duminică, februarie 1



Ascult asta pe repeat si imi inghit lacrimile. imi vine sa plang de ceva timp incoace, din nimic, din toate, de peste tot, mereu... uneori o fac pana nu mai pot, alteori ma abtin intrebandu-ma care o fi de fapt motivul.... incerc sa caut in mine si acolo nu prea mai e nimic... adica mai sunt atat de putine lucruri si atat de complicate incat....

Sunt la Roma. un vis mai vechi care acum ma copleseste si ma tem ca nu reusesc sa-i fac fata... incerc sa gasesc forta aia cu care sa nu-mi mai doresc nimic. pentru ca orice dor/dorinta implica asteptare si sunt atat de obosita sa astept ca am impresia uneori ca-mi iau campii...

Ma uit la maicile astea cu care imi petrec timpul aici... sunt atat de fericite in simplitatea lor. nu au mare lucru de facut pe lume, si li se asigura cazare, masa, tot ce au nevoie sa traiasca. fara sa aiba grija unui job, a unui partener de viata, planuri de viitor, nimic. ma gandesc uneori ca daca nu o sa ma implinesc in lumea asta complicata, o sa ma retrag la o manastire dinasta si o sa astept sa mor.

Apoi mi se face dor de tine, de mirosul tau si de noi doi dormind incolaciti. Si vreau sa ne casatorim, sa avem copii si sa fim fericiti. incerc sa-mi adun creierii si sufletul de peste tot si sa astept sa ni se intample asta.... sa te astept la infinit asa cum e si dragostea noastra, fara sa ma simt ranita si pierduta de trecerea timpului, de lipsuri, de nevoi, de prea multe ""daca"uri si "parca"uri....

esti ultimul barbat din viata mea.

Niciun comentariu: