sâmbătă, octombrie 30

requiem

incepe o saptamana de doliu... azi am reusit sa nu plang desi sughiturile au facut santuri adanci in gatlej... maine probabil voi izbucni in hohote si voi pica rapusa.

mi se par toate moarte, banale...alterate si seci. si singura farama de viata, de substanta, de valoare o vad la trecut... in trecut. un trecut care nu mai este.

imi mor sperantele... ca doar erau ultimele ramase. dar mor si ele si simt ca ma pierd in neant.

si nu, refuz sa ma ridic agatandu-ma iar de ceva. ceva pe care sa-l scap printre degete cand mi-o fi lumea mai draga. trebuie sa gasesc alta modalitate de a ma ridica din starile astea. nu mai suport schimbari, despartiri, plecari, inceputuri euforice, orbiri si de fapt... tot ce-si face omul cu mana si mintea lui.

as vrea sa mai pot crede in "pur si simplu".

mi-e dor cumplit de tine si de tata. de bicu si de copilarie. m-am coplesit singura cu propriul meu eu. nu am pe cine sa dau vina, ar fi nedrept... si mi-e rusine sa ma si plang si sa ma lamentez atata in toate astea. dar o fac. ma descarc. am trait prea multe intr-un timp prea scurt si crud si acum... acum sunt obosita. o sa-mi ia atat de mult sa-mi fiu bine... si oricum niciodata nu va fi ce-a fost, sau cum am visat candva...

saptamana asta port negru. simt negru. voi plange la mormantul tatalui meu si-mi voi lasa a mia oara regretele pe lespedea aia rece. imi voi evalua neputintele si voi respira adanc un aer dureros.

nu vreau sa stiu ca va fi bine. nu mai cred in nimic. vreau doar timp sa-mi plang dragii mei, sa ma plang pe mine si sa storc pana la ultimele suflari toate nuantele de negru si gri din sufletul meu.

Niciun comentariu: