duminică, decembrie 2

oala sub presiune

cand eram mica mama punea in oala sub presiune chestii si pleca. imi spunea sa dau la foc mic cand incepe sa tiuie... era o lectie invatata demult si repetata la infinit desi nu intelegeam de ce. ieseau din oala aia tot felul de bunatati si cumva, cand am crescut mai mare, stiam ca am aportul meu la toate bucatele alea prin simplul fapt ca dadeam la foc mic cand trebuia.

uneori uitam... ma obisnuisem cu tiuitul ala infernal si nu mai realizam diferenta dintre liniste si zgomot. lasam toate asa cum erau si efectul nu era tocmai cel mai dorit.

azi e o zi dinaia... in care toate se aduna, de la epuizare fizica, pana la incarcare peste masura psihic, din toate energiile negative ale altora. o zi in care ai da orice sa faci cu totul altceva, cand nu mai reusesti sa fii prezent si ti se pare ca toate sunt o corvoada, ca realitatea nu e de fapt acolo unde esti tu sau... invers, ca tu esti defazat total de toate cate ti se petrec. e o zi in care ma simt coplesita... de bune si rele, sunt sub presiune si a inceput sa-mi tiuie mintile demult... m-am si obisnuit cu asta...

vreau sa dorm sa ma trezesc la primavara. nici anotimpul nu ma ajuta foarte mult sa-mi mentin veselia...in fiecare weekend vad covorul de frunze galbene, inca vii, din curtea centrului unde lucrez. zici ca-i un tablou de-al bunicilor... si cu fiecare saptamana galbenul ala se maroneste si singura bucatica de natura din munca mea se face gri. e chiar trist.

sa vina cineva sa dea focul la mic...



Niciun comentariu: