miercuri, iunie 22

SF

pe criza asta, numai mie - care nu prea am simtit deloc criza sau crizele din jur - mi se putea intampla asemenea SF chestie. plictisita la cafeaua de dimineata, am aplicat la mai multe joburi, pe vreo 3 site-uri de profil, numai la ce-mi facea cu ochiul si parea mai sclipicios, pentru ca nu ma omoram sa-mi gasesc ceva in perioada asta. intr-o luna plec pentru o luna, si pana atunci am de visat la niste lucruri frumoase in latura sentimentalist-coloristica a vietii mele.

ma apucasem sa dau click-uri... apoi ma plimbaream cu mama mea facand planuri utopice de viitor, asa - ca de la mama la fiica - dinalea fara cap si coada. era 17.00 cand am primit un telefon... de la Casa de Avocatura X, puteti veni acum la interviu? nu? bine, maine la 10. ma duc. discut. eram prima intervievata, pentru ca tipul din fata mea completa o lista cu datele mele, spre a o continua cu ceilalti candidati, urmand in final sa aibe o imagine de ansamblu asupra ofertei. i-am povestit una alta si dupa vreo 20 de minute, ii zic: ramane sa ma contactati, nu? la care domnul, se uita la biroul gol de langa el si zice ca... de fapt el e cel care decide. pai decideti! si i-am zambit... si a decis. de maine la 9 ma prezint la post :) cu salariu negociat la cat am zis eu, cu luna mea de vacanta stabilita demult deja, cu contract si comisioane, si alte cele. incurajata ca de fapt, sunt supracalificata pentru postul respectiv si sunt sanse de promovare urgente pentru mine... am cam ramas paf. am plecat deacolo convinsa ca e prea dimineata pentru mine, si cu siguranta visez.

am dat cateva telefoane. la capatul celalalt de fir mi se bucurau personajele, fara insa a ezita sa ma ironizeze ca... altii aplica de luni de zile si mie mi se petrec lucrurile asa... sf... doar pentru ca vreau. se pare ca am un ingeras acolo sus... care ma tot indruma.

nu ma bucur. nu ma intristez ca iar o sa muncesc de la 9 la 18. doar multumesc, si astept continuarea. am inceput mai multe drumuri anul asta, si toate m-au dus undeva chiar daca aparent au fost carari scurte, nu foarte temeinice. din toate am acumulat pentru mai departe. astept sa vad ce se mai petrece... pana atunci insa...

va anunt ca trenul face 3 ore pana pe litoral. si ca dintr-o data Gara de Nord mi-a devenit mai draga. weekendul e cu nisipuri aurii.

3 comentarii:

John Constantine spunea...

wow :) bravo :) poate nu tine de aplicari (alea cu zecile pe care le fac unii) ci de cum iti merge viata. daca o faci intr-un ritm alt tau, linisita si in armonie, lucrurile vin asa cum trebuie.

din ce citesc tu stii sa te bucuri de lucrurile astea "mici" ale vietii, le apreciezi. e ceva zen in asta, nu stiu cum sa zic altfel :)

mergi tot asa :)

piticescu spunea...

zen all over, trust me! it works! te pup cu drag! :)

anaid spunea...

:))))))) am ras mult, am recitit si iar ma ras.ironia asta a sortii e un excitant periculos. kiss!