joi, februarie 3

o zi

doctorul imi spune ca sunt sanatoasa tun desi uneori ma dor toate.... toate alea pentru care nu exista leac si care nu se vad in sange.... chiar daca imi curg prin vene spre suflet.

prietena mea ma cheama la un concert-spectacol: violoncel, pian, orga, o soprana care nu mi-a placut si Maia Morgenstern care uneori imi place. toate astea in minunata Catedrala Sf. Iosif unde mi se inalta gandurile in dimensiuni intime, ne-stiute, ne-spuse nimanui...

vorbesc cu un prieten la telefon, imi povesteste ce-a mai facut si Brusc mi se par atat de haotice vietile altora. ma simt pe o tusa de unde toate se vad simple, clare si raman perplex in fata Complicatiilor altora. oamenii uita atat de usor cum sunt ei de fapt, ce au afirmat, ce simt cu adevarat...nu trebuie sa fii complicat sau sa (te) complici ca sa ”simti ca traiesti”.

mama ma suna sa-mi zica ca vrea la mare. parca ma auzeam pe mine. uneori ma vad in ceilalti atat de bine incat am impresia ca sunt de fapt oglinzi in care ma proiectez. ca scopul lor este sa-mi constientizeze mie fiinta, sa ma oglindeasca pentru a ma vedea mai bine eu pe mine.

ma gandesc intens la tine. mi-as dori sa ma suni sa-mi povestesti de tine. doar atat. fara sa ne vedem, fara nimic altceva. dar cum in acel Noi si la Tine lucrurile au fost intotdeauna Complicate... imi infig curiozitatile, intuitiile si faramele de dor in pumn si le sugrum. cu grija totusi sa nu se sparga caci imi place de mine ca le am si  le pastrez acolo.

adorm zambind in seara asta.