miercuri, octombrie 14

imi pare rau ca nu a fost ca intr-un vis... cu happy end. dar pot vedea totusi happyendul cerebral din tot ce-a fost si a ramas. ma ridic cum pot si merg mai departe, cu aceleasi vise si dorinte de cand ma stiu. ma intreb daca oamenii pot fi oameni dupa ce s-au cunoscut mai mult, sau apropierea naste limite de comunicare si pe planuri neutre chiar...ma intreb daca realitatea ne-a jucat o festa, sau daca noi am jucat realitatii o festa care ne-a mers... un timp. ma intreb daca va fi mai bine asa pentru mine, pentru tine.

mi s-a spus la un moment dat ca un lucru daca nu se intampla asa cum imi doresc... este posibil sa nu fi trebuit sa se intample de fapt... undeva acolo sus cineva stie de ce se petrec lucrurile intr-un fel si nu altfel...

si eu ma incred in Dumnezeu. si in mine.

doare tot. ma dor eu pe mine. ma dori tu. au fost prea multe si au durut prea mult, ma lupt cu toate sa ies la o suprafata care sa nu ma sufoce. nu urasc si mi-ar placea sa nu fiu urata pentru nimic. nu judec si mi-ar placea sa nu fiu judecata pentru ce sunt si cat pot.

vreau doar sa nu-mi mai planga toata fiinta si sa pot... candva, sa mai simt...

Un comentariu:

Cec_ilia spunea...

ma rog pentru asta.