marți, aprilie 8

singuratatea in doi e cel mai tragic moment la care poate ajunge un cuplu. e despartirea cea mai crunta si calmul cel mai tulburator. e un fel de taiere, macel.

eu una prefer sa fiu singura de tot, de o mie de ori.... prefer sa disper la propria umbra, sa-mi fie frica sa deschid usa stiind ca nu astept pe nimeni, sa-mi plang golul din asternut dar cu speranta ca totusi e liber pentru cineva pus deoparte cu grija pentru mine, sa ma spulber in ganduri si visuri ale mele, doar ale mele, sa astept trista ceva mai bun. si asta e o singuratate creatoare, asumata, din care se mai poate naste ceva totusi.

singuratatea in doi e moarte. e gol. e plafonare, sinucidere. incertitudine si haos. suflete facute franjuri care nu mai au putere sa se recunoasca... sa se nasca, sa creeze, sa construiasca in pustiu... un pustiu infinit care ne inunda, ne sufoca spiritele.

Niciun comentariu: