luni, martie 28

aventura

e o adevarata aventura sa iesi pana la tigari... dupa 2 zile de zacut in casa in starea in care sunt eu.

o casa unde zac pe masa coji de la portocala mancata acum cateva zeci de ore, niste cani cu zat uscat... un pat in care nu mai am loc de haine si ursuleti mototoliti, un birou plin de scrum. pe una din usi atarna o jacheta de care m-am speriat in drumul spre... bucatarie, crezand ca e altceva... amenintator. in bucatarie constat ca laptele s-a stricat, lasat pe bufet, vasele sunt nespalate de nu mai tin minte cand. insa reusesc sa-mi fac loc pana la o scrumiera, si o ciocolata cu rom.  sunt ambalaje peste tot si o harababura in care nu ma mai simt bine. cu toate astea, n-am putere sa misc nimic. parca privesc un camp de lupta dupa razboi.

am reusit insa sa scutur scrumiera de cateva ori in ultimele zile si sa beau multa apa, pe langa cafea. tot e ceva nu? si azi... in boemia mea (frumos spus, plastic) m-am asezat in mijlocul haosului meu si am desenat. ceva trist si cu mult negru. mi-am balacit buricele degetelor in carbune si-am mai patat o bluza. imi alunecau mainile pe foaia din fata mea, si priveam peste sevalet pe fereastra... ca atunci cand fara sa stiu si sa stii dadeam perdeaua la o parte si tu veneai pe straduta.... nu vrea nimeni sa vada ce desen a iesit din hasurile mele compulsive...

m-am hotarat totusi sa ies sa-mi iau tigari... am simtit un frig in mine de mi-au crapat ochii in lacrimi (nu-i totusi atat de ger afara, nu?) si m-am ferit de ceva imaginar. am intors capul si nu, nu era nimeni... in drumul spre nonstopul care inchide la 24.00 am simtit miros de betisoare parfumate (desi treceam pe langa saormerie). cersetorul din colt m-a salutat ca pe un vechi prieten... la intoarcere o tiganca cu un copil in brate isi certa sotul din usa unui local cu jocuri de noroc. la magazinul de turcisme kitchoase au adus blugi simpli evazati... ceva nu e in regula oricum. nu doar eu. ma suna o prietena sa ne vedem, n-am bani de bilet, vine sa ma ia. am rezolvat-o si pe-asta. cumva nu-ti trebuie multe ca sa traiesti si sa te deplasezi... 

incep sa mi se para toate ciudate. sunt zombi-sisi-emo girl again. ca doar imi era dor de asta... romul din ciocolata mea ma duce cu gandul departe. astept...