mi-ai intins bratele si m-am aruncat in ele ca in unica mea salvare...

stii cand ma duceai la colt sa-mi iei cola daca te ajutam sa speli masina? si cum adormeam de fiecare data la drum lung pe bancheta din spate...

imi aduc aminte cum dansai step pe fiecare bucatica de parchet si cum ma luai la dans ca pe o printesa la petrecerile celor mari. si cat imi place dansul astazi, si cat mi-as fi dorit sa mai dansez unul cu tine tata...

cat mi-as fi dorit sa discut cu tine ore intregi tot ce descopar si invat... tot ce mi se intampla, tot ce doare si tot ce straluceste. sa te ascult, asa cum numai tu stiai sa transmiti, cu caldura, cu umor de calitate, cu talc... am fi lucrat impreuna la proiecte si mi-as fi impartasit cu tine imaginatia...

uneori reusesc sa-mi retraiesc senzatia sarutului tau pe frunte de "noapte buna" ... "trece baba prin salon si apasa pe buton, trrrrrrrrr" si te striveam cu degetelul meu pe nas. radeai. si Doamne ce frumos erai!

vad si acum cum o sarutai pe mama cand intrai in casa... cu prajituri intr-o mana, cu vesta aceea albastra cu guler in V, sau cu hanoracul acela cu care te duceai in delegatii...

stiu ca acum imi plac barbatii inteligenti, inalti, maturi si eventual grizonati...cum discut despre tine si duc mai departe tot ce stiu de la tine, sau de la ceilalti care au apucat sa-mi povesteasca mai multe... stiu ca te caut in toti si-n toate si vreau sa fii mandru de mine, acolo unde esti.... si mana ta cand mai ajunge pe umarul meu sa stranga puternic si sa-mi spuna "e bine fata mea, sunt aici"...

mi-e dor de tine, tata...si cate ti-as mai spune, si cate as urla sa ajunga pana la tine, cate as intreba si cat imi doresc sa ajung la tine uneori... dar tu stii. pentru ca esti aici. mereu.
....

sâmbătă, mai 22

sambata cu picaturi

sunt intr-o stare zen in care parca tot ce misca, se muleaza pe sentimentele mele, pe starea mea cu tot cu doruri si nevoi, pe mofturile mele copilaresti. ma simt in plina armonie cu mine insami si cu tot exteriorul in care plutesc parca. am dat un examen azi.... mi-am baut cafeaua singura intr-o bodega din cismigiu. cat de frumos este cismigiul cand ploua. e printre putinele dati cand ploaia nu ma melancolizeaza negativ. e chiar frumos. verdele compenseaza griul trotuarului umed, iar lebedele albe din iaz creau contrastul perfect al unei dimineti de sambata...

am respirat un aer curat, spalat parca de pacatele noptii prin cele cateva picaturi cazute. mi-am cumparat pantaloni rosii, am gasit din prima, desi imi doresc de mult si tot caut. cand incetezi sa cauti cu inversunare ceva, se intampla... oare o fi o regula de aur nescrisa asta? imi lipseau 2 lei si in timp ce rugam vanzatorul sa-i pastreze cateva minute pana ma intorc cu banii, un mosulet intrat in magazin, imi intinde 2 lei si zice: "poftim domnisoara, nu va mai duceti pana acasa! e cea mai mare sambata din an!"... i-am zis "bogdaproste" si am zambit. mi se par fantastice gesturile de genul asta, venite asa parca de Sus, ca intr-un puzzle in care o mana invizibila aduce la un loc universul tot. pentru tine. pentru mine. pentru fiecare dintre noi.

ajung acasa si incerc sa-mi conving mama si bunica sa nu mai dea ciocolata la catel... interesant exercitiu de persuasiune. o sa ma afund in meditatie si-mi voi savura "cea mai mare sambata din an" cu gandul la Ei, cei care nu mai sunt, cu gandul la mine si la lumina din fiecare picatura de ploaie.

vineri, mai 21

bunica mea

a venit Bica de la iasi... n-am vazut-o de un secol imi pare si... ma intristeaza gandul ca am prea multe lucruri de facut, si nu am timp sa stau cu ea... cine nu are batrani sa-si cumpere, sa-i caute, sa-i asculte pe ai altora.
mi-e dor de bunica mea, desi e aici cu mine. mi-e dor cred... de mine cea mica, copila aceea zvapaiata care radea cu gura pana la urechi de poantele ei, care manca supa cu mamaliga si paine cu unt, toate odata, numai la Bica, pentru ca numai ea intelegea ca "gusturile nu se discuta"... mi-e dor de mirosul de tei si de tonele de ceai baute cu ea, de senzatia asternuturilor scrobite si calcate... de povesti si oameni simpli.

am o presimtire si nu vreau, nu pot sa cred ca se va adeveri...

mi-e dor de oameni care nu mai sunt. mi-e ciuda ca nu am amintiri mai multe alaturi de ei. mi-e dor de mine cea de atunci si timpul nu se va intoarce niciodata acolo. mi-e dor, dar stiu ca undeva acolo ma vegheaza. sarut o lacrima si o trimit in zbor... Acolo, la Voi!

sarutmana Tata, Bicu, Omma, Papi...si David.

joi, mai 20

am tot ce imi doresc

in dimineata asta constat cu bucurie sincera ca sunt ceea ce mi-am dorit sa fiu, imi sunt eu mie suficienta si nu am nevoie de nimic si nimeni sa ma tulbure de la a fi Eu. constat ca iubesc, sunt iubita, si restul de detalii, cum, de cine, e posibil, e dureros, e platonic, etc... nu conteaza.
conteaza ca eu iubesc. si ca stiu ca sunt iubita. conteaza ca doresc un barbat cu toata fiinta mea si il am. conteaza ca visez cu ochii deschisi si ma bucur de fiecare raza de soare si de forma unui norisor pe o bucata de cer senin. conteaza ca am oameni in jurul meu care ma vad pe mine, nu se uita prin mine si ii simt aproape si reusesc sa le fiu asemenea. conteaza ca indiferent cat de greu si crunt imi este in drumul asta sisific al vietii, al sortii... reusesc sa zambesc la final de zi, de ora, de clipa si sa ma uit in urma cu mandrie. fara regrete. mi-e bine oricat de rau ar fi.

joi, mai 13

dor de mare, dor de noi, dor de mine



mi-e dor de ea ca nimanui... alt vers, alta distractie. abia astept sa ma arda nisipul prea fierbinte si sa traiesc senzatia fiecarei picaturi care curge pe trupul meu iesit din valuri. abia astept sa ma bronzez auriu, asa cum mi se intampla si sa mi se blonzeasca parul la radacini. abia astept sa ma dau cu creme inutil si sa culeg scoici in atemporalitate. mi-e dor... de ea. de mare. mi-e dor de briza care imi incurca onduleurile, de berea bauta pe plaja, de dansul nebun sub clar de luna si de scaldatul in rasarit, prinzand parca mingea aceea rosie la piept...

mi-e dor de mine cea care sunt acolo. mi-e dor de unele momente in care am fost cumva, si n-am sa mai fiu niciodata. le pastrez, le iau cu mine si le readuc mereu la malul marii... acele momente raman. ca o amprenta. dulce pecete.

vreau sa-mi respir libertatea si fiinta intreaga acolo... in aer cald si vant cu pietricele. vreau sa numar stelele si sa adorm sub cerul infinit. vreau sa inot si sa-mi fie foame adevarata. sa te iubesc de acolo, de la mal, si sa-mi compar iubirea cu infinitul apei. sa ma minunez ca prima data de culorile acelea combinate de vreme, soare si vant, acele nuante ale marii pe care nu voi reusi niciodata sa le exprim pe panza.

marea... si eu.

luni, mai 10

insomnia

deci te rog frumos, pe tine cel cu care comunic telepatic sau mai stiu eu pe ce frecvente nevazute... nu-mi transmite starile tale, le am si eu pe ale mele...

e noapte si dupa cateva ore de zvarcoleala ca pestele pe uscat imi amorteste bizar mana stanga... tinuta ca un scut invizibil de o inima care o ia la sanatoasa si ma sufoc. ma sufoc de viteza cu care bataile imi ustura sternul si simt ca lesin la orizontala fiind... ameteala. haos. neliniste de nicaieri. mana dreapta isi asteapta intepaturile docila si la un moment dat tresare si ea. nu ma mai simt. doar capul mai gandeste starile prin care trec. corpul nu ma mai asculta. e crunt.

imi vine sa urlu fara glas. imi vine sa ma scutur dar n-am putere. stau in inertie si aproape ca ma infurii. ma ridic intr-un sfarsit. ma duc dincolo. cu capul la sud. poate asa o sa adorm. ma uit ingrozita ca se lumineaza de ziua si incepe saptamana fara mine. am ramas in urma undeva. o urma si o umbra care ma zguduie in amorteala.

intru in senzatii somniace si visez ceva ciudat cu personaje pe care nu le cunosc dar care mi-au facut si le-am facut rau. ma ascund in vis asa cum am facut-o in realitate de lucruri si oameni care de fapt stiu foarte bine cine sunt si unde sunt. e dureros. si ma scol a nu stiu cata oara in cele cateva oase pe care le mai simt. cafea. tigara.

buna dimineata!

vineri, mai 7

firesc

am analizat in ultimul timp ideea de Firesc. sau cum sa numesc asta... ma rog.

firesc e atunci cand se petrece ceva, chiar fara voia ta sau fara a uzita de vreo putinta anume aleasa intr-un scop, si acel Ceva, ulterior pare atat de natural de parca il asteptai de o viata si "ce bine c-a venit".

firesc este atunci cand lucrurile scapa de sub controlul mintii si al sufletului pentru ca pur si simplu predestinarea, si unele logici ale sortii nu se potrivesc cu vointa si dorintele fiecaruia.

firesc e atunci cand lucrurile se aranjeaza ca intr-un puzzle, nu atunci cand puzzleul e gata si tu nu faci decat sa-l deranjezi crezand ca vei obtine alta imagine, suprapusa, sau nu, dar alta, la fel de perfecta. nu.

am deranjat un astfel de puzzle si nu mi-a fost bine. nu pot construi peste ani si iubiri, peste temelii bine inchegate. nu poti construi vila peste o temelie de cabana, sau invers. deranjezi cursul sacru si cel natural al firii. cu pretentia ca iubirea muta muntii. nu chiar. nu si cand devine nefiresc.

am gresit fortand Firescul si Normalul. tragand de sfori si de limite si incercand sa fac din dragostea mea ceva atotputernic... nu e deajuns doar sa iubesti.

ma bucur de lucruri marunte si firesti de la o vreme. ma imbat cu ele si traiesc euforia asta ca pe o compensatie.

va salut firesc in seara asta.

cluj

liniste... un oras mai aproape de vest din toate punctele de vedere. ma gandesc sa ma mut. ma gandesc serios sa fug din mocirla asta de bucuresti unde ieri a atacat-o pe mama un nebun in plina piata unirii, a pus-o la pamant si ia dat cu pumnii in cap urland la ea. asa pur si simplu. in plin centru si in plina zi. incredibil. execrabil. ma infior toata.

in fiecare zi gasesc motive sa plec de aici.

am fost deci la cluj, am papat varza a la cluj, autentica. am vizitat bisericute si m-am plimbat pe marginea unei ape. sunt parcuri multe civilizate in care lumea face jogging, sunt stradute inguste pietruite, nu se claxoneaza, nu se urla, nu se intampla nimic "inedit" pentru ca oamenii sunt cu bun simt. chiar si tanti de la non-stop care mi-a dat tigari intr-o seara la o ora tarzie. mi-a zambit. neobosita. si mi-a spus "la revedere" la iesirea din magazin.

e verde mult acolo. si oamenii se imbraca normal si nu se scaneaza unii pe altii ca aici. nu sunt blocuri inalte si gri. se sta la terasa pe bulevard si se bea bere la halba de un litru. toti cainii sunt de rasa si mici. nu musca, nu latra. canta pasarelele ca la program artistic indiferent de ora. in orice colt al orasului ciripeste ceva.

si eu m-am umplut de liniste si pace in suflet. mi-am odihnit gandurile si trairile, le-am pus frumos la sertar. am respirat adanc mirosul acela de flori de camp si am venit acasa cu un buchet de lacramioare. sunt bine.

ma voi intoarce acolo. definitiv.