timpul inapoi

"hai sa dam timpul inapoi, ce zici?"

adica inapoi la ziua in care mi-ai trimis aceasta poza... si m-ai intrebat daca acolo soarele rasare sau apune... am stabilit impreuna ca e vorba de un apus. in mare. ca nu e vorba de marea noastra de unde rasare soarele.

metafora de inceput. poate ca si noi dintr-un apus ne-am creat iubirea... si ne-am inecat-o intr-o mare din care nu rasare niciodata...soarele. trist. dar adevarat.

si mai trist este ca viata merge inainte. si liberul arbitru nu are efecte retroactiv. nu putem da timpul inapoi. si chiar daca o facem pentru o secunda, o ora, o zi, cand revenim la realitate ne dam seama ca am fost dusi in viitor fara voia noastra, pentru ca timpul merge numai... inainte. ori nu putem sa ne agatam de imaginatie si vis pretutindeni, mereu.

nu regret insa timpul trecut. deloc. ramane amprenta adanca in suflet. ramane in prezent si creaza viitorul meu. dar "inapoi" n-avem cum s-o luam. din pacate.

inchid ochii

ma ascund in spatele unor gene tremurande si sper sa vad cu alti ochi...si nu vad. sau vad nimicul ce se asterne in suflete si-n minti. nici macar oglinda aceea in care ma priveam uneori, rareori, n-o vad si nu ma recunoaste. si gaura cheii spre viitor s-a astupat. raman doar eu. dar nu vad nimic.

si sunt ingeri undeva acolo care vegheaza si se roaga... fata de care mi-e rusine si ma ascund in zile negre, ingeri la care se indreapta gandurile mele si bucuriile efemere... ingeri care privesc de departe.

sunt prea multi ingeri totusi. si oamenii au disparut.

as vrea sa scap... de mine.

noapte buna

noapte buna este atunci cand somnul dulce se amesteca precum intr-un pastel cu gandurile zilei ce inchide ohii peste mine. cu ganduri dulci si miresme calde. o zi cu doruri si calatorii colorate. noapte buna este atunci cand rugaciunile mele ma fac sa ma simt mai aproape de Dumnezeu si de mine insami, atunci cand e lumina in suflet.
noapte buna este atunci cand amintirile imi sunt alint, nu chin, atunci cand oboseala nu-mi este epuizare si moarte, ci nevoie de odihna ca de apa curata. noapte buna este atunci cand ingerii sortii sunt buni si ratiunile mintii nu taie adanc.
noapte buna este atunci cand plutesc de bucuria unui moment marunt de peste zi. atunci cand reusesc sa vad fiecare frunza si sa ascult fosnetul orasului.
noapte buna este cand reusesc sa creez ceva din mine, cu mine, prin mine. cand ofer si primesc, chiar si un zambet curat.
noapte buna este atunci cand lacrimile sunt uscate in retina inimii si nu mai curg, caci nu au loc de minunile de peste zi. noapte buna este atunci cand sunt tinuta in brate, chiar si in vis. cand ma simt aproape de cei de departe si ma simt ca apartin celor la care se indreapta dorurile mele.
noapte buna este atunci cand tacerea spune mai multe decat orice cuvant, sau cand cuvintele au facut mai mult decat toate gesturile la un loc.
noapte buna este atunci cand ascult valuri... chiar si la sosea. sau cand ploaia nu doare, chiar de e gri. atunci cand e plin paharul.

noapte buna e atunci.
si n-a mai fost demult.

rad cand imi vine sa plang

oricum ce va fi va fi...

as vrea sa rad cand imi vine sa plang, sa impart de toate cand nu mai am de unde, sa pot cand nu mai am puteri, sa ma alin singura cand ma doare adanc.

as vrea sa vreau atunci cand nu mai visez deloc, sa am vointa atunci cand ma parasesc toate sperantele, sa imi strang pumnii si sa ma ridic cand cad si ma pierd.

as vrea sa dorm mult cand nu am somn de prea multe ganduri, sa renasc cand imi vine sa mor, sa am curajul sa plec cand imi vine sa ma duc inainte in neant, sa schimb cararea cand apar trunchiuri care zgarie.

as vrea sa ma bucur cand altii lovesc, as vrea sa ma pot lasa dusa cand ratiunea ma tachineaza cu argumente, sa ma controlez cand sufletul ma incinge cu foc.

as vrea sa traiesc uneori, macar din cand in cand, in adevar. adevarul e crunt. visul era frumos si a murit.

viata nu te lasa sa traiesti!

paradoxal nu?
viata nu te lasa sa traiesti... la fel cum dragostea nu te lasa sa iubesti, sau cum gandurile nu te lasa sa gandesti... sau visul nu te lasa sa visezi?

eu inteleg din asta ca de fapt viata nu e de ajuns ca sa fie si traita, la fel cum dragostea nu este de ajuns intr-o iubire completa, tot asa cum gandurile nu sunt suficiente ca sa gandesti sau cum visele te pot bloca de fapt in fata adevaratelor vise...

da... viata nu ma lasa sa traiesc uneori pentru ca ma pierd in nimicuri fara sens, in detalii care nu mai sunt piese de puzzle la totul visat, ci doar pufuri de papadie in vant... uneori ma simt ca o papadie suflata, rasfirata si dusa de vant in mii de departari, irosita de o suflare... viata curge si fara mine atunci cand eu uit sa traiesc cu adevarat darul acesta minunat. viata ma inconjoara neincetat, chiar si atunci cand uit sa o privesc...

viata nu ma lasa sa traiesc atunci cand toate se descompun, si in nimicnicia mea nu pot sa le mai pun la loc si ma simt intr-un orizont labirintic in care... sisific, incerc sa reiau drumul spre... nicaieri.

viata nu ma lasa sa traiesc atunci cand a trai inseamna a fi mort printre cei vii, a fi trup si suflet pe drumuri ingustate si eventual blocate.



viata nu ma lasa sa traiesc... eu nu ma las sa traiesc viata, si ea nu ma asteapta... ma pierd pe mine sau o pierd pe ea, tot una-mi este, printre degetele infinitului ce ne inghite pe toti in final. finalul nostru.

m-am saturat sa traiesc ca sa constat toate astea!

nu am uitat

nu am uitat cum ma priveai la inceput cu acea lumina si sete de nou si de drag...privirea de dor din a carui verde iti vine si alintul.
nu am uitat cum stateam ore intregi si asteptam amandoi sa asteptam cat mai mult, cum ascultam muzica si versurile si ne minunam de cat de simplu pot fi doi oameni fericiti.
nu am uitat cum am facut prima data cumparaturi si ma imaginam facand asta si peste o suta de ani alaturi de tine, albi in par si colorati in suflete.
nu am uitat noptile de dragoste dulce, nici pe acelea de pasiuni nebune.
nu am uitat cum speram la mai mult mereu desi ma simteam implinita si dadeam pe afara de simtiri.
nu am uitat niciodata cum te proiectam in dorurile mele de asteptare, si cum te cream sub mainile mele in timp ce calatoream pe trupul tau.
nu am uitat niciodata cum ne sopteam nimicuri definite "Tot".
nu am uitat niciodata cum imi zburda gandul in fiecare noapte pe campii cu flori, prin nori colorati si ape sarate, pana la fereastra ta, pe geana ta, in palma ta, la pieptul tau.
nu am uitat niciodata mangaierea paterna si vorbele calde din serile de toamna tarzie.
nu am uitat niciodata cum ne e cald cand totu-i rece in jurul nostru si cum bataile inimii tale imi sunt melodia vietii.
nu am uitat acel zambet senin de incantare si frumos pe care il daruiai fara sa-l cer.
nu am uitat cum visam totul si dincolo de el alaturi de tine.
nu am uitat niciodata cum mi-ai daruit un ibric si doua cesti umplute cu dorintele noastre si m-am simtit apartinand tie.
nu am uitat niciodata cum am scurs prima lacrima pentru tine si am realizat ca e abia inceputul.
nu am uitat cum am plans amandoi de atatea ori crezand ca viata ne-a invins.
nu am uitat cum ne-am plimbat in zapada proaspata si am ras ca doi copii, nici lalelele si capsunile din piata amzei.
nu am uitat niciodata cat de minunat imi este sa ma tii de mana.
nu am uitat niciodata fascinatia ta la fiecare gest izvorat din mine pentru noi.
nu am uitat niciodata cum ai venit deatatea ori si nici plecarile si vorbele care au durut.
nu am uitat cum as fi fugit la tine in genunchi uneori.
nu, nu am uitat acele sentimente de disperare frumoasa si de haos dureros.
nu am uitat sa ma bucur de culoarea cravatelor tale si de fiecare data cand te barbieresti.
nu am uitat sa ma inspir din tine si sa invat de toate, sa cresc asa cum am promis.
nu am uitat niciodata primul tau sarut si mana ta in parul meu.
nu am uitat...

nu am uitat sa te iubesc.

nu ai dreptul...

nu ai dreptul sa ma limitezi in nici un fel de a la a-mi manifesta fiinta asa cum este ea, asa cum m-am creat si cum devin prin ceea ce sunt eu.
nu ai dreptul sa rastalmacesti visele si trecutul meu, sa-mi reconfigurezi gandurile ca si cum ar fi alte tale, sa-mi negi unicitatea si sa pui semnul egal intre diferente de orice fel.
nu ai dreptul sa ma minti si sa ma judeci atunci cand eu nu o fac.
nu ai dreptul sa faci lucruri gratuite impotriva mea, daca nu te plateste nimeni pentru asta.
nu ai dreptul sa jignesti si sa arunci cu piatra atunci cand tu insuti ai oglinda ta prafuita in care nu te-ai mai uitat demult.
nu ai dreptul sa vrei in locul meu pentru mine daca nu-mi cunosti dorintele.
nu ai dreptul sa-mi ceri ceea ce nu oferi.
nu ai dreptul sa-mi programezi viata pentru ca o ai si tu pe-a ta.
nu ai dreptul sa ma faci sa sufar intentionat, pentru asta exista Iad si nu tu esti judecatorul suprem.
nu ai dreptul sa faci galagie in linistea mea interioara si exterioara si sa-mi poluezi culorile.
nu ai dreptul sa minti cand poti sa taci sau sa pleci.
nu ai dreptul sa te crezi dumnezeu pe pamant, altfel ai fi tu in cer, nu esti decat om.
nu ai dreptul sa fii nemultumit de ceea ce esti pentru ca toate sunt in puterea ta.
nu ai dreptul sa fii invidios pe viata celuilalt pentru ca fiecare are sanse egale si un liber arbitru, dreptul la alegeri si trenuri care se pierd sau nu.
nu ai dreptul sa stai daca gandesti ca ar fi bine sa fi plecat.
nu ai dreptul sa pleci fara sa fi terminat ce aveai de facut.
nu ai dreptul sa impui standarde si limite altuia.
nu ai dreptul sa mori sau sa-ti doresti moartea cat inca traiesti.
nu ai dreptul sa te ierti prea usor.
nu ai dreptul sa decizi ce e bun.

gata.

Paris

M-am intors acasa si mi-e bine asa... sunt unele locuri care iti plac tocmai pentru ca esti turist si le ai la dispozitie cateva zile. Paris, un oras vizitat, dar nu un vis implinit. inca.

bine m-am regasit acasa, la peretele meu verde, la blogul meu verde, la canapeaua mea verde, la scrumiera mea verde alaturi de cateva ceaiuri aromate si de multe ganduri curate dar nuantate. e bine acasa cand chiar simti asa locul pe care reusesti sa-l sfintesti si sa te sfinteasca.

acasa e la mine in suflet
cand sezi cuminte la poalele genelor mele
acasa e la tine in gand
cand imi faci loc printre zabrele

acasa e... aici si niciunde
cand ma intalnesc cu mine la o cafea amara
acasa deci, la lumanare
cand totu-i dulce mai pe seara

acasa sunt,
si dorurile toate
s-au asezat pe pervaz.

Infinitul din noi

Neterminat, mereu cioplit,
Infern şi rai continuu ocolit,
Dintotdeauna eşti dorit.

Cărare de negăsit,
Fum aprig sau mocnit,
Dor necontenit.

Iubire dusă la extrem,
De tine toţi se tem,
Paharul îl tot bem.

Durere de moarte,
Vis şi lacrimi de şoapte,
Mereu o zi, o noapte.

Eşti trecut sau amintire,
Eşti prezent sau o clipire,
Viitor sau doar simţire.

Exişti dar nu te-am cunoscut,
Deşi cu totul eu te-am vrut,
Te-am scăpat sau eşti doar mut.

Te ascunzi în răsărit,
Îmi dai mie de gândit,
Şi te cheamă „Infinit”!

Lacrima ta

Plâng lacrima ta,
La tine s-a oprit din a mai curge.
O iau asupra mea,
O lacrimă ce-n veci va plânge.

Plâng lacrima ta,
Cu ale mele adunate
Să-mi umple inima,
De amintiri pătate.

Sunt lacrima ta
Care se zbate pe uscat,
Şi toată viaţa mea
La Infinit te-a condamnat.

Sunt lacrima ta,
Eşti veşnic în mine,
Eşti veşnic în ea,
Sunt Infinit cu tine!