marți, martie 22

amanunte

lumea se cam indeparteaza de plaiurile mioritice... sau am inceput eu sa-i observ numai pe aia cu dor de duca... ma gandeam cate amintiri si contexte s-ar clatina daca eu as disparea in alt oras, alta tara. n-as simti nici o urma de regret, nostalgie, n-as privi peste umar si m-as duce ca gandul si ca vantul pe un norisor necunoscut. si nu m-as simti departe de nimeni. dar stiu ca oameni mai putin puternici si cu orizonturi mai inguste ca ale mele ar suspina cu batistute albe la plecarea mea. nu ma impresioneaza asta... doar ma gandeam asa, ca studiu de caz... mi-ar placea sa fiu in pielea lor sa stiu si sa vad cat si cum contez eu pentru altii.

in foarte scurt timp ma voi desparti de Piti, catelusul meu blond de care ma bucur de mai bine de un an incoace. mi-a prins tare bine sa am un pet, insa cred ca i-ar fi mai bine in alta parte...

ma incearca un sentiment de neputinta destul de bizar, si... incerc sa iau ca atare barierele puse de altii, venite pur si simplu, sau ale mele. sa nu ma dau cu capul de pereti si sa disper. ma simt ca o pluta pe apa, trista, linistita, resemnata si zgribulita. ma joc printre degete cu astenia de primavara (macar de ar veni odata caldura!). vreau multe, fac putine, gandesc in zig-zag si simt totul. 

Un comentariu:

ochelari de ploaie spunea...

e bn macar ca simti totul :)