paradox

Plec, pentru ca să merg mai departe....
Şi-mi pun sufletul deoparte.

Vin, ca să-mi fie dor de ce-a rămas....
Un vis cu vieţi de-un ceas.

Dorm, ca să fiu trează mai curând....
Două emisfere cu tine în gând.

Mă trezesc, să-mi obosesc fiinţa mai complet....
Ca să adorm la loc, şiret.

E frumos tot, şi acelaşi tot nu va mai fi cândva....
Voi fi tot eu, dar altcumva.

Cade cerul pe mine,
Îngroapă-mă, da! Şi voi privi spre infinitul senin....
Mâna spre tine,
Întind, da! Şi dorul mi-l alin....

Cerc, perfecţiune, ciclu... piramidal? Trepte?!
Sunt doar expresii înţelepte.....

Mă zbat între Da şi Nu....
Dar savurez farmecul dintre.... picături.
Noi, între Mine şi Tu....
Un paradox, mai multe paradoxuri...

fara poza :)

da fara poza ca.... ultimele poze ale mele denota auto-compromitere si nebunie, balamuc si lipsa de discernamant. hi hi. am terminat facultatea! si am facut-o lata!

si mi-ai fost acolo colegi, prieteni, amici, proaste cunostinte, iubitul meu, toti.

sunt fericita. ca mi-ati fost acolo, ca anii astia au fost frumosi, plini, ca am apucat sa-i traiesc la maxim, sa ma bucur, sa ma oftic, sa bem, sa radem, sa plangem, sa suferim impreuna, sa iubim impreuna, sa toate cele.

daca sunteti cuminti, mai facem un balamuc. hi hi. ;)

si uite cum dintr-o data nu mai am nici un examen, nici un prof de injurat, nici un coleg de ajutat, nici un curs de tastat... am o problema. am crescut, god! eu? absolventa? cand eram in clasa a XII eram cea mai mare si cea mai smekera. acum? am terminat facultatea. ma pierd in furnicile alea pe care le vedeam zilnic ca se duc la servici cu griji si ganduri departe fiecare...

hm. raman o vesnica studenta. n-am sa mai scriu cursuri, dar... am sa profit la maxim de fiecare moment, chiar daca o sa port costum.

va imbratisez pe toti!

azi

azi am cantat pe strada... azi m-am plimbat cu mama razand impreuna pana la colt si inapoi... azi am fost la servici si am reusit sa scriu cat mi-am propus...azi a fost soare si dimineata ciripea la geam... azi ti-am adus "de la mine pentru tine" si mi-a fost dor nebun de tine... azi m-ai avut si te-am avut... azi am ascultat folk si alifantis le zice atat de bine uneori... azi am imbratisat-o pe sora mea si am trezit-o cu inghetata la pat... azi am citit ceva frumos si am scris pentru mine... azi am purtat tocuri si am baut pepsi mult... si o supa. azi te iubesc... azi ma culc devreme si visez si cu ochii inchisi... azi m-am plimbat prin stradute verzi... azi am fost la croitor si mi-am taiat o fusta... azi am zambit mult... azi am purtat blugii tai cei noi... azi mi-am dat seama ca nu voi avea copil la 25 de ani... azi te-am chemat si ai fost cu mine... azi am gatit ceva bun... azi mi-am ajutat colegi si mi s-a multumit frumos...azi am avut timp... azi a fost bine si mult!

ordinea? ghici!
maine?

o poveste...

intodeauna am zis ca iubirile mele sunt niste povesti.. pe alocuri frumoase, pe alocuri triste... pe alocuri de neinteles... dar povesti. pentru ca privesc inapoi si asa mi se par... ma uit la ele peste umar ca la un film de duminica la pranz.

am sa fac poveste si din Prezentrul nostru... dar nu astept sa treaca! o simt poveste, o traiesc poveste aceasta iubire de neinteles pentru unii... pe alocuri frumoasa pentru altii.... trista uneori... Poveste pentru mine.

Poveste frumoasa ce-mi esti! pentru ca esti. nu pentru ca ai fost si ai trecut. nu pentru ca vei trece. nu pentru ca e una dintre celelalte povesti. pentru ca esti Prezent. e prima data cand ma iau de mana cu Prezentul...

am scris o scrisoare candva cuiva drag... eram mica si mi-a luat mult sa scriu in cuvinte ce simteam atunci, explodam si nu puteam sa exprim ce simt din prea mult ce simteam... si am scris o poveste intr-o scrisoare... si poate acel moment este primul Prezent pe care l-am trait, sau poate eram prea pura si prea mica...

insa Tu - Prezentul.... acum, dupa 10 ani aproape... e altfel... nu e o nostalgie naiva, nu e senzatie in premiera, e.... un amalgam de toate nostalgiile adunate Acum, toate senzatiile dorite si visate, toate iubirile mele le traiesc cu tine deodata! totul! nu tanjesc... am, Te am!

stii? nu-mi poti fii cu totul, dar pentru mine esti Tot... si poate o sa ma inalte ca sa am de unde sa cad.... si poate o sa ma arunce ca sa am de unde ma ridica... dar nu voi regreta niciodata, si nu voi privi peste umar inapoi... pentru ca Tu esti Tot... si Tot inseamna mereu... pretutindeni... in mine... orice ar fi!

si am sa scriu Povestea noastra, in loc sa ma uit la filme de duminica la pranz!

poruncind dragostei sau porunca dragostei?

iubesc... si alerg aiurea pe taste cautand ceva relaxant in asteptarea...lui. si am gasit blogul unei bune prietene... asa o simt chiar daca ne leaga putine momente in timp si spatiu... si acolo scria ea despre dragoste si dumnezeu.

dragostea nu este un sentiment... argumentul? dumnezeu a poruncit: iubiti-va fratii! si deci unui sentiment nu-i poti porunci. sa fie oare asa?

dragostea este Ideal, o numim noi asa pentru ca nu exista alte cuvinte pentru a defini ceva atat de inaltator si totusi un pic mai putin decat un Ideal... si da! dragostea este Dumnezeu, Dumnezeu este dragoste, este Ideal, este Tot... si niciodata nimeni nu va putea fi ca El, asa, total... si deci dragostea nu exista, nu la modul acela. El poate porunci dragostei, pentru ca El este perfect, atotputernic... dar noi? micimi infinite... o putem face tinzand spre Ideal, ca doar asta inseamna Viata, o tindere continua. dar nu vom putea trata/percepe dragostea atat de total. sa fie slabiciune? sa fie pacat? sa fie ce...? sau pur si simplu unicitatea lui Dumnezeu... El poate! noi incercam...

si daca dragostea nu este sentiment, atunci ce este "dragostea" asta la care noi nu avem cuvant, si nici actiune, in fata careia ramanem goi?

si daca dragostei poti sa-i poruncesti, atunci e o actiune ca aceea cand imi poruncesc mie sa-mi aprind o tigara...? o chestie de vointa... cum spunea un comentariu la textul prietenei mele...?

si ce ne facem cand Dragostea (Aceea) se intalneste cu sentimentele umane...?o fi pacat? pacat de noi?

Slăbiciune

Mâini reci ce mă cheamă,
Sufletul îndeamnă.
Mâini care se joacă,
Ştii că mă provoacă...

Mâini care ating,
Cu-n fior mă sting.
Mâini care doresc,
Pleci...şi mă opresc!

Mâini ce dor....
Doru-i trecător.
Mâini care privesc,
Şoapta o primesc.

Mâini ce mângâie
Şi pe mine şfâşie...
Mâini care alunecă
Şi pe mine spintecă.

Mâini care mă strigă
Mă duc, deşi mi-e frică...
Mâini care iubesc,
Vin... şi mă trezesc!

Mâini, palme, gesturi
Toate-s nişte resturi.
Mâini şi mâine şi mereu
Niciodată, tatăl meu.....

aduceri aminte... euritmia...

O sora de scena a dansului si mimei, euritmia este vorbire vizibila si muzica vizibila, culoare si sculptura în miscare. Ea s-a nascut din stiinta spirituala antroposofica fondata la începuturile sec. al XX-lea de Rudolf Steiner(1861-1925), om de stiinta, artist si filosof austriac.

Euritmia este o arta! Ca arta, ea a fost chemata la viata de Rudolf Steiner, începând din anul 1911/1912. Euritmia artistica a fost ocrotita si îngrijita de Marie Steiner. Pe scena euritmia este la ea acasa.
Instrumentul ei de exprimare este corpul omenesc, la care cânta sufletul, întregul trup devenind mijlocitor al expresiei artistice. Fiecare vocala, consoana si nuanta a cuvântului, a vorbirii, fiecare nota muzicala, interval sau acord muzical are o miscare intrinseca ce este revelata printr-un gest euritmic.

Euritmia poetica este “vorbire vizibila-în spatiu”.
Euritmia muzicala este “cântare vizibila-în timp”. Vorbirea si cântul sunt doua posibilitati de exprimare a sufletului omenesc. In acest sens euritmia este “revelatia sufletului omenesc”.

Euritmistul reveleaza, prin miscare, legitatile obiective ale vorbirii, ale muzicii si nu impresiile lui subiective. El se concentreaza sa redea fortele creatoare pe care autorul le-a folosit în momentele de inspiratie.
Trupul omenesc este templul sufletului si al spiritului. Acestea locuiesc templul pe parcursul vietii omului. Sufletul plasmuieste vorbirea si cântul prin intermediul laringelui, unul dintre cele mai nobile organe, caci prin poarta lui se reveleaza cuvântul, cuvântul originar pierdut. In euritmia poetica trupul întreg devine laringe deoarece membrele realizeaza în mod vizibil aceleasi miscari pe care le savârseste invizibil laringele în timpul vorbirii.
Cunoasterea si stapânirea legilor cuvântului originar pierdut este sensul unui studiu de-a lungul întregii vieti dedicate euritmiei. Studiul de baza al euritmiei dureaza 4-5 ani si are ca scop câstigarea treptata a capacitatii de a stapâni instumentul de lucru, trupul, asa cum un student la vioara învata sa-si stapâneasca instrumentul în mod virtuos. Rudolf Steiner precizeaza ca acest studiu de baza trebuie sa aiba orientare pur artistica. Dupa încheierea studiului de baza este posibila o specializare în domeniile:
- euritmie artistica (3 ani);
- euritmie pedagogica (1 an);
- euritmie curativa (1 an si 6 luni).
Euritmia coborâta pe Pamânt se simte cu adevarat acasa, pe scena. Dar în pedagogie, în domeniul terapeutic, în fabrici etc. euritmia poate fi, de la sine înteles, oaspete. In Scolile Waldorf euritmia este obligatorie pe parcursul celor 13 ani de studiu.

ma-s duce in padure...

Narcisa Suciu - Campuri aurii


Anunturi bizare si masini in rand, pavaje si stalpi de beton
Femei usoare aerul vibrand, reclame lumini de neon
Ziarul de seara si calmul perfid, cersetori lipsiti de noroc
Preturi ce zboara, in carnet de partid, cantareti din loc in loc

Excursii in rai, dolarul in flux, electrice soapte de-amor,
In concert de nai, limuzine de lux, urmari si institutii a lor
Inserarea i-un gri, un poet conformist, ce-si pierde cumpatul sau
Cadenta kaki, cetatean optimist si nevoia mea de zambetul tau

Si daca toate astea nu voi regasi
Si daca nu e asta drumul meu de a fi
La voi ma voi intoarce sigur intr-o zi
Oooo voi, campuri aurii !!!

Furnicar meschin, copii rataciti, statuile ca un deseu
Oras manechin cu pasii grabiti si lacrimi pe zambetul meu
Baletul mechanic si un pictor nebun, biserici ce-asteapta caiti,
Rasul organic un balon de sapun, si-o voce soptind, fiti cuminti

Si daca toate astea nu voi regasi
Si daca nu e asta drumul meu de a fi
La voi ma voi intoarce sigur intr-o zi
Oooo voi, campuri aurii !!!

ne me (...) pas...

Ne me quitte pas
Il faut oublier
Tout peut s'oublier
Qui s'enfuit deja
Oublier le temps
Des malentendus
Et le temps perdu
A savoir comment
Oublier ces heures
Qui tuaient parfois
A coups de pourquoi
Le coeur du bonheur

Ne me quitte pas
Ne me quitte pas

Moi je t'offrirai
Des perles de pluie
Venues de pays
Ou il ne pleut pas
Je creus'rai la terre
Jusqu' apres ma mort
Pour couvrir ton corps
D'or et de lumiere;
Je f'rai un domaine
Ou l'amour s 'ra roi
Ou l'amour s' ra loi
ou tu serais reine

Ne me quitte pas
Ne me quitte pas
...

minunile mele!

Sunt fericita si vreau sa scriu azi despre sensibilitati si slabiciuni….
Avem atatea, fara ele n-am fi oameni, n-am avea suflete ci pietre… sau nici macar atat… sunt normale, firesti, imprevizibile, adanci.

Am ramas cu sechele… le zic eu, le zic altii… dar sunt sensibilitati si gropi in suflet care de fiecare data cand sunt reactivate vezi haul acela initial…. Sunt eterne as spune, desi nu permanente, apar si dispar pe parcurs, chiar daca haul ramane undeva in tine, devine o parte din Eu.

Dar sunt si hauri luminoase, sunt lucruri pe lumea asta la care te intorci cu bucurie, doar cu parere de rau ca haul acela luminos este departe, dar deschis, cu tristetea ca il uiti de multe ori si ca-l acoperi cu venin si cu rutina momentelor…

Sunt momente cheie in viata, in drumul asta al fiecaruia spre…. Diverse hauri. Sunt momente care te creaza, care raman eterne, la care revii de atatea ori, care devin Tu. Traiesc acum o perioada de… un fel de copilarie matura. Si ma intorc cu placere la hauri din copilaria copila pe care am avut-o… traiesc momente care ma fac sa cresc, care ma inalta, care-mi intaresc tot ceea ce sunt eu, care ma fac sa devin.

Ma intorc la placerea de a desena si-mi aduc aminte cat suflet si cate simtiri pun in culori si in forme, cat conteaza un contur, o umbra, o forma… la fel ca si in viata. Ascult melodii ale copilariei, refrenuri de demult in care imi recunosteam toate trairile, in care imi puneam toate lacrimile, melodii si versuri care ma faceau sa sper, sa cred, sa vad lumea frumoasa sau urata in functie de ora la care le ascultam, de stare, de tot. Privesc oamenii din viata mea, cunostiinte, rude, prieteni, si ii iubesc pe toti si le multumesc cu toata fiinta mea ca exista si ca ma pot crea alaturi de ei. Plang de fericire si emotie pentru ca viata e pur si simplu frumoasa atunci cand ai curajul sa o privesti adanc. E frumoasa in durerile pe care ti le ofera, e frumoasa in fiecare zi, in fiecare clipa, e frumoasa pentru ca te face sa existi si sa iubesti.

Imi dau seama ca dragostea nu are limite, nu are reguli, iubirea este cea mai sublima slabiciune pe care o poti trai si recunoaste. Cea mai inalta limita pe care o poti incalca fara sa fie interzis. Ce conteaza varsta, sexul, momentul, felul, forma, culoarea, conturul? Ce conteaza si ce-am fi daca n-am iubi? Poti judeca asta? Nu. Nimeni niciodata nu poate judeca aceasta. Si din pacate se intampla. Se intampla sa punem limite voit sau nu la ceea ce este cel mai frumos prag de trecut spre un hau plin, etern, stralucitor, real, si viu cu adevarat!

Sunt fericita. Dincolo de toate neajunsurile, de toate limitele zilnice impuse sau nu, dincolo de orice nedreptate si mai ales dincolo de timp. Sunt fericita. Si-mi doresc sa pot oferi optimismul acesta, lumina din sufletul meu, dragostea si recunostinta mea tuturor celor care fara sa stie si sa vrea poate au contribuit intr-un mod minunat la devenirea mea.

Ma intrebam uneori… oare sunt prea sensibila si fragila? Nu. Nu sunt singura. Am o sora care ma face sa-mi dau seama cat de minunata este fragilitatea aceasta, cat de frumoasa este slabiciunea de a fi tu mereu, de a visa si spera, de a spune lucrurilor pe nume ca sa nu regreti ca a fost prea tarziu la un moment dat.. Am un exemplu de sensibilitate pe care-l ador. Oare e crunt sa iubesti ceva interzis? Nu. Am un iubit etern, care nu este nici imaginar, nici platonic, ci pur si simplu real. O realitate divina care ma arunca in eternitate, indiferent de limite si prejudecati. Am o dovada clara ca a fi indragostit n-are a face cu varsta, momentul, experienta, statutul, nimic. Niciodata nu spun niciodata si acum, pentru prima data zic “Mereu” si o simt cu totul. Oare e bine sau rau sa fii asa intr-o lume aparent impietrita? Nu. E bine sa fii tu intotdeauna, cu toate riscurile, cu toate durerile rezultate din asta. E bine sa iti manifesti fiinta complet, sa simti asa cum simti, nu cum trebuie… sa fii intradevar Tu. Oare e bine sa te increzi si sa oferi fara sa te gandesti la nimic altceva? Da. Prieteni, oameni, indiferent cat o simt si cat stiu ei sa fie si sa te primeasca, iti ofera ocazia sa te faci pe tine insuti fericit ca poti face asta… si deci merita tot, orice, oricat.

Multumesc. Si mai vreau. Vreau sa traiesc alaturi de toti ai mei. Vreau sa ma intorc cu mandrie si liniste la cei de Acolo care stiu si o simt cat se poate de real ca vegheaza si exista cu mine. Vreau sa plang si sa sufar, pentru ca asta ma face mai puternica. Vreau sa fiu fericita si sa-mi strig visele, pentru ca asta ma face sa ma mentin. Vreau sa cad si sa ma ridic, pentru ca asta e frumusetea vietii.

Iubesc, deci exist? Sau invers. Versurile urmatoare sunt pentru fiecare din voi, toti ai mei, ma regasesc si va regasesc in cate un vers acolo….

“Mi-a dat viata mie
O calatorie…
Spre sufletul tau!
Si nu-mi pare rau.
Iar cand vin spre tine
Ma inteleg pe mine
Si-al anilor twist,
Te vreau, deci exist!

Acum sunt copil, femeie si inger,
Traiesc si iubesc cum n-as fi crezut.
Ma simt dintrodata unica sub cer,
Nu stiu ce castig si ce-am de pierdut.

Si iti iert si tie,
Si imi iert si mie,
Iubirile vechi
Trecute perechi…
Fug doar de cuvinte
Trupul meu nu minte,
Al anilor twist,
Te vreau, deci exist!

Eu nu te intreb pe unde ti-e gandul,
Te caut si tot te gasesc undeva.
De ai un secret ce-l macina timpul,
Te rog sa-l ascunzi in inima mea….

Calatorind spre tine,
Ma descopar pe mine…
Ce simplu rostesc:
Exist… exist, deci iubesc!”