marți, martie 18

Luni de Fiere... de Pascal Bruckner

Chiar şi o cutie pe roţi poate deveni anticamera paradisului atunci când crezi în hazard. Preferinţa mea se va Îndrepta întotdeauna spre fiinţa întâlnită Întâmplător şi nu spre cea pe care mi-o prezintă prietenii: căci soarta care a favorizat conjuncţia noastră va continua în chip misterios, Îmi Închipui, să o fecundeze. Iar neprevăzutul rămâne singura putere în stare să dea căldură vieţii.


Fu una din cele mai frumoase nopţi din viaţa mea. Ştiui Îndată că această fată va conta mai mult decât o simplă aventură. Era atât de plină de farmec, de copilărie, de spirit încât te Întrebai, potrivit formulei consacrate, cum de-ai putut să iubeşti pe cineva Înaintea ei. Toate cele anterioare păreau nişte schiţe ale acesteia care va fi apoteoza lor.


Despărţirea este o anticipare a rupturii pentru că ne obişnuieşte cu ideea că poţi trăi fără celălalt.


De fiinţa care ne este cea mai dragă ne temem cel mai mult. Iar gelozia este doar o formă a imaginaţiei terorizate care transformă în certitudine cea mai mică bănuială. Toate aceste răni mă învăţau ce e sentimentul, ştiinţă de care m-aş fi lipsit foarte bine. De-ar putea amanţii, odată sfârşită legătura lor; să-şi mărturisească cât de mult au suferit unul din cauza celuilalt din incertitudinea în care i-a ţinut pasiunea lor comună, insomniile, minutele dureroase petrecute întrebându-se asupra enigmei celuilalt! Dar vai, atunci când o fac, mărturisirea nu mai are putere, nu se mai iubesc, prea mulţumiţi că s-au descotorosit de o afecţiune care-i hărţuia.

A iubi înseamnă să-i dau celuilalt, cu propriul meu consimţământ, o putere infinită asupra mea. Cum de putusem contribui la propria mea servitute?


Dragostea înseamnă evident două solitudini care se împerechează ca să creeze o neînţelegere. Există însă neînţelegere mai seducătoare? Iar adevărata înţelepciune nu rezidă oare într-o capacitate neîncetată de a te îndrăgosti din nou? Inceputul unei legături Îşi imprimă stilul asupra a tot ceea ce va urma: clipă magică asupra căreia vorbele amanţilor vor reveni neostoit pentru a povesti până la tocire dulceaţa primelor zile. De fapt, primul contact se află de partea speranţei, el repune pe linia de plutire visul nebunesc al unei iubiri autentice, definitive. Iată de ce există întâlniri prea frumoase care ucid sentimentul, întâlniri banale care emit o judecată prematură asupra josniciei relaţiilor, altele în sfârşit purtătoare de exigenţe cărora amanţii nu li se pot sustrage fără să decadă.


Ar fi trebuit să ne oprim aici: amanţii ar trebui să se despartă în cel mai puternic moment al pasiunii lor, să se părăsească din exces de armonie precum alţii se sinucid din exces de fericire. Ne credeam în dimineaţa lumii dar trebuia să fii surd ca să nu auzi zgomotul valurilor sparte care arăta căderea nopţii.


Iată de ce amanţii sunt atât de trişti: ştiu că n-au alt duşman decât pe ei înşişi, că sunt în acelaşi timp izvorul şi secătuirea unirii lor. Pe cine să acuzi, vai, dacă nu "pe noi doi" şi ce amărăciune e mai mare decât să-I ucizi pe cel pe care-l adori prin simplul fapt de a fi împreună?

Un comentariu:

Cec_ilia spunea...

Pentru intalnirea intamplatoare exista azi un comentariu de la cineva f. drag si care chiar iti doreste binele.Gandeste-te din cand in cand la asta: oare nu este mai bine sa stii cine este persoana care te iubeste si ca nu te va dezamagi? sa fie macar unul, doi cunoscutzi comuni ce pot da marturie. Necunoscutul va aduce intotdeauna adrenalina, suspans dar si contrarieri sau tristetzi. Cred ca nu ai nevoie de tristetzi, ai avut destule pentru o copilarie intrerupta prematur si o adolencentza grabita.