joi, octombrie 15

eu cu mine...

mi-e atat de greu cand raman doar eu cu mine... si nu pentru ca nu-mi place de cine sunt, sau pentru ca ma urasc... ci pentru ca nu am cu cine sa ma impart, sa impart universul... visul. ma gandesc uneori daca teama mea de singuratate e ceva tipic femeiesc, sau tipic mie...?

eu cred ca femeia e facuta prin natura ei sa imparta, sa se imparta, sa dea din fiinta ei ce are mai bun sau mai rau dar sa se ofere mereu, perpetuu caci altfel nu se intregeste... orice conteaza si orice este sentiment se masoara in oferirea pe un altar suprem si primirea in suflet a tot, a orice...
ma uit la exemple feminine din viata mea sau a altora... si cele care raman singure, intr-un fel sau altul, se pierd, se dezintegreaza, devin opace si parca inutile pe pamant... si cred ca pentru o femeie singuratatea de orice fel este o boala fatala. pentru ca jertfa si daruirea sunt in natura unei femei, si cand viata sau cineva ii rapeste acest dar, cand nu mai are cui, femeia nu mai poate fi decat o frunza moarta calcata de ploaie...

e trist ca... niciodata nu e numai vina ei.
e trist ca... uneori nu mai poti umple goluri.

nu cred in zicala ca "nimeni nu e de neinlocuit"... toti suntem unici, si deci nimeni nu poate inlocui pe nimeni. nu poate trai in locul lui. nu poate sterge amintirea. nu poate fi in singuratatea celuilalt. oare viata e un fel de a ne aduce laolalta singuratatile? oare dragostea e un fel de a ne intrepatrunde golurile, pentru a le mari si cu jumatatea celuilalt care ti-a intersectat propriul gol... si de fiecare data cand se termina, singuratatea nu poate fi decat mai mare... mai intensa, mai adanca decat toate celelalte de pana atunci...

pana cand? pana la eterna singuratate cand privim de Sus?

4 comentarii:

(alex)andra barbulescu spunea...

te contrazici si realizez ca nu ai avut o lectura atenta... spuneam ca "nimeni nu poate sterge amintirea" si deci nici in uitare nu cred, iar "totul" ramane in suflet si amintire la fel si golul, care e singurul vesnic ramas... tocmai de accea "nu putem inlocui" pentru ca un "tot" nu se uita, si ramane ever intr-un gol de neumplut... din pacate.

poate la tine uitarea inseamna inlocuire. eu nu uit, nu inlocuiesc, amintirea, visul si imaginatia sunt raiul meu din care nimeni nu ma poate izgoni! nu cred in uitare, nu cred in inlocuire si mintire de sine.

Pestisorul Auriu spunea...

Si mie mi-e frica de singuratate, si cu fiecare zi care trece sunt tot mai pesimist, din acest punc de vedere...

(alex)andra barbulescu spunea...

singuri nu suntem niciodata pe pamant! ne e frica insa de goluri lasate de altii si de noi... daca te pot ajuta cu ceva, poate ne intersectam fricile :P

Cec_ilia spunea...

Tu stii ca nu esti singura, si ca potzi oricand sa ma gasesti, sa ne gasesti aici, chiar daca realitatea pare sa fie alta.