luni, aprilie 14

minunile mele!


Sunt fericita si vreau sa scriu azi despre sensibilitati si slabiciuni….
Avem atatea, fara ele n-am fi oameni, n-am avea suflete ci pietre… sau nici macar atat… sunt normale, firesti, imprevizibile, adanci.

Am ramas cu sechele… le zic eu, le zic altii… dar sunt sensibilitati si gropi in suflet care de fiecare data cand sunt reactivate vezi haul acela initial…. Sunt eterne as spune, desi nu permanente, apar si dispar pe parcurs, chiar daca haul ramane undeva in tine, devine o parte din Eu.

Dar sunt si hauri luminoase, sunt lucruri pe lumea asta la care te intorci cu bucurie, doar cu parere de rau ca haul acela luminos este departe, dar deschis, cu tristetea ca il uiti de multe ori si ca-l acoperi cu venin si cu rutina momentelor…

Sunt momente cheie in viata, in drumul asta al fiecaruia spre…. Diverse hauri. Sunt momente care te creaza, care raman eterne, la care revii de atatea ori, care devin Tu. Traiesc acum o perioada de… un fel de copilarie matura. Si ma intorc cu placere la hauri din copilaria copila pe care am avut-o… traiesc momente care ma fac sa cresc, care ma inalta, care-mi intaresc tot ceea ce sunt eu, care ma fac sa devin.

Ma intorc la placerea de a desena si-mi aduc aminte cat suflet si cate simtiri pun in culori si in forme, cat conteaza un contur, o umbra, o forma… la fel ca si in viata. Ascult melodii ale copilariei, refrenuri de demult in care imi recunosteam toate trairile, in care imi puneam toate lacrimile, melodii si versuri care ma faceau sa sper, sa cred, sa vad lumea frumoasa sau urata in functie de ora la care le ascultam, de stare, de tot. Privesc oamenii din viata mea, cunostiinte, rude, prieteni, si ii iubesc pe toti si le multumesc cu toata fiinta mea ca exista si ca ma pot crea alaturi de ei. Plang de fericire si emotie pentru ca viata e pur si simplu frumoasa atunci cand ai curajul sa o privesti adanc. E frumoasa in durerile pe care ti le ofera, e frumoasa in fiecare zi, in fiecare clipa, e frumoasa pentru ca te face sa existi si sa iubesti.

Imi dau seama ca dragostea nu are limite, nu are reguli, iubirea este cea mai sublima slabiciune pe care o poti trai si recunoaste. Cea mai inalta limita pe care o poti incalca fara sa fie interzis. Ce conteaza varsta, sexul, momentul, felul, forma, culoarea, conturul? Ce conteaza si ce-am fi daca n-am iubi? Poti judeca asta? Nu. Nimeni niciodata nu poate judeca aceasta. Si din pacate se intampla. Se intampla sa punem limite voit sau nu la ceea ce este cel mai frumos prag de trecut spre un hau plin, etern, stralucitor, real, si viu cu adevarat!

Sunt fericita. Dincolo de toate neajunsurile, de toate limitele zilnice impuse sau nu, dincolo de orice nedreptate si mai ales dincolo de timp. Sunt fericita. Si-mi doresc sa pot oferi optimismul acesta, lumina din sufletul meu, dragostea si recunostinta mea tuturor celor care fara sa stie si sa vrea poate au contribuit intr-un mod minunat la devenirea mea.

Ma intrebam uneori… oare sunt prea sensibila si fragila? Nu. Nu sunt singura. Am o sora care ma face sa-mi dau seama cat de minunata este fragilitatea aceasta, cat de frumoasa este slabiciunea de a fi tu mereu, de a visa si spera, de a spune lucrurilor pe nume ca sa nu regreti ca a fost prea tarziu la un moment dat.. Am un exemplu de sensibilitate pe care-l ador. Oare e crunt sa iubesti ceva interzis? Nu. Am un iubit etern, care nu este nici imaginar, nici platonic, ci pur si simplu real. O realitate divina care ma arunca in eternitate, indiferent de limite si prejudecati. Am o dovada clara ca a fi indragostit n-are a face cu varsta, momentul, experienta, statutul, nimic. Niciodata nu spun niciodata si acum, pentru prima data zic “Mereu” si o simt cu totul. Oare e bine sau rau sa fii asa intr-o lume aparent impietrita? Nu. E bine sa fii tu intotdeauna, cu toate riscurile, cu toate durerile rezultate din asta. E bine sa iti manifesti fiinta complet, sa simti asa cum simti, nu cum trebuie… sa fii intradevar Tu. Oare e bine sa te increzi si sa oferi fara sa te gandesti la nimic altceva? Da. Prieteni, oameni, indiferent cat o simt si cat stiu ei sa fie si sa te primeasca, iti ofera ocazia sa te faci pe tine insuti fericit ca poti face asta… si deci merita tot, orice, oricat.

Multumesc. Si mai vreau. Vreau sa traiesc alaturi de toti ai mei. Vreau sa ma intorc cu mandrie si liniste la cei de Acolo care stiu si o simt cat se poate de real ca vegheaza si exista cu mine. Vreau sa plang si sa sufar, pentru ca asta ma face mai puternica. Vreau sa fiu fericita si sa-mi strig visele, pentru ca asta ma face sa ma mentin. Vreau sa cad si sa ma ridic, pentru ca asta e frumusetea vietii.

Iubesc, deci exist? Sau invers. Versurile urmatoare sunt pentru fiecare din voi, toti ai mei, ma regasesc si va regasesc in cate un vers acolo….

“Mi-a dat viata mie
O calatorie…
Spre sufletul tau!
Si nu-mi pare rau.
Iar cand vin spre tine
Ma inteleg pe mine
Si-al anilor twist,
Te vreau, deci exist!

Acum sunt copil, femeie si inger,
Traiesc si iubesc cum n-as fi crezut.
Ma simt dintrodata unica sub cer,
Nu stiu ce castig si ce-am de pierdut.

Si iti iert si tie,
Si imi iert si mie,
Iubirile vechi
Trecute perechi…
Fug doar de cuvinte
Trupul meu nu minte,
Al anilor twist,
Te vreau, deci exist!

Eu nu te intreb pe unde ti-e gandul,
Te caut si tot te gasesc undeva.
De ai un secret ce-l macina timpul,
Te rog sa-l ascunzi in inima mea….

Calatorind spre tine,
Ma descopar pe mine…
Ce simplu rostesc:
Exist… exist, deci iubesc!”

Un comentariu:

Cec_ilia spunea...

Multzumesc Alexandra pentru ca existi si pentru ca D-zeu mi-a dat acesta fericire sa-tzi fiu mama. Fara tine multe zile triste as fi avut.
Sufar cu fiecare tristetze a ta si ma doare viatza ta fara lumina, dragoste si optimism.