duminică, aprilie 6

iubirile nu au happyend

adevaratele iubiri nu au happyend... pentru ca sunt infinite.

am crezut mereu ca iubirile mele sunt asa....infinite. chiar si atunci cand m-am despartit de un personaj am stiut ca-l voi iubi si dincolo de separarea asta materiala, de lucruri si situatii. am adunat asa cateva iubiri pe care le port si acum. daca i-as intalni, le-as declara dragostea mea perpetua chiar daca nu corespunde cu definitia majoritatii si a realitatii. pentru ca asa vreau eu sa cred ca sunt iubirile adevarate. infinite.

cu toata incapatanarea asta a mea idealista, timpul transforma, ne transforma si ne uita pe noi, pe noi doi, pe noi insine. dragostea plina de patos si declaratii se transforma in amintire dulce sau amara, in drag de cineva, in prietenie, in uitare sau in derizoriu. nu-i pacat?

si cand viata ne duce pe drumuri diferite, oare undeva acolo adanc in noi, in fiecare dintre noi doi, mai putem sa batem inimile la unison? sa stiu ca undeva acolo Infinitul meu isi gaseste Raspuns? n-ai cum sa stii niciodata cand pierzi contactul cu perechea... cu ceea ce a fost o data sufletul tau pereche.... cand vine un sfarsit, oricare ar fi el.... ce se intampla cu dragostea? ramane asa suspendata in timp? persista undeva in alta emisfera sau dispare incet incet?

dragostea adevarata nu are final. de ce v-ati impiedicat de infinitul meu?

urasc oamenii care nu au raspunsuri. si mai tare ii judec pe cei care nici macar nu le cauta, iar cei care nu-si pun nici intrebari.... cred ca sunt deja morti... printre vii.

Niciun comentariu: