luni, mai 10

insomnia

deci te rog frumos, pe tine cel cu care comunic telepatic sau mai stiu eu pe ce frecvente nevazute... nu-mi transmite starile tale, le am si eu pe ale mele...

e noapte si dupa cateva ore de zvarcoleala ca pestele pe uscat imi amorteste bizar mana stanga... tinuta ca un scut invizibil de o inima care o ia la sanatoasa si ma sufoc. ma sufoc de viteza cu care bataile imi ustura sternul si simt ca lesin la orizontala fiind... ameteala. haos. neliniste de nicaieri. mana dreapta isi asteapta intepaturile docila si la un moment dat tresare si ea. nu ma mai simt. doar capul mai gandeste starile prin care trec. corpul nu ma mai asculta. e crunt.

imi vine sa urlu fara glas. imi vine sa ma scutur dar n-am putere. stau in inertie si aproape ca ma infurii. ma ridic intr-un sfarsit. ma duc dincolo. cu capul la sud. poate asa o sa adorm. ma uit ingrozita ca se lumineaza de ziua si incepe saptamana fara mine. am ramas in urma undeva. o urma si o umbra care ma zguduie in amorteala.

intru in senzatii somniace si visez ceva ciudat cu personaje pe care nu le cunosc dar care mi-au facut si le-am facut rau. ma ascund in vis asa cum am facut-o in realitate de lucruri si oameni care de fapt stiu foarte bine cine sunt si unde sunt. e dureros. si ma scol a nu stiu cata oara in cele cateva oase pe care le mai simt. cafea. tigara.

buna dimineata!

Niciun comentariu: