poruncind dragostei sau porunca dragostei?

iubesc... si alerg aiurea pe taste cautand ceva relaxant in asteptarea...lui. si am gasit blogul unei bune prietene... asa o simt chiar daca ne leaga putine momente in timp si spatiu... si acolo scria ea despre dragoste si dumnezeu.

dragostea nu este un sentiment... argumentul? dumnezeu a poruncit: iubiti-va fratii! si deci unui sentiment nu-i poti porunci. sa fie oare asa?

dragostea este Ideal, o numim noi asa pentru ca nu exista alte cuvinte pentru a defini ceva atat de inaltator si totusi un pic mai putin decat un Ideal... si da! dragostea este Dumnezeu, Dumnezeu este dragoste, este Ideal, este Tot... si niciodata nimeni nu va putea fi ca El, asa, total... si deci dragostea nu exista, nu la modul acela. El poate porunci dragostei, pentru ca El este perfect, atotputernic... dar noi? micimi infinite... o putem face tinzand spre Ideal, ca doar asta inseamna Viata, o tindere continua. dar nu vom putea trata/percepe dragostea atat de total. sa fie slabiciune? sa fie pacat? sa fie ce...? sau pur si simplu unicitatea lui Dumnezeu... El poate! noi incercam...

si daca dragostea nu este sentiment, atunci ce este "dragostea" asta la care noi nu avem cuvant, si nici actiune, in fata careia ramanem goi?

si daca dragostei poti sa-i poruncesti, atunci e o actiune ca aceea cand imi poruncesc mie sa-mi aprind o tigara...? o chestie de vointa... cum spunea un comentariu la textul prietenei mele...?

si ce ne facem cand Dragostea (Aceea) se intalneste cu sentimentele umane...?o fi pacat? pacat de noi?

Slăbiciune

Mâini reci ce mă cheamă,
Sufletul îndeamnă.
Mâini care se joacă,
Ştii că mă provoacă...

Mâini care ating,
Cu-n fior mă sting.
Mâini care doresc,
Pleci...şi mă opresc!

Mâini ce dor....
Doru-i trecător.
Mâini care privesc,
Şoapta o primesc.

Mâini ce mângâie
Şi pe mine şfâşie...
Mâini care alunecă
Şi pe mine spintecă.

Mâini care mă strigă
Mă duc, deşi mi-e frică...
Mâini care iubesc,
Vin... şi mă trezesc!

Mâini, palme, gesturi
Toate-s nişte resturi.
Mâini şi mâine şi mereu
Niciodată, tatăl meu.....

aduceri aminte... euritmia...

O sora de scena a dansului si mimei, euritmia este vorbire vizibila si muzica vizibila, culoare si sculptura în miscare. Ea s-a nascut din stiinta spirituala antroposofica fondata la începuturile sec. al XX-lea de Rudolf Steiner(1861-1925), om de stiinta, artist si filosof austriac.

Euritmia este o arta! Ca arta, ea a fost chemata la viata de Rudolf Steiner, începând din anul 1911/1912. Euritmia artistica a fost ocrotita si îngrijita de Marie Steiner. Pe scena euritmia este la ea acasa.
Instrumentul ei de exprimare este corpul omenesc, la care cânta sufletul, întregul trup devenind mijlocitor al expresiei artistice. Fiecare vocala, consoana si nuanta a cuvântului, a vorbirii, fiecare nota muzicala, interval sau acord muzical are o miscare intrinseca ce este revelata printr-un gest euritmic.

Euritmia poetica este “vorbire vizibila-în spatiu”.
Euritmia muzicala este “cântare vizibila-în timp”. Vorbirea si cântul sunt doua posibilitati de exprimare a sufletului omenesc. In acest sens euritmia este “revelatia sufletului omenesc”.

Euritmistul reveleaza, prin miscare, legitatile obiective ale vorbirii, ale muzicii si nu impresiile lui subiective. El se concentreaza sa redea fortele creatoare pe care autorul le-a folosit în momentele de inspiratie.
Trupul omenesc este templul sufletului si al spiritului. Acestea locuiesc templul pe parcursul vietii omului. Sufletul plasmuieste vorbirea si cântul prin intermediul laringelui, unul dintre cele mai nobile organe, caci prin poarta lui se reveleaza cuvântul, cuvântul originar pierdut. In euritmia poetica trupul întreg devine laringe deoarece membrele realizeaza în mod vizibil aceleasi miscari pe care le savârseste invizibil laringele în timpul vorbirii.
Cunoasterea si stapânirea legilor cuvântului originar pierdut este sensul unui studiu de-a lungul întregii vieti dedicate euritmiei. Studiul de baza al euritmiei dureaza 4-5 ani si are ca scop câstigarea treptata a capacitatii de a stapâni instumentul de lucru, trupul, asa cum un student la vioara învata sa-si stapâneasca instrumentul în mod virtuos. Rudolf Steiner precizeaza ca acest studiu de baza trebuie sa aiba orientare pur artistica. Dupa încheierea studiului de baza este posibila o specializare în domeniile:
- euritmie artistica (3 ani);
- euritmie pedagogica (1 an);
- euritmie curativa (1 an si 6 luni).
Euritmia coborâta pe Pamânt se simte cu adevarat acasa, pe scena. Dar în pedagogie, în domeniul terapeutic, în fabrici etc. euritmia poate fi, de la sine înteles, oaspete. In Scolile Waldorf euritmia este obligatorie pe parcursul celor 13 ani de studiu.

ma-s duce in padure...

Narcisa Suciu - Campuri aurii


Anunturi bizare si masini in rand, pavaje si stalpi de beton
Femei usoare aerul vibrand, reclame lumini de neon
Ziarul de seara si calmul perfid, cersetori lipsiti de noroc
Preturi ce zboara, in carnet de partid, cantareti din loc in loc

Excursii in rai, dolarul in flux, electrice soapte de-amor,
In concert de nai, limuzine de lux, urmari si institutii a lor
Inserarea i-un gri, un poet conformist, ce-si pierde cumpatul sau
Cadenta kaki, cetatean optimist si nevoia mea de zambetul tau

Si daca toate astea nu voi regasi
Si daca nu e asta drumul meu de a fi
La voi ma voi intoarce sigur intr-o zi
Oooo voi, campuri aurii !!!

Furnicar meschin, copii rataciti, statuile ca un deseu
Oras manechin cu pasii grabiti si lacrimi pe zambetul meu
Baletul mechanic si un pictor nebun, biserici ce-asteapta caiti,
Rasul organic un balon de sapun, si-o voce soptind, fiti cuminti

Si daca toate astea nu voi regasi
Si daca nu e asta drumul meu de a fi
La voi ma voi intoarce sigur intr-o zi
Oooo voi, campuri aurii !!!

ne me (...) pas...

Ne me quitte pas
Il faut oublier
Tout peut s'oublier
Qui s'enfuit deja
Oublier le temps
Des malentendus
Et le temps perdu
A savoir comment
Oublier ces heures
Qui tuaient parfois
A coups de pourquoi
Le coeur du bonheur

Ne me quitte pas
Ne me quitte pas

Moi je t'offrirai
Des perles de pluie
Venues de pays
Ou il ne pleut pas
Je creus'rai la terre
Jusqu' apres ma mort
Pour couvrir ton corps
D'or et de lumiere;
Je f'rai un domaine
Ou l'amour s 'ra roi
Ou l'amour s' ra loi
ou tu serais reine

Ne me quitte pas
Ne me quitte pas
...

minunile mele!

Sunt fericita si vreau sa scriu azi despre sensibilitati si slabiciuni….
Avem atatea, fara ele n-am fi oameni, n-am avea suflete ci pietre… sau nici macar atat… sunt normale, firesti, imprevizibile, adanci.

Am ramas cu sechele… le zic eu, le zic altii… dar sunt sensibilitati si gropi in suflet care de fiecare data cand sunt reactivate vezi haul acela initial…. Sunt eterne as spune, desi nu permanente, apar si dispar pe parcurs, chiar daca haul ramane undeva in tine, devine o parte din Eu.

Dar sunt si hauri luminoase, sunt lucruri pe lumea asta la care te intorci cu bucurie, doar cu parere de rau ca haul acela luminos este departe, dar deschis, cu tristetea ca il uiti de multe ori si ca-l acoperi cu venin si cu rutina momentelor…

Sunt momente cheie in viata, in drumul asta al fiecaruia spre…. Diverse hauri. Sunt momente care te creaza, care raman eterne, la care revii de atatea ori, care devin Tu. Traiesc acum o perioada de… un fel de copilarie matura. Si ma intorc cu placere la hauri din copilaria copila pe care am avut-o… traiesc momente care ma fac sa cresc, care ma inalta, care-mi intaresc tot ceea ce sunt eu, care ma fac sa devin.

Ma intorc la placerea de a desena si-mi aduc aminte cat suflet si cate simtiri pun in culori si in forme, cat conteaza un contur, o umbra, o forma… la fel ca si in viata. Ascult melodii ale copilariei, refrenuri de demult in care imi recunosteam toate trairile, in care imi puneam toate lacrimile, melodii si versuri care ma faceau sa sper, sa cred, sa vad lumea frumoasa sau urata in functie de ora la care le ascultam, de stare, de tot. Privesc oamenii din viata mea, cunostiinte, rude, prieteni, si ii iubesc pe toti si le multumesc cu toata fiinta mea ca exista si ca ma pot crea alaturi de ei. Plang de fericire si emotie pentru ca viata e pur si simplu frumoasa atunci cand ai curajul sa o privesti adanc. E frumoasa in durerile pe care ti le ofera, e frumoasa in fiecare zi, in fiecare clipa, e frumoasa pentru ca te face sa existi si sa iubesti.

Imi dau seama ca dragostea nu are limite, nu are reguli, iubirea este cea mai sublima slabiciune pe care o poti trai si recunoaste. Cea mai inalta limita pe care o poti incalca fara sa fie interzis. Ce conteaza varsta, sexul, momentul, felul, forma, culoarea, conturul? Ce conteaza si ce-am fi daca n-am iubi? Poti judeca asta? Nu. Nimeni niciodata nu poate judeca aceasta. Si din pacate se intampla. Se intampla sa punem limite voit sau nu la ceea ce este cel mai frumos prag de trecut spre un hau plin, etern, stralucitor, real, si viu cu adevarat!

Sunt fericita. Dincolo de toate neajunsurile, de toate limitele zilnice impuse sau nu, dincolo de orice nedreptate si mai ales dincolo de timp. Sunt fericita. Si-mi doresc sa pot oferi optimismul acesta, lumina din sufletul meu, dragostea si recunostinta mea tuturor celor care fara sa stie si sa vrea poate au contribuit intr-un mod minunat la devenirea mea.

Ma intrebam uneori… oare sunt prea sensibila si fragila? Nu. Nu sunt singura. Am o sora care ma face sa-mi dau seama cat de minunata este fragilitatea aceasta, cat de frumoasa este slabiciunea de a fi tu mereu, de a visa si spera, de a spune lucrurilor pe nume ca sa nu regreti ca a fost prea tarziu la un moment dat.. Am un exemplu de sensibilitate pe care-l ador. Oare e crunt sa iubesti ceva interzis? Nu. Am un iubit etern, care nu este nici imaginar, nici platonic, ci pur si simplu real. O realitate divina care ma arunca in eternitate, indiferent de limite si prejudecati. Am o dovada clara ca a fi indragostit n-are a face cu varsta, momentul, experienta, statutul, nimic. Niciodata nu spun niciodata si acum, pentru prima data zic “Mereu” si o simt cu totul. Oare e bine sau rau sa fii asa intr-o lume aparent impietrita? Nu. E bine sa fii tu intotdeauna, cu toate riscurile, cu toate durerile rezultate din asta. E bine sa iti manifesti fiinta complet, sa simti asa cum simti, nu cum trebuie… sa fii intradevar Tu. Oare e bine sa te increzi si sa oferi fara sa te gandesti la nimic altceva? Da. Prieteni, oameni, indiferent cat o simt si cat stiu ei sa fie si sa te primeasca, iti ofera ocazia sa te faci pe tine insuti fericit ca poti face asta… si deci merita tot, orice, oricat.

Multumesc. Si mai vreau. Vreau sa traiesc alaturi de toti ai mei. Vreau sa ma intorc cu mandrie si liniste la cei de Acolo care stiu si o simt cat se poate de real ca vegheaza si exista cu mine. Vreau sa plang si sa sufar, pentru ca asta ma face mai puternica. Vreau sa fiu fericita si sa-mi strig visele, pentru ca asta ma face sa ma mentin. Vreau sa cad si sa ma ridic, pentru ca asta e frumusetea vietii.

Iubesc, deci exist? Sau invers. Versurile urmatoare sunt pentru fiecare din voi, toti ai mei, ma regasesc si va regasesc in cate un vers acolo….

“Mi-a dat viata mie
O calatorie…
Spre sufletul tau!
Si nu-mi pare rau.
Iar cand vin spre tine
Ma inteleg pe mine
Si-al anilor twist,
Te vreau, deci exist!

Acum sunt copil, femeie si inger,
Traiesc si iubesc cum n-as fi crezut.
Ma simt dintrodata unica sub cer,
Nu stiu ce castig si ce-am de pierdut.

Si iti iert si tie,
Si imi iert si mie,
Iubirile vechi
Trecute perechi…
Fug doar de cuvinte
Trupul meu nu minte,
Al anilor twist,
Te vreau, deci exist!

Eu nu te intreb pe unde ti-e gandul,
Te caut si tot te gasesc undeva.
De ai un secret ce-l macina timpul,
Te rog sa-l ascunzi in inima mea….

Calatorind spre tine,
Ma descopar pe mine…
Ce simplu rostesc:
Exist… exist, deci iubesc!”

dedicatie...

Non Je Ne Regrette Rien,
Non, Rien De Rien, Non, Je Ne Regrette Rien
Ni Le Bien Qu`on M`a Fait, Ni Le Mal
Tout Ca M`est Bien Egal
Non, Rien De Rien, Non, Je Ne Regrette Rien
C`est Paye, Balaye, Oublie, Je Me Fous Du Passe

Avec Mes Souvenirs J`ai Allume Le Feu
Mes Shagrins, Mes Plaisirs,
Je N`ai Plus Besoin D`eux
Balaye Les Amours Avec Leurs Tremolos
Balaye Pour Toujours
Je Reparas A Zero

Non, Rien De Rien, Non, Je Ne Regrette Rien
Ni Le Bien Qu`on M`a Fait, Ni Le Mal
Tout Ca M`est Bien Egal
Non, Rien De Rien, Non, Je Ne Regrette Rien
Car Ma Vie, Car Me Joies
Aujourd`hui Ca Commence Avec Toi
Non Je Ne Regrette Rien

to good to be true...

4.00 dimineaza... pe mess e o singura prietena, singura care are insomnii la modul cel mai propriu, nu din cand in cand, nu ca sa faca pe teribila, ci pentru ca pur si simplu asa e ea... si undeva acolo ma simt bine ca nu sunt singura in insomnia mea - nu atat de constanta ca a ei si totusi existenta.

"prea frumos sa fie adevarat"....

de cate ori am spus-o, de cate ori mi-am dorit s-o fi spus, de cate ori s-a dovedit a fi exact sensul strict al propozitiei... da, uneori e prea frumos sa fie adevarat, si doar visezi, si ramai cu o speranta perpetua ca totusi acest "prea frumos" se va adeveri. si chiar daca nu este asa, speranta asta te duce intr-aproape de ideal, si iti arata ca pana la "prea frumos" exista si altele, doar "frumoase".

de cate ori am fost atat de convinsa ca refrenul asta se intampla de fapt. si convingerea mea m-a aruncat pe norisori de moment sau m-a izbit de maluri abrupte... de cate ori am zis "prea frumos sa fie adevarat" cand imi era intradevar prea frumos totul... si s-a dovedit ca a fost, chiar a fost prea frumos, si deci deloc neadevarat, pentru ca totul era in mine, in mintea si sufletul meu, sincer, placut, real, dar doar al meu... nu si adevarat in realitatea obiectiva a lucrurilor.

a cata oara ma intreb? si de cate ori voi mai spune asa? si cate maluri ma vor mai izbi? si cum se face ca norisorii se risipesc mult mai rapid decat orice rana si lovitura de mal... o spun da!, si acum, aici, si poate intotdeauna: a fost prea frumos sa fie adevarat! si tocmai de aceea este acum prea urat sa fie adevarat! si intotdeauna mi-e mai simplu sa o spun si sa ma resemnez atunci cand stiu ca totul a depins de mine, ca in tot visul asta am fost singura de la inceput de fapt... dar acum cand stiu si cred cu tarie ca nu am pornit pe drumul asta singura, ca pe norisori eram totusi doi... nu ma pot resemna, si poate asta va fi un fel de ceata eterna asupra seninului care va urma...sau nu.

a fost prea frumos sa fie adevarat sau sa fie vesnic, dar a fost cu siguranta.

Luni de Fiere... de Pascal Bruckner

Chiar şi o cutie pe roţi poate deveni anticamera paradisului atunci când crezi în hazard. Preferinţa mea se va Îndrepta întotdeauna spre fiinţa întâlnită Întâmplător şi nu spre cea pe care mi-o prezintă prietenii: căci soarta care a favorizat conjuncţia noastră va continua în chip misterios, Îmi Închipui, să o fecundeze. Iar neprevăzutul rămâne singura putere în stare să dea căldură vieţii.

Fu una din cele mai frumoase nopţi din viaţa mea. Ştiui Îndată că această fată va conta mai mult decât o simplă aventură. Era atât de plină de farmec, de copilărie, de spirit încât te Întrebai, potrivit formulei consacrate, cum de-ai putut să iubeşti pe cineva Înaintea ei. Toate cele anterioare păreau nişte schiţe ale acesteia care va fi apoteoza lor.

Despărţirea este o anticipare a rupturii pentru că ne obişnuieşte cu ideea că poţi trăi fără celălalt.

De fiinţa care ne este cea mai dragă ne temem cel mai mult. Iar gelozia este doar o formă a imaginaţiei terorizate care transformă în certitudine cea mai mică bănuială. Toate aceste răni mă învăţau ce e sentimentul, ştiinţă de care m-aş fi lipsit foarte bine. De-ar putea amanţii, odată sfârşită legătura lor; să-şi mărturisească cât de mult au suferit unul din cauza celuilalt din incertitudinea în care i-a ţinut pasiunea lor comună, insomniile, minutele dureroase petrecute întrebându-se asupra enigmei celuilalt! Dar vai, atunci când o fac, mărturisirea nu mai are putere, nu se mai iubesc, prea mulţumiţi că s-au descotorosit de o afecţiune care-i hărţuia.

A iubi înseamnă să-i dau celuilalt, cu propriul meu consimţământ, o putere infinită asupra mea. Cum de putusem contribui la propria mea servitute?

Dragostea înseamnă evident două solitudini care se împerechează ca să creeze o neînţelegere. Există însă neînţelegere mai seducătoare? Iar adevărata înţelepciune nu rezidă oare într-o capacitate neîncetată de a te îndrăgosti din nou? Inceputul unei legături Îşi imprimă stilul asupra a tot ceea ce va urma: clipă magică asupra căreia vorbele amanţilor vor reveni neostoit pentru a povesti până la tocire dulceaţa primelor zile. De fapt, primul contact se află de partea speranţei, el repune pe linia de plutire visul nebunesc al unei iubiri autentice, definitive. Iată de ce există întâlniri prea frumoase care ucid sentimentul, întâlniri banale care emit o judecată prematură asupra josniciei relaţiilor, altele în sfârşit purtătoare de exigenţe cărora amanţii nu li se pot sustrage fără să decadă.

Ar fi trebuit să ne oprim aici: amanţii ar trebui să se despartă în cel mai puternic moment al pasiunii lor, să se părăsească din exces de armonie precum alţii se sinucid din exces de fericire. Ne credeam în dimineaţa lumii dar trebuia să fii surd ca să nu auzi zgomotul valurilor sparte care arăta căderea nopţii.

Iată de ce amanţii sunt atât de trişti: ştiu că n-au alt duşman decât pe ei înşişi, că sunt în acelaşi timp izvorul şi secătuirea unirii lor. Pe cine să acuzi, vai, dacă nu "pe noi doi" şi ce amărăciune e mai mare decât să-I ucizi pe cel pe care-l adori prin simplul fapt de a fi împreună?

perspective ...de pitici

mai incearca cineva sa faca diferenta intre vis si realitate?
mai stie cineva ce-i aia sa privesti unul si acelasi lucru din perspective diferite?
mai poate cineva sa delimiteze binele de rau? sa le defineasca in vreun fel?
are careva tupeul sa zica ca ceva e normal si altceva e anormal?

hm...

sa va povestesc:

am plecat in cea mai verde tara...cea mai verde pentru mine, pentru altii poate ca este galbena, sau rosie, sau nu este deloc. in fine, olanda. am plecat deci cu vise multe, cu realitati, cu perspective, cu piticii mei cu tot, si cu o buna prietena si cu iubitul meu. o combinatie complexa, completa.

prima perspectiva:
eu - cu el, prima data impreuna in afara tarii, prima data impreuna mai mult de 24 de ore, prima data plimbandu-ne pe jos mai mult decat de la masina in casa si din masina in club, o prima "chestie" de "momente care raman" care se contura intre noi. vise, frumos, perspective dulci.

a doua perspectiva
eu - cu prietena mea. a doua oara calatorind impreuna. conform asteptarilor si precedentului, perspectiva parea la fel de imbucuratoare. mergem sa ne simtem bine, ca doar asa e la romani, ne simtem bine, de la presedinte in jos pana la ultimul om.

a treia..
eu - eu: eu vreau sa ma simt bine, cu el, cu ea, cu mine acolo. odihna multa, dulci plimbari, nopti fierbinti, chestii noi, un pic de incarcare/descarcare, detasare/implicare.

combinatii pe aceleasi teme:
1. el: de ce nu avem si noi un pic de intimitate? de ce ne plimbam prin magazine in loc sa vizitam oras, sa ne relaxam?
2. ea: dar el nu stie ca tu de fapt cu mine ai venit aici? ca data trecuta tot shopping am facut si ne-a fost bine?
3. eu: dar voi nu stiti ca io si pentru mine am venit aici? adica... facem ca tine, facem ca el... dar io... unde sunt? de ce? nu exista "noi" si in trei?

hm. si fara sa mai lungesc. am plecat, acasa. la casa mea verde, care mi se pare mai fascinanta ca oricate tari la un loc, oricat de verzi ar fi. cu el, ca oricum pleca. fara ea, ca oricum ar fi ramas. n-ar mai fi mers cu el. deci nici cu mine.
1+1=2
2+1=3
dar si 1+1+1= tot 3
si ultima varianta nu mai era posibila. nici nu cred ca fusese vreodata. si dupa cum se vede, 1 este prezent in toate variantele, adica EU, indiferent de rezultat si de combinatii. eu una, am plecat. nu cu el, nu fara ea, pur si simplu EU, am plecat acasa. ca asa ma simt eu bine.

perspective:
ea: a plecat din cauza lui, care ne-a stricat vacanta si tot. si m-a lasat singura aici, de unde trebuia sa fim impreuna ca doar asa am venit. de unde eu i-am facilitat aceasta calatorie si uite ce mi se face.
1+1=2 (eu cu ea ramasa acolo)
1+1+1=0 (posibil.)

el: a plecat din cauza mea ca am ridicat niste probleme. sau a plecat pentru mine sa-mi demontreze cat de aproape suntem de fapt. sau a plecat pur si simplu.
1+1+1=2+1=?
1+1=1

eu: am fugit de vreme. e furtuna la amsterdam acum. am plecat pentru ca ma pot intoarce oricand. nebunia nu era sa raman, ci sa plec. si eu sunt dependenta de nebunie. poate ca i-am facut un bine ca am lasat-o singura acolo. ceva imprevizibil satisface si distreaza mai ceva ca orice previzibilitate. am plecat cu el, poate as fi plecat oricum doar de dragul nebuniei... am plecat din cauza amandorura, pentru ca amandoi ma vroiau, in felul lor. ei bine, na, ca m-am dus acasa.
1+2=1
2+1=1
adica EU.

gata aberatia. gata piticul nebun.

perspective? din fiecare unghi al acestui triunghi dreptunghiular rotund, normalitatea este alta, sau altfel, in functie de coltul de unde privesti: ea e prietena mea, nu tu, tu esti prietenul meu dar si ea, ea este prietena ta dar si a mea...
nu militez pentru interzicerea excursiilor in 3 unde 1 e iubitul lui 1, si 1 este prietena lui 1... nu! mergeti in excursii dar desenati inainte forma geometrica in spatiu si hasurati partea din care priviti fiecare.

normalitate? normal era sa fie cum am stabilit? cu ea sau cu el? normal era sa plec? normal era sa raman? normal era sa plecam cu totii? e normal ce-mi face mie bine, pe moment sau nu. e normal sa fii un pic egoist in fiecare forma geometrica a vietii. si fiecare a avut momentul lui de egoism, intrerupt de momentul celuilalt...

e bine sau e rau? e bine ca am ajuns eu acasa. e bine ca a ramas ea acolo si n-a irosit totusi excursia si perspectiva initiala pana la final. e bine ca sunt cu el. e rau ca nu suntem acolo? e rau ca mi-am lasat prietena singura? e rau ca am facut ceva ce-mi face mie bine?

pot continua analiza ilogica si totusi matematica pana la infinit. cred ca infinitul este ilogic si nedefinibil in matematica si totusi nu inteleg de ce aceasta stiinta se incapataneaza sa-l foloseasca.
ideea e ca nu exista definitii, nu exista bine si rau, corect si incorect, normal sau anormal. nu in viata de zi cu zi, nu in suflete, nu in actiuni umane. fiecare din noi este in sine definitia tuturor acestor concepte indefinibile. avem legi, avem hartii care limiteaza libertatea pana acolo unde incepe libertatea altora si tot asa, avem religii si politici, care sa ne zica ce si cum stau lucrurile bune si rele. dar cand ajungi acasa, si te uiti in oglinda nu deschizi codul civil sa vezi daca e bine ca ai plecat acasa sau daca e rau sa fi ramas intr-un loc. biblia iti spune ca ce faci aproapelui tau ii faci lui dumnezeu, dar la fel de bine iti zice ca nu poti fii dumnezeu. si chiar nu poti.

sunt fericita. indiferent daca au ramas 3, 2, 1, sau 0. pot sa fac oricand ce n-am facut. pot repeta oricand orice. pot privi oricand din oricare unghi.

intotdeauna mi-a placut geometria in spatiu. cine nu e in stare, sa se limiteze la desene plane, plate. si acolo e destula libertate.