vineri, februarie 6

nota de plata - doctorat

incerc de cateva zile senzatii tari neuronale, intelectuale si ma intreb in ce se mai masoara munca intelectuala, cu creierul adica.... aici in arhivele unde ma scald de doua saptamani deja, gasesc greu ceva care sa-mi fie cu folos in lucrarea mea.... procesul e cam asa.

caut vreo doua zile intr-o biblioteca de indici niste numere. in functie de data, nume, localitate e posibil sa gasesti ceva care PARCA ti-ar completa studiul. si ma duc si cer respectivul document de la niste nenea draguti cu care ma inteleg mai mult prin semne ca ei nu stiu limba engleza, desi lucreaza la (probabil) cea mai tare arhiva din lume (sau poate tocmai deaia isi permit sa nu stie decat limbile in care sunt documentele din arhiva asta, adica italiana, franceza si latina).

scormonesc eu cat pot si pana la urma dau de ceva. ma gandesc ca trebuie tradus in limba mea, ca o sa cer o copie (nu faci tu poze ca la BCU, faci cerere si ti se da un jpeg cu documentul, contra cost), ca o sa adaug la anexe si lucrarea mea va avea deja niste pagini in plus si nu orice fel de pagini ci unele importante cu documente inedite....

apoi ma documentez mai bine la modalitatea de reproducere a documentelor gasite si constat ca daca vreau sa public jpeg.urile lor ma costa cam 50 Euro dreptul de publicare pe imagine. adica un document de 3 pagini, ar costa 150 de euro. Nu ma pot multumi decat cu copierea lor pentru uz personal, le iau acasa si le transcriu, le traduc, dar nu arat la nimeni poza aia frumoasa cu pagina originala din document... si oricum copierea pe foto pentru uz de studiu personal costa cam 12 euro/poza adica o pagina.

am strans deja cateva documente si nu ma lasa inima sa pierd vremea traducandu-le la fata locului, ca in timpul asta mai caut altele si o luna trece repejor. asa ca deja am de platit vreo 230 de euro pe copii cu care ma intorc acasa sa ma uit doar eu la ele si publicului o sa transmit doar traducerea. si profii mei mi-au zis ca daca ma duc la arhive sa fac poze, sa aduc tot, sa copiez, sa transcriu in intregime documentul, sa-l traduc si sa-l public.... dar nu mi-au zis cat costa treaba asta si nici bursa de cercetare nu mi-au dat sa-mi platesc calciu si glicemia....

intr-o zi uitandu-ma pe net... am gasit niste carti. ma duc la editura si le comand la casa, fericita ca am ocazia sa le cumpar. la Romania nu le-as fi gasit sau as fi platit transportul cat juma' de carte. si ce sa vezi? 90,70 euro. pai sa nu-ti iei campii si sa te hotarasti sa te faci prost?

dupa o luna de cheltuieli... bani cu care in Romania traiam vreo 3 luni cu carne si desert in fiecare zi la masa, o sa ma intorc la mama mea acasa. O sa am nevoie de niste bani sa dau la tradus o parte din documente si o s-o rog si pe ea sa ma ajute la transcris in format electronic, ca sa nu pierd eu vremea cu amanuntele astea si sa ma apuc de redactat lucrarea. alti bani, bineinteles. apoi hai sa facem copii la doctorat, sa-l copertam, sa platim restaurantul la profi si ce-o mai fi. si apoi sa mergem la doctor ca parca m-am tras la fata si nu mi-e bine.....

cat costa un doctorat in Romania? cat costa un doctorat sa-l faci pe bune in Romania, fara sa plagiezi, muncind cu ochii si creierul tau? si dupa ce visul acesta va fi realizat.... ce urmeaza?


Niciun comentariu: