marți, septembrie 8

maxime si cugetari

a inceput septembrie si eu numar bobocii din capul meu... mai fac o evaluare, mai analizez cate ceva si concluziile sunt crunte:

cand ajungi prea sus... orice inaltime ti se pare pragul de jos. si statul cu picioarele pe pamant e deja un mormant din care nu mai vrei sa iesi niciodata. ca atunci cand conduci cu 200 la ora si cand revii la 130 ti se pare ca esti o trotineta stricata si ca pana si pasarile dau din aripi mai cu folos pe langa tine...

cand ai tot si te obisnuiesti cu el... totul devine nimic. cand te obisnuiesti si cu nimicul... esti deja mort printre vii. gol imens, intens si fara sens.

dupa trei ani o luam de la inceput. doar ca cu mintea cea de pe urma. iubim ce-a fost, iubim ce-ar mai putea fi intr-o speranta construita utopic si ce este... e derizoriu. nu mai avem timp si chef de noi. prezentul e doar o constructie teoretica. important e ce-a fost ieri si ce va fi maine. cat "maine" poate sa inghite un om?

candva am crezut cu tarie de neclintit ca dragostea e un copac vesnic verde. acum stiu ca exista anotimpuri... a venit toamna si cad frunzele una cate una. din covorul nostru de frunze moarte crezi ca mai poate prinde viata ceva? poate doar niste muguri de... "nu ma uita".


Niciun comentariu: