luni, decembrie 26

craciun

clasic... ca in revistele cu nemti imbracati in pulovere pe gat, rosii eventual. in familie, cu brad si colinde... un pic prea multa traditie pentru mine... insa alaturi de Mi, rezistam aici la medias, notand AMRul in fiecare zi. ne bucuram ca suntem impreuna si ca... printre altele, ne ducem mai departe vechile obiceiuri: slagare romanesti, un gin tonic ici, o tigara colo, o barfa balcanica, un telefon la clanul de la gara de nord. doruri si dorinte... tot noi suntem, indiferent de oras.

aici e zapada. am promis ca fac femeia de zapada si o voi face. ma incearca nostalgii si doruri de acasa. ma incearca intuitii puternice in ceea ce te priveste. cumva stiu tot ce faci si simti. ma enervezi.

puiu, sa stii ca fac poze multe ca un chinez.



Craciunul e o perioada nostalgica. recunosc ca am fugit de capitala ca sa-mi inabus mini-depresiile de sezon. recunosc ca nu am reusit sa o fac in totalitate. recunosc ca mi-as fi dorit sa fie altfel unele. si mai recunosc ca ma bucur totusi.

vineri, decembrie 23

primiti cu porcu?

din categoria "de cartier":

ieri mai pe inserat, dupa ce am invitat si alte cartiere sa se alature PreCraciunului nostru de la Gara de Nord, m-am bucurat de apa calda si de caldura din calorifere si m-am pus pe gatit un porc. toate bune si frumoase, faceam acatiste pentru Radet care s-a gandit la noi de sarbatori si au indraznit sa ne faca un bine... cand.... constat cu tava plina de vin, legume si porc... ca nu e gaz in aragaz! Panica.

nimic nu ne poate umbri bucuria, drept pentru care, am pus mana pe telefon la vecinii de peste drum si am inchiriat pentru o ora si ceva un cuptor. m-am plimbat cu tava plina de la un bloc la altul pana am nimerit la ingerul pazitor al porcului meu si am reusit sa-l gatesc, nu sub aerul conditionat, nu la microunde, nu pe calorifer, ci intr-o casa de om normal cu tot cu cuptor si gaze. apoi repejor inapoi, tine bine de tava ca frige, vezi sa nu curga, una tinea de caini infometati care alergau dupa mirosuri, alta cu cheile, alta cu vinul si hai inapoi prin cartier cu porcul, sa-l servim ca se aduna lumea.

s-a mancat, s-a dansat, s-au impartit cadouri. clanul a fost fericit. n-am dormit, cerem scuzele de rigoare pentru cei care si azi au plecat la munca de dimineata si promitem pe viitor sa ne sincronizam si cu liberele legale. la Gara de Nord Craciunul a inceput pe 22!

si cum se face ca... de fiecare data cand e vorba de cadouri un anume personaj e foarte inspirat, de parca citeste ganduri si simtiri. m-am inundat de bucurie!

"auzi, tu cate femei ai de fapt?" :) ma intreba un bun prieten. si ca sa fac aici o declaratie publica, voi raspunde: toate sunteti ale mele: Mi, Mica, O, I, R, blonda, si inca altele care nu frecventeaza cartierul atat de des. sunteti ale mele pentru ca ma faceti fericita, pentru ca in preajma mea zambiti, pentru ca va iubesc atat de diferit si de intens pe fiecare in parte, pentru ca intr-un fel sau altul va oferiti si stiti s-o faceti intr-un mod fantastic care pe mine ma hraneste in fiecare zi. Multumesc, si mai vreau!

joi, decembrie 22

de cartier

s-a creat asa deodata o gasca. la gara de nord se intampla lucruri. lucruri simple dar fantastice in esenta lor. aici timpul e altul, spatiul e altul, oamenii sunt ei insisi si aerul sustine norisori de energii colorate. de la seri de peste cu dezlegare la... vorbe de duh, pana la seri de porc la cuptor cu vin de fiert venele pentru ca nu e caldura.... de la tigara fumata de mama dupa ani de nefumat, pana la calorifere reci din perete si altele electrice care pocnesc uleiul din ele... de la "love is in the air" pana la vase spalate cu apa rece, de la o pana de curent, la bradul impodobit in doua culori de doua fete cucuiete.... de la... "vocea romaniei" pana la "the skin I live in"... de la postul ei pana la cura mea de slabire, de la cafeaua cu puiu pana la pufuletii cu surprize, de la ras pana la plans si inapoi, de la rugaciuni pana la dorinte fierbinti... toate... sunt aici in cartier, mai exact la ap. 52.

si toate... imi ofera mie un craciun frumos. momente cu care ramanem toti.

nu am timp sa ma impart in cati sunteti. nu am timp sa ma ofer si sa va primesc. dar chiar si asa... formati un tot minunat pe care nu mi-l doresc altfel, nu mi-l imaginez nicicum altcumva. sunteti tot ce sunt eu si va iubesc cu dragoste de cartier! gara de nord rulz!

urmeaza lista pe 2012. o cina cu circuit inchis doar pentru membrii ordinului de la Gara. zambete sub brad. si o calatorie.

joi, decembrie 15

opriti planeta, vreau sa cobor!

zile pline... parca sunt intr-un carusel din care nu ma lasa sa ma dau jos. si uit sa fiu eu, uit sa trag aer in piept si ma inec, uit sa scriu, sa ascult, sa vorbesc, sa-mi acord momente. uit.... de mine.

ma epuizez pe dinauntru si uneori dau pe afara... imi doresc lucruri cu atata foc incat uit de virtutile alea intelepte: rabdare, calm, sa iau lucrurile ca atare... imi vine sa le imping pe toate, sa le dau branci pana ajung in Utopia mea.

Iubesc intr-un mod absolut si mi-e teama sa recunosc, sa arat, sa... fiu asa. continui sa fac valuri, sa ma arunc in ele, sa ma las dusa... ma pierd in altii si pe mine odata cu asta. e minunata pierderea.... uneori as vrea sa fie cineva la capatul tunelului care sa ma opreasca din betie, sa ma ia in brate si atat.

sunt un pic obosita.

joi, decembrie 8

ma doare

ma doare in gat. ma doare in... ca ma doare in gat si fumez mult. sunt ametita de o stare de semi-gripa si ma simt parca drogata. imi place sa zac, sa mi se faca ceai, masaj, sa ma intrebe ce mai vreau si sa-mi aduca paracetamol la pat. e bine sa fii bolnav cand ai noroc de compania potrivita.

ma laud cu starea mea si mamei, de dragul de a o auzi cu vesnica poezie: "asa faci tu mereu inainte de sarbatori, ca sa nu fie in regula cu toate" :)

am primit carafe de vin fiert si manusi fara degete, sa pot lua de mana femeia, s-o simt piele pe piele si sa ma imbat de mirosul ei.

tu stii ca te-as fi vrut si azi aici, nu?

luni, decembrie 5

cica vine mosu

mosul asta nicolae e in grad mai mic decat mosul craciun, nu? ma incearca o lene porceasca, drept pentru care voi scrie o singura scrisoare catre cel din urma, cu riscul de a-l desconsidera pe nic.

si totusi. mos nicolae vine pe fondul crizelor tuturor cu o cina sanatoasa gatita de mine, cu suflet si drag de oameni dragi. cu o prietena luminata dupa luni de intuneric, cu un personaj fericit, spalat de suferinte care imi sopteste dulce ca "are nevoie de mine", cu o roscata zen care imi impatureste clipele in fiecare zi doar fiind aici, in preajma mea. cu o blonda simpatica care incepe sa vorbeasca mai putin vulgar si care intregeste lantul energetic din cartierul-minune. cu o mama minunata care nu conteneste sa vegheze la fericirea mea. un mos nicolae care vine cu pace si bucurie, mai putin dulce - pentru ca suntem la curi de slabire si incercam sa mentinem glicemia pamantului la cote sanatoase.

vine mos nicolae! tot vine de vreo doua saptamani. maine ii trimitem bezele pe geam, intr-un inceput de decembrie prea senin.

luni, noiembrie 28

oare...

...o sa ninga in decembrie? pana de ziua mamei? sau pana de ziua unui pui mic ce nu incape in ibric? ma duc sa vad iasul, si mediasul. acolo sigur gasesc fulgi, si fac o femeie de zapada. ca femeile nu-s oameni. dar uneori sunt ca zapada, te incing racindu-te si apoi se topesc, le pierzi printre degete si iti curg siroaie.

iar mi-a luat mama o bluza la care ma uit stramb. iar trebuie sa platesc intretinerea, iar mi-e dor si te astept. iar vii tarziu. iar mi-e drag sa stam de vorba si atat, iar beau ceai mult si vreau la mare cand nu pot ajunge acolo, iar trimit scrisori de intentie fara nici o directie. chestii domestice, de fiecare zi.

intr-o zi o sa ma fac pulbere de stelute verzi si o sa ma asez pe genele tale.

pentru stela

draga mea... ajunge zilei rautatea ei. departe de mine gandul de a te atinge pe tine sau pe altii aproape mie... cu postul anterior :) de fapt cred ca am un personaj generic impotriva caruia imi vine sa ma revolt uneori.

mi-a trecut. roata se invarte, dar obosim sa mai privim la ea si avem impresia ca stagnam. nu e chiar asa.

inchid ochii fericita, cu vise la plic, cu personaje dragi in suflet, cu muzici bune si inca mirosul ei/lui in porii mei. avem nevoie de putin ca sa fim fericiti. de si mai putin ca sa ne treaca. e coplesitor sa treci de la o stare la alta atat de rapid (labilitate? scapari?)... insa multumesc. si mai vreau!

duminică, noiembrie 27

112

ar trebui sa se inventeze un numar de urgenta pentru oamenii depresivi. "alo sunt depresiv, nu am nici un motiv aparent dar mi-as dori pe cineva sa faca ceva, in locul meu"... minunat ar fi sa te scoate altii din depresie, din issues-uri, din toate alea care nu-ti ies, nu merg, si sa profiti tu de efortul depus de altii... pe gratis, neconditionat, la nesfarsit. ar fi ceva, nu?

simt ca atrag intr-un fel sau altul (in care fel, nu stiu - cand aflu, va zic si voua) oameni cu probleme. dand la o parte nebunii frumosi pe care ii caut parca dinadins, imi plac si ma hranesc pe mine cu inedit - ca deh... am si eu problemele mele. dand la o parte ciudatii de moment sau contextele ciudate in care ma afund uneori. dand la o parte pe cei care sunt ok in majoritatea vremurilor si au doar momente de cadere. dand toti astia la o parte, raman unii care sunt vesnic blazati, posaci, depresati. ii atrag eu ca un magnet, ca o mama a ranitilor, ca o maica tereza, ca o femeie minunata ce sunt si care imi fac un scop in viata din a depasi orice limita de rabdare, caldura, disponibilitate, adaptare, ascultare si altele pe aceeasi tema.

ma gandesc uneori ca ar fi cazul sa-mi pun si la cv asta. sau sa aprofundez domeniul facand o facultate...poate n-au nici o vina, dar am eu un talent ascuns de a scoate la iveala ce e mai adanc in om, si se apuca sa-mi puna pe tava ca pe o ofranda fantastica... problemele lor.

ma incarca. negativ. ma lasa golita. si ce e mai coplesitor... e ca imi spun multumesc, fara a ma lasa pe mine cu nimic. n-am nici un castig cu asta, nu ca as face-o pentru vreunul. insa cu timpul simt ca ar trebui, as vrea, asa ar fi rezonabil, ca roata sa se mai si invarta in favoarea mea. dupa cate ofer... sa mai si primesc ceva. macar un pic.

e o zi a revoltelor astazi. nu vreau sa ating pe nimeni cu nimic. in altruismul meu si empatia cu care v-am obisnuit dragilor, sunteti ai mei si cred ca de fapt am nevoie de voi asa. azi am clacat. de maine deschid iar pravalia... cred insa ca imi voi aloca ceva mai mult timp pentru mine.... tot ca sa-mi cresc randamentul cu si pentru voi.

life is wonderful!

joi, noiembrie 24

tango, radio and juliet

am fost la Opera. spectacol de balet contemporan.... o combinatie de senzualitate, dramatism pe ritmuri de tango si radiohead. adevaratul spectacol este insa altul... anume ca de ceva timp incoace imi creez contexte in care sa-mi port tocurile si littleblackdress-urile... ca ma simt puternica si frumoasa asa.

cand port tocuri nu mai am mersul ala de ratusca pe care mi-l cearta ea uneori, si nici nu las impresia unui copil bezmetic, hipi-balamuc. cred ca incep sa-mi simt varsta si feminitatea in cele mai adanci cotloane...

incep sa ma simt femeia care vaneaza, adulmeca si ia ce-si doreste, nu ce i se ofera. fac diferenta intre a vrea si a avea efectiv si ma umplu de incredere in mine.

ma gandeam la tine pe scaunul ala catifelat din sala. te-as fi tachinat pervers pe ritmuri de foc.

miercuri, noiembrie 23

recapitulari

sunt nopti... cand recapitulam.
impreuna cu ele... prietenele mele dragi, cu ea, cu tine in gand, iubitul perpetuu. recapitulam versuri si muzici de suflet, incepand cu slagarele clasice romanesti... terminand cu limbi straine care ne inunda sufletele si care au fost covor rosu in contexte si stari candva.

o noapte de asta face cat o mie de cuvinte scrise pe blog. o noapte in care una isi cauta linistea in paginile unei carti cuminti, cealalta isi confirma fiinta in fantasme erotico-literare, o noapte in care ascultam cu inimile la unison refrenuri de demult... o noapte in care imbratisarile cu aripi moi se dau gratis, aici... acasa. sunt nopti in care ne aducem aminte de toate, ne confirmam si invatam sa fim triste cu bucurie.

o noapte intre fete, in care plangem si radem, fiecare pe limba ei, in balonul ei de sapun, si totusi impreuna. in lumea femeilor semi-ticnite, atat de neintelese uneori. atat de transparente pentru voi.... alteori. suntem frumose si cand ne imbolnavim de dulcegarii si crestem glicemia pamantului. suntem frumoase si cand saram atmosfera in lacrimi inutile. suntem frumoase cand va vrem, cand va uram, cand ne-am obisnuit cu voi sau cand pur si simplu ne e dor de doruri. suntem frumoase cand nu stim ce vrem, cand nu stim ce vreti de la noi... ce mai vreti de la noi?

trece si noiembrie... pregatim scortisoara si marul sub ecouri de amor. ne ninge cu melancolii si ne place sa fim... frumoase, iarna. in noi mor anotimpuri, doar anotimpuri. Restul... renaste in fiecare por, in fiecare clipa, in fiecare noapte, in fiecare zi. Acum.

luni, noiembrie 21

cand am incetat sa vreau sa inteleg lucrurile, oamenii, totul... prin procese mentale, intuitii, proiectii facute pe diverse criterii aparent valabile, cand am incetat sa ma mai complic incercand sa-i simplific pe ceilalti, sau cand pur si simplu am obosit de mine si de ei.... atunci - cumva firesc, toate au prins contur. acel contur dupa care am tanjit in gol. sensul lucrurilor razbate timpul si spatiul, sufletele si mintea. pana la urma e nevoie de rabdare, constienta si detasarea de tot ce poate fi egoist.

mi se intampla de ceva vreme sa-mi revina oameni si contexte in viata. revin pur si simplu in apropierea mea, fara sa cer, sa sper, sa fi facut ceva in sensul asta. vin si imi raspund la intrebari pe care le aveam demult cu privire la ei, la lucruri, la tot. vin sa-mi lamureasca orizonturile, sa se infiripe din nou, mai simplu si totusi mai complet ca prima data. se intampla sa redescopar personaje pe care acum doi ani le iubeam, le uram, le judecam sau nu le intelegeam.

si din toate... imi dau seama ca m-au gasit alta. intr-un fel ma inunda acum priviri si cuvinte, povesti si planuri. ma cuprind toate altfel decat acum un an, acum doi ani - cand inca tremuram speriata de propriile umbre. se asterne timpul peste mine, peste toti... si uneori e cu folos.

schimbare. detasare. intelegere.

vineri, noiembrie 11

11.11.2011

cat am asteptat ziua asta! e misto doar asa sa te gandesti ca se aliniaza cifrele alea. acum niste ani povesteam cu mi amor despre ziua asta, si ne imaginam cum o sa fie. pai e doar o zi, nu e nimic special. doar imaginatia imi joaca feste.

si cum imaginatia e un fel de rai, pot sa aleg astazi sa ma scald in proiectii fantastice, sa nu tin cont de realitate, sa nu fac parte din ea, sa-mi iau liber pentru o zi.

imi aduc aminte cu cat entuziasm tineai sa sarbatorim fiecare zi de 11 a lunii, fiecare 11 din viata noastra in doi, fiecare septembrie, si eu uitam uneori... nu mi se parea extraordinar sa contorizam saptamanile, lunile. ti-am spus atunci ca m-ar da pe spate sa facem asta peste niste ani, cand intradevar o sa avem ce sa aniversam. ce sunt cateva luni in univers? nimic. ce sunt anii de dor dintr-o viata de om? pot fi totul... ei bine acum sarbatoresc fiecare 11... sunt singura care mai face asta, si ar fi contat infinit sa o facem impreuna. atunci era un joc al indragostitilor, acum ar fi fost o confirmare, o dovada, o sarbatoare a ceea ce suntem si am construit impreuna, o victorie a timpului. dar timpul ne-a invins pe noi...

imaginatia e raiul din care nimeni nu e izgonit.

miercuri, noiembrie 2

toamna

noimebrie... si ultima... luna a toamnei. o plimbare in cimitir face cat o mie de cuvinte, imbratisari, zguduiri, randuri scrise, pagini citite, rugaciuni, disperari, bucurii, impliniri, saluturi, te iubescuri.  cand vorbesti cu un mormant iti vine sa taci pe vecie. se spulbera toate in neant, intr-un derizoriu de nedescris. se opresc toate luptele, se predau armele, iti pica privirea in frunzele moarte si mainile a neputinta si... atat.

ma plimbam cu iubitul in cimitir candva. alteori veneam pur si simplu cand nu mai gaseam nimic frumos printre cei vii. o data am venit pentru ca nu gaseam liniste, am asezat caietul pe piatra rece de cavou si am scris ore intregi, de dorul si dragul de a scrie de mana... a venit un jandarm sa-mi zica ca nu e voie... nu e voie sa ma asez la mormantul tatalui meu sa scriu? nu. ok... in fiecare an revin acolo/aici... nici nu stiu cum imi vine sa zic. si e un fel de acasa acolo.... pentru ca acolo imi zace istoria intr-o placa de marmura neagra. acolo e frumos toamna si frunzele sunt colorate. de acolo culeg castane in fiecare an. acolo ma intalnesc intamplator cu rude care altadata ne-au fost aproape si care acum... numai hazardul mi-i mai scoate in cale... o data pe an. in fata mormantului lui tata.

- stii ca de fapt tata nu e acolo, nu? e doar un ritual... asta cu mersul la cimitir.

- sora, la mine la mormant n-o sa vina nimeni.
- lasa ca fac eu copii sa vina si la matusa cu o floare, nici o grija.

- Pa, pa tata! a fluturat o mana cand ne-am indepartat de lespedea aia rece....

stii cum e sa vorbesti cu un mormant? stii cum e sa cauti mirosul de tutun in fiecare mana de barbat? stii cum e sa nu te simti bine in sute de imbratisari pentru ca nici una nu mai seamana cu a lui? stii cum e sa cauti o viata ceva ce a disparut demult? sa alergi in gol, sa cari dupa tine un trecut care nici macar nu mai doare? stii cum e dupa... 17 ani, sa urlii de ciuda ca nu mai stii cum arata de fapt? stii cum e sa nu mai poti sa plangi decat o data pe an? si atunci sa-ti cauti locul si singuratatea ca sa o poti face.... sa nu te vada nimeni. stii cum e sa pierzi cu adevarat ceva si sa te zbati apoi o viata sa te regasesti pe tine... sa te reinventezi, sa fii totusi si fara o bucatica de suflet?

stii cum e... sa realizezi ca tot ceea ce esti acum e pentru ca a existat el pana la un punct, sau tocmai pentru ca nu a mai existat de la un punct incolo... ca tot parcursul tau, toti oamenii pe care i-ai intalnit si alaturi de care te-ai oferit in orice fel... tot ceea ce esti azi, e pentru ca tata a fost, n-a mai fost, ramane si va fi... tata.

culmea... nu e o comemorare. e doar o altfel de sarbatoare a iubirii.



duminică, octombrie 30

party

ca pe vremuri a fost... n-am mai dansat asa de cand am terminat facultatea, n-am mai baut atat de amestecat de cand eram in liceu. a fost de pomina. si va iubesc pe toate - voi fetele mele - care imi picurati culoare si haz in viata. a fost o noapte cu de toate...
- l-am asteptat, si n-a venit.
- am asteptat-o si a venit.
- am plans cu cateva minute inainte de doruri dureroase.
- am lacrimat de bucurie cand am dansat cu ea.
- am facut dragoste cu degetele pe tine, in obscuritatea aceea de atmosfera pe niste muzici care de fapt nu mai contau.
- am amestecat shoturile si cocktailurile, substantele, aromele, mirosurile si nu... nu mi-a fost rau deloc.
- am dansat pe bar, in bar, intr-un ring plin, spre dimineata in clubul gol.
- am avut dejavu-uri cu atatea nopti de bine, de rau, din locul acela in care mi-am trait filmele atatia ani.
- v-am simtit aproape de mine. fericita.
- am iubit zambetul sorelei, roscatul ei, toata fiinta puiului meu, coditele unei scolarite, masca si imbratisarile lui bubu, injuraturile unei veverite bete.
- am facut cadouri si am primit inzecit.
- am primit complimente, am dat flituri, am respins apeluri si am trimis un sms.
- mi-am rasfirat pletele pe ritmuri vechi, ma dor picioarele de atata zbenguiala.
- unora li s-a schimbat ora automat, eu inca cred ca unele vremuri nu trec niciodata.
- ne-am mascat... sau poate doar am luat cu noi cateva din alter-egourile de sertar.
- am avut unghii albastre si pardesiu matrix.

se incheie luna de mijloc a toamnei si declar oficial ca sezonul asta imi umple sufletul. cu voi de voi. ma inclin!

vineri, octombrie 28

printre altii

cum faci cand stii ca iubitul unei prietene o inseala? ii esti mai prietena spunandu-i sau tacand? pana la urma cine esti tu sa le strici proiectia de fericire?

cum faci cand fostul prietenei tale te mai intreaba de ea? ii spui sau nu? si daca afla la un moment dat? esti tu la mijloc intre o fapta buna (sau nici macar, intentia de a o face) si o minciuna (omisiune) fata de prietena ta?

cum faci cand vrei sa impaci mai multe si uneori diplomatia, discretia si dorinta de bine, simtul relavantei sau morala nu mai sunt suficiente? cand esti pus sa alegi, sa-l balacaresti pe unul in defavoarea altuia si tu te credeai simplu observator?

cum faci cand mai recenta fosta a fostului tau te cauta din curiozitate... sa vada cu cine si de ce a fost omul inaintea ei, si daca nu cumva a lasat-o tocmai pentru aia la care s-a intors probabil...

cum si in ce fel sa faci cand ai impresia ca nu faci nimic grav, concret, ca te pastrezi neutru si de fapt toate au efecte secundare... cand te trezesti responsabil de lucruri care darama sau construiesc fara voia ta. cand poti sa pierzi ani de incredere intr-o secunda, sau sa castigi minuni dintr-o eroare...

ma debusoleaza situatiile astea, si ma intristeaza potentialul lor de a strica relatii intre oameni. din nimic. din intamplare. gratuit sau nu. si lucrurile ar putea fi atat de simple daca ne-am comunica onest de la inceput, pana la final...

joi, octombrie 27

noimebrie

astept cu nerabdare sa treaca prima saptamana de noiembrie... cumva m-am proiectat deja acolo. sunt amintiri dureroase care ma incolacesc in perioada asta... as vrea sa iasa din calendar 28oct - 7 noiembrie. sa vina november rain-ul ala in care ma simt aproape de craciun si savurez picaturile de pe pervaz, fara sa mi se para dureroasa ploaia. fara sa mi se para planset... fara sa ma gandesc la barbatul vietii mele, la masculul generic pe care il caut in toti si toate, cu care seman si de care uneori mi-e dor disperat, barbatul pe care mi-e ciuda ca-l uit desi e inevitabil si raman in suflet doar franturi.... izuri... povesti. tata... you did it your way... i do it mine now...

sunt vulnerabila. sensibilitati ies la suprafata, ma indragostesc la saptamana de cate un gest, de o mana mirosind a tutun, de o suvita grizonata, de o privire sau de o intonatie la telefon. ma simt mica, ma vreau la piepturi calde si mi-e imposibil sa evit, sa pacalesc intr-un fel starea asta.

noroc cu personajele fantastice din jurul meu... am nevoie si cand n-am nevoie de voi. ce bine ca sunteti, ce mirare ca sunt.  

joi, octombrie 20

ultima strofa

Sa stam candva de vorba
Iubitul meu, in doi
Sa cheltuim o noapte
Pe tot ce suntem noi.
Sa ne apuce ziua.
Ca un frison tarziu
Tu sa gatesti cafeaua
Eu un batran rachiu.

Sa tremuram pe-aproape
La geam eventual
Sub ploaia de miresme,
A unui bland caval
Tu sa-mi aduci aminte
Iar eu, eu sa ma mir
Ca de un vin bezmetic
Uitat intr-un potir.

Sa arda pe-ndelete
In soba pentru gaz
Carbunii economic
Din tot ce-a mai ramas
Sa fie cald in casa
Si randuiala-n lucruri
Sa fim intaia data
Noi, singuri, sa te bucuri.

De noaptea care trece
De ziua care vine
Atat cat se mai poate
Cat ni se mai cuvine.
Sa stam ca unul singur
De vorba amandoi
Si sa sapam in urma
Pana vom da de noi.

(Ion Brad)

marți, octombrie 18

the bigest egg

azi am mancat cel mai mare ou din viata mea. de rata era, dar eu copil crescut pe asfalt, n-am mai vazut asa ceva pana acum! mare cat un pumn, oul asta facut "ochi" abia de incape in tigaia mea de pitici. si galbenusul ala inghite jumatate de paine.... m-am balacit cu miezul in el pana m-am plictisit, si am zis ca pastrez si pentru cina. ca sa nu ramana isprava fara martori... am trimis si mamei cateva oo de-astea, ca am primit destule, sa vaza cartierul ce inseamna domne' ou de la ferma lui bubu - adica tata lui bubu - adica de la tara cu animale, adica ou de rata :).

bubu - prietena mea, s-a apucat de pictat. face naveta din cartierul ei pana la mine la bloc, unde pe langa saorma se gasesc si pensule/culori/ustensile de pictura. este promotoarea marelui curent numit "stropism"si mai nou isi etaleaza talentele hibernate in tot felul de panze. isi mazgaleste gandurile compulsive in culori apoase, ceea ce... cred ca face bine la corason si la creier. pe vremea/vremurile astea, daca nu faci copii la caldurica, daca nu muncesti ca prostu' pe bani putini/multi - degeaba ca n-ai timp sa-i cheltui, daca nu ai un pudel pe care sa-l plimbi si ti-e lene sa fii domestic, pictezi. sau canti la pian - cum face eu. sau stai pe net cum facem toti. deci bubu: me proud of you - sa nu zici ca nu te-am pus pe blog.

in rest mi-e frig de-mi crapa toate gandurile. imi vine sa ma bag la hibernare pana la primavara, sau la pieptul tau - tot pana la primavara. dincolo de sezonul asta nu garantez nimic. si daca pana la 1 decembrie nu ma primesc si pe mine - copilul ploii -in campul muncii, m-am hotarat sa-mi iau lumea in cap!

sincerely yours,
supercalifragilistica.

joi, octombrie 13

strumfi

mi-as numi blogul "strumfescu" dar nu suna la fel de piticos/piticesc si pierdem substanta. insa sunt in strumfimood de cand am vazut unul agatat, l-am tanjit, l-am cerut, mi s-a dat, luat, agatat la mine in camera. sunt o fericita! si sunt doo fericite cand astazi am fost la mc doar ca sa-mi cumpar alti doi strumfi. si nu oricum, pe bon de masa! numai jucaria, ca pentru prima data de mult timp incoace nu m-a interesat dublucheese :p

am 3 strumfi in camera mea, unul preferat si ceilalti doi fac galerie. de vreo 3 zile cand va e lumea mai draga, eu scot strumful din buzunar ca un copil tembel si vi-l arat, de parca ar trebui sa aibe pentru toata omenirea acelasi efect pe care il are aparitia lui cand il vad eu: adica ma fericeste peste masura, zambesc tamp si ma cred in tara minunilor.

so my strumfiboy, say hello to the world:

miercuri, octombrie 12

octombrie

ar trebui sa-mi dati o pauza fratilor, ca deja... se petrec atatea lucruri incat simt ca mai am nevoie sa respir, sa ma asez, sa ma compun la loc. femeile din viata mea imi transmit mesaje prin gesturi si ma darama incet incet cate o fraza, cate un ghiont la propriu, cate un zambet. da, stiu ca vrei sa cant la pianul care zace ca mobilier in sufragerie. da, stiu ca vrei sa te iubesc si pe tine un pic, macar pe jumatate din cate imi imaginez doar... da, stiu... puiu ma poarta in bratarica de la mana ei si ma cearta dulce de cateva ori pe zi, pisoiul celalalt ma ia in brate cu jind in fiecare seara si e in asteptare... prietena mea melancolica ma poarta prin depresia ei si imi aduce aminte de mine. sunteti complicate si frumoase, sunteti haotice si totusi asumate. sunteti minunate si cand imi dati in cap. va sorb din temelii pana la ultimul fir de par si nu ma plang decat de timp.... n-am timp...

barbatii de octombrie isi etaleaza cu discretie vointele. imi sarut trecutul intr-un lift si e ciudat ca desi viata merge mai departe, cumva... unele lucruri raman acolo suspendate intre noi, amicul de departe continua sa spere, sa faca gesturi iar eu ma bucur sincer de ele incercand sa lamuresc ca viitorul nu suna bine pentru domnul, de o saptamana imi place sa pun mana pe el, atat de mult incat construiesc dependente dulci si aleg sa nu mai gandesc prea mult. sunteti frumosi si ai mei toti. sunteti atat de bine plasati in sertarase incat ma simt diferita si alta cu fiecare dintre voi.

traiesc atatea filme intr-o singura secventa. e o luna plina... octombrie asta.... si n-am timp nici sa respir, sa ma respir, sa va respir...de-as putea sa va iau pe rand, sa am mai multe vieti, mai multe creiere si suflete, sa ma ofer cu totul si sa iau tot din fiecare. nu vreau sa fiu o jumatate de masura, nu vreau sa las in urma "ce-ar fi fost daca-uri", vreau Tot si voi imi sunteti Tot. fiecare in parte si impreuna.

luni, octombrie 10

semne

azi am primit un telefon. dintr-o alta lume, dintr-o alta emisfera, planeta. dintr-un alt timp, atat de trecut incat a devenit ca o alta viata traita candva, din care au ramas doar vagi deja-vu-uri la care mai reactionez. am primit un telefon de la un el pe care candva l-am iubit si urat cu toata forta mea de copila. m-a facut el femeie sau doar a fost sutul de care aveam nevoie?

l-as mai iubi o data ca nebuna, sa-i multumesc ca m-a invatat sa simt atingerile chiar si de la departari. l-as mai asculta cum canta la chitara beat, doar ca sa-mi aduc aminte de vremurile in care eram atat de tanara incat orice promiscuitate si nebunie nu ma putea cobori prea jos. sa-mi aduc aminte de mine cand varsta imi era si scuza si motivatie, cand fugeam de acasa revoltandu-ma pe toti ai mei si preferam orice strainatate impodobita. l-as palmui cu pofta pentru toate cate mi-a luat fara sa ceara, si pentru toate cate mi-a dat fara sa am nevoie... si totusi. am simtit toate astea ani de zile dupa ce a disparut. apare acum, de parca ne-am vorbit in fiecare saptamana... sa-mi aduca aminte de ce i-as fi zis, facut, cerut, etc.

si da, mi-e ciuda ca e prea tarziu. dar este. mi-e ciuda ca uneori lucrurile nu raman pe loc. mi-e ciuda ca atunci nu a fost cum mi-am dorit sa fie si ca acum nu-mi mai doresc nimic (de la el). mi-e ciuda ca a sunat, ca mi-a invadat creierii si ca inca imi amintesc. mi-e ciuda ca nu m-a uitat. si ca mi-a spus pe nume. mi-e ciuda... si ma rascoleste.

il visasem acum 2 saptamani si am crezut ca-i doar un scurtcircuit.

duminică, octombrie 9

joi, octombrie 6

manual

lucrul manual e ala pe care ti-l faci cu mana ta, si.... chiar daca nu iese ca in proiectiile tale, satisfactia ca e facut/creat/rationat/etc de tine compenseaza eventualele neasemanari cu Idealul. ce-ti faci cu mana ta, ar trebui sa fie mai lispit de regrete, ai cel putin responsabilitatea alegerii facute initial si asumarea potentialului de risc.

eu ce-mi fac cu mana mea, iese de obicei bine. uneori mai scap din mana/vizor anumite aspecte, insa pe masura ce am crescut, am invatat sa ma bucur de proces in sine, si sa fiu mai prudenta in asteptarea rezultatelor. uite asa... zilele astea, am cladit din nimic contexte si stari. si mi-a iesit surprinzator de bine.

e adevarat ca ai nevoie si de companie... cand o faci cu mana ta de unul singur se numeste altfel, si devine dubios, e pornit din adancuri pline de frustrari si neimpliniri. e aproape patologic. dar nu de hand-made-ul asta discutam aici. :)

un lucru manual + compania potrivita (ProTivita) = artificii, frecvente, coincidente dragute, zambet, mult zambet, transpiratie dulce-amaruie, sms, vis, bucurie pur si simplu, relaxare, un sandvici cu maioneza, o cafea cu povesti, un motan tacanit, o plimbare sub stele, nerabdare, curiozitate, cartile pe fata, hainele pe jos, libertate, haos, imbratisare, pupic mic, sete, foame, bere, tigari lungi, brichete bic, alergat desculta, maini calde, oase moi, comunicare, priviri. o zi, si o noapte de bine.

sâmbătă, septembrie 24

nimic

am asa o stare de nimic. de facut nimic, sau ma rog, de facut lucruri pe care nu le pot face. si as vrea o mana de sus sa vina sa ma duca unde si cum vreau eu. vroiam sa stau cu cineva, sa nu ne spunem nimic si sa beleuzim printr-un parc desculti pana picam pe o iarba, de unde cap in cap sa ne uitam la stele sau ce-o fi sus... sa stiu ca stie ce as vrea sa spun si sa nu fie nevoie de cuvinte... m-am saturat de cuvinte, de vorbe ca sa fie, de gesturi gratuite, de alergaturi....

azi nu-mi sunt de ajuns prietenele mele, nu sunt indeajuns de masculine ca sa-mi dea impresia aia de "feel safe" intr-un anumit mod, azi nu ma incanta mama cu zambetul ei si nici macar nu sunt in depresie. ascult niste muzici nestiute pana acum, minunate, si nu fac nimic. cred ca de fapt am obosit sa ma mai ascult, sa-i ascult pe altii si doar am nevoie de zacere, in liniste. alaturi de Cineva.

cineva care sa nu astepte de la mine nimic, sa nu pretinda, sa nu vrea, sa ma ia asa cum vin si sa raspunda punctual la toate. sa nu ma intrebe de Ieri sau Maine si sa fie pur si simplu Aici, Acum.

azi am o stare de nimic. sunt un nimeni, si as vrea s-o impart gratuit cu un nimeni-cineva.

vineri, septembrie 23

bursa locurilor de munca

am fost azi cu mama de manuta, ca sa o conving de o realitate de care ma lovesc de mai bine de un an incoace, la bursa locurilor de munca pentru studenti si absolventi - organizata de ANOFM.

erau acolo numai joburi de cofetar, bucatar si agenti comerciali, agenti imobiliari si de asigurari.... unde erau ofertele pentru absolventi de studii superioare?! nu stiu. au gresit adresa. mai erau ceva locuri pentru manageri de produs si consilieri in resurse umane, dar acolo... vroiau un minim! de 3 ani experienta si sa cunosti nu stiu ce programele unde se calculeaza salariile. mai puteai alege sa te faci aranjator in rafturi la hipermarket sau agent de paza.

unde era oferta aia pentru tineri studenti si absolventi? cui i-a folosit organizarea acestui targ de joburi? cv-ul meu se loveste mereu de fraza "sunteti supra-calificat". imi cer scuze ca mi-a placut la scoala si ca fara sa vreau, sunt deasupra multora ce ma interogheaza la interviuri...

si culmea, nici macar pilele si relatiile nu mai functioneaza in tara asta. toate demersurile "din interior" au esuat intr-un fel sau altul... nu e loc de mine sub soarele asta mioritic. si nu mi-e bai deloc. fac ioga pana reusesc :) (adica ma asez in fund si astept sa treaca) si cand dau lovitura, o scot pe mama in concediu sa-mi ierte revolta si boemia de pana acum.

miercuri, septembrie 21

diamonds and rust...

I'll be damned
Here comes your ghost again
But that's not unusual
It's just that the moon is full
And you happened to call
And here I sit
Hand on the telephone
Hearing a voice I'd known
A couple of light years ago
Heading straight for a fall

As I remember your eyes
Were bluer than robin's eggs
My poetry was lousy you said
Where are you calling from?
A booth in the midwest
Ten years ago
I bought you some cufflinks
You brought me something
We both know what memories can bring
They bring diamonds and rust

Well you burst on the scene
Already a legend
The unwashed phenomenon
The original vagabond
You strayed into my arms
And there you stayed
Temporarily lost at sea
The Madonna was yours for free
Yes the girl on the half-shell
Would keep you unharmed

Now I see you standing
With brown leaves falling around
And snow in your hair
Now you're smiling out the window
Of that crummy hotel
Over Washington Square
Our breath comes out white clouds
Mingles and hangs in the air
Speaking strictly for me
We both could have died then and there

Now you're telling me
You're not nostalgic
Then give me another word for it
You who are so good with words
And at keeping things vague
Because I need some of that vagueness now
It's all come back too clearly
Yes I loved you dearly
And if you're offering me diamonds and rust
I've already paid

sâmbătă, septembrie 17

ziua

ziua in care mi se refuza o invitatie... ziua in care imi aduc aminte de satul Dor Marunt si ascult Tudor Gheorghe langa Gloria Gaynor, alaturi de personaje dragi. personaje care sunt cu sufletul langa mine in fiecare zi, pe care le simt in gesturi si in intonatie, care ma cunosc si ma iau asa cum sunt, la pachet cu toate ale mele. ziua in care primesc flori de departe si un "la multi ani" la telefon de la o voce astro-frecventata. ziua in care impart bomboane ca la clasele primare unor copii pofticiosi.

ziua in care imi dau seama ca tocmai lucrurile care nu sunt asa cum imi doresc, ma fac sa merg Inainte. ziua in care realizez ca sunt Femeie si prietena, si colega si sora si fiica. ziua in care ma simt golita si obosita de atatia ani plini de prea multe. ziua in care ma umple un zambet cand nu ma mai pot umple camioane de gesturi. ziua in care e toamna si racoarea imi flutura sufletul printre atatea visuri si amintiri. ziua in care tu nu mai esti. ziua in care imi dau seama ca vei ramane desi nu existi niciunde.

ziua in care imi port acelasi verde... desi nu mai strabate din ochii tai. ziua in care ma repet si repet aceleasi mari greseli. ziua in care toate sunt ale mele si eu ma dau lumii in liniste. ziua in care ma fac mare si ma simt cea mai mica. ziua in care imi mangai pantecul cu gandul departe. ziua in care inca dorm cu ursuletul.ziua in care imi vine sa urlu si sa plang, dar tac si atat.

ziua in care sunt satula. si dornica de altceva. ziua in care asteptarile nu-si mai poarta soarta si cauta alt nume. ziua in care am incetat sa ma intreb "de ce?" dar inca ma gandesc la "pana cand?". ziua in care nu mai intreb "unde esti?", dar spun cat de des pot "sunt aici". ziua in care ... "prezentul e plin de cadavrele noastre" si noi le vedem actori primind aplauze la scena deschisa. ziua in care ne mintim pana ne credem si cream realitati.

ziua in care ar trebui sa fie toate frumoase, si totusi "trebuie" a disparut din dex-ul meu. deci nu-i frumos chiar tot. ziua in care nu pot da o definitie la nici o stare. ziua in care sunt eu cu mine si atat. 

e ziua mea. si toamna mea. La multi ani Mama mea.

marți, septembrie 13

incepem

toamna se intampla lucruri. nu stiu daca numai in viata mea si a celor de langa mine, daca din vina mea sau pentru ca ma iau dupa ei, pur si simplu toamna... incep sa se petreaca toate.
azi-noapte am luat o hotarare atat de fireasca si frumoasa, cred ca ma voi bucura de ea cateva sezoane la rand de-acum inainte. azi am vorbit cu un prieten drag si de demult si ce ma bucura cand toamna se renumara apelurile si ne facem timp si chef unii pentru altii.
toamna mi-am facut intotdeauna un fel de evaluare... si nu conta ca-mi da cu plus sau cu minus, impartirea firelor in alte mii e un artificiu colorat.

incepem asadar.

duminică, septembrie 11

11.2011

acum 4 ani... cu nostalgia asta m-am trezit si culmea, desi nu stiu in ce zi sunt de ceva timp incoace, astazi... am stiut. m-am intors un pic in timp, insa uitandu-ma in oglinda... si la propriu si la figurat nu mai seamana nimic cu ce a fost. si nici eu nu mai sunt aceeasi. sunt bruneta, sau undeva acolo am inceput sa scot la suprafata doliul din mine, punandu-l in.... culoarea parului. si ma simt al dracului de bine, caci pe dinauntru se asterne lumina, iar pe dinafara mi se spune ca "ma maturizeaza nuanta".

acum 4 ani... abia deveneam femeie. abia imi construiam un fel de-a fi, o luasem cu pasi de bebelus. am ajuns aici, unde pot da un contur la toate cate sunt, aici unde ma recunosc si-mi place, aici unde desi pe alocuri mai e de lucrat si aflat, ma sprijin totusi pe o fundatie.

acum 4 ani era tot toamna pe 11 septembrie. a plouat un pic spre dimineata. ti-am oferit o umbrela si am primit Paradisul si Iadul, la pachet. astazi am baut impreuna o cafea intr-unul din locurile in care ne duceam clipele si atunci. si e bine pentru ca nu ne mai minunam de Iadul creat, si nici entuziasmul Paradisului nu-l mai afisam. ne sorbim Purgatoriul si cumva... e optim sa fie asa.

acum 4 ani era Atunci. 11 septembrie 2011 este Acum.


miercuri, septembrie 7

so simple

... gandindu-ma azi la cea mai lunga discutie avuta anul asta... inceputa aseara si terminata azi dimineata, mi-a venit in minte o idee: daca te-ai vedea asa cum te vede Dumnezeu (sau numiti-l cum vreti voi), nu ti-ai mai face atat rau gratuit. sau cel putin te-ai gandi de doo ori inainte sa te julesti de unul singur.

am vorbit ieri despre cateva din relele vietii mele, despre dragoste si alti demoni. despre spirite dragi care ne bantuie si despre cat de impotenti suntem uneori... si e totul atat de simplu si de la indemana noastra pentru ca viata si mai ales rostul ei sa capete lumina. ne pierdem in atatea, ne risipim puterile si ne plangem obositi de prea multe nimicuri, cand de fapt... vindecarea e la o miime de secunda.

________________________________________________________________

stii oamenii sunt ca un pom de craciun. o tulpina si niste crengi care raman la fel, mereu, o baza care nu se schimba niciodata dar pe care incepem sa o impodobim cu diverse, in timp... si trec altii pe langa si spun: ce om! sau: s-a schimbat! oare? de unde privind lucrurile poti spune ca un om s-a schimbat? nu mai e la fel cand e impodobit de experiente insa cumva, paradoxal si totusi real... ramane acelasi.

uneori nu mai vedem crengile de atatea podoabe. alteori nu reusim sa ne mai dezbracam de ambalaj si nu ne regasim oricat am incerca redecorarea... desi tulpina e tot acolo, trunchiul de la care am pornit e cel care le sustine in continuare pe toate... alteori ne mandrim cu ce-am reusit sa adaugam si ne simtim plini.

____________________________________________________________

e incredibil cum mi se confirma lucruri intuite acum niste luni. e incredibil cum reusesc sa gust fara sa iubesc compulsiv. e incredibil cum reactionez total invers decat as fi facut-o acum 2 ani. cred ca pe undeva m-am impodobit si eu cu cate ceva... dar sunt aceeasi.

sâmbătă, septembrie 3

toamna

venea toamna la mare si... nu puteam sa o las asa, fara sa o intampin. ma intorc de la valurile mofturoase, cu toamna in suflet si in priviri. ma intorc dupa mai bine de o saptamana cu tot soarele in piele si cu zgomotul valurilor la apus. ce minunat sa asculti marea cand adormi... parca e un plaman imens ce iti respira la ureche... cum se duc si vin valurile...ce minunat sa zaci pe o banca si sa privesti infinit la o vie cu struguri aproape copti, sa fi chemat la masa si sa depeni amintiri la un pepene rosu. ce minunat sa nu stii ca-i ziua ta si sa te sune cele mai neasteptate personaje sa te felicite, sau sa stai cu orele la telefon cu prietena ta care te asteapta ca pe painea calda. ce minunat sa simt ca m-ati asteptat toti, sa vin de niciunde, sa fiu cu voi, sa-mi reiau locul in viata voastra, sa-mi reiau rostul la oras.

a venit anotimpul meu preferat. implinesc o varsta pe care nu-mi mai vine s-o afisez, s-o recunosc... pregatesc visinata, scortisoara si betisoarele mirosind a lemn dulce, ceaiurile aromate si clatitele. schimb sezonul (si coafura - pentru ca merit!) alaturi de oameni frumosi, prieteni dragi.

vineri, august 26

back home

sweet home... am ajuns acasa dupa 2 saptamani de drum cu folos. imi dau seama ca nu e nevoie de nici un pelerinaj, de nici un drum in afara mea sau a altor granite, de nimic si nimeni... ca sa pot calatori in mine Insami, sa ma gasesc, sa ma iau de mana si sa-mi spun "Vino!". nu e nevoie de parcurgeri, de departari, si orizonturi si de puncte cardinale, ca sa privesc in Mine si sa ma recunosc. si totusi...

eu am avut nevoie de asta si mai sunt si altii ca mine. am luat din calatoria asta ceea ce cautam demult si era de fapt sub nasul meu. am gasit Liniste. Pace, Iertare si Bucurie. si continui sa le port, sa le duc, sa le impartasesc tuturor. am parcurs 5 orase si 3 tari, mi-au fost talpile insangerate uneori, si capul imi vuia de ameteli, mi-am plans toate plansurile pe unde am fost si am lasat cate o lacrima pe fiecare treapta de Catedrala ca sa nu uit niciodata Drumul parcurs. Am ras cu lacrimi si am plans cu zambete in suflet. m-am gandit la toti si toate si nu am uitat pe nimeni, si nu m-am uitat nici pe mine printre atatia.

m-am dus cu capul plecat si ma intorc cu sufletul ridicat in lumina. sunt fericita. impacata. multumesc.

luni, august 8

mai e un pic

ma uit la un pachet de tigari de 3 zile si inca mai am 5 tigari... ceea ce este o performanta. fara sa ma chinui, sa ma gandesc, sa-mi propun. de cateva seri incoace imi torn vin rosu si citesc chestii ce se vor spirituale... adorm greu si dimineata ma gandesc ce sa mai pun in bagaj. un bagaj pe care il tot fac de 2 zile. miercuri plec. numai maine nu-i poimaine si sunt atat de entuziasmata de calatoria asta incat imi vine sa o iau pe jos de pe acum.

cumva cred ca voi avea o revelatie in astea doua saptamani... departe de atatea lucruri cunoscute, printre straini... voi avea momentul meu de introspectie, privitul indelung pe geam, cafeaua de dimineata in aer liber, timp si liniste pentru sufletul meu. o sa am timp sa va iau pe toti la rand, sa va asez in sertarase, sa ma replasez fata de toti si toate.

as trimite un ravas la o adresa interzisa. 

duminică, august 7

intrebari

ma intreba un om frumos daca ma vad maritata - raspuns: nu.
tot el ma intreba apoi daca ma vad avand copii - raspuns: da.
am o problema?(!)

cred ca n-am sa rezolv niciodata ecuatia asta...

joi, august 4

la marea mea

la marea mea... cu oameni frumosi care ofera zambete chiar daca au sufletele tulburate. e ciudat sa te simti atat de bine si atat de rau in acelasi timp... imi spunea prietena mea. si totusi nu e nimic nefiresc in asta. putem pluti in jumatatea noastra de lume chiar daca cealalta jumatate e un pic scoasa de pe ax...

asimilez marea cu o mie de lucruri si intotdeauna cu un anume Dor. canta Tudor Gh.  melodia aia... care ma rascoleste. e loc de zambete si fericiri, e loc de mici impliniri si de mers inainte chiar si atunci cand o particica din suflet stagneaza intr-o balta dureroasa.

trec zilele, lunile, anii chiar... si nu ma vad altundeva decat sunt acum. asa. simtind ce simt adanc in mine si mergand mai departe cu asta.  am incercat sa ma mint rational, sa creez forma ca mai apoi sa umplu un gol si nu a mers. si nu va merge niciodata. am pus un punct mare si negru fara nici o urma de regret sau dezamagire. eliberata si regasita.

urmeaza sa plec departe. ma voi gandi la toti pe care ii port cu mine, mai mult sau mai putin adanciti in cufere, unele inchise cu lacate mari, altele intredeschise. dar imi veti fi gand si ruga. e momentul sa multumesc pentru tot ce am, ce sunt.

multumesc pentru cafeaua de azi. am pastrat bonul. multumesc pentru copilariile de la mare (lalevedelemale), pentru salata de dupa mare, pentru imbratisarile din priviri, pentru gingasia cu care ceilalti mi se ofera si ma fac sa zambesc, sa-mi savurez momentele, viata, sinele. multumesc...

voi mai vedea marea mea la final de vara. imi voi intampina anotimpul preferat pe mal, cu gandul departe. dar fericita.

marți, iulie 26

pe covor

mi-am lasat obrazul pe covor. parca era iarba curata. mirosea a verde si simturile mi se topeau printre crapaturile parchetului invelit. am calatorit in dimensiuni dragi mie, unde mi-as fi dorit sa fiu candva, unde am fost deja si unde... peste tot acolo unde nu sunt de fapt.

sunt muzici pe care inca le leg de incheieturi. sunt atingeri pe care inca nu le dau nimanui. sunt ganduri pe care nu am dreptul sa le spun pentru ca erau candva ale noastre. nici macar ale mele nu sunt. mi-am asternut buricele degetelor pe clape si... am incercat. dar inca nu e momentul. sau el a fost si eu l-am pierdut atunci... 

ginul facea bule perverse. si ti-as fi aratat si tie cum fac dragoste doua picaturi de alcool. ti-as fi vorbit ore intregi despre asta. despre orice.

astazi nu am fost unde as fi putut fi. astazi nu sunt aici, acum, cu tine, cu el, cu voi. astazi am calatorit intr-un conditional optativ viitor.

duminică, iulie 24

prieteni vechi

amintiri dintr-o copilarie ce mi se pare ca s-a petrecut in alta viata... vorbesc pe mess cu prietena mea de la bloc. cu care am impartit treptele, corcodusii, bomboanele si surprizele turbo, certurile parintilor, tricicleta, bicicleta, rolele sau o prima sticla de cola de dupa revolutie.

imi spune ca se marita. ca nu isi permit mai mult decat cununia civila. si brusc ma apuca angoasa, si ma impresionez... pentru ca sunt oameni care merita, care lupta pentru fiecare firmitura de fericire, de mai bine, si care culmea... au un destin atat de complicat. e unul din momentele in care ma intreb... de ce? cum sa fii senin stiind ca tata nu are bani sa ajunga din valcea in timisoara la nunta fiicei? cum sa fii senin cand stii ca acei copii ar merita macar o sansa, sansa de a nu fi singuri in momente aparte, unice in viata lor, sansa de a avea un job cat de cat, sansa unei cununii religioase care sa nu coste bani.... de unde nene ideologia asta ca o nunta te ajunge la mii de euro, din care e musai sa scoti macar dublu?

m-am enervat. 

joi, iulie 21

boemie

am ajuns la asa o performanta incat... tanti de la cosmetica ma primeste pe gratis, nenea de la service-ul de aer conditionat imi aplica tratament preferential si imi ia mai putin de jumatate, in piata taranii imi pun in plus in sacosa si prietenii imi fac cinste. e ceva in atmosfera, am eu un dumnezeu al falitilor boemi sau pur si simplu fata mea de copil catolic induioseaza pe oricine? :)

nu ma deranjeaza pentru ca nu ma recunosc in cine stie ce conditie de intretinuta. pur si simplu mi se intampla lucrurile astea. si ma bucur de Spontan, de Oameni si Intamplari. cumva intotdeauna firele mi se descurca, indiferent cat de incurcate par caile... si nu prea stiu carei Forte sa-i multumesc pentru tot. pentru ca simt nevoia si placerea sa ma revansez Jur-Imprejurului pentru toate cate se petrec...

pana peste o ora cand ajunge nenea de la service, ma uit cum curge cu picatura din aerul conditionat in casa. un amic propunea sa punem o floare dedesubt, sa facem gradina zen, macar sa foloseasca la ceva. intre timp... vom repara situatiunea :)

de la toamna predau politici internationale. alt vis implinit.

luni, iulie 18

domestic

caut de 3 ore prin casa o chestie minuscula. mi s-a pus pata. in bucatarie se gateste. ascultam muzica din dirty dancing si din cand in cand ne trimitem bezele de dupa tocul usii. incepe sa miroasa frumos. a casa locuita, in care se petrec lucruri, se incing atmosferele si bat adieri de bine.

o cafea cu lapte m-a trezit cu greu de dimineata. e luni si as fi vrut sa mai zabovesc macar o secunda in pat, mi-am visat catelul. se intorsese la mine si nu se mai lasa dus.

am pus niste haine la spalat si privesc inainte. e totul liniar. domestic. dar al naibii de bine. rad mult si-mi odihnesc sufletul cu banalitati la care am visat. nimic din ce traiesc nu seamana cu ceva. nici cu ce mi-am imaginat, nici cu ce mi-am dorit, cu ce as fi sperat sau cu trecuturi. dar cumva se potrivesc toate, si daca ma intrebi ce mi-as mai dori... ti-as spune ca mi-e suficient si bine asa cum e acum.  

duminică, iulie 17

Minuni in viata mea!


In mai putin de o luna plec la madrid. un pelerinaj de proportii incredibile, peste 2 milioane de tineri se intalnesc pentru a celebra tineretea si a se intalni cu Papa. mi se pare fascinant cum o astfel de entitate - papalitatea, reuseste sa stranga laolalta oameni din toate colturile lumii, mai multi oameni decat a strans vreodata orice formatie rock, orice meci de fotbal, orice eveniment.... in cea mai grandioasa zi mondiala a tineretului catolic s-au strans 4 milioane de tineri...

pe mine ma lasa masca cifrele astea, si mai ales motivatia cu care au fost implinite. am fost in 2005 la Koln la o astfel de intalnire. abia murise Papa Ioan Paul al II-lea. a fost impresionant sa vezi sute de mii de tineri adunati. sunt convinsa ca la madrid voi trai Minuni. pentru ca am castigat sa merg in acest pelerinaj cu un eseu, sunt cea care voi tine "jurnalul de bord" al calatoriei. voi posta zilnic, sau cand voi avea acces la internet de la fata locului. dincolo de efectul spiritual pe care o astfel de experienta il are pentru tinerii catolici (si nu numai), voi incerca sa fac cunoscute locurile, obiectivele turistice si experientele de pe traseu.

Va astept de pe 10 august pe http://zmt2011.wordpress.com/

vineri, iulie 8

recomandare Vama Veche

http://www.decatorevista.ro/vama-veche-dor3/  acest articol este cea mai completa si corecta analiza a fenomenului "vama veche", din cate am vazut pana acum. educativ, neutru, istorie. si eu am trait tot parcursul asta... si parinti mei la fel.

PS: pentru cei cativa care stiu ca se duc acolo. 

marți, iulie 5

bacul la romani

mai copiii astia care au picat bacul, adica vreo 130.000, cu tot cu parintii lor, vreun milion de concetateni bulversati - asa a zis o tanti la tv... ce ne facem noi cu voi, sau voi cu noi, nu stiu! :) insa iaca, eu cu al meu prieten, ne-am gandit sa ne facem utili reciproc, reciproc adica noi voua, si voi noua (or fi prea multe pronume aici?!).

eu dau meditatii la limba romana (si la literatura tot romana :p) si la engleza (daca ma gandesc bine as putea preda filozofie si istorie, garantand performanta). si el la matematica, fizica si chimie. unul din noi e chiar specializat, celalalt (adica eu) sunt doar un fost elev performant care am mai dat meditatii si in trecut cu rezultate notabile. ma gandesc ca intr-un stil simpatic putem sa ne facem bine unii altora. (chiar daca la mijloc e un interes mai mult pecuniar = e vb de bani). ca pana la urma si elevii tot pentru un viitor banos se pregatesc... sau?

asa ca... daca tot statul asta al nostru nu mi-a oferit mie prea multe oportunitati la cata scoala am facut, macar sa-mi impart "invataturile" si altora. asa... din mana in mana, pana la cresterea nivelului.

hai ca mi-am facut si publicitate. deci astept cereri de oferta! :))

vineri, iulie 1

cafea

dimineata cu miere, lapte si cafea... nu neaparat in ordinea asta, de fapt toate la un loc. o noapte furtunoasa ma face sa ma trezesc spre orele pranzului in bratele lui. e bine. e liniste si frumos. e alint si cred ca e dragoste in aer...

se produc schimbari. stateam ieri afundata in fotoliu, fumam si ma uitam la el cum se instaleaza. brusc toate lucrurile mele devin ale noastre. spatiul meu in care m-am insirat de-a lungul anilor se strange si vad ca mai incape cineva in el. e ciudat. ma uitam ca la un film, nefiind sigura daca e bine ce fac, daca sunt chiar eu unul din personajele principale in povestea asta. mi-era insa drag. o sa-mi ia ceva timp sa-mi impart simtul proprietatii la doi, sa consider acasa - acasa la noi, si sa nu mai vorbesc la persoana I singular... cand o sa realizez ce mi s-a intamplat o sa fiu deja in Cuprinsul acestei povesti, si nu cred ca e cale de intors. nu cand totul e presarat cu dorinte curate si sentimente ca-n romanele de amor.

sunt intr-o stare de semi-soc placut.

marți, iunie 28

blondele de la drept jubileaza

din categoria "intamplari de la drept"... revin cu o ultima perla a Universitatii Titulescu din Bucuresti: s-a dat licenta vineri. pe seara s-au afisat rezultatele. din aproape 400 de studenti, jumatate au picat licenta (tip grila, din toti anii de studiu), cativa peste 10 au luat mai mult de nota 9. cei care in facultate au excelat la note, s-au trezit cu rezultate de 7-8 ceea ce parea de neimaginat pentru odraslele viitorului.

s-a dat sfoara in tara si iata ca se face o sedinta de rectorat, inopinata. se constata ca 5 intrebari din cele 100 au fost gresite. la un calcul simplu, mergand pe varianta oficiala destul de plauzibila, cum ca intradevar au fost intrebari gresite in grile, solutia cea mai eleganta era suplimentarea notei cu 0,5 sutimi - exact intrebarile eronate. cu toate astea, culmea! onorabilul domn rector (Neagu - pe numele lui) alaturi de comisie, au concluzionat ca e bine sa ofere 1 punct in plus tuturor studentilor! luni erau deja afisate noile rezultate - corectate!

astfel, discrepanta dintre mediile de absolvire si nota de licenta a unor studenti nu mai este foarte mare. astfel blondele care veneau cu unghii de aici pana pe litoral in culori turbate sunt proaspat absolvente de drept, cu note onorabile, astfel Universitatea Titulescu - desi privata - se poate mandri cu o promovabilitate satisfacatoare, astfel unul dintre studentii care picasera licenta - propus pentru un post de asistent incepand de anul viitor academic, a absolvit si poate fi instalat pe post. astfel cred ca universitatea a mai facut rost de niste fonduri - nu m-ar mira sa inceapa sa mai sparga din pereti sa faca niste geamuri de termopan acolo unde... se mai preteaza o fereastra in zid, ca doar avem bani, sau sa puna plasme suspendate ca la metrou pe holuri. cred ca a fost un weekend agitat pentru parinti si domnii profesori care au luat decizia asta.

iar eu m-am grabit sa dau licenta in februarie (unde din 17 prezenti, au trecut 10 si unul a luat peste 9 - deci cred ca si aici au fost intrebari gresite :p). daca o dadeam acum, aveam onorabila si nemeritata (dar ce mai conteaza?!) nota de 10 pe diploma... unii au noroc. altii nu. unii cu astfel de "noroace" isi fac loc in viata.

bravos natiune, halal sa-ti fie!

luni, iunie 27

cer

am vazut cel mai frumos apus... nu ma pot lauda cu vizionatul unor astfel de privelisti prea des... mai ales in orasul asta deseori imbacsit de prea multe. insa weekendul asta, mi-am clatit privirile intr-un cer fantastic de frumos. marea neagra era turcuoaz - ca mediterana, intr-un efect ce numai in photoshop am mai vazut pana acum. un cer aproape negru, cu nori, la orizontul apei, o mare de o culoare stridenta de albastru-verzui si nisipul scaldat in soarele care apunea dinspre sosea. toate astea au creat imagini de nedescris... si nu, nu am poze pentru ca am plecat cu mana in buzunar. ca de fiecare data exact cand sunt lucruri inedite de prins, n-ai aparatura necesara :p

in tren la intoarcere am vazut un apus in care m-am uitat mai bine de 2 ore, la cum se transformau norii si culorile, pana am ajuns sa am pete-pete in retina. sunt imbatata de nuante vii.  parca se deschideau cerurile si norii inveleau sfios soarele la culcare....

am ras si am stat la filozofii cu prieteni dragi. mi-am visat iubirile in nisipul auriu si abia astept sa te tin de mana in tabloul asta. sa fie complet. sa fiu completa.

miercuri, iunie 22

SF

pe criza asta, numai mie - care nu prea am simtit deloc criza sau crizele din jur - mi se putea intampla asemenea SF chestie. plictisita la cafeaua de dimineata, am aplicat la mai multe joburi, pe vreo 3 site-uri de profil, numai la ce-mi facea cu ochiul si parea mai sclipicios, pentru ca nu ma omoram sa-mi gasesc ceva in perioada asta. intr-o luna plec pentru o luna, si pana atunci am de visat la niste lucruri frumoase in latura sentimentalist-coloristica a vietii mele.

ma apucasem sa dau click-uri... apoi ma plimbaream cu mama mea facand planuri utopice de viitor, asa - ca de la mama la fiica - dinalea fara cap si coada. era 17.00 cand am primit un telefon... de la Casa de Avocatura X, puteti veni acum la interviu? nu? bine, maine la 10. ma duc. discut. eram prima intervievata, pentru ca tipul din fata mea completa o lista cu datele mele, spre a o continua cu ceilalti candidati, urmand in final sa aibe o imagine de ansamblu asupra ofertei. i-am povestit una alta si dupa vreo 20 de minute, ii zic: ramane sa ma contactati, nu? la care domnul, se uita la biroul gol de langa el si zice ca... de fapt el e cel care decide. pai decideti! si i-am zambit... si a decis. de maine la 9 ma prezint la post :) cu salariu negociat la cat am zis eu, cu luna mea de vacanta stabilita demult deja, cu contract si comisioane, si alte cele. incurajata ca de fapt, sunt supracalificata pentru postul respectiv si sunt sanse de promovare urgente pentru mine... am cam ramas paf. am plecat deacolo convinsa ca e prea dimineata pentru mine, si cu siguranta visez.

am dat cateva telefoane. la capatul celalalt de fir mi se bucurau personajele, fara insa a ezita sa ma ironizeze ca... altii aplica de luni de zile si mie mi se petrec lucrurile asa... sf... doar pentru ca vreau. se pare ca am un ingeras acolo sus... care ma tot indruma.

nu ma bucur. nu ma intristez ca iar o sa muncesc de la 9 la 18. doar multumesc, si astept continuarea. am inceput mai multe drumuri anul asta, si toate m-au dus undeva chiar daca aparent au fost carari scurte, nu foarte temeinice. din toate am acumulat pentru mai departe. astept sa vad ce se mai petrece... pana atunci insa...

va anunt ca trenul face 3 ore pana pe litoral. si ca dintr-o data Gara de Nord mi-a devenit mai draga. weekendul e cu nisipuri aurii.

refuz

ciudat mai functioneaza mintea si sufletul unei femei... nu tocmai normale. mi se parea incitant sa te fac sa astepti, sa ma mint si sa te mint, sa ne tavalim in metafore de neinteles si sa ne pierdem unul de altul ca mai apoi sa ne regasim, ca la inceput, dandu-ne impresia ca ne reindragostim perpetuu unul de celalalt. mi se parea pervers sa pastrez legaturi bolnavicioase in umbra gandurilor mele, desi la suprafata ma calmez in mituri de amor cuminte. mi se parea ca pot sa mentin fondul, chiar daca forma prinde culori de toate felurile.

si ma vad acum obosita de labirintul asta. imi refuz firesc personajele si scenariile alambicate ce ma tineau in priza pana mai ieri, imi asez in ordine dorurile si culmea, mereu... esti pe primul loc. forma a creat fond. devii temelie, de la care pornesc toate, din care unele sunt respinse natural, iar altele raman in derizoriu. si nu e rau deloc. ce mi se parea odata incitant, copilaresc, pervers, mi se pare acum ca ar darama onestitatea si dragostea ce se infiripa intre noi. imi doresc toate nebuniile cu tine, nu dincolo de tine. 

dulce esti dulce primesti... imi spunea cineva candva. dulce esti, dulce ma fac pentru tine, iar tu vei raspunde la fel. o sa murim de diabet, fericiti in visurile noastre. :)

duminică, iunie 19

insolatie

m-am insolat de dor... cred. sau doar din neglijenta. am vrut sa iau tot soarele in 2 zile de plaja si am reusit. cu gandul departe, cu talpile in nisip, intr-o mare limpede ca sticla si frumoasa. linistita ca sufletul meu. un soare prea dogoritor mi-a pleostit simturile insa. sunt fericita si asa. mai e un pic, atat de putin pana voi fi cu tine...

mi-am adus aminte de copilarie si copilarii. oamenii din jurul meu se schimba, cu varsta, cu vremurile... am impresia uneori ca eu raman pe loc, pentru ca ma regasesc in atatea de acum multi ani, le fac si le-as repeta intruna, fara sa am vreun refren de genul "eram la varsta la care..." sunt la varsta la care ma bucur de un lucru banal, rad din orice, gandesc copilareste si alerg printre povesti cu personaje colorate. sunt la varsta la care da! pierd nopti, vreau s-o fac, actionez haotic si ma obosesc si culmea, am de unde... nu mi s-a scurs energia pe nicaieri, nici intr-o relatie, nici intr-un job, sau in celelalte responsabilitati care au venit pe parcurs. voi ramane mereu la stadiul de a-i considera pe altii "oameni mari"...

anul asta ne vom tavali in nisip impreuna. si va fi de vis. marea va fi a noastra!

luni, iunie 13

complicatii

imi spui ca femeile sunt complicate.... iti spun ca te iubesc si ma intrebi daca nu-i prea devreme... cine e mai complicat decat cine? de la ce premize pornim si unde ne oprim cu naivitatile vremurilor? e atat de simplu uneori sa fi fericit. barbatilor le e atat de simplu sa se complice din nimic. femeile sunt complicate nativ, dar simt lucrurile simplu si pur. sau pur si simplu. ne pierdem in cuvinte, si n-ar fi grav daca ne-am rataci doar printre ele... insa ne rascolim in sensuri si tonuri, in definitii si palpitatii metaforice. ne imbarligam sufletele in limbaj. si ramane tacerea.

hai sa fim complici, nu complicati :) 

miercuri, iunie 8

drumuri

cum o fi sa faci intr-o saptamana Cluj - Iasi - Mangalia? voi afla in curand.

nu stiu altii cum sunt, dar pentru mine distantele in timp si spatiu nu se mai masoara in termenii majoritatii. ma plimb prin tara mea (si nu doar prin ea!) fara sa mi se para 10 ore de mers cu trenul o vesnicie, o povara ce trebuie trecuta cat mai comod. calatoresc la fel si cu gandul si cu trupul, si toate prind viteza cand imi doresc cu foc Destinatia, sau chiar cand ma intorc Acasa. ma bucura infinit drumul in sine, e ca o adiere ce-mi da pagina la cartea sortii.

in alta ordine de idei... poti fi langa mine, si eu sa te privesc din departari sau sa nu te simt aici si acum. dar ca sa ajungem la stadiul asta de raportare, trebuie batut un drum. tot un drum :)

luni, iunie 6

egotimpuri



Egotimpul cu tine
la o margine ce-mi pare Dimineata,
este de fapt Tot
ce am nevoie
sa ma privesc in oglinda
si sa te vad pe tine
EgoTu, cel mai iubit
dintre pamantenii egotimpurilor mele.

oameni

unii oameni mari se comporta ca niste copii. isi ascund frustrarile, neimplinirile sau acele "ceva-uri" nedefinite care ii incomodeaza in spatele unor vorbe, reactii, tonuri... necontrolate, disproportionate vadit cu realitatea in sine, urate, murdare...sau doar triste, in definitiv.

e minunat sa te pastrezi copil, sa poti fi copil si sa mai poti cerne prin minte si suflet asa cum o face un copil in inceputurile lui de orice fel. e minunat sa poti lua viata, ca intr-o lingurita de sirop si sa o gusti cu inocenta si bucurie. dar nu despre genul asta de imaturitate vorbesc aici...

vorbesc despre oamenii mari care devin mici, mici de tot in ochii mei, in general, atunci cand se coboara singuri si se dau cu fundul de pamant, ridica praf in jur pentru nimic... si emana energii negative. e trist. si de compatimit. sau de ignorat poate. as vrea uneori sa am puterea sa fiu indiferenta, sa nu mai vreau sa salvez lumea, sa nu ma mai agit sa scot din noroaie toate cauzele pierdute si sa nu mai am de-a face cu oamenii prea mari ce numai pot fi schimbati, incetiniti din uratenia lor.... as vrea.

o sa fac un curs de Ignoranta. ca la Toleranta mi-am luat doctoratul.

revenind la lucruri frumoase si naive: stii cum e sa iei pranzul cu mama? o upgradez in ceea ce ma priveste, si pare extrem de interesata. peste doua zile ma suna si abia atunci de fapt percuteaza ce ii povesteam eu. e haioasa foc. mai ales cand ma duce sa-mi arate cea mai oribila camasa ever pe care vrea sa mi-o cumpere, sau cand imi iau cu ea o rochita si repede se gandeste daca nu cumva ar putea sa poarte si ea asa ceva la servici. e mama mea care la 55 de ani isi da doctoratul pentru 200 de lei in plus la salariu, care pentru un copy/paste face o mie de click-uri babeste, si care... din pacate, mai nou gateste fara sare.

te iubesc mama! restul e can-can.  

sâmbătă, iunie 4

a venit vara

oficial a venit vara, si Mica si-a facut unghiile bleu. eu termin intr-o saptamana cu muncile si ma apuc de calatorit prin vise si povesti. abia astept!

dimineata cu gust de cafea cu lapte, si fetele la povesti. ce poate fi mai minunat? ma bucur de weekendul asta de parca e primul si singurul din viata mea! ma cearta lumea ca ma entuziasmez brusc de lucruri si ca ma pot bucura de orice nimic... chiar o fi un defect asta? nu intotdeauna efectele au fost pe masura euforiei mele, si totusi punand in balanta lucrurile, mi-e minunat sa ma bucur ca un copil de toti si de toate. e o perdea de optimism care ajuta. chiar daca viata te mai darama uneori. 

a venit vara! s-a deschis cofetarie la parter, culorile au explodat pe panzele care asteptau terminarea hibernarii, in balcon am loc de canapea, un barbat bine imi bate la usa, parcurile infloresc, porumbeii ganguresc in triluri vesele, marea ma asteapta.

duminică, mai 29

poeti si poezie

e adevarat ca romanul, prin natura sa s-a nascut poet? nu stiu... dar 2 din 5 oameni pe care ii cunosc eu au scris macar o data versuri. 3 din 5 pot privi lumea intr-o nota pastelata si o pot reproduce (scris, vorbit, vizual, muzical) intr-un mod poetic, 4 din 5 daca se aranjeaza in pagini cu un pic de atentie reusesc sa faca un fel de rima alba. si uite cum... majoritatea se cred, sunt sau ar putea deveni poeti.

in incercarile mele poetice, departe fiind de orice fel de talent, speram la un moment dat sa pot strange de o carticica. am lasat balta elanul asta nesustinut pentru alte orizonturi cu mai putina concurenta, mai nepopulate.

viata e o poezie. nu neaparat si invers. intru in a patra saptamana fara zile libere. cred ca de fapt traiesc un weekend continuu in care mi se intampla chestii. ca sa nu ma autosugestionez negativ ca muncesc de aproape o luna fara macar o jumatate de zi libera.

miercuri, mai 25

Drumul spre Ierusalim

Drumul spre Ierusalim este o carte. doar o carte. dincolo de asta este o experienta de viata a unei femei, si mai ales a unei mame suferinde in fata imposibilitatii de a-si salva copilul nou nascut de la o moarte mai mult ca sigura. de cele mai multe ori cand suntem in Iad pe pamant, ne indreptam privirile spre Ceruri.... asa face si aceasta femeie, care promite in disperarea ei ca va parcurge pe jos drumul pana la Ierusalim daca pruncul ei va trai. si el traieste.... diferenta insa intre ea, si alti oameni care se incred si pretind de la Dumnezeu lucruri... este ca ea se tine de promisiune, de acest angajament pe care il face in fata lui Dumnezeu. cati dintre noi promitem Lui si uitam imediat ce ne-am trezit cu sacii in car? cati dintre noi strigam spre Ceruri "de ce-uri" si cati stim sa spunem "multumesc" intr-un mod autentic, nu doar verbal? si nici macar nu-i vorba de vreun Dumnezeu aici... caci poate fi numit oricum, asa cum percepem fiecare din noi Acel Ceva ce ne depaseste...

scriind toate astea imi vin in minte deja exemple binecunoscute din viata mea, si a celor apropiati mie... exemple de prapastii in care am cerut ajutorul lui Dumnezeu pentru ca mai apoi sa credem ca el ne-a fost oferit pe merit, pentru ca asa a fost sa fie. exemple in care uitarea ne umple si ne face sa repetam mereu aceleasi greseli. 

nu, nu e un mesaj crestin. e o experienta umana si atat. pe care va invit s-o parcurgeti intr-un fel, la lansarea acestui volum de care m-am ocupat personal in ultima luna:
Lansarea va avea loc maine - 26 mai, orele 18.30 la Institutul Sfanta Tereza din Bucuresti, Str. General Berthelot nr 19 (curtea Catedralei Romano-Catolice Sfantul Iosif). Sala Auditorium Maximum, etaj 4. Ne vom bucura de prezenta fiicei autoarei si mai ales, de prezenta Mons. Arhiepiscop de Bucuresti Ioan Robu.

luni, mai 23

marea mea

brusc mi-e dor de marea mea. pentru mine. atat.
nu pentru ca acolo mi-au inviat si mi-au murit amorurile, nu pentru ca acolo ma destrabalez si uit de toate, de mine... mi-e dor de marea mea si atat.
pentru ca ma simt obosita si mi-e cald gretos aici la oras. pentru ca nu bate vantul printre blocuri cum bate pe plaja. pentru ca ma incing in tenisi si ma dor picioarele pe tocuri dupa o zi de plimbari profesionale. pentru ca ma vreau cu talpile goale alergand in nisip, si mi-e dor de scoici pictate la mal. mi-e dor de marea mea. dar nu mai e mult si voi fi acolo din nou...

te sarut.

Mica mea? dupa luni de zile iti zic ca sunt fericita. implinita. poate doar indragostita. :)

duminică, mai 22

carti

de aproape 3 saptamani vad numai carti - carti all over! visez carti si strategii de promovare, dansez intre pagini colorate sau doar scrise, asist la fosnetul penitelor si ma simt ca intr-o penitenta dulce... in care trebuie sa indur cu placerea masochistului toate fitzele scriitorilor, editorilor. fiecare cu psihologia si limitele lui... soferul care duce cartile vede numai maculatura, poetul care asculta alte poezii si declara simplu ca uneori nici el nu intelege poezia, actorul care citeste teatrul altora si directorul care bea bere si semneaza contracte, in timp ce ma scaneaza intrebandu-ma daca... se munceste. ii raspund ca se citeste.

pentru ca da... sunt oameni in tara asta care mai citesc carte scrisa pe foi, si care o vor... de pe net, din librarii sau oricum. sunt oameni care asteapta 2 saptamani o carte si cand vorbesc cu ei la telefon le simt entuziasmul cum pulseaza la primirea vestii ca... vine cartea!

sunt oameni care mai scriu carti. si care... se simt centrul universului cand isi vad pentru prima data cartea in mana, cu coperta, legata, si pe un raft de librarie. sunt oameni care pentru asta traiesc.

sunt oameni care trec pe langa standul de carte, si afirma brut ducand mana la tampla ca... nu mai au timp de carti. se uita si pleaca. oameni care nu se mai pierd in nici o poveste, si care culmea... au impresia ca-si traiesc propria poveste... stricata dealtfel si mototolita de atata deziluzie si realitate.

poate ca uneori e bine sa cumperi o carte. o iluzie. o fantasma de ceva. sa te mai pierzi intr-o lume care nu-ti apartine, dar care iti poate oferi cateva minute de iesire din tine. eu ma pierd in lumea asta, lumea lor din care sper sa fac si eu parte candva... cand imi voi privi cartea pe un raft. si simt ca nu-i departe momentul asta. deocamdata asist, din toate unghiurile, la formarea Cartii... ca fenomen si nu numai. ma plimb printre ele ca intr-o gradina cu iarba inalta si ma gadila in palme. imi place. imi place mult.

vineri, mai 13

rar?

constat ca scriu mai rar. poate pentru ca am inceput sa traiesc? sau pentru ca nu am timp de mine? amandoua. cand nu ai un program fix impus de altii si nu exista presiunea exteriorului... parca iti umpli timpul mai mult decat e cazul... fac o mie de lucruri pe zi si pic franta la apus. rasaritul imi vegheaza cafelele lungi si dulci si ma incurajeaza sa continui drumul meu. e fantastic de bine. si de vizibil tot ce intreprind.

de ce am tresarit azi la un sms? poate pentru ca m-a surprins. nu-l asteptam. si nu-l asteptam pentru ca mi-au murit sperantele si mi-au inviat zilele prezentului. pentru ca mi-au adormit dorurile si nevoile si mi s-au trezit simturile practice. e bine si asa. e doar un altfel de a fi eu. eu sunt multe, uneori atat de multe incat ma coplesesc de propria-mi complexitate. dar imi place de mor.


infloresc in fiecare zi. si nu exista vant sa-mi spulbere petalele firave.

sâmbătă, mai 7

mai

mai... cam friguros pentru gusturile mele. dar mi se intampla tot ce imi doresc, intr-o viteza halucinanta... incat vremea gri se transforma prin ochelarii mei in mii de pasteluri calde.

am vazut marea... marea mea verde, albastra, neagra si in nuantele acelea de la rasarit si de la apus... am privit in gol si m-am gandit la noi. n-am avut curaj sa merg acolo unde te-am lasat... ultima data. dar m-am sprijinit de stalpul din golful unde ne-am iubit penultima oara.... si ma gandeam cu drag la tot ce-a fost.

a mai fost un Paste, si Bucovina... si toate mi-au impaturit amintiri si dorinte peste un suflet rece. mi s-a facut un pic mai cald in perioada asta. dar ma simt atat de rationala incat ma intreb unde e copila aceea care tanjea cu disperare, care facea obsesii din amoruri, care dorea cu patima si durea? unde e "in love with love"ul si copilaria dulce? unde e nevoia si puterea de a ma lasa dusa de val? ...am crescut.

mi se intampla sa fac lucruri frumoase...viitorul chiar suna cum trebuie in postul anterior. voi organiza un eveniment de amploare pentru o comunitate draga mie. si... se pare ca mi-am gasit job. chiar doua. unii imi zic ca am noroc... altii nici nu ma mai intreaba ce fac. e chiar atat de neacceptat faptul ca... intr-un fel, ma descurc si cad mereu in picioare? starnesc asa ciuda daca va zic ca eu luni incep la 12? ca pot face minuni de acasa, si ca oricum, la birou se fumeaza din fotoliu? ca merg pe jos 12 minute pana la munci si ca bucur o mie de suflete prin tot ce intreprind?

marți, aprilie 19

viitor

viitorul suna bine.... trebuia sa plec. am amanat un pic pentru ca maine fac un lucru maret si va rog sa-mi tineti pumnii stransi, energiile acumulate, concentrate catre rezultat. trec sa fac o vizita pe langa gradina aia la care visez demult, de cand eram mica si am ocazia sa ma implic intr-un eveniment minunat organizat sub o umbrela colorata in culorile mele preferate. voi reveni cu detalii, ca poate voi avea audienta si sustinere concreta si din partea cititorilor mei... cine stie?

oftez si incerc sa nu anticipez nimic... of, e greu cand privesc fata in fata, de atat de aproape la ceea ce am visat de o viata... dar va trebui sa o iau incet, cu pasi de bebelus si un pic mai multa incredere in mine. ca tot vorbeam azi cu cineva de forta si putinta... :)

ma implic cu mult drag intr-un proiect frumos, pentru suflete, pentru oameni, pentru oamenii din noi de care uitam atat de des... si vreau sa cred ca nu va fi doar un episod "project-based" si ca voi reusi sa conving ca pot mai mult. cu un pic de noroc si o karma favorabila, nu am de ce sa nu reusesc. asadar azi, intr-o marti in care inca nu mi s-au petrecut cele 3 ceasuri rele, va rog pe voi de pretutindeni sa-mi dati in zbor un gand pozitiv, ca nu-mi strica un pic de energie luminata!

se pare ca totusi inebunesc salcamii?

luni, aprilie 18

gata

am terminat povestea noastra. de scris doar. nu de trait. ma simt eliberata, ca dupa o spovedanie secreta... plang cu lacrimi de dor, amare si dulci, de dragoste, de iertare, de eliberare... plang pur si simplu ca-mi vine sa ma scurg toata pana la gleznele tale.

in curand plec departe si ma intorc dupa Paste. va doresc o inviere autentica in suflete... si multa liniste. linistea creaza minuni, scoate frumosul din noi si spulbera negrul din jur. ne face puri. eu asa ma simt in linistea mea.

va imbratisez cu drag :) si dau start la nebunia salcamilor!

sâmbătă, aprilie 16

insomnia

m-am trezit fix la 03.03 si m-am ridicat din pat. fumez. vreau sa dorm si nu pot. ma doare tot trupul, parca ma sfartec pe dinauntru... un amic imi zicea la un moment dat ca are sac dinala de box, de atarnat in tavan. mi-ar fi fost bun unul dinala, sa-mi las energiile negative in el, sa-l lovesc pana cad rapusa.

NU POT SA DORM. SI TARE AS VREA! (na c-am ajuns sa tip la/pe/in blog...)

miercuri, aprilie 13

batranul si marea

batranul meu de la mare s-a dus undeva cu pescarusii, in vazduhurile senine, unde e vesnic cald, si liniste, si bine... mai bine pentru el.... am aflat ca s-a dus batranul de la mare, in casa caruia mi-am petrecut vacantele, copilariile, iubirile adolescentine, prieteniile. primele beri, primele seminte, primul pepene, primul porumb fiert, si multe alte atatea "prime" si minunate momente care raman...

batranul meu de la mare era prieten bun cu tata. mai tanar ca tata, si ii spunea "nenea" cand mergeam acolo. nimeni n-a stiut pana tarziu de ce ii spune asa, pentru ca tata arata ca un actor din reviste, mult mai tanar decat varsta pe care o avea. si batranul nostru era un om cu riduri adanci, viata trecuse prin el altfel si il picta intr-un tablou mai sumbru. dar verile erau minunate. cu bairame tataresti, cu fuste pana la pamant, peste si mamaligi, pepeni si saci de seminte. cu un tractor in fata curtii, la roata caruia ma evaluam in fiecare an... cat am crescut.

cu povesti de pe vas si amintiri ale parintilor. cu problemele simple ale taranului de la mare, care traieste simplu, sufera simplu, se bucura simplu, si atat de sincer in tot ce face.... mi-am cautat intotdeauna batranii. am avut parte prea putin de ei si cand aveam ocazia ma umpleam prin ei. mai era batranul de la mare, care ma stia de mica si pe care in fiecare an il revedeam cu amintiri de demult, cu drag si dor de tata si de familie. mai e bunica mea de departe acum. si cam atat...

batranul de la mare imi spunea "baldabac". si eu ii spuneam "babai", adica bunic. credeam ca asa il cheama pe el, pana m-am facut mare si am aflat de fapt cum il cheama... mergeam cu tigari si bere la el, si stateam intr-o curte ca un vagon, fumam impreuna si ne uitam la razele soarelui. uneori in liniste, caci obrazul lui imi spunea povesti infinite de viata... alteori imi povestea diverse. eram ca intr-un film, departe de lumea noastra, de la oras. era ca o poveste fara sfarsit pe care o reciteam mereu, in fiecare an, cand ajungeam la mare. sunt personaje pe care le crezi supra-omenesti, ca vor fi mereu acolo, din decor. si uite ca batranul de la mare nu mai e la mare... povestile au toate un sfarsit pana la urma... si lasa loc altora probabil....

acum e cu tata.
Memoria inimii evită amintirile dezagreabile, exaltându-le numai pe cele plăcute, artificiu graţie căruia reuşim să ne suportăm trecutul.
Garcia Marquez
 asa o fi... si daca stau bine sa ma gandesc, intradevar timpul vindeca ranile si amintirea aduce in prezent numai minunile vietii... si totusi, tocmai trecutul plin de minuni te doare caci... nu mai este. eu nu prea reusesc sa-mi suport trecutul... nici ala bun si frums, nici ala dureros. 
oftez adanc. tocmai ce am terminat o convorbire... nu pot sa scriu aici ce efecte ametitoare mi-a produs. am uitat ca tu intrebi mereu "de ce?"... am uitat ca in fata ta nu am raspuns la intrebarea asta. e pur si simplu... ala in care multi nu cred si nu-l inteleg. am incetat demult sa ma mai intreb "de ce?"... viata si sufletul meu chiar nu sunt o teorema, vreo ipoteza logica.

am castigaaaaaat!

am castigat un concurs de eseuri... culmea, un eseu care a inceput cu "cea mai scurta scrisoare de dragoste: Vino!"... sunt fericita.

am avut o zi lunga, inceputa la 8 (asta da performanta avand in vedere noptile mele albe) si incheiata frumos intr-un balcon, la o bere si o rontaiala cu prietena mea. am impresia ca a inceput ziua asta anul trecut. atat de lunga mi s-a parut. am fost la doctor, la mama, la "unde am aflat ca am castigat", am facut o mie de drumuri si am rezolvat inca 15428765 de lucruri frumoase, utile.

imi venea sa plang de fericire cand am aflat... mai ales ca aprecierea vine de la persoane cu greutate si premiul este minunat. aproape ca nu-l merit, dar pentru bucuria din glasul mamei si discutia cu membrul juriului... imi trec toate mustrarile de constiinta.

as fi sarit in bratele cuiva si m-as fi manifestat ca un copil tembel de entuziasm, de bucurie si extaz ca "scrisoarea" mea de dragoste, intr-un fel sau altul, a avut efect... chiar daca in alt context.
e frumos ce mi se intampla, ce porti mi se deschid... si nimic nu e intamplator.

duminică, aprilie 10

reconstructie

introspectie... ma repar! pe dinauntru si pe dinafara. pana la urma tot meditatia.... ma salveaza. de mine.

nu inseamna ca inceteaza sa-mi fie dor... ci doar ca-l accept.
nu inseamna ca am incetat sa sper si ca m-am resemnat, ci doar sunt mai atenta la fiecare zi, fara sa-mi plang golurile.
nu inseamna ca nu te mai iubesc. o fac perpetuu si asta nu are de ce sa ma darame.
nu inseamna ca mi-e bine. dar nici rau nu-mi e.

unii traiesc, altii doar sunt in viata. 

joi, aprilie 7

curatenie

e bine cand esti depresiv-emo sa te apuci sa faci curat, in jurul tau si in creier. de o saptamana incerc sa misc cu incetinitorul chestii prin casa si am reusit, dupa un parcurs sisific sa fac sa arate lucitor totul. si pentru ca realizarea asta nu mi-a luat cu mana nici un fel de durere launtrica...am fost si pe la o prietena, sa o ajut la curatenie. eram ca teleghidata azi cand am stabilit sa ma scol la 11... parca ma trezeam din lesin si urma altul. culcata pe la 7 dimineata, trezita la 11.

incepe sa-mi placa starea de drogare in care ma simt de la un timp incoace. mergeam pe strada si totul mi se parea un film la care asistam. nu ma simteam. fizic nu ma simteam acolo unde ma vedeam. cand am ajuns tremuram din toate maruntaiele si abia dupa 3 tigari si un pahar cu apa am devenit valabila. interesant cum psihicul iti poate da si crea discomfort fizic, uneori din cel mai crunt.

am incercat sa dau un telefon la capatul caruia nu era nimeni... aparent. si poate ca a fost mai bine asa, caci ma luase cu inmuieri de genunchi si palpitatii (la propriu)... imi repetasem chiar "alo"-ul inainte, sa fiu sigura ca voi avea glas... cand a sunat telefonul am repetat refrenul batailor turbate de inima, dar... era doar mama.

m-a mai sunat o prietena sa-mi spuna disperata ca m-a visat aiurea. pe mine si pe el. nu-i deajuns ca am eu stari, acuma trebuie sa le aud ca la un jurnal personalizat din gura te miri cui... ajung sa-mi evapor energiile si-n visele altora se pare...interesant studiu de caz. si nu, nu sunt conexiuni si coincidente din categoria alora de le faci singur, de nebun, doar doar sa te agati de ceva. sunt pe bune. teribil de surprinzatoare si crunte.

vine o perioada in care am nevoie de mine valabila pe toate planurile. si mi-e greu sa ma adun...

miercuri, aprilie 6

vraiste

e vraiste in sufletul meu, in creier, in tot... cand ma napadesc amintirile si incerc sa scriu despre toate. de cateva zile noptile imi sunt balsam... ascult muzici dintr-un playlist cu substante usturatoare si scriu. mult, enorm de mult, zeci de pagini despre ce a fost si ce este. pagini in care ma ingrop ca intr-un sicriu sacru, si care probabil vor avea un singur cititor... pagini pe care le scrie piticescu de acum... cu detasarea timpului care s-a scurs de atunci, cu maturitatea de dupa un cutremur fatal, cu mintea limpezita de ce a trecut dar tulburata cu ce a ramas...

interesant cum vad lucrurile acum... cum le simteam atunci... cum am crescut... in rationamente si simtire...

mi-e dor. si atat.

intrebare aruncata in neant...si totusi as da orice pe un raspuns de la Cineva. ce-ar trebui sa simt, sa stiu, sa cred, sa vreau, sa sper... cand exact in ziua in care se implinesc 2 ani de la tragedia vietii mele... eu ma visez alergand, plina de sange ce curge din pantecele mele, pe mine, pe jos, peste tot, in spasme...? cand privesc la sangele ala si stiu in vis, si cand ma trezesc de unde vine si de ce? cosmar e putin spus...

duminică, aprilie 3

povestea

m-am apucat sa scriu Povestea. si m-a prins 7 dimineata scriind... incredibil cum poti scrie despre o zi atatea pagini... sau cum mi se preumbla prin fata retinei imaginile de parca au fost ieri, cu lux de amanunte, contexte petrecute acum niste ani. mi-e eliberator scrisul, pansament la dorul ce ma chinuie...

am plecat de la mama plangand azi... am mers pe jos mult, noaptea, si am fumat ca un turc. am ajuns intr-un tarziu acasa, obosita, dar eliberata. sleita de puteri si ganduri, si totusi degetele mele s-au apucat sa bata pe tastatura istoria singurei iubiri de pe pamant...

ca de cele mai multe ori cand oamenii sunt in depresii, isi creaza scenarii de eliberare, fugi (in cerc, sau pe loc de fapt) si alte refugii. mi-am facut planul pe urmatoarea luna. de Paste plec in Bucovina. apoi la mare. apoi la Cluj. de fapt n-am facut eu planurile asa, dar am grija sa ma agat de ce am impresia ca ma va duce departe de... mine.

off topic. am asistat azi la un curs de master cu pretentii academice de mare rang. jos palaria celor de la catedra, mai ales ca nu depaseau cu mult varsta celor de peste masa. insa m-am oripilat sa constat un nivel extrem de scazut al studentilor... an terminal la master. continui in idealismul meu, sa refuz sa inteleg motivatia unora... de a face pe studentii, cand coatele lor nu se lasa tocite de bancile facultatilor....

joi, martie 31

nopti albe

nopti albe ulceroase, si la propriu si la figurat. ma ustura pana aproape de mortal pe dinauntru si simt gust de foc. o fi si de la focul ala de la inima... nu stiu. noptile mele sunt ca zilele, cumparaturi, mancat, spalat, activitati creative si obsesiv-distructive, muzici care ma inunda de amintiri, lucrat, citit si altele, ce fac oamenii in general.

spre dimineata adorm si pe la 3 imi beau cafeaua. apuc sa fac un drum pe lumina zilei pana se inchide la toate, sa platesc o intretinere sau sa ridic ceva de la posta. cand incepe sa se intunece intru in priza. ma simt varcolac. lumea doarme si eu ard. ard...

mai sunt personaje care ma intreaba ce fac... n-as putea sa zic exact ce fac, cum fac si de ce. daca sunt bine sau rau. sunt si atat. ma cam invart in cerc si ametesc. fac o mie de lucruri ca sa nu fac Acel Ceva. ma refugiez in discutii ca sa nu apas pe un buton magic la capatul caruia e Cineva-ul care conteaza.  incerc sa-mi parcurg traiectoria aia in care cica ar trebui sa ma construiesc pentru un viitor profesional, ca sa uit de altele. invat. mereu invat. din toate.

cred ca de fapt mi-e frica. mi-e teama de mine si de un raspuns. de ce ar putea sa se intample. da...

te...

imi vine sa-ti dau un mail kilometric... poate o sa ti-l dau...

"si de ce puii mei te abtii?"

am sa fac altceva...

luni, martie 28

aventura

e o adevarata aventura sa iesi pana la tigari... dupa 2 zile de zacut in casa in starea in care sunt eu.

o casa unde zac pe masa coji de la portocala mancata acum cateva zeci de ore, niste cani cu zat uscat... un pat in care nu mai am loc de haine si ursuleti mototoliti, un birou plin de scrum. pe una din usi atarna o jacheta de care m-am speriat in drumul spre... bucatarie, crezand ca e altceva... amenintator. in bucatarie constat ca laptele s-a stricat, lasat pe bufet, vasele sunt nespalate de nu mai tin minte cand. insa reusesc sa-mi fac loc pana la o scrumiera, si o ciocolata cu rom.  sunt ambalaje peste tot si o harababura in care nu ma mai simt bine. cu toate astea, n-am putere sa misc nimic. parca privesc un camp de lupta dupa razboi.

am reusit insa sa scutur scrumiera de cateva ori in ultimele zile si sa beau multa apa, pe langa cafea. tot e ceva nu? si azi... in boemia mea (frumos spus, plastic) m-am asezat in mijlocul haosului meu si am desenat. ceva trist si cu mult negru. mi-am balacit buricele degetelor in carbune si-am mai patat o bluza. imi alunecau mainile pe foaia din fata mea, si priveam peste sevalet pe fereastra... ca atunci cand fara sa stiu si sa stii dadeam perdeaua la o parte si tu veneai pe straduta.... nu vrea nimeni sa vada ce desen a iesit din hasurile mele compulsive...

m-am hotarat totusi sa ies sa-mi iau tigari... am simtit un frig in mine de mi-au crapat ochii in lacrimi (nu-i totusi atat de ger afara, nu?) si m-am ferit de ceva imaginar. am intors capul si nu, nu era nimeni... in drumul spre nonstopul care inchide la 24.00 am simtit miros de betisoare parfumate (desi treceam pe langa saormerie). cersetorul din colt m-a salutat ca pe un vechi prieten... la intoarcere o tiganca cu un copil in brate isi certa sotul din usa unui local cu jocuri de noroc. la magazinul de turcisme kitchoase au adus blugi simpli evazati... ceva nu e in regula oricum. nu doar eu. ma suna o prietena sa ne vedem, n-am bani de bilet, vine sa ma ia. am rezolvat-o si pe-asta. cumva nu-ti trebuie multe ca sa traiesti si sa te deplasezi... 

incep sa mi se para toate ciudate. sunt zombi-sisi-emo girl again. ca doar imi era dor de asta... romul din ciocolata mea ma duce cu gandul departe. astept...

duminică, martie 27

papagalii din viata mea

I.
aveam 17 ani, el - O. 31. mergeam cu un tramvai scartaitor spre nicaieri pe o canicula de nedescris. ma simteam in zona crepusculara si imi veneau in minte pasaje din ”la tiganci”. aveam impresia ca tramvaiul ala ma va duce cine stie unde, cu soarta cu tot, undeva bine. la o statie s-a urcat un mosulet. ca din povesti, frumos, cu o moaca de intelept cald, cu o cutiuta de biletele si un papagal verde. pesemne ca-si terminase ratacirile, pentru ca nu cerea nimic nimanui, era obosit. el m-a intrebat daca vreau biletel. i-am spus amuzata ca da. pana i-a platit omului ceva simbolic, m-am gandit ca ce va trage papagalul, aia sa se intample si ca astept de undeva de dincolo un semn in bucatica aia de hartie. si... scria ca dragostea vietii mele este V, ca voi trece prin hauri tulburi in viitorul apropiat, dar va fi bine. viitorul relatiei cu acel El din tramvai era intradevar incert. am trait ulterior haul tulburator si apoi a fost bine. nu cunosteam nici un V. dupa...niste ani (nu multi) l-am cunoscut si pe V.... culmea, nu? sau doar coincidenta? (ah cat imi plac!)

II.
eram cu V la o cafea in aer liber. in complezente triste a doi oameni care isi revendica amintiri si simtiri interzise. eram... pe la finalul unei treceri de pietoni pe care se pusese demult rosu. dar persistam in priviri cu flacari si zambete cu subinteles. mosul din poveste a aparut cu papagalul verde. V. stia ca-mi gasisem Veul din predestinarea de acum niste ani. dar nu mai eram siguri nici unul dintre noi daca exista dragoste pe pamant, la modul ideal, pentru ca lumea nostra se prabusea iremediabil. i-am spus ca vreau sa-mi zica papagalul verde de data asta ce mai urmeaza... si scria asa: alta prapastie ma astepta, de neuitat. din care voi iesi cu greu. nu scria cine pe cine mai iubeste, ci doar ca... M. ma va iubi mereu. M. era si va ramane primul amor adolescentin. stiu ca raman acolo undeva in inima lui, ca toate iubirile copilariei. first love, never forget - ce cliseu, dar adevarat. am ramas uimita de... coincidenta numelui. din toate numele care incep cu M. care era probabilitatea sa scrie pe biletul acela tocmai M..., un nume rar in Romania? si de faptul ca nu se confirma sau infirma dragostea celor doi cititori prezenti. prapastia de neuitat am trait-o... si inca nu stiu daca am iesit total din ea.

III.
eram azi la o cafea in cismigiu. cu prieteni vechi si dragi. venise vorba de V. si... mosul din poveste apare in cafenea cu papagalul verde in cutiuta de lozuri ale sortii. m-am socat in conexiunile mele, si am cerut un biletel. fara sperante, cu amuzament. scria ca... ma joc intre personaje, si ele nu stiu ca inima mea apartine numai unui El de care de ceva vreme m-am separat. voi reusi insa sa raman cu el si viata mea va fi frumoasa, de voi cugeta bine. pe el il cheama V... in secunda doi mi-au inghetat gandurile si mi s-a dizolvat ratiunea. coincidente? pana cand, pana unde, de ce??

sunt praf. refuz sa mai gandesc. sa mai simt. sa mai asist la conexiuni, coincidente sau ce-or fi ele...