joi, februarie 7

viata ca un vis sau visul ca o viata

Oamenii ramin impreuna doar atit timp cit au vise comune. Oamenii se despart cind viseaza vise diferite. Cind au o anume idee despre fericire si acea idee este in mintea unuia, asa cum este si in mintea celuilalt, oamenii se... intilnesc si traiesc ceea ce ei numesc dragoste sau fericire.

Intr-un oras cu milioane de locuitori, ceva fantastic, magic si extraordinar face ca oamenii necunoscuti, care viseaza acelasi vis, sa se intilneasca... din "intimplare" (zicem noi). Misterioasa intimplare de a ne intilni in vise comune, in aceeasi dorinta de fericire, ori in aceeasi lipsa de speranta si suferinta, nu este chiar intimplare. Oglinda mintii ni se prezinta intotdeauna in exterior, sub forma intilnirilor, a intimplarilor, a incintarilor, ori a durerilor pe care le traim in relatiile cu cei din jur.

Ne despartim unii de altii pentru ca ni se schimba dorintele. Ne despartim de cei care ne-au fost dragi pentru ca nu-i mai apreciem si pentru ca - poate - nici ei nu ne mai apreciaza. Pentru ca fiecare viseaza un vis, dar diferit de al celuilalt. Daca nu mai putem visa la fel, visul insusi ne desparte, pentru a ne duce in contextul si in preajma fiintelor care raspund... visului nostru.

Indiferent daca avem cosmaruri, vise pline de cosinzene, vise despre lupta si despre suferinta ori visul despre frumusetea dragostei, ne vom desparti de aceia ce nu pot visa ca noi. Universul intreg conspira la implinirea visului nostru, caci el este creat pe principiul "daruirii". Orice ni se intimpla in viata, in intimplare se ascunde chipul visului nostru interior. Fata fericirii pe care o traim este fata fericirii pe care o visam. Nu fiintele ne ofera bucurii, nu ele ne paveaza viata cu pietrele care duc spre Iad, cit felul in care visam. Cei din jur raspund visului nostru. Cind nu putem aprecia un om, el se va indeparta si va pleca... spre fiintele care-l apreciaza, daca viseaza ca poate fi apreciat. Si, pe masura ce el se indeparteaza de noi, mintea este tentata sa-l inconjoare cu mai multa dezapreciere, caci prin aceasta noi visam sa-l pierdem. Noi ii visam plecarea. Iar atunci cind el se decide sa plece, ne suparam pe el tocmai pentru ca a raspuns visului nostru. Il vedem vinovat de despartire. Ne proiectam in starea de victime pentru ca ne este frica sa recunoastem ca ne aflam in fata visului nostru implinit.

Si, fie ca visam inexistenta fericirii, suferinta sau nereusita, vom intilni intotdeauna oamenii care viseaza acelasi vis. De aceea vom lucra cu oamenii care ne seamana si in minte si vom fi aproape de oamenii care viseaza asemenea noua. Visurile comune, fie ele urite ori pline de savoare, fascinante si pline de surprize minunate, ne vor aduce impreuna intr-o zi. Ne vor crea o intilnire... "intimplatoare". Ne vor determina sa ne recunoastem imediat si sa ne indragim ori sa ne respingem. Sa ne fim prieteni ori dusmani. Sa ne bucuram de fericire impreuna ori sa suferim impreuna. Iata de ce avem nevoie sa le dam atentie viselor noastre, mai mult decit fiintelor pe care le intilnim. Caci acestea nu sint vinovate mai mult decit sintem noi responsabili de felul in care am visat. Caci, precum ne va fi visul, asa ne va fi realitatea.

Un comentariu:

Cec_ilia spunea...

se pare ca nu sunt multzi care viseaza ca noi, cu ochii deschisi. unii nici nu viseaza si e f. trist.

Britanicii au facut un experiment referitor la nevoia de a visa, la propriu. Au luat o pisica si au obligat-o sa nu doarma, punand-o sa stea pe o scandurica ingusta in mijlocul unei ape. pisicile dorm ca sa viseze si se incolacesc, dar scandurica nu-i permitea acest lucru. ce a facut pisica? a preferat sa se duca la fundul apei asezandu-se in pozitzia care ii permitea sa doarma si imediat senzorii au indicat ca a inceput sa viseze. concluzia e ca nevoia de a visa este mai mare decat instinctul de supravietzuire.