luni, noiembrie 9



ne simtim uneori incatusati, prinsi in corsete de gheare care zgarie si dor. simtim cum durerea zvacneste si improsca cu sange si intuneric, cum frica ne arunca in hauri fara fund. ne simtim singuri si coplesiti. disperati si neputinciosi. vinovati si robi ai propriilor noastre limite umane. ne simtim mici si parasiti.

...in toate astea imi doresc aripi, aripi nu pentru mine, caci nu le am, aripi care sa vina de Sus si sa imbratiseze pamantul cu tot noroiul din el. aripi care sa stranga inimi si sa adune praful din minti si suflete.

aripi de ingeri care sa incalzeasca si sa intretina flacara sperantei ce lipseste. aripi care sa topeasca gheata si sa aprinda credinta in Maine in fiecare dintre noi. aripi...

care sa ne ia in brate, sa ne ofere viata inapoi, sa ne-o arate in modul acela in care ne placea odata si stiam sa o vedem. aripi albe si moi care sa ne faca sa cadem pe cald.

imi doresc... sa fiu mai mult decat sunt. sa fiu aripi pentru cei de langa mine si sa am si eu perechea mea de brate in care sa ma afund...

am visat ingeri. ei sunt aici printre noi.

Niciun comentariu: