luni, iunie 6

oameni

unii oameni mari se comporta ca niste copii. isi ascund frustrarile, neimplinirile sau acele "ceva-uri" nedefinite care ii incomodeaza in spatele unor vorbe, reactii, tonuri... necontrolate, disproportionate vadit cu realitatea in sine, urate, murdare...sau doar triste, in definitiv.

e minunat sa te pastrezi copil, sa poti fi copil si sa mai poti cerne prin minte si suflet asa cum o face un copil in inceputurile lui de orice fel. e minunat sa poti lua viata, ca intr-o lingurita de sirop si sa o gusti cu inocenta si bucurie. dar nu despre genul asta de imaturitate vorbesc aici...

vorbesc despre oamenii mari care devin mici, mici de tot in ochii mei, in general, atunci cand se coboara singuri si se dau cu fundul de pamant, ridica praf in jur pentru nimic... si emana energii negative. e trist. si de compatimit. sau de ignorat poate. as vrea uneori sa am puterea sa fiu indiferenta, sa nu mai vreau sa salvez lumea, sa nu ma mai agit sa scot din noroaie toate cauzele pierdute si sa nu mai am de-a face cu oamenii prea mari ce numai pot fi schimbati, incetiniti din uratenia lor.... as vrea.

o sa fac un curs de Ignoranta. ca la Toleranta mi-am luat doctoratul.

revenind la lucruri frumoase si naive: stii cum e sa iei pranzul cu mama? o upgradez in ceea ce ma priveste, si pare extrem de interesata. peste doua zile ma suna si abia atunci de fapt percuteaza ce ii povesteam eu. e haioasa foc. mai ales cand ma duce sa-mi arate cea mai oribila camasa ever pe care vrea sa mi-o cumpere, sau cand imi iau cu ea o rochita si repede se gandeste daca nu cumva ar putea sa poarte si ea asa ceva la servici. e mama mea care la 55 de ani isi da doctoratul pentru 200 de lei in plus la salariu, care pentru un copy/paste face o mie de click-uri babeste, si care... din pacate, mai nou gateste fara sare.

te iubesc mama! restul e can-can.  

Niciun comentariu: