luni, februarie 27

panica

eu-copil-fragil. nu ma atingeti cu gesturi bruste si taioase ca incep sa plang. eram aproape de prapastie si daca nu era ea, cadeam intr-un hau. o gaura neagra, ca in tabloul meu, in care nu ma mai vedeti, sau nu mai mai recunoasteti - e tot una. din care se aud poate suspine si ecourile unei dureri de neinteles. 

credeam ca n-o sa mai ajung niciodata nici macar aproape de starile alea de panica teribila. sunt totusi undeva adanc ingropate, isi cer primavara si ele, sa infloreasca uneori. scot coltii si ma zgarie pe retina. se naste in mine un dor de lucruri si oameni care nu exista Acum. doare foarte adanc cand ma doare ceva. sufletul. si nefiinta.

no comment.

Niciun comentariu: