miercuri, septembrie 7

so simple

... gandindu-ma azi la cea mai lunga discutie avuta anul asta... inceputa aseara si terminata azi dimineata, mi-a venit in minte o idee: daca te-ai vedea asa cum te vede Dumnezeu (sau numiti-l cum vreti voi), nu ti-ai mai face atat rau gratuit. sau cel putin te-ai gandi de doo ori inainte sa te julesti de unul singur.

am vorbit ieri despre cateva din relele vietii mele, despre dragoste si alti demoni. despre spirite dragi care ne bantuie si despre cat de impotenti suntem uneori... si e totul atat de simplu si de la indemana noastra pentru ca viata si mai ales rostul ei sa capete lumina. ne pierdem in atatea, ne risipim puterile si ne plangem obositi de prea multe nimicuri, cand de fapt... vindecarea e la o miime de secunda.

________________________________________________________________

stii oamenii sunt ca un pom de craciun. o tulpina si niste crengi care raman la fel, mereu, o baza care nu se schimba niciodata dar pe care incepem sa o impodobim cu diverse, in timp... si trec altii pe langa si spun: ce om! sau: s-a schimbat! oare? de unde privind lucrurile poti spune ca un om s-a schimbat? nu mai e la fel cand e impodobit de experiente insa cumva, paradoxal si totusi real... ramane acelasi.

uneori nu mai vedem crengile de atatea podoabe. alteori nu reusim sa ne mai dezbracam de ambalaj si nu ne regasim oricat am incerca redecorarea... desi tulpina e tot acolo, trunchiul de la care am pornit e cel care le sustine in continuare pe toate... alteori ne mandrim cu ce-am reusit sa adaugam si ne simtim plini.

____________________________________________________________

e incredibil cum mi se confirma lucruri intuite acum niste luni. e incredibil cum reusesc sa gust fara sa iubesc compulsiv. e incredibil cum reactionez total invers decat as fi facut-o acum 2 ani. cred ca pe undeva m-am impodobit si eu cu cate ceva... dar sunt aceeasi.

Niciun comentariu: