miercuri, iulie 14

......negru....

madalina manole... eram tiza ei. ea mi-a spus asta la 12 ani cand am tarat-o pe mama la patinuarul floreasca. isi lansa un album acolo, era frumoasa, era inalta, era singurul meu idol... in afara de ea nu am avut postere, albume, nu eram fanul nimanui asa cum imi placea de ea...am ascultat-o pe vinil prima data la pickup-ul acela rusesc la care am ascultat primele muzici bune din viata mea, pe caseta, pe cd... cand am vazut-o pe patinuar mi se implinise un vis. e un moment din copilaria de dupa stingerea tatalui meu, pe care mi-l amintesc ca fiind unul dintre cele mai minunate. un moment pe care mama a avut grija si dragoste sa mi-l ofere...

acum 2 ani am zugravit cu V. pe melodiile ei. dadeam cu trafaletul verde pe pereti si fredonam fericita. V. facea misto de mine... dar eu eram fericita. cand stateam cu A. sau cu sora mea pe la mine faceam seri de muzica usoara romaneasca, de slagare si cantam din toti rarunchii dansand prin casa. era un suflet frumos. era... un personaj in care ma regaseam... am mai avut postari cu versuri din melodiile ei, pe muzica ei pictam, scriam, plangeam si zambeam. nu pot sa cred. am impresia ca e un vis prost.... de ce?
curg lacrimi pe obrazul meu si ma simt mica... neputincioasa. nu inteleg moartea, n-am s-o inteleg niciodata, e singurul moment in care imi ridic ochii spre cer si intreb "de ce?". e singura clipa cand iau la rost divinitatea si vreau un raspuns, pe care nu-l primesc. ma resemnez. dar amarul ma inunda si scurg fluvii sarate...

nu si ea....

Un comentariu:

Anonim spunea...

Ar fi mandra Madalina de serile noastre de slagare...