joi, noiembrie 8

oameni

mai mor oameni, dar cand se duc ai tai... e teribil de greu sa te imprietenesti cu gandul ca nu s-a terminat nimic, ci doar au plecat in alta parte, pentru o vreme, alta vreme...

accident de masina, oboseala si gata. asta a fost. Sora caritatii care mi-a fost mentor spiritual in copilarie si careia ii datorez toata cultura mea catolica in care am crescut... nu mai este printre noi. o Minune a lumii care a salvat vieti si a imprastiat lumina si speranta oriunde a fost. o mama pentru multi copii aflati in dificultate, un parinte pe care l-am castigat in anul in care a murit tata. si s-a dus, cu tot cu zambetele ei, cu dragostea ei cea mare pe care o daruia neconditionat tuturor... au ramas amintiri frumoase, pilde, tabere, tombole, cantecele si jocuri, piese de teatru si glume, povestiri si fapte cu folos....

am ramas eu, cea care sunt azi cu tot spiritul meu de bun samaritean, cu toleranta si nevoia de a ma darui in tot ce fac pana la capat, am ramas cu o multime de idei si cunostinte care ma ajuta in fiecare zi sa fac ceea ce fac, la servici, la facultate, la catedra sau in banca, acasa, alaturi de ai mei sau oriunde sunt. sunt detalii care mi-au fost plantate cu grija de catre Sora, au crescut si au inflorit in mine. ramane un mare gol aici, pe lumea asta... si dincolo se bucura ingerasii sa o primeasca in hora lor....

Dumnezeu sa te odihneasca in pace, Sora!

Un comentariu:

Nuante de gri spunea...

Din pacate cu o moarte toti suntem datori. Dumnezeu sa o ierte!