Ascult asta pe repeat si imi inghit lacrimile. imi vine sa plang de ceva timp incoace, din nimic, din toate, de peste tot, mereu... uneori o fac pana nu mai pot, alteori ma abtin intrebandu-ma care o fi de fapt motivul.... incerc sa caut in mine si acolo nu prea mai e nimic... adica mai sunt atat de putine lucruri si atat de complicate incat....

Sunt la Roma. un vis mai vechi care acum ma copleseste si ma tem ca nu reusesc sa-i fac fata... incerc sa gasesc forta aia cu care sa nu-mi mai doresc nimic. pentru ca orice dor/dorinta implica asteptare si sunt atat de obosita sa astept ca am impresia uneori ca-mi iau campii...

Ma uit la maicile astea cu care imi petrec timpul aici... sunt atat de fericite in simplitatea lor. nu au mare lucru de facut pe lume, si li se asigura cazare, masa, tot ce au nevoie sa traiasca. fara sa aiba grija unui job, a unui partener de viata, planuri de viitor, nimic. ma gandesc uneori ca daca nu o sa ma implinesc in lumea asta complicata, o sa ma retrag la o manastire dinasta si o sa astept sa mor.

Apoi mi se face dor de tine, de mirosul tau si de noi doi dormind incolaciti. Si vreau sa ne casatorim, sa avem copii si sa fim fericiti. incerc sa-mi adun creierii si sufletul de peste tot si sa astept sa ni se intample asta.... sa te astept la infinit asa cum e si dragostea noastra, fara sa ma simt ranita si pierduta de trecerea timpului, de lipsuri, de nevoi, de prea multe ""daca"uri si "parca"uri....

esti ultimul barbat din viata mea.

septembrie

Ploaia asta ne vindeca sau ne raneste? e pansament sau picatura care umple... paharul? sau aia chinezeasca?

incerc din rasputeri sa-mi aduc aminte de o ploaie care mi-a placut.

singuratatea in doi e cel mai tragic moment la care poate ajunge un cuplu. e despartirea cea mai crunta si calmul cel mai tulburator. e un fel de taiere, macel.

eu una prefer sa fiu singura de tot, de o mie de ori.... prefer sa disper la propria umbra, sa-mi fie frica sa deschid usa stiind ca nu astept pe nimeni, sa-mi plang golul din asternut dar cu speranta ca totusi e liber pentru cineva pus deoparte cu grija pentru mine, sa ma spulber in ganduri si visuri ale mele, doar ale mele, sa astept trista ceva mai bun. si asta e o singuratate creatoare, asumata, din care se mai poate naste ceva totusi.

singuratatea in doi e moarte. e gol. e plafonare, sinucidere. incertitudine si haos. suflete facute franjuri care nu mai au putere sa se recunoasca... sa se nasca, sa creeze, sa construiasca in pustiu... un pustiu infinit care ne inunda, ne sufoca spiritele.

iubirile nu au happyend

adevaratele iubiri nu au happyend... pentru ca sunt infinite.

am crezut mereu ca iubirile mele sunt asa....infinite. chiar si atunci cand m-am despartit de un personaj am stiut ca-l voi iubi si dincolo de separarea asta materiala, de lucruri si situatii. am adunat asa cateva iubiri pe care le port si acum. daca i-as intalni, le-as declara dragostea mea perpetua chiar daca nu corespunde cu definitia majoritatii si a realitatii. pentru ca asa vreau eu sa cred ca sunt iubirile adevarate. infinite.

cu toata incapatanarea asta a mea idealista, timpul transforma, ne transforma si ne uita pe noi, pe noi doi, pe noi insine. dragostea plina de patos si declaratii se transforma in amintire dulce sau amara, in drag de cineva, in prietenie, in uitare sau in derizoriu. nu-i pacat?

si cand viata ne duce pe drumuri diferite, oare undeva acolo adanc in noi, in fiecare dintre noi doi, mai putem sa batem inimile la unison? sa stiu ca undeva acolo Infinitul meu isi gaseste Raspuns? n-ai cum sa stii niciodata cand pierzi contactul cu perechea... cu ceea ce a fost o data sufletul tau pereche.... cand vine un sfarsit, oricare ar fi el.... ce se intampla cu dragostea? ramane asa suspendata in timp? persista undeva in alta emisfera sau dispare incet incet?

dragostea adevarata nu are final. de ce v-ati impiedicat de infinitul meu?

urasc oamenii care nu au raspunsuri. si mai tare ii judec pe cei care nici macar nu le cauta, iar cei care nu-si pun nici intrebari.... cred ca sunt deja morti... printre vii.

primavara

Nu exista nimic Total pe lumea asta. totul e sa sa ti se para perfect un puzzle cu piese lipsa.

pronume personal, pers I pl

unora le lispeste pluralul.... si altora le lipseste singularul, dar aia sunt cei lipsiti de ego, vreo Sora Tereza sau vreo mama care lasa tot pentru copilul ei. asa ceva e pe cale de disparitie si nu te astepti sa gasesti la fiecare colt de viata.

multora le lipseste pluralul.... mai ales alora de s-au intersectat cu mine. cumva am avut bafta de ego-people dinastia care cand vine vorba sa gandeasca la Doi, despre Noi... se impotmolesc, sau rezolva problema de unii singuri crezand ca asa reglementeaza si pe Celalalt. aia care macar il vad pe Celalalt. sunt unii care nu pot duce mai mult de propria persoana. tot ce depaseste persoana lor, e inutil, nevalabil, complicat, de evitat, de razboit, costa, compromis, haos, neliniste, inconfort, ce mai... e degeaba. e mai bine singur, si mai simplu.

ganditul la plural nu se invata la gramatica din clasele gimnaziale. nici din carti. as putea spune ca puterea exemplului functioneaza, sau ca experienta te invata.... dar incep sa cred ca nici astea nu dau roade. sunt unii atat de performanti in ego, incat nimeni si nimic nu-i clatina. e trist. desi se gaseste si public pentru astfel de personaje. mandria si stima de sine nu au nici o legatura cu asta.

Noi Doi... nu e vreo matematica, sau vreo fizica cuantica. nu e nici macar logica simpla sau filozofie de buduar. e Pur si Simplu... curgere, intrepatrundere, lasare de sine, uitare de sine, diluare de sine in celalalt si devenire impreuna. nu poti avea tot daca nu renunti la nimic. nu poti sa te arunci daca nu ai in mainile cui sa cazi. nu poti sa bei daca nu ti-e sete. fii tu setea mea, si eu te beau. si apoi se cheama Implinire. in doi. in noi.

wishlist

Draga Mos Craciun,

ca in fiecare an, te astept ca un copil desi nu mai sunt si toti asteapta cu inflacarare maturizarea mea. eu continui sa cred ca existi, ca undeva acolo citesti scrisorile noastre, ale tuturor copiilor care Cred. continui sa cred ca ursuletul de plus are viata cand eu dorm, ca orice dar isi asteapta implinirea si ca toate cadourile exista acolo undeva, doar ca nu au fost inca expediate. ceva la posta e stricat uneori.

imi doresc de cativa ani incoace sa-l inlocuiesc pe Cioculescu, ursul meu de plus. e cam sifonat si a facut smocuri pe dinauntru de cat am plans si am ras pe burtica lui. tare mult as vrea sa-l pensionez, de fapt deja i-am dat liber si sta pe balcon in frig. am mare nevoie de un ursulet nou, mare cat sa pot incape la el in brate, pufos cat sa-mi duca toate migrenele si bucuriile, si rezistent cat sa dorm pe el pana ma odihnesc de tot.

apoi mi-as mai dori niste cizme. nu ma pot decide daca vreau rosii, sau negre, sau cu platforma, sau fara toc. si pentru ca nu stiu inca ce vreau la capitolul asta, desi nu prea am cu ce sa umblu iarna asta.... o sa consider dorinta asta incerta si neprioritara, pana ma hotarasc macar la culoare.

imi mai doresc o noua perdea la sufragerie. am pus deja luminitele de craciun si nu se mai vede perdeaua cea veche si agatata de gherutele pisicii, pentru ca tin luminitele alea aprinse mereu si iti iau ochii. dar cand o sa vina primavara... ar trebui sa fie nou la geamul meu. ca sub geam, am reusit anul asta sa-mi cumpar o canapea noua si nu e complet tabloul fara perdea.

apoi imi doresc foarte mult sa ajung la Sibiu, sa vad targul de craciun si luminitele de acolo. sa mananc o ciorba si sa cumpar nimicuri. sa ninga ca-n povesti si sa ma tina cineva strans de mana pe aleile alea. o luna de miere la Sibiu!

vreau sa ma duc cu mama la un concert la ateneu si sa petrecem niste timp impreuna. sa ma alinte ca in copilarie, desi nu stiu de ce mai alerg dupa perioada aia... ca nu mai seamana nimic.

imi doresc de ani de zile un brad natural in ghiveci. sa miroasa a pin si a proaspat in casa si cineva sa ma invite la un vin fiert aromat langa un pannetone cu ciocolata. fericire!

imi doresc sanatate si inspiratie, sa-mi duc la capat proiectele pe anul asta si pe anul viitor. niste liniste intr-un confort afectiv care sa ma umple si sa ma arunce pe culmile reusitelor. imi doresc toata atentia persoanelor dragi mie, dragostea lor si a mea sa se uneasca in Minuni construite Impreuna. sa putem pune degetul pe fiecare bucatica de rai realizata la unison si sa ne bucuram de toate ca de un album de fotografii din trecut.

imi doresc un copil, Mosule. ca sa nu ma mai dau eu copil atat de des. sa fiu si eu mamica si sa primesc scrisori pentru mosul de craciun. sa pun suflet si dragoste in ele si sa ti le trimit spre implinire.

Mosule, inca te astept.

la 00.00 a inceput sa ploua si ma uitam in sus.... o picatura de nor mi-a cazut pe frunte, de parca mi s-au intors inapoi concentrat toate sudorile de pana atunci. de parca va fi cu spor... cum se spune pe la nunti cand ploua la iesire, sau de parca ceva inca plange in mine si in afara mea. nu stiu.

e ziua mea. am stat singura la o terasa asteptand si intrebandu-ma daca e corect asa. habar n-am raspunsul pentru ca nu reusesc nici macar intrebarile sa mi le mai pun. a fost o ploaie calda de inceput de toamna care mi-a racorit sufletul in linistea si in singuratatile mele.

la 00.01 au aparut de dupa colt prieteni dragi si oameni aproape de sufletul meu pe care nu speram sa-i vad si nici nu apucasem sa mi-i doresc. au fost totusi acolo, alaturi de mine si mi-au oferit cateva zambete de bun augur.

e frumos afara. e aer.

iubita mea, sa ne-aruncam in mare

asa canta Seicaru cand m-am nimerit la FolkYou de mana cu tine :)

la fix am ajuns acolo! ne-am aruncat in marea cea mare cat dragostea noastra de multe ori, si ne-am iubit in marea noastra si pe langa ea, cu soarele arzandu-ne trupurile, usturand nisipul, sau la apus cu racoarea valurilor in pori. intotdeauna e frumos cu tine la mare. de parca suntem intr-o luna de miere pictata de noi.

mi-am dorit ani la rand sa-mi traiesc lunile de miere la mare si niciun barbat nu mi-a oferit linistea aceea... se face deja al doilea an de cand ne sarbatorim asa.

La multe mări infinite, Iubitul meu!

comparatie de doruri

uneori mi-e dor de tine cand esti langa mine. stam unul langa altul pe canapea si mi-e dor de tine de parca esti plecat pe alta planeta si astept alinierea....

cand pleci la propriu undeva mi se activeaza dorul ala frumos, cand astepti pe cineva acasa si speri ca toate vor fi roz cand va veni pentru ca va veti regasi intr-un coltisor de rai. cand simti ca dorul e doar ceva ce inveleste frumos si cu grija un sentiment fals de insecuritate. cand mi-e dor asa, dorul imi tine de cald si nu ma simt singura fara tine. sunt eu si cu dorul meu pentru tine. atunci mi-e bine sa-mi fie dor si ma gandesc ca daca nu te-as iubi, daca nu ai exista... dorul meu s-ar dizolva in van. e bine cand ai de cine sa-ti fie dor.

dar sunt unele doruri dureroase. atat de mute si de adanci incat te surpa pe dinauntru si scot la suprafata numai amaruri imbibate in lacrimi sau alcool, dupa caz. de dorurile astea m-as lipsi dintr-o clipire daca as putea...

dorul e strans legat de asteptare. cand astept ceva concret: o venire, o plecare, o iesire, o clipire - dorul prinde sens. cand mi-e dor cu asteptari.... cand sper la trecuturi apuse sau la viitoruri incerte, cand orice altceva decat prezentul mi se pare dezirabil si cand nu reusesc sa ma bucur de dor in sine... atunci sunt intr-o gaura neagra care ma macina pana la dezintegrare.

mi-a prins bine plecarea ta. prefer sa pleci de o mie de ori asa, ca sa-mi traiesc dorul asta frumos asteptandu-te acasa.... decat sa-mi fie dor de tine cand esti aici. cu toate astea, niciodata nu-mi esti suficient, asteptarile si asteptarea sunt perpetue... la fel ca dragostea mea pentru tine... infinita!